agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3208 .



BUCURESTI
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [NSD ]

2004-04-23  |     | 



Doi baieti tineri stau cheek-to-cheek, cu bratele intinse, palma dreapta in palma stanga, cea stanga in cea dreapta si se privesc cu coada ochiului. Din cand în cand, unul mai misca un deget in palma celuilalt. Sunt intr-o furgoneta si transporta un geam. Pe soseaua Kiseleff, geamul scrasneste sub mainile transpirate ale celor doi si se abureste, dupa care nu mai apar decat lumini rosiatice de rasarit si umbre de la pomii de pe sosea. In dreptul muzeului Antipa, se mai vede numai bordul rosu al Daciei Papuc – restul e o reflectare de lumina. Masina coteste la dreapta, printre blocuri. Din fata apare dintr-o data o masina mare si verde REBU, cu lopata din spate plina de tiganci cu fuste colorate si cozile in vant. Rasuna cantecul “Balerina cu talent, mi-ai rupt inima din piept”. Cand trec prin dreptul furgonetei cu cei doi baieti, tigancile chiraie si-si flutura mainile. O tiganca batrana trage o flegma groasa chiar pe geam, unde scanteia reflectia soarelui. Dacia Papuc dispare dupa blocuri.



De dupa blocuri, apar tot mai multe randuri de oameni, care se scurg in gura de metrou. Coboara tot mai in intuneric. Toc, toc, toc, toti in aceeasi directie. Doar un mos cu sepcuta rosie Coca-Cola se imbranceste in directie opusa, ridicand doua sacose deasupra tuturor capetelor. Mosul canta sugubat: “Il tot duci si-l ocolesti/ Si-l dai jos la Bucure-esti/ Marioara lui nenicu/ Mai, mai…”

Jos de tot, e lumina de bec chior. Vine un metrou rosu-visiniu. Cum se deschid usile, oamenii se imping prin intrari. Se inchid usile si prin geamuri nu se mai vad decat haine mototolite –una cu imprimeu de floare verde- si cate o palma presata de geam. Metroul rosu-visiniu dispare intr-un tunel intunecos.



Tacere. Intuneric. Se aude un clipocit.

Un glas de batrana: – Virgil mama, aprinde tu lumina aia!

Un glas de batran: - Daca face scurtcircuit?

Ea (autoritara): -Tu aprinde, sa vedem daca face!

Se aprinde lumina si-o clipa apar din spate siluetele a doi batrani cu picioarele in apa. Poc! - se stinge becul.

Ea (cu admiratie): -Tu-ntotdeauna ai dreptate!

El (nesigur): -Si-acum ce facem?

Ea: - Acum adu lanterna!

El: - Pai o am aicea…

Ea (enervata): - Pai atunci, aprinde-o!

Un spot de lumina se plimba aiurea pe niste pachete depozitate de-a valma in camaruta de subsol. Pe urma se opreste in apa. Un picior ciolanos de batran care iese din apa si-si misca degetele rasfirate.

Ea (chicoteste): - Vai Virgil, ai venit fara papuci! Dac-ar fi trait mamica…

El (amuzat): - Tu ai papuci?

Din apa iese un papuc mic si portocaliu. Rad. Se aude un tocait lung de sarut.



O galeată de apa desertata pe asfalt. Inca o galeata.

Un glas de tanara fumatoare: - Stai fata!

Si o femeie in halat alb isi muta lazile de covrigi mai inspre gura de metrou. Statia de metrou Piata Unirii – iesirea spre Banca Religiilor.

Tiganca: - Ho apucato, ca nu dau pa tine!

Si dispare cu galeata in spatele tarabei de flori, de unde striga rastit:


Altundeva nu ti-ai gasit? Hai, fa poteca!

O tiganca mica, fuge speriata de dupa flori. Se-mpiedica de scara de la metrou si cade. De jos vede doua picioare dolofane in pantaloni scurti. Baiatul mic al vanzatoarei de covrigi se uita incruntat. Fata tigancii se ridica si fuge tipand pitigaiat: - Aaaaaaaa…

Baiatul sta o clipa nedumerit, dupa care o ia la fuga dupa tigancusa: - Hau hau hau...



Tipat de pescarus. Se ridica perspectiva. Liniste. Pe-un teren viran arid sunt imprastiate umbrele colorate. Perspectiva coboara. Sub umbrele – femei la mese de plastic, in fata cate unei masini de scris. Langa fiecare masa – panoul:

Asigurari de sanatare

Asigurari auto

Fise permise

Radieri

Alte acte…

In umbra fiecarui panou – cate-o sticla de suc. Liniste. Nemiscare. Majoritatea femeilor stau sprijinite in coate pe masa si au privirea fixa. Una tanara, cu fluturasi in par, isi da unghiile cu oja si fredoneaza: “Libera la mare/ Stau cu tine la soare…” Se opreste si se uita in soare. Ceva bate aerul. Se aude – “Saru’mana!”, nazal, de la un megafon, si trece un elicopter.



- Tatiii, inchide tati usa… - Un glas rugator de copil, abea perceptibil in zgomotul elicei. Copilul sta ghemuit in cala miscatoare. Un barbat cu figura de pugilist se intoarce spre el cu un megafon si rade (rasul nu se aude de bataia elicei). Dupa care se intoarce iar spre usa elicopterului si striga afara la megafon:

- Io nu-nchid nici-o usa. Io stau cu toate usile deschise… Sa nu zica careva ca nea Gica-i calic!

Se-ntoarce iar cu megafonul spre copil. Fericit si plin de elan:

- Ba Vladut tata, lasa frica si vino sa-ti vezi tara, ce frumoasa e! (Face un gest incurajator cu mana).

Striga prin megafon spre pilot: - Ba Nae ba, ia nu mai lua asa din volan, ca daca-mi sperii baiatul, te dau la caini, ba!

Bland spre copil, tot prin megafon: - Hai tata, usor… Ce, crezi ca la Stefan cel Mare si la ailalti nu le-a fost frica? Ba, făceau pe ei… Da’ au avut tupeu! Ca tata! Numa’ asa reusesti in viata! Hai, usurel…

Copilul se ridica nesigur si-ntinde mana spre barbat, care-l trage cu grija spre usa. Se uita in jos.




O voce nazala anunta ca, din cauza unor lucrari, metroul trebuie luat in directie opusa si schimbat dupa o statie. Cantec de acordeon. Se deschid usile si oamenii cad afara. Se scurg din metrou, urca scarile si se-nghesuie in multimea care asteapta la peronul paralel. Tropaituri si interjectii. Din cand in cand rasuflul dezacordat al acordeonului inghesuit.

Deodata se stinge lumina. Liniste.

Cateva fluieraturi. Un ras isteric de femeie.

Se aprinde un flash. –E bine-asa? – o voce de barbat. –Nu, mai bine lasam lumina dinainte – da mai natural!

Se-aprinde lumina. In vizor intra o blonda firava, cu un microfon in mana: - In aer? Ghm… Da: Transmitem de la statia Matei Basarab, unde din cauza… Stai… mai da o data! (Spre cameraman, mataita) - Ma-mping astia…

- Baaa, oameni buni, nu mai impingeti ma… - o voce de barbat.

Fata isi aranjeaza parul, se uita pe niste foi si incepe: - Transmitem de la statia Matei Basarab, unde reparatiile in curs de desfasurare au blocat mersul…….

Barbati stau incruntati in spatele fetei si se uită fix spre camera. Copii chicotesc si cate unul sare in cadru si face cu mana. Femeile, care sunt in apropiere si nu se vad, vorbesc rastit, sa se auda: “Da’ nu se mai poate!”, “Avem copii, ramanem pe drumuri!”… Cate un barbat incruntat din spate face ordine: - ssst!

Un baiat din echipa de filmare face semne disperate. Fata inca mai vorbeste “…responsabilii Metrorex declara ca lucrarea se va sfarsi in cel mult o saptamana…”, dar barbatii din spatele ei, nu se mai uita inainte, spre camera, ci, intrigati, spre dreapta. Inteleg ce vrea baiatul din echipa de filmare “ce??? aaa, cordon!” si se iau de mana “baa, nu mai impingeti ca filmeaza !” Hlizeli. In tot timpul asta, fata vorbeste profesional, impasibila.

Un barbat: - Hi, hi… Bombonel…

Altul (suparat): - Baa, ai grija!

Hlizeli molipsitoare.

Un baiat : - Hai sa dam mana cu mana…

Prinde: -…cei cu inima romana… (barbatii care erau in spatele reporterei ridica mainile impreunate si incearca pasi de hora)… Se extinde: -…sa-nvartim hora-nfratirii… -hei! hei! (intra si femeile)… pe pamantul…

Toti danseaza. Copii sar din multimi cu mainile pe sus. Un batranel incantat - “Ca la demonstratie!” Acompaniaza si acordeonul.

Echipa de filmare incearca sa iasa din multime. Blondei ii dau lacrimile si cameramanul ii sopteste “lasa, lasa, ca facem alta!”. O baba ii da un balon verde si rade fara dinti.



Gafait - “Fetitele din Bucuresti…” Din spate: o femeie în varsta, cu fundul mare, care urca scara cu greu.

Un glas de batran: - Mami…

Bătrana se intoarce si apare un tablou – fecioara nud. Batrana, de dupa tablou: - Ce-i Virgilut?

Batranul: - Aducem si peisajele cu maci?

Ea: - Nu draga, doar picturile, pictura asta si litografiile cu Bucurestiul.

Batrana continua sa urce greoi. Se aud pasii impleticiti ai batranului si trece un tablou mare, alb-negru – Calea Victoriei 1900. Batrana, care coboara multumita, se opreste si pune aratatorul pe tabloul care trece (la care batranelul din spate se dezechilibreaza putin): -Haa, se vede si Rudolf Mosse!

Urca un alt tablou-gigant – Calea Victoriei. Batranul, care cobora frecandu-si spatele, se opreste si loveste cu palma in tablou (la care si batrana se dezechilibreaza putin): - Ia uite, magazinul de gramofoane Vox!

Batrana urca inveselita si striga in urma ei: - Iar deasupra era Doina!

Batranelul, coborand: - Peste drum de teatru.

Batrana, peste balustada: - Si vis-á-vis de teatru – Hotel Majestic!

Rade victorios.



Vedere cu fantani spre Casa Poporului. Sub un copacel de la Piata Unirii sta un copil in pantaloni scurti ºi latra. Din cand in cand, copacelul se misca. Putin mai in dreapta este o taraba de flori dupa care trebaluieste o tiganca la un buchet mare: -Sa fie si cu hartie creponata?

Un tanar inalt, cu breton: - Da.

Tiganca (cu spatele): - Rosie?

Tanarul (timid): - Da…

Tiganca se intoarce cu o privire dezgustata, dupa care se concentreaza iar la buchet.

- Esti cumva Dan? – o tanara cu fluturasi în par.

Tanarul: - Da… Salomeea 55?

Tanara (râde): - Da.

Tiganca ii întinde fetei buchetul de flori zambind “Poftim frumoaso!”, dupa care se intoarce crunta spre tanar “Hai boierule, cat am zis prima data!” Tanarul roseste si plateste.

Fata (rade): - Esti student?

Baiatul (intimidat): - Mai si lucrez.

Fata (semeata): -Si eu! La o companie de asigurari!

Baiatul (spontan): - Nederlanden?

Fata (rade): - Pe-aproape!



In usa elicopterului. Barbatul cu figura de pugilist vorbeste prin megafon, tinandu-si telefonul mobil de partea cealalta, in emisie: - Ba Fanee, vorbesc din elicopter – io’ nu te-aud, da tu asculta la mine: n-ai tu atatia parai sa-mi cumperi mie jucatorii. (Raspicat) Ca pe jucatorii mei, vin aia din Franta si din Italia in genunchi la mine sa-i dau, si io pot sa le zic cand vrea muschii mei “hai sictir”!…. (Amuzat) he he, sictir ma - le zic -, ca io ii dau numa’ la aia care vreau sa faca echipa mare… Si-acum ciau, ca trebuie s-arunc mingea la astia-n teren!

Inchide mobilul incantat. Cu megafonul spre copilul ghemuit intr-un colt (cu entuziasm neasteptat): - Vladut tata, vino sa vezi terenu’ pe care l-am facut pentru tine!

Copilul se scoala prudent si se apropie de usa. Se uita usurel in jos.

O clipa, si el si barbatul se uita atenti in jos. Barbatul ii zice ceva, dar nu se aude ce, si-l saruta pe frunte. Se intoarce putin, ridica un sac de sport si da sa scoata o minge de fotbal. Ezita.

Elicopterul bate elicea pe loc, deasupra unui teren verde de fotbal. Pe fundal, se-aud ole-ole-urile infierbantate.

Barbatul, emotionat, ia megafonul si tipa: - Gata! Taceti!

Ole-ole-urile se cam opresc, nedumerite.

Barbatul vorbeste, crispat de megafon: - Ileana, vreau sa stii ca te iubesc!…Si ca daca ai vreodata vreo problema… orice… – la bine si la greu – (mai increzator), cum ne-a unit parintele… toata viata asta… (plin de convingere) noi unu’ pentru altu’ vom fi! (Respira adanc, infierbantat)… Si daca mama soacra zice ca io te-am facut vreodata nefericita… eu astept sa vii tu sa-mi zici si sa le rezolvam pe toate impreuna. (Isi sterge sudoarea) Ca pentru mine, tu ai fost si vei fi mereu dragostea mea… (il podideste plansul, continua cu greu)… Si-i aici Vladut, copilul nostru, sa citeasca o pagina din jurnalul tau, pe care eu il tin mereu la mine… (plange)… mereu… orice-ar fi… (Isi sterge lacrimile si scoate din buzunarul de la piept un carnet mic): Hai Vladut, citeste!

Copilul ia ascultator carnetul si megafonul si incepe sa citeasca rar, cu glas egal, fara nicio poticneala. Elicea avionului bate aerul mai incet, cu un zgomot infundat.

“Cum sa cred eu ca exista, ca a fost vreodata un androgin, ca Tristan si Izolda s-au iubit unul pe altul si nu o himera egoista, un pseudo-tel, licarire incapatanata intr-o departare terifianta, in libertate cosmica. Ce iluzie. Cum sa cred dacă imi simt vesnicia curgand, clocotind, cand imi simt rasuflarea vajaind nervos si as vrea sa zbor pana nu o mai aud si sa-mi dau drumul de acolo de unde pamantul nu e decat o buburuza nenorocita, sa cad cu teama ca am sa strivesc gandacelul parsiv, ca am sa-i zdrobesc pietrele, varfurile plopilor, ca lava se va varsa ca maruntaiele in apa si pasarile se vor ineca printre pesti, sa ma prabusesc pana-mi va parea rau de existenta asta firav-fantastica si atunci sa plutesc lin macar putin, putin inainte sa ma zdrobesc de Crucea Caraimanului si sa ma imprastii deasupra padurilor, pe dealurile si in pesterile imaginate de mine.”

Liniste. Doar elicea in surdina. Barbatul plange in hohote si din cand in cand se aude slab: - Ileana, te iubesc… fara tine mooor…

Copilul ia usurel mingea de fotbal si-o impinge afara. Dupa care se sprijina prudent si se uita curios în jos.



Seara. Geamurile luminate ale unui bloc.

La un balcon, intr-un nor de fum albastru, un barbat la bustul gol, cu o furculita arsa in mana striga: - Tucaaaaa!!! Tucutaaaaaa… e gata fripturicaaaa!

Iese un batranel cu sepcuta rosie Coca-Cola: - Intreaba unde-ai pus rosiile pe care le-am adus!

La un etaj superior, intr-o sufragerie mica, o pictura cu o fecioara-nud sta in mijlocul unor litografii cu Bucurestiul, imprastiate pe masa, pe scaune, după scaune, pe dulapuri etc. Tot printre litografii, pe-o canaptea ingusta – doi batrani cu ochelarii de distanta stau la televizor. Lacul lebedelor. In lentilele ochelarilor batranei, lebada alba sare in spagat si aterizeaza usor in poante. In lentilele ochelarilor batranului adormit – capul usor pe spate – se vede lampa.

Un etaj deasupra, printr-o fereastra fara geam se vede o femeie in rochie cu imprimeu de floare verde care da in carti unei tinere cu fluturasi in par. Televizorul aprins. Peste televizor, proptit usor inclinat, un geam prin care se disting miscari de culori spalacite: - Responsabilii Metrorex declara ca lucrarea se va sfarsi in cel mult o saptamana, cand calatorii vor putea lua metroul in directia obisnuita… Multumim reporterei noastre de la fata locului… Dupa o scurta pauza, urmeaza stiri din sport…





Noapte. Umbrele unor cladiri. Greieri.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!