AMINTIREA ZILEI DE MÂINE

Elena: studentă la informatică, frumoasă, crescută într-un orfelinat, acum căsătorită cu un om de afaceri mai în vârstă.
Miron: coleg de facultate cu Elena, orfan și el, scrie programe pentru o firmă și dă meditații pentru a se întreține.

O cameră de cămin cu un pat simplu, o noptieră, un dulap de haine, un raft suspendat pentru cărți, două scaune, o masă cu un calculator.

Miron, așezat în fața monitorului, butonează de zor și vorbește de unul singur.
Miron: Hai tată! Hai! (butonează în continuare) Ia să te vedem, hai, că n-am muncit atât pentru nimic. Hai, hai! (se oprește, așteaptă) Da!! (sare de pe scaun bucuros) Yes! Yes!
Se aud batăi în ușă. Tânărul se oprește îngrijorat. Bătăile continuă.
Elena: Deschide, mă! Ai surzit?
Miron răsuflă ușurat. Se îndreaptă spre ușă, o descuie și o deschide.
Intră Elena, elegantă, fustă mini, taior, cu o cutie de pizza în mâini. Se îndreaptă spre masa calculatorului. Miron încuie ușa la loc și se repede să împingă tastatura într-o parte. Tânăra așează cutia pe masă.
Miron: De ce ai venit? (se așează pe scaun)
Elena: (își aruncă poșeta pe pat) Te-am auzit azi la curs că nu te duci la meditații. (se dezbracă de taior și-l aruncă lângă poșetă. Rămîne doar în sutien)
Miron: (privind-o) Ai călduri? Giculeț nu-i acasă?
Elena: (se apropie de masă) Nu. Gicu a plecat azi la Cluj să rezolve nu știu ce afacere.
Miron: (continuă să lucreze) Și nu te deranjează că te-a lăsat singură la sfârșit de săptămână, boșorogul?
Elena: ( desface cutia cu pizza și ia o bucată) Nu! Și nu este boșorog.
Miron: (ironic) Nu, are cu douăzeci de ani mai mult. Atât.
Elena: ( mușcă din pizza, se posteză în spatele lui și privește la monitor) Și?!
Miron: Și, nimic.
Elena: Ești gelos?
Miron: Eu?!
Elena: (atentă la monitor) Da, Tu! Mă iubești?
Miron: De ce să fiu gelos? Boșorogul a vrut nevastă tânără, frumoasă, deșteaptă și virgină? Te-.a găsit. Eu nu vreau nimic.Ce-am vrut, am vrut, ce mai contează.
Elena: (speriată) Mă, ce faci aici? Unde ai intrat? Astea sunt conturi! Ești nebun?!
Elena se repede la tastatură. Miron îi prinde mâinile, se ridică și-o împinge spre mijlocul camerei.
Miron: (iritat) Stai potolită!
Tânăra încearcă să-l ocolească pentru a ajunge la calculator.
Miron: Da’ stai cuminte! ( o prinde în brațe)
Elena: ( se zbate) Ieși de acolo, nebunule! O să te prindă!
Miron: Nu!
Elena: Vrei bani? Îți dau eu. De cât ai nevoie? Nu ți-au dat banii pe meditații, sau firma la care mai lucrezi ți-a dat țeapă?
Miron: Nu eu am nevoie. Stai potolită?
Elena: Bine. Dă-mi drumul!
Miron: Stai cuminte! (îi dă drumul și se întoarce la masă) Nu te apropia! ( ia o bucată de pizza și începe să mănânce nervos)
Elena face câțiva pași prin cameră, apoi caută în poșetă, scoate un pachet de țigări și aprinde una.
Miron: (mai liniștit) Nu pentru mine am eu nevoie de bani. Eu n-am uitat de unde am plecat.
Elena: (se oprește contrariată) Și ce vrei să zici!? Eu am uitat orfelinatul? ( se plimbă din nou și fumează) Dacă am vilă, mașina mea, menajeră, crezi că am uitat? Nu! Tu ești băiat deștept, mâine, poimâine termini facultatea, găsești un post bine plătit cu ușurință, dar eu? Știu, sunt frumoasă, nici prea proastă, dar pentru un serviciu, mai devreme sau mai târziu, tot în brațele vreunui boșorog ajungeam. Dar ca amantă! ( stinge nervoasă țigara în scrumiera de pe noptieră) Așa că am preferat să-mi schimb statutul de orfană cu cel de femeie maritată ce nu se îngrijorează de ziua de mâine. Ce rău vezi în asta? ( se așează pe pat și începe să plângă) E rău că te-am iubit, că te iubesc, dar am preferat siguranța zilei de mâine?
Miron: (dupa câteva clipe de tăcere) Te bate?
Elena: (își sterge lacrimile) Nu.De ce crezi asta?
Miron: Am văzut că ai vânătăi.
Elena:Te-ar deranja?
Miron ridica din umeri, butonează la tastatură.
Elena: Nu, nu mă bate. În pat e mai brutal. Un pic.
Elena se ridică, se îmbracă cu taiorul, se aranjează, își ia poșeta și se îndreaptă spre ușă.
Miron: Elena, l-am șters. Nu pleca! Rămâi.
Tânăra se oprește și se întoarce cu fața spre el.
Miron: ( se ridică grăbit, o ajunge din urmă, o cuprinde în brațe) Rămâi?
Elena.(pânge, râde) Mă iubești! Mă iubești, nu-i așa?
Încep să se sărute cu patimă și înlănțuiți se apropie de pat.

CORTINA