La capitolul „tendințe în lumea muzicală”, pot să mă opresc asupra a doi termeni: „cover” și „plagiat”. Misiunea mea ar fi să decid care e mai lipsit de scrupule și merită să atragă o pedeapsă mai dură.
COVER-urile (lb. engleză- a acoperi, acoperire, capac, paravan, învelitoare, adăpost- fig. VERSIUNE) (n.r.) nu sunt altceva decât niște variante ale unui binecunoscut cântec aparținând unui grup sau artist, reluat, prelucrat, pentru a... Motivele sunt multiple: readucerea în atenția publicului a unei melodii care făcea furori mult mai demult- cel mai bun caz; sau, o situație demnă de milă: să asigure celebritatea unor trupe minore, fără suflu creator pronunțat. Un exemplu de multi-cover ar fi piesa „Word Up”, a vechilor Cameo. După ce trupa rock americană ne-a delectat cu o reeditare a cântecului, nici românii nu au vrut să se lase mai prejos: „Hai sus” al celor de la Voltaj nu e altceva decât un cover... al cover-ului făcut de Korn (aceasta se aude din riff-urile puțin mai dure ca cele ale grupului creator- Cameo).
PLAGIATUL (comiterea unui furt literar, artistic sau științific) (n.r.) e o altă acțiune neortodoxă ce primează pe teritoriul muzical de azi. Costi Ioniță, acest „one-man show” (ne-a dovedit-o de mai multe ori: scrie versuri, compune, produce; să nu mai vorbim de impresariat- tinerele descoperite de el) poate avea și el zile proaste. De ce? Recent, fiind invitat la o emisiune live, urma să-(și) cânte „noua”piesă, care (surpriză!!!) nu era a nimănui altcuiva decât a interpretului grec ce cântase mai devreme pe scenă...
Comparând aceste două abateri de la valoarea artistică, ajung să mă încurc în propriile opinii și concluzii: cu ce e mai nevinovat acela care „cosmetizează” un vechi șlagăr care sună cunoscut de la primul ritm decât acela care sustrage un original, uitând cu desăvârșire de morală? Pe de o parte, preluarea melodiei pentru un cover se stabilește pe baza unor clauze contractuale care prevăd câștiguri de ambele părți. Pe de altă parte, plagiatul se obține gratis și adesea trece o perioadă mult mai lungă pînă se descoperă furtul. Deci, în ciuda faptului că se încalcă dreptul de autor, cifra de afaceri a plagiatorului crește. Altfel spus: banii fac legea.
Nu idolatrizez trecutul, însă valorile consacrate se găsesc cu precădere într-însul. Desigur, și prezentul are o galerie de modele adevărate, care trebuie căutate în medii adecvate. Probabil vă gândiți din prima la școală: merită admirat, și, evident, urmat acela, fie el profesor sau elev, care nu e un produs al societății de consum. Intenția mea nu e de a reifica (vezi mai sus lipsa justificată a ghilimelelor din jurul cuvîntului ), ci de a scoate în evidentă criteriul după care ar trebui să ne ghidăm în privința valorilor: originalitatea. Drama prezentului este pierderea unicității. În consecință, vremurile pe care le trăim par adesea o “variațiune” neasumată a temei trecutului, cu pseudo-îmbunătățiri “pe ici, pe colo… în părțile esențiale.”
Oare “creatorul” zilelor noastre nu poate fi decât un Midas al vocației sale? Oricare ar fi răspunsul, întreb cititorii: ar prefera să fie un cover sau un plagiat?