agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5352 .



Casă, casă
scenariu [ Teatru ]
dulce casă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [navigare ]

2009-03-14  |     | 



Vântul adie ușor printre frunzele rătăcite din livadă răscolindu-le în rotocoale mici și dese. Se aude șuieratul fin ce străbate copacii dezgoliți de veșmântul mișcător ce se leagănă încă în suflul răcoros al serii. Norii grei plumburii se strâng laolaltă sub cupola întunecată a cerului cărămiziu. Tună și fulgeră din când în când răzleț pe alocuri luminând văzduhul închis la culoare. Ici colo o portiță ce scârțâie ușor, bătând cu forță în tocul de lemn putred și uscat, mâncat de carii. Mai încolo, o luminiță difusă ce se-ntrevede la fereastra unei case modeste dintr-un sătuc uitat la o periferie de județ.
Personaje nu prea multe, destul cât să-ncapă în această piesă teatrală ce vor fi descoperite pe rând, unul câte unul la momentul oportun. Esența acestui text se bazează pe un fond de realitate, adevăr de o mutație continuă ce se pierde încet, încet undeva departe în necunoscut, lăsând în urmă tristețe, suferință, nostalgie și un trecut bogat și viu de amintiri frumoase.
Nu am să dau numele adresei exacte și nici perioada de timp concretă, singurul lucru care pot să-l confirm este drumul bătătorit de pașii postrevoluționari ce s-au pierdut în diferite părți ale lumii printre străini.
Am să identific personajele prin propria lor existență și participare la acest rol. Cred că o să-nțelegeți motivul pentru care iau aceste măsuri de precauție.
Dar să ne reântoarcem la la ceea ce am început pentru a nu pierde firul ce-și deapănă propriul conținut.
După cum spuneam mai devreme, o furtună tomnatică bătea la porțile micului sătuc pierdut în propria tăcere. Prin ferestra mare acoperită cu perdele se distingea o siluetă mică și plăpândă, cu părul cărunt aruncat pe spate și strâns într-o basma de culoare neagră. Ochii mici și cețoși ce se pierdeau într-o pereche aburită de ochelari cu dioptriile mari și dese. Pe covorul țărănesc șters de atâta spălat, torcea bătrânul Tom, mișcând din când în când din mustăți sub văpaia caldă de la gura sobei. Afară se-auzea rareori lătratul răgușit al lui Grivei, îmbătrânit și el de vreme. În rest mai nimic; o liniște deplină, deplină.
Ca o umbră aplecată deasupra mesei, prin profilul sters de vreme și de timp, sub greutatea umerilor ce au căluzit mereu două mâini vrednice și muncitoare, cu gândul departe în necunoscut pe cărări cu dor de multe ori bătute, așternea cuvânt după cuvânt printre lacrimi și oftat sau spații goale lăsate de mâna ușor tremurătoare. Dintre rândurile scrise se-ntrevăd aceste versuri: De ce-ai plecat copilul meu
departe prin străini,
sunt singură și-mi este greu
și tremur în suspin.

Doar poza ta a mai rămas
la căpătâiul meu,
aș vrea s-o schimb
să fi aici, acasă, mai mereu.

O dor năpraznic, ce rău ești
mi-aduci doar suferință;
să nu ai tu pe cine iubești,
să zaci în neputință!

Mi-a mai rămas, puțin, aștept
să se deschidă ușa,
în tindă, locul înțelept
voi așeza păpușa.
În toc cerneala se usucă, mâna se mișcă tot mai greu, cuvintele întipărite vor duce dorul către el.
Primul act se încheie aici cu lacrimi amare purtând scrisoarea la destinație.
De cealaltă parte în actul doi, acțiunea se petrece într-un apartament modest din America. Așezat pe sofaua moale din sufragerie privește știrile ce se derulează la televizor. Plecat de zece ani din țară, departe peste mări și țări, trăiește viața de afară, lăsând în urmă mari cărări. Pierdut cu totul în visare/ moment al timpului trecut/ la sunerie el tresare/ la ușă cine-o fi bătut?
Este poștașul cu scrisoare, din România pentru el; cu nerăbdare o desface și o citește pe-ndelet.
O lacrimă îi umezește obrazul fin, îmbujorat și un suspin prelung îi iese:
Sărmana mama e la pat.
Se pregătește în grabă de plecare, dar totul e de prenotat și îi ia timp la decolare și pierde timp la aterizat. De la aeroport în taxi, pe drum îi pare totul schimbat; nimic nu mai e ca înainte și pomul nu mai e copac. Taximetristul îl întreabă, dacă dorește înapoi, să-l sune c-o să vină iară să-l ducă la aeroport.
Nu mulțumesc! El îi răspunse am să iau trenul de aici, nu am mai fost de mult cu trenul, nu știu nici cum mai e pe-aici.
Ajuns acasă, mare doliu/ se-dreaptă către cimitir/ pe crucea albă doar o poză și niște rânduri scrise sunt.
La focul lumânării plânge, în hohote de bun rămas, sărută crucea și o strânge, dar este rece fără glas.
Þi-am adus flori măicuță dragă
am să le las acum aici
voiam să ți le dau în mână
și tu în brațe să mă strângi.

Nu e durere mai cumplită
decât aceea ce am eu
să regăsesc acasă toamna
pustie, fără glasul tău.

Nu este chin în lumea asta
mai aprig decât dorul meu
am să te port mereu în suflet
și-o să te plâng, mereu, mereu.
Întors acasă se așează la aceeași masă la care a fost scrisă ultima scrisoare, uitându-se la fotografii.
Intră în scenă amintirile, tatăl său când era tânăr așezat la masă citea ziarul; mama lui care făcea de mâncare la plita sobei și el un copilaș ce se ținea de fusta mamei pe-atunci. Privind de jur împrejur își aduce aminte de fiecare loc, fiecare colțișor care are istoria sa și se deapănă în amintiri frumoase.
Venind vremea plecării își ia la revedere de la locul natal: Casă, casă, dulce casă
am să-mi iau un bun rămas
tu ești veche și frumoasă
tu ești tot ce mi-a rămas!
Îndreptându-se cu pași grăbiți spre gară notează că totul este pustiu ca un loc deșert fără apă.
La gară nimeni, închisă, nici un afiș. După o oră de așteptat trece și trenul șuierând dar fără să oprească.
La un moment dat vede un bătrânel ce merge șchiopătând
într-un baston și îl întreabă:
Scuze bădie, dar aici nu mai oprește nici un tren?
Ca drept răspuns bătrânul îi spuse:
Trece trenul șuierând
gara e pustie,
au plecat cu toți de-aici
cine îi mai știe?
S-au vândut toate pe-aici
s-a vândut și gara
a rămas numai un birt
să-ți înneci amara.
În cele din urmă chemă taxiul și își luă la revedere.
Rămâi cu bine sat natal
rămâi, rămâi cu bine
am să iau piatră de hotar
să fiu mereu cu tine!




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!