Nu știu când a fost dimineața asta scrisă și pentru cine, știu doar că eu și amicul meu de voie bună, n-aveam ce face cu ea. Ne-am dat de grabă o întâlnire la cafeneaua, nu din colț așa cum se obișnuiește, ci undeva la limita imposibilului.

Citeam o scriitură savurând rând pe rând fumurile țigării fără filtru și fără timbru. Se dădeau mare de Camel, cum altfel!? Am cheltuieli și fără, nu-mi mai trebuie și cu, să prelungesc o angonie care sincer vorbind, nu văd de ce dracului mi se întâmplă tocmai mie și tocmai acum. Treizecișișapte de ani! Sa fie până la patruzeci-și gata! Mă las de toate! Vorba amicului meu…cum altfel!?

Îl așteptam pe Josephina. Pe el, amicul de care vorbeam. Josephina Bumbescu. Am ajuns mai repede fiindcă știu ce străzi să alerg. Vă spun sincer, mi-am notat ordinea pe lungimea unei sclipiri. Să nu vă mirați! Așa-i în lumea asta. De parcă nu v-ați obișnuit. Fără notițe și inspirări chiar nu facem nimic.
Și cum vă spuneam. Așteptam. Afară soare! Dincolo de terasă se întâmpla imposibilul, iar eu, savuram fumurile. Nu picior peste picior, așa cum probabil obișnuința vă încearcă imaginația. Nu! Mi-am crăcănat picioarele cât de mult! Atât de mult, încât picolița din zona avea pe ea mai mult, o, învelitoare roșie de mijloc în loc de fustiță. Câtă inspirație, să vină așa îmbrăcată tocmai azi, cu mine crăcănat. Era să uit! Scriitura! Da, scriitura asta e cool. Dacă aș reuși să o strecor cumva în buzunarelul ăla mic. Mic-mic-mic, cât o apropriere de burice pe sub buric, poate l-ar citi când ar avea un pic de timp. Cam așa, până peste genunchi! Da’ mâine nu azi. Azi trebuie să vină Josephine s-o discutăm.

Îmi beau cafeaua și tocmai când zdrăngăneam farfurioara, hop și Jo. Mă ceartă un pic că alt loc nu găseam si, bla-bla-bla, bla-bla-bla! Ba că roșu, că prea scurtă, că gropițe pe mijlocel, că nebunie, că bla-bla-bla, bla-bla-bla! Că nu mai are chef de scriitură, și încă cinci minute și gata. Îl liniștesc. Fumăm și ne uităm unul la altul fără să vorbim. Când și când ne mutăm privirile pe roșu.

-Se mișcă într-un fel! Zic io!
Și el zice.

Io câteva pagini, el câteva, continuăm acea dimineață incredibil de reală. În cele din urmă constat că pentru unii plăcerea de a alambica cuvintele devine obsesivă. Dar cine să le spună? Mai sorbim câteva cafele, și cu tensiunea la limită, suntem dezamăgiți și de data asta. Nimic interesant. Doar cuvinte aruncate despre cum sa crești altfel șinșilele.

-Băi Jo, băi! Încerc să-ți potrivesc cuvântul ăsta pe față, dar nu dă bine. Nu-i de tine mă! Da’ nici de limba mea nu-i bun mă. Că se încurcă și nu mai știe încotro s-o apuce. Unde-i vocala? Unde-i consoana? Ce mai bă! O alambucătură la mine în gură, nu alta.

Jo al meu se înroșise tot de la atâta soare. Ațipise printre cuvinte și capul îi cădea într-una pe spate fără să deranjeze pe nimeni.
Zâmbesc și mă gândesc câți din zece citesc până la capăt cu interes aceasta scriere. Caut repede o pagină pe jumatate goală și indrăznesc s-o încep. Așa în public. Da’ ce credeați?

Primii șase o vor da de la unul la altul, din ce în ce mai puțină spre margini, în timp ce doar unul o va aprecia. Dar el ține cu unii. Restul se vor propti în bar și vor asculta toate animatoarele cum cântă și vor bea toate luminile intravenos. Ei vor face…uite așa…!!!
Următorii trei se vor întâlni la bere. Vor discuta despre meciul Steaua-Rapid. Vor faulta halbele, gurile, vor mâzgăli foile, iar la urmă vor trage linii. X-1, 2-X, X, se ridică și pleacă în întuneric lăsând pe masa deranjată de halbele goale, scriitura.
Peste puțin timp, la masă se așează ultimul. Își îndeasă priceput pălăria pe un genunchi, se descheie la gât, își aruncă cu privirea prezența în jur, apoi scoate câteva coli de hârtie din paporniță și se oprește din scris abia peste o oră. Comandă un vin fiert, își arde buzele cu un chiștoc, apoi își strânge fără grabă foile, dar din greșeală șiii...
Se ridică și pleacă așa cum a apărut. Pe aceeasi ușă. După cum a împăturit-o îmi pare a fi cel care a scris-o. El?

-Băi Jo! Ce bine de noi că suntem lângă imposibil.
-Băăă! Nouă chiar ni se intamplă bă. Tu mă citești pe mine, eu pe tine! Și știi de ce mă?
-Că stăm crăcănați, basim intenționat fără ș, și ne place și roșul!

Nu știu când a fost dimineața asta scrisă și pentru cine, știu doar că eu și amicul meu de voie bună, n-aveam ce face cu ea. Ne-am dat de grabă o întâlnire la cafeneaua nu din colț așa cum se obișnuiește, ci undeva la limita imposibilului.