Domnul de Pourceaugnac, Sbrigani.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC:(crezîndu-se singur): Piglia su, piglia lo-su, signor Monsu.- Ce-ar putea să însemne?
(îl vede pe Sbrigni). Ah!

SBRIGANI: Ce aveți, scumpe prieten?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Seringi și clistire. Unde mă uit, nu văd decît seringi și clistire.

SBRIGANI: Cum?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Habar nu aveți ce mi s-a întîmplat aseară, după ce m-am zăvorît în casă.

SBRIGANI: Nu, ce vi s-a întîmplat?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Am crezut că am ajuns în iad, mă rog, ceva cutremurător. Duzine de draci m-au răpit și m-au dus într-o casă necunoscută.

SBRIGANI: Da? - Cum așa?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: (gesticulînd amplu cu ambele mîini, povestește scurt și aproape ilogic, sacadat,despre niște acțiuni spectaculoase trăite cu puțin timp în urmă).
" Stimate domn, unde este lacheul care ia pălăriile musafirilor?"- Doi medici îmbrăcați din cap pînă-n picioare în negru.- "Pulsul, luați repede pulsul de mai multe ori" - "Colega, el este mult mai nebun decît în realitate".- doi indivizi scabroși cu pălărie cu moruri laaargi de tot!- "Bandi, bondi"- Șase nebuni sar pe mine, ca niște iepuri sălbatici de cîmp.- "Ta ra ra ta ra ra- allegramente monsu de Pourceaugnac" - Farmacistul.- Fug ca de streche. - "Puneți mîna pe el, legați-l!"- "Ah, ce reconfortant și ușor ca pana este acest clistiraș, vă rog, lăsați-ne să vă facem o clismă plăcută și proaspătă." Ce bine curăță "- "Piglia lo- piglia su- signor Monsu."-
Îmi fixau în cap niște bazaconii care mă tîmpeau.- Nu mai pot de dureri de cap. Simt că înebunesc de-a binelea.

SBRIGANI: Ce ar putea să însemne asta?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Un domn periculos, la început foarte amabil m-a atras în casa aceea blestemată.

SBRIGANI: Posibil.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Mai mult ca sigur, că mi-a întins o cursă. O mulțime de draci se învîrteau în jurul meu, îmi îmbiau seringi și clistire, apoi săreau pe mine.

SBRIGANI: Da, se vede cît de înșelători sînt oamenii. Te încrezi în cineva crezînd că-ți este prieten și de fapt el este cel mai mare dușman al tău.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC. Uite că put îngrozitor, ca o farmacie. Încercați să vă convingeți!

SBRIGANI: Mda, parcă mi-ar ajunge și mie un ușor miros de spirt la nas.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Nu mai disting alte mirosuri, pentru că nasul este plin de duhnelile alea cumplite, ochii nu văd nimic altceva peste tot decît seringi și clistire.

SBRIGANI: Da, asta le întrece pe toate, aveți dreptate.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Vă rog, locuiește aici un domn, Oronte? Trebuie să merg chiar acum la el.

SBRIGANI: Aha (se preface indiferent): Cred că gîndiți ca un om practic, probabil la fiica bătrînului, care este bună de măritat.
DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Da, chiar o voi lua de so
ție.

SBRIGANI: Da?... În căsătorie?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Da. De ce?

SBRIGANI: Mda, asta-i cu totul altceva și nu-i treaba mea.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Ce înseamnă asta?

SBRIGANI: Nimic, vă rog să mă iertați. Nimic.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: O, ba da.

SBRIGANI: Nu, nimic, vă rog mult.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Vă implor, spuneți-mi despre ce este vorba?

SBRIGANI: Peste poate domnule, nu doresc acest lucru și basta. Vă rog să mă lăsați în pace.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Nu-mi mai sînteți prieten?

SBRIGANI: Ba da, dar interesele unei a treia persoane o cer, să las totul sub tăcere.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Sînteți prieten sau nu?

SBRIGANI: Nu ați putea găsi un prieten mai devotat.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Atunci, nu trebuie să-mi ascundeți nimic.

SBRIGANI: Este o altă persoană în joc.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Vă rog mult, deschideți-vă inima. NU va fi pe degeaba. Poftim, vă dăruiesc acest inel de preț, ca să-l păstrați în amintirea mea.

SBRIGANI: Atunci, ia să vedem cum stau cu conștiința?
(se depărtează, vorbind cu el însuși dar destul de tare încît să audă deslușit și domnul de Pourceaugnac.
Încearcă sî declame cît mai retoric, gesticulînd amplu).
Acest sărman bătrîn dorește numai binele fiicei sale. Nu vrea să aducă pagube nimănui. Fiica sa este însă pefăcătoria în persoană. Anumite lucrușoare sînt deja trase pe sfoară și sînt cunoscute pînă și de cîinii de mahala.
Pot eu oare să dezvălui totuși aceste lucruri unui om oest, onorabil, lucruri știute de toată lumea? Nu, nu trebuie să mă trădez, nu vreau în același timp să arăt neomenie, trebuie să gîndesc moral, la consecințele pe care le-ar suporta conștiința mea. Acest tînăr, străin de loc, vine să ceară în căsătorie o fată, pe care nu o cunoaște, cum este ea în realitate. Deși nu a văzut-o niciodată, vrea să o ceară în căsătorie. El este un nobil, un cavaler, cinstit, mărinimos și bun. Vrea să-mi dăruiască un inel de preț ca amintire..ca semn al atenției sale deosebite...
(către domnul de Pourceaugnac):Da, pot vorbi deschis cu dumneavoastră, pentru că am stat de vorbă cu conștiința mea. Vă rog însă să păstrați secretul, să nu se răspîndească în tot tîrgul zvonul că ați fi aflat totul de la mine. Că fata asta pe care doriți să o luați în căsătorie duce o viață împrăștiată și imorală poate este cam exagerat spus și nu prea elegant formulat.
Galantă- asta ar fi prea moale spus... cochetă...și asta ar lăsa prea mult loc liber interpretării...flușturatică și cu ochii după bărbați--mă rog..și asta ar fi...cam exagerat spus...

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Aha, deci există bîrfe pe la colțuri?

SBRIGANI: Ei, nu poate fi chiar așa, poate e doar pe jumătate serios ceea ce se spune despre viitoarea dumneavoastră soție, dar așa e lumea, bîrfitoare. Nu trebuie să te gîndești prea mault la onoare, de dragul clevetitorilor tîrgului.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Nu domnule, eu țin la onoarea mea.

SBRIGANI:Acesta este tatăl ei.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Acest bătrîn?

SBRIGANI: Da. acum, vă rog să mă iertați.(se retrage).

SCENA 5
Oronte, domnul de Pourceaugnac.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Vă doresc o zi frumoasă, domnul meu.

ORONTE: La dispoziția dumneavoastră, supusul dumneavoastră serv.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Sînteți domnul Oronte, nu-i așa?

ORONTE: Da.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC:Iar eu sînt domnul de Pourceaugnac.

ORONTE: Încîntat de cunoștință.

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Domnule Oronte, aveți cumva impresia că în Limoge trăiesc numai cretini și zevzeci?

ORONTE:Și dumneavoastră credeți că în Paris e tîrgul plin de debili mintali și de surdo-muți?

DOMNUL DE POURCEAUGNAC: Credeți că un om tînăr și cu scaun la cap ar lua în căsătorie o femeie ușoară?

ORONTE: Domnule, credeți că fiica mea e una de alea ce fac trotuarul?