Efectele codurilor portocaliu și galben, ei bine!, în cazul ploilor electorale acestea afectează în mod egal, cu o marjă de eroare de 0%: jurnalismul, executivismul și politicianismul, până la atingerea pragului ridicolului absolut.

Tunetul de început e unul tolontanic, trăznetul căzut e ridzian, iar paratrăznetul acaparator șade pe nasul alinagorghiuicic al Șefei Comisiei de Anchetă Parlamentară, nas care a simțit ceva: „Ședința parcă a fost mai OK CA (s.n.!) ieri, cel puțin din punct de vedere al atmosferei de lucru. Cu un mic incident, extrem de neplăcut ... (putoarea din aer să fie chestiunea cu pricina? – n.n.!)”, după cum spune chiar Alina Gorghiu pe blogul personal: http://www.alinagorghiu.ro/.

Mă simt dator, aici și acum, să dau explicații, indiferent ce se va spune despre mitocănia mea: prima parte a scrierii se referă la mitocănela mea instituțională; a doua parte fiind una autoreferențială, mai curând o miștocăreală, cu de la mine și pe la sine-mi referențială.

Așadar, jurnalistul Tolontan s-a antrenat timp de două săptămâni în chestiunea mânuielii bâtei de presă (ori, de oină să zicem!), numai că, în loc să lovească mingea cu bâta, a dat în baltă cu ea, cu bâta. Mingea cu pricina era „contractul”, numai că Tolontanul nostru l-a văzut a fi fiind aruncat de ministra Ridzi, nu de fostul ministru al tineretului sporturilor gingașe. Din câte am văzut, fiind de față la meci, Tolontan a căzut pradă unei iluzii (aluzii!?) mai mult sau mai puțin optice. Partea proastă e că Ridzi, în loc să pună mingea cu pricina pe masă, a pus o demisie, reală ori închipuită, în joc. Alina Gorghiu, care se pricepe la oină așa cum mă pricep eu la pensatul sprâncenelor, s-a făcut galbenă la caracter, ciupită fiind de numeroasele semne de întrebare venite din zona portocalie a eșichierului politic, și a zis din tot sufletul: „Tot ce s-a întâmplat în comisie, este un prejudiciu pentru P.D.L.”. Nu cred că ar mai fi ceva de spus!

Categoric, Tolontan știe că: are balta pește!, așa că a dat și el, la-ntâmplare; că dacă spărgea mingea, vedea că da!, închiriatul unei scene nu costă cine știe ce, însă că luminile și sonorizarea costă de te rup ... că așa e treaba în contractele astea ... privat/stat. Pe de altă parte, jurnalist fiind, nu se poate să nu știe, Tolontan, că dacă dai o știre despre un concert, nu filmezi cerul, sau fundul unei gropițe pe care ai săpat-o cu piciorul în nisipul plajei marine costineștene din cauza ... emoției ce te-a-nvăluit.
Din fericire, dar și din nefericire, legea presei îl salvează pe Tolontan pentru faptul că a dat cu bâta-n baltă. Interesant este de urmărit dacă, Tolontan, o să reziste asediului chestiei ăleia care spune că prostul aruncă o piatră-n baltă, ăilalți urmând să se dea de ceasul morții ca să o scoată. Sau, cine știe, poate mintea lui Tolontan o luase razna, ori o fi fost manipulat oribil de cine știe cine, că nu vreau să cred că de mintea Alinei Gorghiu, ori de frumosul deux-pieces al Ridziei, care face trimitere la iepuroaicele playboy-istice, la care nu prea are acces Tolontan.

În altă ordine de idei, dacă playboy-ista vrea să facă rating de ministru, păi să dea pe postul D.N.A. echipa care a „moșit” contractul cu care s-a trezit în brațe și l-a alăptat și ea cum s-a priceput ... cu sunet și lumini, deși intermedierea avea în vedere alți sugaci politici!


Trec la partea a doua a scrierii mele, absolut dezinteresat de consecințe.

Acum o lună, pe vremea „codului portocaliu”, am fost la o întrunire cu iz oficial. N-am mai stat și la partea umedă a poveștii, fiindcă vorba aia: vorba lungă-i sărăcia omului, iar eu îmi cunosc bine apetitul ... Nu port umbrelă, deși am, nu numai pentru că face mai urât decât o femeie nervoasă, ci pentru că-mi limitează libertatea de exprimare în spațiile mai mult sau mai puțin deschise – eu dau din mâini, fumez, am diverse interese, păi nu!?, e.t.c. Ei bine, ploaia codului portocaliu ne-a facut ferfeniță, costumația și pe mine. Făcusem duș înainte, costumul era curat, călcat, cravata și cămașa se asortau, nu mai intru-n amănunte. Pe mine m-am recuperat cu un prosop, costumul l-am dat la curățătorie, cravata, cămașa și pantofii sunt în prezent irecuperabile. M-am ales cu o concluzie: indiferent că ai sau nu umbrelă, că o porți cu tine și o deschizi dacă plouă, indiferent dincotro bate ploaia, dacă ești îmbrăcat cu costum ploaia te udă din cap până-n picioare pe partea din față; ploaia trece, însă tu suporți consecințele umilinței și pe cele financiare.

Ploaia codului galben ne-a prins la grămadă: blugii, tricoul, sandalele și pe mine. Ploaia de cod galben îți udă nădragii de la buric în jos, pe față, și îți face spatele, numai spatele tricoului, fleașcă, iar sandalele, care nu ți-au făcut bășici, tocmai asta-ți fac într-o astfel de situație. Nu te pune la plată ploaia asta, însă umilința e cumplită; dacă trebuie să mai faci și o vizită, fie că o amâni, fie că-i dai curs, halul în care arăți tu, ce-i pe tine și cum te simți te descalifică definitiv, fie față de tine însuți, fie față de cei care te-au invitat.

Nu aștept să vă solidarizați cu mine, puteți să mă dați/luați în tărbacă, pentru că vreau să văd cum funcționează asta în Europa Noastră Reală.
OK!?