Partea II-a

Dormitor spațios. Patul perpendicular pe peretele din dreapta. In mijloc masa, șifonierul în stânga. Fereastră mare pe peretele central. Într-un colț o masă de toaletă și o etajeră cu câteva cărți. La ridicarea cortinei, Cucu îl conduce pe Firică, acesta purtând un aparat rudimentar de fotografiat. Culcată în pat mireasă, coana mare.

CUCU: (afectat, grav): Domnu’ Firică, vă rog să vă faceți datoria cum știți Dvs mai bine. Să păstrăm și noi o amintire frumoasă de la...(Emoție).
FIRICÃ: Imi cunosc foarte bine meseria domnu’ Cucu. Pe mine mă cheamă la toți morții din cartier. Să nu aveți nici o grijă.
CUCU: Mie îmi dați voie să mă retrag. (Iese).

Cucu își face de lucru lipind burduful aparatului de fotografiat. Intră Cucu aducând un platou cu o carafă de bere și două pahare. El își toarnă puțin. Coboară capetele tăcuți amândoi și duc paharele la gură. Firică bea lacom dar se scutură curentat și-l stropește pe Cucu din cap până în picioare, jetul de lichid părând a nu se mai termina. Orice truc, o pompiță bine camuflată sau altceva pentru lungirea momentului va fi binevenit. Cucu face eforturi zadarnice să se ferească.

Cucu: Ce este domnu’ Firică?
Firică: Ce este domnu’ Cucu?
Cucu: Bere, ce să fie.
Firică: Da’ eu nu beau bere nici mort. Dumneata n-ai știut ?
Cucu : Nici mort ? (privirile li se îndreaptă spre pat, mișcări afirmative din cap).
Cucu : Dar dumneata ce bei, mă rog dumitale?
Firică : Eu nu beau decât jinars. Răchie întoarsă. De două ori.
Cucu (nedumerit) : Întoarsă ? Și o bei de două ori ???
Firică : Ori bei ceva ca lumea, ori nu mai bei nimic!
Cucu : Aha, am înțeles. Vodcă Stalicinaia. Ai dreptate, așa beau oamenii puternici. Vă aduc tăria și apoi plec imediat la Nufărul.

Cucu se întoarce cu același platou pe care se află două păhărele și o sticlă decor împletită. Toarnă fotografului și se retrage prudent din prejma sa.

Cucu : Vă rog, serviți.
Firică : Cu plăcere. (Cucu iese).
Firică: Bună licoare. Bună licoaree. (Bea câteva păhărele și trece la lucru). Zâmbiți vă rog. Așa, așaaa. Încă odată. Așaaa. Mulțumesc. Ce moartă frumoasă bre !

Cucu apre în prag pe ultima lui replică, își pune mâinile în cap și se retrage.

Firică : Zâmbiți vă rog. (Bea din nou). A murit scorpia.. Ați scăpat de ea. Zâmbiți vă rog. Unul mai puțin la întreținere. Zâmbiți vă rog.. Încă odată. Așaaa. Mulțumesc. Zâmbiți vă rog… zâm… zâm… zâm..,. zât! Ptiu că asta nu-i a bună. În viața mea
n-am mai văzut o moartă care să zâmbească la fotograf (strânge pumnii, închide ochii, se ciupește, își trage palme din ce în ce mai tare). Nu visez. Sunt treaz. Treaz și nemâncat. Iar ea e moartă. Moartă definitiv. În rest nimic.
Cucu (în prag) : Aveți nevoie de ceva ? S-a întâmplat ceva ?
Firică : Ce să fie ? Nu e nimic. Asta e și pace bună !  (Cucu iese). Nu. Nu se poate. Să mai trag o dușcă să prind curaj. (Bea) Zâmbiți vă rog. (Se împleticește, ia cadre din cele mai năstrușnice poziții : peste cap, pe deasupra umărului, cu capul în jos privind-o printre picioare). Zâmbiți vă rog. Așaaa. Îmi place nurlia. Stai așa bre că nu mergem la expoziția de stafii (bea din nou). Ce bună ai fi tu de stafie ! Dar ți-au pus aștia pielea pe băț. Gata ! S-a zis cu tine. Noroc că ăia de la tăbăcării nu cumpără și piei de stafii că altminteri…

Coana mare dă semne de nervozitate, strânge din dinți, își încleștează mâinile, se ridică în capul oaselor dar când se întoarce Firică își reia poziția obișnuită. Scena se repetă de câteva ori. Pândă reciprocă. Imprudentă coana mare îi dă cu tifla. Firică o surprinde.

Firică : Văleu, n-a murit cotoroanța. N-a murit cotoroanța!
Coana mare: Cum ai zis mă’ (Se ridică din pat) Ia mai zi mă’ odată.
Firică: Mă mănâncă. Mă mănâncă. Ajutoor!
Coana mare: Te bucurai că mi-au pus aștia pielea pe băț, hai? Eh, află tu că ăștia n-au băț pentru pielea mea, așa să știi. (Mereu imprevizibilă, își saltă rochia și fuge după el).
Stai așa fotografule.
Firică: Stafia! Stafia! Stafia comunismului! Domnu’ Cucu ajutor veniți repede că eu nu sunt asigurat pe anu’ ăsta.
Coana mare: Stai așa mă’ că am eu o vorbuliță cu tine.
Cucu: Stai dumneta, stau și eu. Că pe dumneata nu te aleargă nimeni. Dacă nu, fugim amândoi ca la crosul tineretului.

Coana mare își prinde rochia în brâu, mai fuge o repriză după fotograf care se refugiază pe masă și, finalmente pe pervazul ferstrei cu bucluc, ca spre ultima sa cale de salvare.

Coana mare: Nuuuu!
Firică: Ba da.
Coana Mare: Ba nu.
Firică: Ba da. Uite-așa.
Coana mare: Nu săriiii!
Firică: Decât să cad viu în mâna scorpiei, mai bine mă arunc pe fereastră. (Sare. Zgomot cunoscut de acum, subliniat muzical).
Coana mare: (fugind la geam): Aparatul, aparatul, ai grijă de aparat. Odată am vrut și eu să văd cum îmi stă moartă și uite ce a ieșit.

Intră Cucu. Îl lovește bărbătește în stomac făcându-l să semene cu un semn de întrebare, urmează apoi o lovitură de carate în ceafă. Cucu se face mic de tot. Îi țipă în ureche.

Coana mare: Fugi după el Cucule. (Îi arată pe unde a sărit). Și să vii cu el în dinți. (Cucu se uită pe fereastră).

Cor stânga: Mai sare unul.
Cor dreapta: Mai ceva ca la spitalul nouă.
Coana mare: Să nu vii fără el că te belesc. Și eu nu țin cuci beliți la ușa mea. M-ai auzit?
Cucu: Am auzit dar nu mi-ai spus de unde să-l apuc.
Coana mare: Aparatul Cucule mă interesează, nu fotograful.

Pași pe scări. Intră brancardierul nr. 1 purtând targa căreia i-a montat la cap o roată ca s-o poată căra singur. Poartă halat fără mâneci de la reformă. Urmează Cucu ținând în dinți sacoșa cu aparatul fotografului. Firică ghemuit pe targă. Apoi tânăra subofițer, doamna Cucu. Brancardierul îl răstoarnă pe Firică în mijlocul scenei iar acesta se vaită continuu în timp ce coana mare se repede la Cucu încercând să recompună din bucăți, aparatul de fotografiat.

Coana mare: Pozele, vreau poezele mele să văd cum îmi stă moartă. (Se repede la Firică, îl lovește fără milă, îl ridică în sus).
Firică: Aparatul meu, aparatul meu ce s-a ales din el...
Brancardierul (lui Firică): Achitați factura domnule că mai am o groază de comenzi. Nici nu știți ce greu atârnă un om bolnav. Aproape ca un mort.
Firică: Dar eu nu sunt bolnav deloc.
Brancardierul: Oamenii sănătoși coboară pe scări, nu sar pe fereastră.
Firică: În condiții normale, da. Dar în caz de forță majoră... (Arată spre coana mare) N-ai ce să faci!
Brancardierul: Banii domnule că mă grăbesc și vezi că nu o ducem deloc pe roze, asta... pe trandafiri. Schema noastră s-a redus cu cincizeci la sută. Condiții grele ce mai...
Firică: Bine, bine (plătește mormăind).
Brancardierul: Sper că ăsta e ultimul pe ziua de azi. (Cere bani și de la Cucu).
Cucu: Păi nu ți-a plătit dânsul?
Brancardierul: Da, dar numai pentru mine. Vreau și pentru colegul meu (arată la roată).
Cucu: Roata, roata. Roata merge singură. Te pomenești că dumneata ai inventat-o, aud?
Brancardierul: Prototip. Unicat. Singura targă cu roată din lume. Nu vezi că fac probele pe banii mei? Ãia de sus au refuzat să mi-o patenteze tot din lipsă de fonduri. Dacă vrea să mai sară cineva... (Iese).

Coana mare nu stă o clipă locului: răsucește dezamăgită resturile aparatului fotografic, face semne de amenințare către Firică.

Doamna Cucu: Tu ce faci acasă în lipsa mea? Arunci oameni pe fereastră?
Cucu: Eu n-am aruncat pe nimeni pe fereastră.
Doamna Cucu: N-ai aruncat pe nimeni?
Cucu: N-am aruncat pe nimeni.
Doamna Cucu: Sar ei singuri, nu?
Cucu: Da, sar ei singuri. Intră pe ușă și la plecare sar pe ferastră.
Tânăra subofițer: Trebuie să facem un proces verbal că așa nu se mai poate (Scoate un bloc- notes, privește pe fereastră).
Cor stânga: Stați așa că mai sare cineva.
Cor dreapta: Aoleu, dacă încep să sară și ăștia în uniformă...
Tânăra subofițer: S-a terminat programul. Puteți să mergeți acasă. Azi nu mai sare nimeni pe fereastră.
Cor stânga: Da, dar noi tot nu plecăm.
Tînăra subofițer: De ce nu plecați oameni buni?
Cor dreapta: Dacă plecăm, sigur mai sare cineva.
Cor stânga. ȘI atunci pierdem spectacolul.
Tânăra subofițer (plecând de la geam, se adresează lui Cucu): Eu ies din tură peste o jumătate de oră. N-ar fi bine să vă trimit aici schimbul meu? (Arată la fereastră).
Cucu (uitându-se întrebător spre Doama Cucu și spre Coana mare): Astăzi, chiar că nu mai sare nimeni. Destul, că ajungem la balamuc.
Tănăra subofițer: Atunci mie să-mi dați voie să mă retrag (Iese).
Coana mare (lui Firică): De ce n-ai avut grijă de aparat, mă’ mototolule ? Pentru tine am pierdut eu o zi întreagă să mă gătesc moartă ?!
Firică : Și mie îmi pare rău. De unde să știu eu că moarta era vie ?
Coana mare : Când oi mai muri altădată, să știi că nu te mai chem. Acum poți să pleci.
Firică : Acum poți să pleci, acum poți să pleci… Ușor îți vine dumitale să spui asta dar pe mine cine mă despăgubește ? Aparatul ăsta mi-l adusese tata mare de la un târg de mărfuri generale din Kensington. Ați auzit vreunul dintre voi de Kensington? Sigur că n-ați auzit. Ken-sing-ton… Dacă vreți vă mai spun odată.
Coana mare : De und zici că ți-l adusese tac’ tu mare mă’ ?
Firică : Tocmai din…
Cucu și Doamna Cucu : Tocmai din Ken-sing-ton. Nu de ici de colea.
Firică (mândru) : Așa este.
Coana mare : Ia ascultă mă’ sfrijitule, că dacă mă uit mai bine la tine, parcă te cunosc de undeva. Nu cumva, nu cumva… Ia spune tu…
Firică : Ce, nu cumva, nu cumva, Ce să mai spun după atâta pagubă ?
Coana mare : Mă’ nu cumva tac’ tu mare a avut prăvălie la Căzănești? Fitil de lampă și covrigi ? Caiele și potcoave? Sugiuc și porumb fiert? Turtă dulce și petrol lampant ? Scobitori și… nu mai știu eu ce ?
Firică : A avut, n-a avut. Le-a luat cine le-a luat și acum ce-i cu asta?
Coana mare (semnificativ): Va să zică tu erai ! (Ridică tonul, bate din picior, Firică îngrozit). Și în timp ce ăla bătrânu’ adormea cu sticla-n mână printre butoaiele din cramă cine servea clienții dacă nu tu mă’ pezevenghiule?
Firică: Asta făcea orice băiat de prăvălie. Când mă gândesc la vremurile alea ce tânăr și chipeș eram pe atunci… oho! Acum parcă îmi vine să plâng și nu știu de ce.
Coana mare: Și nu aveai tu acolo o drăguță, pe nevasta lu’ Gheorghe Surdu, de-i zicea lumea Mutulică?
Firică : Oh, ce femeie aprigă era bre ! (Soții Cucu ies).
Coana mare : Noaptea se culca în grădină dar după miezul nopții cu cine se întâlnea ea, ia spune, crai bătrân, cu cine ? Cine o trezea pe ea după cântatul cocoșilor ?
Firică : Mutulică?
Coana mare : Sictir pezevenghi bătrân, sictir! Da’ zi mai repede să nu mă înfurii.
Firică : Își lega de cu seară degetul mic de la picior cu o ață…
Coana mare : De borangic.
Firică: Pe care o scotea pe sub uluci. Eu doar trăgeam de ață atâtica bre, nu mai mult și săream gardul una-două că eram chipeș și bine legat.
Coana mare: Erai pe dracu’ să te ia! Într-o noapte ai tras prea tare de ață…
Firică : Iuu, ce nerăbdător eram !
Coana mare : Ai făcut zgomot și l-ai trezit pe Mutulică.
Firică : El a crezut că era capra din țarc și a zis odată cu năduf : Þa, capră, lasă-mă să dorm.
Coana mare : Dar tu ghiavole, nu te-ai astâmpărat și ai tras și mai tare de ață.
Firică : De borangic.
Coana mare : Și l-ai înfuriat pe Mutulicăăăă.
Firică : Nerăbdătoriu cum eram…
Coana mare: A mai zis Mutulică o dată: Þa capră că te belesc și s-a pus Mutulică la pândăăă. Dar tu...
Firică: Știu că am tras din nou de ață...
Coana mare: De borangic.
Firică: Dacă fierbea sângele în mine...
Coana mare: Atunci a pus Mutulică mâna pe topor și a tăbărât pe biata capră: Când oi zice eu “Þa” apoi “Þa” să rămână! În loc săpună parul pe tine, a omorât biata capră.
Firică: pe mine nu putea să pună parul că eu ajunsesem de mult la prăvălie și trăsesem zăvorul, așa să știi matale.
COANA MARE (cu tâlc): Fierbea sângele în tine, nu alta.
FIRICÃ: Fierbea, fierbea dar când o văzut toporul s-a liniștit... dintr-odată.
COANA MARE: Și a ajuns omul de brezaie în sat din cauza ta. Nu mai putea bietul de el să scoată capul în lume că cine-l întâlnea, în loc de bună ziua, îi zicea făcându-i cu ochiul: Ce-ți mai face Mutule, capra?
FIRICÃ: Ooh, îmi amintesc că un timp umbla cu toporișca la brâu să nu se mai lege nimeni de el.
COANA MARE: Într-o zi n-ai avut ce face și l-ai oprit și tu pe drum...
FIRICÃ: Și parcă a vorbit gura fără mine: Ce-ți mai face domnu' Mutu capra, e bine sănătoasă?
COANA MARE: Mare noroc ai avut.
FIRICÃ: A început să alerge după mine dar s-a împiedicat într-un gard de cătină că
altminteeri...
COANA MARE: Patramă te făcea Mutulică, nu alta. Așa să știi.
FIRICÃ: Daaa, aici am avut mare noroc că era ăsta un zdrahon cât toate zilele. Așa noroc mai rar.
COANA MARE (schimbare totală de ton): ia mai zi mă' o dată.
FIRICÃ: Mare noroc am avut.

Studiu reciproc prelungit, de nimic bun prevestitor.

COANA MARE (dezlănțuită): N-ai avut noroc nenorocitule, că te-am prins, asta e!
Te-am prins după ce te-am căutat o viață întreagă. Crai bătrân, hodorogule, pocitanie, muma pădurii, asta ești. Mi-ai promis că mă iei de nevastă și ai dat bir cu fugiții. Mi-ai promis că mă iei de nevastă, sau nu? Ai uitat ce declarații înfocate erau atunci la gura ta?
FIRICÃ: Ce-am spus, ce-am spus, că nu-mi mai amintesc nimic. Sigur am spus vreo prostie, ce nu spune omul la supărare?
COANA MARE: Nu așa craiule, că nu erai la supărare. Nuuu, erai la bucurie, asta e. Și acum te faci c-ai uitat, hai? Mă scoseși din minți și acum, poftim la el că face pe uitucul.
FIRICÃ: De asta cu bucuria, nu-mi amintesc deloc și pace bună.
COANA MARE: Cine știe câte femei tinere și frumoase au rămas fără inimă din cauza ta. Toată viața te-am căutat de atunci dar uite că n-ai avut norocul să scapi.
FIRICÃ: Efortul ăsta merită o recompensă mai bună decât pot eu să ofer.
COANA MARE: O recompensă mai bună decât poți tu să oferi? Toți bărbații sunt așa mincinoiși ca tine, mă'? Lasă că te dreg eu cu ceaiuri de buruieni. Știu eu niște rețete a-ntâia. Dar n-aveam pe cine să le încerc.

Pornește brusc spre Firică, acesta începe să alerge în jurul mesei, vociferări, se împiedică unul, se împiedică și celălalt, cad amândoi.

COANA MARE: Þi-am spus că pun eu laba pe tine, crai bătrân? Ai furat cât ai furat dar acum ți s-a-nfundat!
FIRICÃ: Ce tot îi dai cu crai bătrân, crai bătrân? De-acum am rămas numai bătrân, fără crai. Așa să știi.

Încercând să se scoale, se împiedică unul pe celălalt. Intră Cucu, își pune mâna la ochi și se retrage.

COANA MARE: Rochia mea de mireasă, ai grijă de ea că îmi mai trebuie. Și chiar foarte curând. Nu-i așa?
FIRICÃ: Degeaba, degeaba că aparatul s-a stricat.
COANA MARE: Care aparat mă' ticălosule?
FIRICÃ: Ãla cu care făceam poze, adus de tata mare de la...
COANA MARE: Kensington. Las' că știu eu.
FIRICÃ: Păi, nu mai vrei să vezi cum îți stă moartă de vie? (Intră doamna Cucu).
DOAMNA CUCU: Ce faceți voi aici?

Cei doi își aranjează ținuta. Coana mare îl ia de mână pe Firică smucindu-l mai bărbătește și amândoi fac un pas înainte.

FIRICÃ: Eu... Noi...
DOAMNA CUCU: Voi, ce?
COANA MARE: Lasă-l dragă, nu vezi ce emoționat este? Mi-a cerut mâna și noi...
DOAMNA CUCU COANA MARE FIRICÃ:
COANA MARE + FIRICÃ: Ne căsătorim, asta este.
CUCU COANA MARE: Uită-te la el cât este de nerăbdător.
DOAMNA CUCU: Așa este domnu' Firică?
COANA MARE: Oh, dac-ai ști ce zace într-unul ca ăsta. Cât îl vezi de subțire, așa ca un țâr cum e el.
FIRICÃ: Aici este o neînțelegere veche de o viață.
COANA MARE: Lasă mă' mototolule, că orice ghinion aduce noroc până la urmă. Ai să vezi tu c-a dat norocul peste tine, nu alta. (Doamna Cucu iese și se întoarce cu un buchet mare de flori).
DOAMNA CUCU: Felicitări domnu' Firică.
FIRICÃ: Felicitări la mama dumneavoastră, nu la mine. (Coana mare îl cheamă la ordine din priviri plus un ghiont, intră Cucu aducând o sticlă de șampanie.)
CUCU: Felicitări pentru tinerii miri. Cum e domnu' Firică să te măriți la vâțrsta a treia?
FIRICÃ: Nu eu... dumneaei. Adică eu nu...
COANA MARE: Ai văzut ce îndrăgostit este? Nici nu mai știe ce spune, săracul de el! Și acum fii atent martalogule, să te ții tare. Cât poți tu de tare. Măcar o dată în viață.
FIRICÃ: Dar eu nu vreau să mă țin tare deloc.
COANA MARE: Ochii la mine că te calc eu pe picior când trebuie să spui DA.

Muzică solemnă de oficiere. Coana mare și Firică detașați de restul grupului. Se aude tușitul discret al ofițerului de stare civilă și bobârnacele date microfonului pentru probă.
VOCEA OFIÞERULUI DE STARE CIVILÃ (nazal, fonfăit): >Cetățeană caoana Mare, de bunăvoie și nesilită de nimeni consimți săiei în căsătorie pe cetățeanul... Cum ai zis că te cheamă dom'le_
FIRICÃ: Firică. Nici asta nu ești în stare să ții minte?
VOCEA... : Tirlică, asta e... In sfârșit.
COANA MARE: da,da. Sigur că da.
VOCEA... : Cetățene, ...
FIRICÃ: Firică. Fi-ri-că.
VOCEA... : Cetățene Fir... Firfirică, de bunăvoie și nesilit de nimeni consimți să te ia în căsătorie dumneaei, Coana mare?
FIRICÃ: Pe mine mă cheamă Firică, nu Firfirică, ai înțeles?
VOCEA... : Gata, gata nu mai vorbi atâta că s-a terminat.

Felicitări, pupături ca la revistă, Intră Escrocul, Halviță și Tânăra subofițer care aduc cadouri și felicită pe noii căsătoriți.

ESCROCUL (îi dă lui Firică un buchet mare de flori artificiale): Pune-le bine bă-bătrâne că sunt proaspăt vopsite și nu știi niciodată când mai ai ne-voie de ele. Și dacă vrei să te scap eu de băbătia (arată la Coana mare) te fac invizibil c-am mai făcut și pe alții. Te caută baba ca orbetele zua în amiaza mare.
HALVIÞÃ: Săru' mâna Coană Mare. Ce tânără și frumoasă este mireasa noastră (încearcă să-i scoată inelul din deget, se ferește de tânăra subofițer, ia cutia de bomboane, îi bagă lui Firică o bomboană în gură, ascunde cutia sub haină).
TÂNÃRA SUBOFIÞER (aduce un landou dublu, mare cât toate zilele):Poate o să aveți nevoie de așa ceva și cât de curând, nu?
COANA MARE: Poftim de te uită boșorogule, acum ne trebuia și nouă o poză. Măcar de la nuntă să păstrez și eu oamintire dacă de la moartea mea nu am putut.
FIRICÃ: (aduce din culise aparatul de fotografiat reparat între timp, îl pune pe trepied, și se grupează toți în centrul scenei). Aparatul meu de fotografiat adus de tata mare...
TOÞI: De la un târg de mărfuri generale din Ken-sing-ton!

Sfârșit