În cele din urmă aceasta trage paravanul în golul căruia se vede escrocul ghemuit și având cusută pe spate o dublură de catifea neagră ca a paravanului protector. Costumul tărcat îl face și mai ridicol.

ESCROCUL: Aoleu, m-ai prins!
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Dacă n-a mai prins, sigur că te-am prins

Escrocul caută să se eschiveze în permanență. Sare pe pervaz și deschide fereastra. Privește în gol. Amețeală. Din stradă se aud distinct două grupuri de voci: una în dreapta și alta în stânga.

COR STÂNGA: Caaa-de.
COR DREAPTA: Nu caaa-de.
COR STÂNGA: Caaa-de sigur.
COR DREAPTA: Nu caaa-de sigur.

Scenă fixă. Escrocul se clatină din ce în ce mai tare și în cele din urmă cade în gol. Confuzie totală. Se aude un fluierat sinistru asemenea unui proiectil urmat de o bufnitură înfundată. Impact cu zgomot de geamuri sparte.

COR STÂNGA: A căzut!
COR DREAPTA: Al vostru este!
COR STÂNGA: Îi luăm pantofii.
COR DREAPTA: Noi îi luăm haina.

La căderea escrocului, tânăra subofițer iese zorit însoțită de Cucu, scena rămânând o clipă goală. Apoi zgomot de pași urcând. Intră brancardierii gemeni, îmbrăcați la fel, în sunetele triumfalului din Aida. Pe brancardă se află escrocul cu mâinile și picoarele gipsate. Stă în capul oaselor pe un carton sau ceva asemănător care nu se vede, astfel că în momentul în care brancardierii vor trânti targa, acesta se va „turti” comprimându-se. În urma lor Cucu și tânăra subofițer. Pașii brancardierilor acordați pe muzică, legănându-se. Escrocul - mină veselă. În mijlocul scenei el este acela care oprește convoiul cu autoritate.

ESCROCUL: Bravo băieți! Mi-a plăcut. Încă o dată.

Brancardierii o iau înapoi cu spatele. Mers sacadat, triumfalul descompus de la coadă spre cap. Ajung la ieșire și revin în mijlolcul scenei.

ESCROCUL: Gata.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Gata.
BRANCARDIERII: Gata.

Brancardierii dau drumul la targă. Apoi o răstoarnă. La ieșire își aduc aminte de ceva și se întorc. Cuplu cu joc siamez într-o permanentă completare. Prescurtăm cu Br. 1 și Br. 2.

Br. 1 (lui Cucu): Plata jupâne.
Br. 2 (escrocului): Plata jupâne.

Br.1 + Br. 2: Dacă n-aveai norocul să venim noi repede, care suntem băieți cumsecade și săritori, cine știe cât ar fi trebuit să aștepți în spatele blocului ăsta în care oamenii se aruncă pe fereastră ca într-un bazin de înot.

Interpelații plătesc.

Br. 1 (escrocului): Scoate tăticu' ceva din portofel că doar nu te-am cărat pe degeaba în cârcă.
ESCROCUL: Păi,... am plătit.
Br. 1: Sorry bătrâne, dar nu mie.
Br. 2 (lui Cucu): Dumneta stai așa de lemn Tănase? Dac-ai ști câți bani dau eu pe medicamente că am o spondiloză de toată frumusețea.

Interpelații plătesc din nou dar fără tragere de inimă. Brancardierii pornersc simultan dar la ușă se opresc.

Br. 1: Dacă mai are cineva de gând să sară pe fereastră...
Br. 2: Să ne chemați tot pe noi.
Br. 1 + Br. 2: Dacă săriți mai des și faceți abonament, să știți că vă costă mai puțin. Acordăm reducere (ies).
TÂNÃRA SUBOFIÞER (escrocului): Restituie banii părții reclamante.

Escrocul se execută. Cucu numără mulțumit banii recuperați. Tânăra subofițer cheamă pe fereastră brancardierii care se reîntorc. Joc liber.

TÂNÃRA SUBOFIÞER: Hai să-l ducem cu targa că altfel n-avem cum. Și așa văd că-i place.
ESCROCUL: Iar mă plimb, iar mă plimb.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Nu prea mult. Numai până la dubă și atât. (Destindere).
CUCU: Uff, mă doare capul. Bine c-am pus din nou mâna pe bani că era groasă.

Într-un moment de neatenție intră Halviță. Negru până la confuzie, luciu de Gladys, cămașă cu fireturi, pălărie mare tip cow boy, medalion reprezentând o cioară purtătoare de noroc. Trage cu coada ochiului după șterpelit. Se ascunde sub masă.

CUCU: Când o veni nevastă-mea și i-oi povesti, nici n-o să mă creadă. (Halviță pune mâna pe casetă și o golește). Caseta... unde e caseta? (Halviță o plasează la vedere). Aa-h, uite-o. Se vede treaba că sunt obosit, surmenat. Trebuie să-mi iau și eu concediul legal de odihnă. Face parte din drepturile omului. Să mă trimită doamna Cucu la mare că mă dă gata astenia. Și asta (caseta) trebuie să stea la loc sigur nu așa la îndemâna oricui. (Trece dincolo, apoi se întoarce): Noroc că am încuiat-o în șifonier. Acum banii sunt în siguranță.

Halviță face mai multe numere ascunzându-se fie după Cucu, fie încercând să escaladeze și el fereastra. Cucu parcă miroase ceva și se întoarce brusc. Se freacă nedumerit la ochi până nu-l mai zărește.

CUCU: Nu v-am spus eu? Munca intelectuală, mai ales când faci abuz, duce întotdeauna la astenie. Hai să-mi revin că se întoarce doamna Cucu și mă găsește prinzând muște. Am prins-o! Hoop! Uite-așa. Hoop! Am prins-i și p-asta. Hoop! Asta a fost mai hoață și mi-a scăpat.

Halviță pe pervazul ferestrei.

CUCU: Stai așa!
HALVIÞÃ (se uită în toate părțile): Cu mine vorbești?
CUCU: Sigur că da, circari am avut, de sticleți (arată la cap) nu mă plâng, acum, marocanii mai lipseau. Mă' tu ești din Legiunea străină? Ce cauți aici mă' teroristule? (Halviță nemișcat, nu scoate un cuvânt). Vorbește mă; ce ești împăiat?
HALVIÞÃ: Ce-ai cu mine dom'le? Mă cunoști de undeva?
CUCU: Ce cauți tu ziua în amiaza mare în casa omului cumsecade, mă? Ce e cu tine aici și cum te cheamă?
HALVIÞÃ: Eu?
CUCU: Da, tu, ce cauți mă' aici?
HALVIÞÃ: Magazinul Victoria.
CUCU: Magazinul Victoria?!
HALVIÞÃ: Magazinul Victoria. Ce ești surd? Ia uite dom'le că nu mai are omul voie să caute magazinul Victoria și pace.
CUCU: Mă' tu ești zdravăn?
HALVIÞÃ: La bibilică?
CUCU: La bibilică. La bibilică.
HALVIÞÃ: Să-ți spun un secret. Eu sunt zdravăn sută la sută dar lumea crede că nu sunt. Să mori de râs, nu alta.
CUCU: Măi, dacă ești zdravăn așa cum pretinzi tu, atunci dă-te jos de pe fereastră că nici un om cu scaun la cap nu caută magazinul Victoria la mine acasă. (Îl conduce strângându-și cordial și de mai multe ori, mâinile). Mi-a părut bine de cunoștință.
HALVIÞÃ: Mai ales, mie.
CUCU: Mai ales ție, ce?
HALVIÞÃ: Mai ales mie mi-a părut bine de cunoștință. Simpatic ești dom'le. Hai să ne întâlnim mi des că nu strică.
CUCU: I-auzi dom'le magazinul Victoria. Dacă-i spui cuiva zice căaicollivia pllină. Plină cu sticleți. Sau poate că el venise după ciordeală? Norocul meu c-am încuiat caseta cu banii și am ascuns-o în șifonier unde nu mai dă nimeni de ea. (Străfulgerare) ia sămă asigur eu încă o dată. (Aduce caseta, o deschide). Goală! Goalăăă! Și înăuntru o carte de vizită. (Citește) „Pe aici o trecut Halviță”. Bine că acum știu și cum îl cheamă dar am rămas iar fără bani. Pe aici a trecut, sigur că da, doar eu l-am condus. Îmi vine să-mi trag singur palme.

Halviță se reîntoarce, pătrunde ferit și încearcă să se facă nevăzut cu ditamai pendula.

CUCU: Vine hoțul la mine, îmi fură banii și eu îl conduc politicos până la ușă, ne strângem mâinile de mai multe ori și ne despărțim ca între prieteni. Da' mare nătărău am fost. (Îl zărește). Stai așa!
HALVIÞÃ: Așa stau împărate.
CUCU: Să nu miști deloc!
HALVIÞÃ: Să nu miști deloc!
CUCU: Tu să nu miști.
HALVIÞÃ: Nu, nu, întâi tu să nu miști. Și pe urmă mai vedem.
CUCU: Mă' cu tine vorbesc și să nu te miști deloc. Pe bune.
HALVIÞÃ: Să moară țiganaca aia bătrână dacă m-oi mișca, na, îți place?
CUCU: Să nu faci ură de rasă că ești la mine acasă nu la tine. Ai auzit? Dă-mi banii și-ți dau cartea de vizită înapoi. Poate ți-o mai trebui și la alți fraieri.
HALVIÞÃ: Păstreaz-o ca amintire, cadou din partea firmei că mai am un buzunar plin. (Îi arată). Dacă vrei îți ofer și un autograf. Gratuit să știi că eu sunt generos, nu ca alții. În semn de adâncă prietenie, cu toată stima. Și jos semnez, Halviță, cu litere mari. Că eu numai așa știu să scriu. Și să nu mă iei pe mine cu ura de rasă sau alte chestii din astea subțiri, că nu ține. Tu nu vezi ce medalion am eu la gât? Mie cioara îmi poartă noroc, așa să știi.
CUCU: Dă-mi banii, ce mă fac eu fără bani?
HALVIÞÃ: Nu mai ai bani? La muncă! Cine nu muncește, nu mănâncă.
CUCU: Dă-mi mă' banii și ia-ți cartea de vizită.
HALVIÞÃ: Eu respect condiția profesiei mele. Peste tot pe unde trec, las loc de bună ziua. Adică una carte de vizită semn că mă mai întorc și să știe oamenii că au de-a face cu un tip stilat. Așa mi-am făcut o droaie de prieteni.
CUCU: Dă-mi dom'le banii odată că-mi ies din fire.
HALVIÞÃ: Ca să vezi că țin la dumneata fiindcă-mi ești simpatic, uite că nu ți-i dau pentru că numai griji ai din cauza lor. Nu mă știu eu pe mine?
CUCU: Dă-mi-i, că banii se câștigă geu.
HALVIÞÃ: Mie îmi spui? Dac-i ști ce greu fac eu rost de bani, m-ai compătimi, nu alta.
CUCU: Daaa? Și eu ce să fac acum, că dacă observă nevastă-mea, sunt un om pierdut.
HALVIÞÃ: Faci ore suplimentare și-i pui la loc.
CUCU: Dă-mi dom'le banii. Intri așa în casa omului neanunțat, întrebi de magazinul Victoria și pleci cu buzunarul doldora de bani?! Păi, unde ai mai văzut așa ceva?
HALVIÞÃ: Mă dau bătut.
CUCU: Nu-i așa că-mi restitui banii?
HALVIÞÃ: Ce e drept, e drept. Trebuie să recunosc că fraieri așa ca dumneata, nu te supăra că ți-o spun verde în față, mai rar!
CUCU: Dacă nu-mi dai banii, îmi face hara-kiri doamna Cucu.
HALVIÞÃ: Ooh, asta e o adevărată onoare. Cade în sarcina celui mai bun prieten.
CUCU: Dă-mi mă' banii că te strâng de gât. Când mi se pune mie pata,...
HALVIÞÃ: FÃRÃ VIO-LEN-ÞÃ! FÃRÃ VIO-LEN-ÞÃ că sar pe fereastră.
CUCU: Dacă sari și tu pe ferestră, ajung la balamuc. Îmi ajunge unul pe ziua e azi.

Escaladează brusc fereastra. Fără pendulă, bineînțeles.

COR STÂNGA: Stați așa că mai sare unul.
COR DREAPTA: ăsta e al doilea. (Halviță se clatină).
HALVIÞÃ: Lasă-mă domnule să plec. Habar nu ai dumneata câte vizite mai am eu de făcut până diseară. Ce crezi că munca mea e chiar așa floare la ureche? Ia uită-te domnule câtă naivitate la oamenii ăștia, care zic că sunt în toată firea!
COR STÂNGA: Lu' ăsta-i luăm pălăria.
COR DREAPTA: Și noi medalionul. (În tot acest timp, Cucu s-a mișcat deznădăjduit prin cameră frângându-și mâinile).
CUCU: Nu sări domnule că fereastra mea nu e trambulină pentru sinucigași. Și nici nu am autorizație de la primărie pentru așa ceva. Te văd om serios. Vrei să-mi faci belele? Am și eu o reputație în cartier ca tot omul, nu? Hai, te rog, dă-te jos că ne-mpăcăm noi.
HALVIÞÃ: Numai dacă-mi lași banii.
CUCU (nervos): Sări odată dar lasă-mi banii...
HALVIÞÃ: Păi, dacă-ți las banii, de ce să mai săr? E la mintea cocoșului, nu? Nu ți-am spus eu că sunt zdravăn la bibilică dar lumea nu mă crede?!
CUCU: Până jos te faci praf (conciliant) și e păcat de tine că ești om tânăr și foc de drăguț.
HALVIÞÃ: Nu umbla cu prafuri că mă grăbesc. Lasă-mă să plec.
CUCU (neputincios, rugător): Hai, vino-ncoace, te rog, și te las să pleci cu banii. C-așa am făcut eu toată viața, am pierdut și ce brumă câștigasem.
HALVIÞÃ: Goange Cucule, vrei să pui laba pe mine. Mai bine o iau pe scurtătură că uite se înserează și noi discutăm aici ca la Geneva despre dezarmare.
COR STÂNGA: Dacă nu mai sare nimeni, plecăm.
COR DREAPTA: Întotdeauna se mai găsește câte unul cu pinioanele supraîncălzite, așa că noi mai așteptăm.
COR STÂNGA: Atunci așteptăm și noi.

Halviță se leagă singur la ochi cu o eșarfă, se mai balansează puțin, face un semn melodramatic cu mâna și își dă drumul în gol. Aceleași efecte sonore. Cucu se uită disperat în urma lui. Zgomot de pași pe trepte. Încordare. Apar brancardierii cu halatele mult mai scurte de data asta, îmbrăcate pe dos și încheiate la spate. Targa a fost și ea redusă ca dimensiune așa că Halviță de-abia-și menține echilibrul. Fond muzical, un cântec de petrecere. În mijlocul scenei brancardierii ridică targa la subsuori și o trântesc cu putere de podea. Urmează tânăra subofițer. Când o zărește, Halviță începe să se vaite. Apoi fuge constant din calea sa. Halviță are hainele șifonate și rupte ca vai de lume. Brancardierii pleacă fără targă, se întorc de la ușă, o iau și vor să pornească față în față, apoi spate în spate, până când unul dintre ei o smucește trăgându-și coechipierul după el.

Br. 1 (lui Halviță): Te văd om subțire, de mătase cum se zice. Dacă te-aș refuza, aș face o mare greșeală
HALVIÞÃ: Dar voi nu munciți pe bani mă' sau pe nasturi?
Br. 2: Aoleu, să nu mai vorbim de funie în casa lui'... domnul Cucu. (Halviță plătește lui br. 1). Plătește și-ți vând un pont. (Halviță plătește și br. 2) Dacă nu te cumințești, vezi că te așteaptă niscai belele.

După aceeași metodă, brancardierii iau bani și de la Cucu.

Br. 1+ Br. 2: Mai repede, mai repede că în timpul ăsta cine știe câți nebuni așteaptă să-i ridicăm și pe ei (din ușă:) și dacă mai aveți nevoie de noi, ați văzut: serviciu ireproșabil. Firmă cu pretenții. Acum, cine e la rând?
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Ce e, Halviță? Acum nu te mai doare nimic?
CUCU: Mă' Halviță, te-a întrebat legea ceva, nu onorezi interviul?
HALVIÞÃ: Nu răspund și pace. Uite-așa că nu vreau. Cine ești tu să-ți răspund dacă nu vreau?
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Eu sunt plutonierul Teleagă. Te-leagă! Ai înțeles, Te-leagă, nu alta.
HALVIÞÃ: Aoleuuu maăăă, aoleu mamă, la așa nume nici nu puteai să-ți alegi altă meserie. Parcă te-ar fi botezat Codul penal.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Și de-aia te uiți tu la mine așa de languros?
HALVIÞÃ: Cum să nu mă uit mânca-te-aș. Dac-ai ști cum semeni cu mama. Să moară țiganca aia bătrână dacă te-oi minți.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Lasă-te de bancuri și de ciordeli Halviță. Nu-ți ajunge câtă pușcărie ai făcut tu până acum? (Scoate cătușele). Cum e la pușcărie, mă' Halviță?
HALVIÞÃ: Îți spun numai dacă vrei să facem schimb de roluri.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Da' ce crezi tu că noi avem timp să ne jucăm aici de-a hoții și vardiștii?!
HALVIÞÃ: Pușcăria e ca o glumă tâmpită. Seamănă cu bășina dracului, vine prea repede și durează întotdeauna mai mult decât trebuie.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Și atunci de ce nu te lași mă' Halviță de glume tâmpite? Nu e păcat de tine? Îmi dau seama că n-ai s-o duci ușor dar nu am ce-ți face.
HALVIÞÃ: Și atunci ce vrei sămă fac, turnător? Săpător? Eu sunt un tip subire, nu se vede?
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Bine că știi măcar ce te așteaptă.
HALVIÞÃ: Aoleu, Poarta Albă mă mănâncă. Tăticu' nostru Despinoiu o fi ieșit la pensie? Așa zicea el săracul: Mă' cine bea o dată apă de la Poarta Albă, sigur se mai întoarce. Oh,și câtă dreptate avea! Dar nici prea rău n-o să fie, să știi.
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Serios?
HALVIÞÃ: Pe onoarea mea de recidivist. Să știi că pe cuvântul unui recidivist se poate pune întotdeauna bază: șef de cameră șef de cameră, pat jos că la cucurigu mă ia amețeala și acolo stau numai husenii, brigadier brigadier că pe cadre cine să le ajute dacă nu noi ăștia care suntem baza în penitenciare? Numai spun că veselarii sunt frații mei. Ei cu mine au crescut și eu i-am băgat în pâine. Cu turtoiul o să fie mai greu, da' nu se moare din asta. Păi?
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Atunci eu zic să ne grăbim.
HALVIÞÃ: Să ne grăbim că se face apelul de seară și mă dă absent.
CUCU: Și banii mei?
HALVIÞÃ: Are dreptate și mititelu' ăsta. Ia dom'le banii. Și cum m-am bucurat eu de ei, așa să te bucuri și dumneata. (Restituie banii lui Cucu. Cucu îi înapoiază o parte din ei).
CUCU: Þine, mă' poate nu are cine să te caute la „mititica”. Ai avut dreptate că banii aduc numai belele. Că de la ei ți se trage.
HALVIÞÃ: Îi iau bătrâne și n-am să te uit. Pe cuvântul meu de recidivist că n-am să te uit. Când m-oi libera facem schimb de experiență. Nu știam eu de ce mi se zbătea dimineață ochiul stâng, curat ghinion nu alta. Parcă-mi spunea cineva c-am ieșit din „formă”, că nu mai sunt în mână. Dar nu credeam să cad așa de repede. Mi-a dat scorpia aia bătrână în cafea, zâmbea a lămâie și zicea: Noroc pe capul tău Halviță. Ai drum deschis. Drum deschis dar cu duba închisă. Nu era mai bine să mă fi lăsat păgubaș?
CUCU + TÂNÃRA SUBOFIÞER: Și de ce nu te-ai lăsat păgubaș?
HALVIÞÃ: Eu sunt un om activ și nu pot să stau locului. Azi nu „produsesem” nimic. Dacă știam așa, mai bine mă duceam la gară.
CUCU: Și ce să faci tu la gară?
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Și ce să faci tu la gară?
HALVIÞÃ: Ce să fac eu la gară?
CUCU + TÂNÃRA SUBOFIÞER: Ce-ai fi făcut tu dacă te duceai la gară?
HALVIÞÃ: Daaa? Ce aș fi făcut eu dacămă duceam la gară? Atunci ochii la băiatu'

Halviță întinde amândouă mâinile. Pe scenă lumina se face din ce în ce mai mică. Apoi se reaprinde treptat într-o altă nuanță. Zgomot de fond, forfota gării și motivul muzical „M-a făcut mama oltean” care precede anunțurile. Pentru mai mult efect, plecarea trenului poate fi anunțată și într-o limbă străină.

CRAINICA: Atențiune, atențiune, trenul internațional Fârțănești Expres în direcția Paris gara de Est, pleacă din stație peste cinci minute. Trenul face escală la Dâlga și la Gușa Mare. Rudele și prietenii care au condus pe călători la gară, sunt rugați să coboare din vagoane.

În gară continuă mișcarea și zgomotul de fond. Pe scenă pătrunde un grup de țărani cu căciuli țuguiate și coșnițe de zarzavat. Înaintează prudent, doi câte doi conduși de un lider al lor. Acesta îl zărește pe Halviță și ridică brusc amândouă mâinile în sus.

LIDERUL GRUPULUI DE ÞÃRANI: Fraților: Alarmă de gradul zero! O vinit Halviță!
ÞÃRANII (în cor): O vinit Halviță! O vinit Halviță!

Þăranii coboară coșnițele de pe umeri și fiecare din ei își ia căciula din cap încercând să o protejeze cât mai sigur fie la spate, fie sub braț, fie între genunchi sau în alt fel. Vigilență la vârf.

HALVIÞÃ: Las' că vă prind eu altă dată fruntașilor. Acum hai să zicem că nu e loc și basta. Ziua mea neagră. Grăbiți-vă la piață că v-așteaptă clasa muncitoare cu buzunarele pline cu sute. Cu-sute, ați înțeles? Așa să știți.

După ce își rostește cu acreală replica, Halviță părăsește scena cu coada între picioare.

TÂNÃRA SUBOFIÞER: Nici la gară nu ți-ar fi mers, Halviță. Tot la dubă ajungeai.
HALVIÞÃ: S-au firitisit și țăranii dom'le. Asta e. Dar până mă-ntorc eu le slăbește lor vigilența și atunci e de mine. Să vezi cum îi las eu fără țuguiate pe 'mnealor, pe... fruntașii ogoarelor, (Scărpinându-se amărât în cap) No, hai să mergem că acolo unde nu este cap... (Întinde mâinile și i se pun cătușele).



Sfârșitul părții I-a