agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-20 | | Moațele lui 26 septembrie - Adinei L. Nistor personaje: - Mama - Veda Decor: Un scaun pe care va sta fata. Veda: "Adesea, marinarii, spre-a-și alunga plictisul, * Prind albatroși, largi păsări pe mările de fum, Care-nsoțesc alene corăbiile pe-abisul Amarelor noianuri, lunecătorul drum." (fata va avea moațe în păr.) Mama: După cum vedeți, am o fată proastă și urâtă. Îmi recită în fiecare zi aceleași versuri, folosește același parfum... Veda, scumpo, azi mama te face frumoasă, te învață o poezie nouă... Dar ea nu vrea, e neascultătoare, de aceea e slută. Răutatea te face respingătoare. Priviți-o! Îi pun părul pe moațe, o gătesc... să creadă și ea că arată bine. Dar voi îi vedeți adevărata față. Iubire, ce șampon am folosit azi? E de liliac, așa-i? Știu cât de mult îți place... De aceea i-am și tăiat pe toți din grădină. Erau frumoși, Veda. Frumusețea presupune invidie, iar invidia te distruge. Nu puteam să-i las, înțelege! Ești su- părată, nu pe mine însă, ci pe liliac, fiindcă e frumos. (cântă) Melc, melc, codobelc, scoate coarne bourești și te du la baltă și bea apă caldă... Veda: Mamă! Mama: Te obosește cântecelul? Continuă-l tu de ești în stare. Veda: Și te du la Dunăre și bea apă tulbure... Mama: Și te suie pe buștean și mănâncă leuștean.(Pauză) Știi, Veda... Veda: Ce e, mamă? Mama: Þi-am omorât pisica. Veda: De ce? Mama: Nu cred să fi avut un motiv anume. Mă plictisea. Era leneșă, mie- una în fiecare zi la fel, nu știa să cânte... Ce pisică e asta? Dar nu plânge, căci ne luăm un motan- sunt mai puternici. Nu, de fapt nu e bine... motanii sunt desfrânați, umblă la curve, ca taică-tu. Ne cumpărăm un papagal. Veda: Îl învățăm să vorbească... Mama: Și să cânte. Veda, cât e ora? Veda: Douăsprezece. Mama: Nu degeaba ziceam eu că fata mea e o ignorantă. Nici măcar la ceas nu știe. E ora șapte seara, nenorocito! Nu există altă oră în afa- ră de șapte. E marți, douăzeci și șase septembrie, ora șapte și treizeci și unu de minute. Mi-e frică de muște. Þie? Veda: Ai dreptate. E marți, dar e sfârșitul lui octombrie, ora două- sprezece noaptea. Mama: Vrei să mă nenorocești? Þi-ar plăcea să ai o mamă nebună? Dar nu vei reuși. Eu știu că e douăzeci și șase septembrie. Toate se petrec azi: pisica, papagalul, muștele... Ce frumos e cerul. Stă să plouă. Dragă, să intrăm în casă, îti uzi moațele. Veda: Suntem în casă. Mama: E septembrie și suntem afară! Nu vezi salcia din față, nu simți mirosul ploii? Veda: Nu. Mama: Ploaia vine să aducă incertitudine, incertitudinea- insomnie, insom- nia- rușine, rușinea- nesupunere prefăcută. Am făcut bine că am omo rât pisica. Veda: Mi-ai luat de toate și apoi le-ai omorât - dar eu nu am vrut decât un câine. Mama: Numai eu pot fi prietena ta. Sunt singura ce te iubește și vrea să te facă frumoasă. Câinele e o brută. Veda: Nu sunt urâtă. Mama: Ai dreptate, ignoranța nu poate fi definită. Ai să ajungi în iad; Domnul nu iartă prostia, fiindcă și el la rându-i e ignorant. Doar moa- țele tale sunt deștepte. Vezi, cum de ele pot face din părul tău o mi- nunăție? Și eu sunt inteligentă, frumoasă... Tu n-ai să te măriți nicio- dată. O să te strig Veda, moațe multe dar singure. La ce folos să ai treizeci și una de moațe dacă sunt singure și pe deasupra toate la fel: aceeași culoare, mărime... Veda, mama te face frumoasă. Fru- musețea ta e prostia, iar a mea constă în mâinile cu care te aranjez. Când erai mică nu plângeai deloc. Cine te-a învățat? (Pauză) De ce ai mâinile reci? Ce-s zdrențile astea pe tine? Te încăpățânezi să fii urâtă La ce îți ajută? Cândva am fost artistă- dansatoare de cabaret. De-ai fi văzut cum mă urmăreau ochii vicleni și spurcați ai bărbaților... Câ- tă plăcere! Am iubit ce făceam; l-am iubit și pe taică-tu, încă din pri- ma zi. Nu se uita la mine, m-am apropiat de masa lui și m-a invitat afară. Acolo i-am arătat picioarele pe care nu voia a le privi înăuntru Mi-a admirat și umerii, bustul, tot ce aveam, apoi a plecat. A srtigat: "Paula, tu ești nebună, frumoasă, dar nebună. Viața ta e un cabaret. Nu ai sentimente." Eram muza tuturor și uite cum am ajuns. De aceea te fac și pe tine frumoasă. Vei cânta și vei dansa în fața unui public indecent, îți vor rupe hainele, dar vei avea bani... Iar cu acele hârtii îți vei cumpăra orice bărbat dorești.O să ai mâinile calde, cu bijuterii și haine scumpe. Veda: Nu voi avea câine. Mama: Nu-ți trebuie. Acum gândește-te la când vei fi vedetă. Ești o fată proastă și nu vei săvârși greșelile mele- nu-ți vor plăcea bărbații ce nu-ți dau atenție. Vei fi precum celelalte- te vei arunca în brațele pri mului mascul ce te privește. De aceea îți pun moațe în fiecare zi, pentru că a sosit timpul. E douăzeci și șase septembrie, ora șapte și treizeci și unu de minute seara, trebuie să-l cunoști. Îl vei respinge- vei face ce n-am reușit eu. Uite că plouă. Ce nenorocire! Îți vor creș te liliecii la loc, dar nu avea grijă, că-i tai încă o dată. Mai bine plan- tăm castani, căci dacă avem castani, avem veverițe. Nu-mi spune că nu știai ce mănâncă. Iar dacă avem veverițe, avem și broaște. Broaș tele noastre nu au păr. O să pornim la vânătoare, le vom prinde și le vom împăia. Dar știi tu oare de ce n-au broaștele păr? Nu, să-ți răs- pund. Fiindcă ești tu pocită! O paiață de cărbune,cu moațe în păr.Nu te-ai plictisit de ele? Veda: Ba da. Mama: Scumpa mamei, trebuie să rabzi. Paula a răbdat. Să fi văzut ce moațe aveam eu... se puneau singure în păr, numai pe 26 septembrie s-a oferit mama. O chema Olea, era rusoaică- cu părul de foc și ochi reci, ca de broască. Bunica ta trăiește mult, îi place viața- o moște- nim. Ea nu umbla cu moațe; lumea îi spunea nebuna de foc. Tata era înalt, cu plete- lui îi ziceau Lestat. Formau un cuplu aiurea, straniu, dar nimeni nu observa. Ambii erau prea frumoși, frumusețea nu în- seamnă deșteptăciune. Tata a încercat să se sinucidă- curiozitatea îi dădea târcoale. Mamei nu-i păsa; ea nu avea credință. Gândea că Dumnezeu e puternic și prin necredința noastră va deveni om. Voia să-l vadă și să-i danseze într-un cabaret, să-și plimbe trupul gol pe sub nasul Lui. Ce proastă era! Tata și mama aveau doar o dorință comună- voiau un câine, dar Olea avea un șoarece, iar el un motan. Trăiau în camere separate, toate numai din oglinzi. Se strigau Narcis unul pe altul. De-ar fi avut un câine, tot Narcis i-ar fi pus numele. A- mândoi mințeau. Viața lor era o oglindă; Narcis și cu Narcis în came- ra de oglinzi. Și culmea e că nu se spărgeau niciodată. Motanul fugea după șoarece, șoarecele după motan... "Narcis -îi spuse mama odată- hai să legăm șoarecele de coada motanului. Astfel vor sta mereu îm- preună fără să se prindă vreodată sau să se fugărească inutil." " Narcis -îi răspunse tata- hai să legăm motanul de coada șoarecelui." Olea cea roșcată a acceptat, numai că șoarecele ei nu avea coadă, așa că motanul l-a înghițit. "Narcis,ce-ai făcut?", plângea mama. "Þi- a murit speranța", râdea tata. "Bărbat prost și nesăbuit!"."Femeie falsă și plictisitoare!" Și au spart oglinzile. Acum se priveau printre cioburi - Narcis și cu Narcis... Olea iubea femeile, iar el bărbații. Nici noi n-o să ne luăm câine! Acum înțelegi de ce nu vreau nici pisică? Iar motanii... mănâncă șoareci și umblă la curve! Bunicăi încă îi place să trăiască, chiar mai mult ca înainte, iar lui... De unde să știu eu? Toate vrei să le știu. De acum nu-ți mai spun nimic. Uite, a încetat ploaia. Auzi? Veda: Bate la ușă... Mama: Nu deschid. Du-te tu! (fata dă să se ridice) Nu, că ai moațe. Nu vreau să vadă vecinii ce fată slută am! Nu deschid! (Se aud bătăi puternice în ușă.) Sigur e moartea sau vreo boală, ceva. Îndată vin! (aparte și foarte fericită) Dar nu mă duc; le-am păcălit. Ușa e încu- iată, ferestre nu avem, pe unde să intre? Veda: Eu vreau să le văd. Le-am chemat să-mi pună moațe în locul tău. Mama: Să aștepte! Veda: De ce? Mama: Fiindcă zic eu! Veda: Cine ești? Mama: Paula. Veda: Și ce vrei? Mama: Paula. Veda: Paula? Mama: Da, Paula. Veda: Ce nume urât! Mama: Nici mie nu-mi place, dar nu l-am ales eu. Mi-aș fi zis Lamara. Veda: "Râdea Lamara - râs de stele, pe pietre alerga divin și tocuri își frângea de ele, și buzele-și roșea în vin." ** Știi cine era la ușă? Mama: Nu. Veda: Eu. Mama(râzând): Veda, te doare capul? Veda: Trebuie să cred toate bazaconiile tale, pe când tu... Mama(întrerupând-o brusc): Cine a bătut? Veda(ferm): Eu. Mama: În veci n-o să ne luăm un câine. Veda: Eu am bătut! Mama: Ciuciu câine! Veda: Eu am fost! Mama: Niciodată!! Veda(plângând înfuriată): Ba da! Paula, tu ai să-mi iei un câine. Auzi, mamă? Mama: Da, Veda, de ziua ta iubire... Veda: Și când e? Mama: Am uitat. Veda: Știam că nu o vei face. Nu ai cuvânt! Mama: Ai un păr frumos; mai bine taci. Vorbele tale îl strică. (Pauză.) Când eram tânără, un pictor mi-a promis că-mi face portretul. Eram egoistă și voiam mai multe, în schimb,el, nu mi-a făcut niciunul. Cine nu are cuvânt? Dacă el nu are, ce vrei de la mine? Era urât, dar ta- lentat; se numea Francis. Mânca numai caviar, trăia în caviar. Mi-aș fi dat viața pentru a fi pictată sau a mi se cânta la pian o noapte în- treagă, dar nu a fost așa. În cabaretul unde lucram, acolo, mă pictau toți din priviri, iar muzica și sala însăși îmi părea un pian. De aici ve- nea pasiunea, iar dezmățul de la ceea ce mă înconjura de fapt. Se îmbinau perfect; după ce terminam, nu-mi mai rămânea timp decât pentru moațe. Eu ți le pun din vreme, căci timpul, ține minte, e sen- sul vieții tale. Veda: Aparent, duc o viață de septembrie, dar tu știi că e octombrie. Mama: Dacă ninge? Veda: Îngerii sunt urâți. Mama: S-au stricat umbrelele toate. Veda: Mamă, nici nu-ți închipui ce imunzi sunt! Mama: Unde-i taică-tu să le repare? Veda: Ninge. Mama: Da proastă mai ești! În septembrie? Abia s-au copt castanele.Ia zi, de ce îți place galbenul? E o culoare frumoasă, dar incertă - ca tine de altfel. Mai am o întrebare, Veda. Păpușă, de ce reciți mereu aceeași poezie înainte de-a-ți scoate moațele din păr? Veda: Era un albatros galben... însoțea corabia... Daria îi cânta din fluier, el dansa polca... Mama: Nu minți! Veda: Albatrosul e fratele meu, fiul tău, mamă nebună. Mama: Tu nu ai frați, Veda. Veda: Ba da, mulți: Pierre, David, Paciovo și Dalian. Unde-s? Mama: În pântecele meu.Vor putrezi înăuntru; n-ai să-i vezi în veci! Și ca- re ziceai că ar fi Albatrosul? Veda: Pierre. Mama: De ce? Veda: E singurul căruia nu i-ai fi pus moațe. Mama: Cum de ai ghicit? Veda: Cine bate la ușa noastră, află totul. Eu am bătut, doar ți-am zis. Mama(spre public): Veda e nebună. (Veda se ridică în sfârșit de pe scaun și se așază jos, turcește. Scoate un pachet de cărți de joc și începe a le număra. Mama îi ia locul pe scaun, punându-și moațe în păr.) Mama: Mai am o singură dorință. Veda: Să crăpi înainte de a mi-o spune! Mama: Taci, fată proastă! Rușine să-ți fie a deschide gura! (spre public) E slută și proastă. De când am văzut-o am știut. (ridicându-se) Acum dă în cărți. (Îi ia cărțile și le aruncă în sală una câte una.) Eu o cresc, o gătesc, îmi calc sufletul în picioare... Uite cum mă răsplătește. Leit taică-su! Prinde-le de poți, răzvrătito!! Veda: Paula, tu ești nebună. Viața ta e un cabaret. Nu ai sentimente. Mama: Tu însă nu mă vei părăsi. Cine îți va mai pune moațe și te va face să crezi că ești frumoasă? Mergem la Milano. Ne vom numi Paulinne Viardout, dansatoarele... Vom vizita Moulin Rouge, dar de rămas,vom rămâne în Milano. Veda: Cum așa? Mama: Vom concura cu nevestele italienilor; sunt cei mai frumoși bărbați. Vom fi idealul și refugiul lor. Te învăț să fii muză și să dansezi chiar și pentru soldații roșii din Berlin. Ne tragem dintr-o familie de curve. Soră-mea, maica Varvara, a intrat la mănăstire la doar nouăsprezece ani. Îi plăceau preoții și voia să răspândească sămânța păcatului și în mănăstiri. Toți creștinii o venerau, cerându-i milă și credință. În chilia ei, le oferea alinare, propovăduind întru voluptatea cărnii. A fost alungată abia după cincisprezece ani. Și-a luat numele de Lena Marlene; trăiește în Milano - la ea mergem. Veda: Rămân aici. Mama: Dar, acolo cresc lilieci... Veda: Și nu plouă deloc. Mama: Oricum te iau - te voi târî pâna în fundul iadului. De mine nu vei scăpa, nici de moațe. Ești doar o cârpă. Nu avem timp de pierdut; viața e atât de scurtă... depinde de noi s-o lungim. Pentru mine, me- reu va fi 26 septembrie - deci, voi trăi veșnic. Veda: De ce nu-mi iei un câine? Mama: Vom fi dansatoare de cabaret și vom avea localul nostru. Se va numi... Veda: Narcis! Mama: Da... Narcis - în amintirea bunicilor care de fapt suntem tot noi. Veda: Să ne luăm un câine, un dalmațian! Mama: Iubire, suntem două femei frumoase - să bucurăm lumea! Să dan- săm! Gata cu moațele! Veda: Mama, câinele... Mama: Ne luăm. Și-i vom zice tot Narcis! Veda: Atunci să fim dansatoare! Mama: Dansatoare... Încep să danseze amândouă recitând: "Și-un umăr gol, ca o minciună tot sufletul ți-l ațâța Din albă, pielea era brună, unde-nainte rochia sta." ...................................... "Oglinzi golașe nu vedeau, le-ncețoșase o ninsoare. Nici florile nu-și aminteau cin' le pusese în pahare." ** -CORTINA- * Charles Baudelaire ** Bella Ahmadulina - aprilie 2002 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate