"..,și v-am acoperit cu pătura de cal
și-am plâns de mila melcilor din deal
ciudat rosteai, cu vocea-ți clară:
- Câtă tristețe mov
într-un pahar cu apă chioară..."
(două stanțe dadaiste)


Pe Yigru Zeltil îl întâlnim pretudindeni. Și măcar dacă am știi cine e. Este aici și dincolo, ascuns după norii poeziei. El se hrănește cu ambrozia avangardei, este o vietate multipodă ce scurmă biblioteci și colecții, un constructor și un traducător de texte, ar fi putut fi desenat de Brauner pe canvasul abstractului ca un general al hărțoagelor descompuse de eoni și de praful uitării. La numai 17 ani YZ este deja un expert, un analist, un vraci al vorbelor și un improvizator de geniu. L-am cunoscut în timp de război, stând amândoi pe gardul unui labirint, nepoți ai întâmplării, angoasele mele se potriveau bine cu versul său ce se cerea înghițit, digerat, rescris, metamorfic regurgitat dintr-un alt cotlon al minții. Iată un prim contact, un mirabil joc de șah pe o tablă fără limite, fără durată:

"fără durată"

ochiul tău e o imensă portavoce
ochiul tău va șopti avioanelor și ele vor rămâne în aer
vulcanii își vor opri neliniștea îndată ce tu le vei spune
și păsările plutesc fără să dea din aripi
fără durată imensele patefoane ale florilor se vor opri
munții uită de riduri și se apucă de balet
respirația ta va concentra toate necazurile lumii ca o trezorerie (YZ)

"Profeții de război, pe o temă fără durată"

Ochiul soldatului e un imens megafon
comandantul strigă avioanelor să ramână în aer
femeile vor opri lactația în clipa în care li se va cere
păsările vor survola granița cu aripile închise
patefoanele vor scârțăi în gol de 33 de ori pe minut
balerine stresate de plieuri se vor întinde ca vela în vânt
respirația noastră va șuiera prin necazurile lumii
cu inconveniența unei nunți amânate
Jesus va muri fără glorie, pe o canapea... (R)

Energia și prolificul lui YZ electrizează. Apare o inevitabilă nevoie de intâlnire, iată fragmente dintr-un mesaj netrimes lui YZ:

Această afecțiune a dumneavoastră pentru avangardă m-a transformat (după cum se simte) într-un obiect, în timp ce eu mă realizez ca subiect visceral ce capătă forma subtilă a unei epistole care se naște miraculos, singură:
"Dragă YZ, trebuie să ne întâlnim la Constanța sau la Tel Aviv, în scopul unui interviu despre activitatea ta fenomenală. Timpul e scurt, eliptic de insuficient,
dar vom transfigura realul în discuție metafizică, pe care o fixăm neapărat într-o locație care să dea spre una din mări, mai ales clipocit de valuri." (R)

YZ răspunde:

"ebonett în demi-furtun"

apele culorilor merg oare cu liftul
ciupercilor roz care vin să se cazeze în păr le spun că nu-i hotel
și pe frânghie stă la înălțime îngerul relaxat ce suge cu paiul
covorul grădinărit al unui vierme de apă
și lichidul din pahar rezonează cu orchestra din copac

(10 iunie 2009)

Rameau:
Care este motivul pentru care îți place avangarda? Și alții ca tine au descoperit-o în diverse perioade. Zicea Nicolae Tzone: "Traducând pe Tzara (Vingt cinq poèmes - 1918) am fost fascinat de libertatea versului, efectele miraculoase prin simplele schimbări de frazare, ori prin absența oricărui semn de punctuație. Textul exploda pur și simplu printr-o rocadă bizară a cuvintelor". Care este lista ta de preferințe, YZ?
Yigru Zeltil:
Mai bine spus, motivul pentru care mă obsedează avangarda, pentru că "obsesie" e cuvântul potrivit. Obsesia asta a mea a început abia toamna trecută, dar a luat repede amploare. Înainte de asta, m-am hotărât să-mi diversific lecturile și, astfel, am citit multe versuri simboliste (Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, dar și Macedonski, Minulescu, Bacovia...), iar pe la sfârșitul verii deja încercasem Ion Vinea și Gellu Naum. A mai fost nevoie de câteva luni până să pun mâna pe cărți de Stephan Roll sau Virgil Teodorescu, dar, încetul cu încetul, mi s-a dezvoltat apetitul pentru avangardă într-atât de mult încât m-am hotărât prin decembrie, cred, să fac un site dedicat exclusiv avangardei.
Până acum, am strâns foarte multe informații pe acel site, dar niciodată nu m-am gândit serios de ce să fac asta. Găsesc cumva plăcere în activitatea în sine de inventariere (nu mi-am putut explica niciodată acest lucru), dar, oricum, motivul principal este faptul că îmi plac avangardiștii. Scrierile lor par să nu-și piardă nicicând farmecul lor "convulsiv", prospețimea aceea a unei viziuni a noului, au un soi de halou în jurul lor.
Par a fi milioane de ani-lumină distanță între searbăda literatură de la școală (ce-i drept, acum pot spune că îmi plac unele poezii de Blaga, de Ion Barbu, de Nichita, dar încă nu pot suferi romanele acelea "halzaciene", cum prefer să le spun) și literatura avangardistă, care, ce-i drept, rămâne literatură, dar în sfera aceea a literaturii care îmi place, plină de poezie și teribilisme. Iar să spun autorii mei preferați din sfera avangardei, nici n-aș putea: aș putea totuși să menționez că printre cei mai nepreferați se numără Bogza sau veșnic prefăcutul Virgil Teodorescu...

Oh, și am uitat să menționez că, dintre pictorii avangardiști, am o slăbiciune pentru Joan Miró. Îmi plac mulți dintre ei, inclusiv Picasso, Arp sau chiar și Dali, deși am sentimente mixte în ceea ce privește Dali... Deși poate n-are la fel de multe tablouri memorabile ca Dali, Victor Brauner e și el demn de apreciat. Ar mai fi și alți pictori români foarte talentați precum Jacques Herold, Jean David, Hedda Sterne, Michonze sau Paul Păun și Dolfi Trost care sunt și scriitori... În afară de suprarealiști, îmi mai plac Yves Klein, puțin Andy Warhol, dar nu îmi prea place Jackson Pollock... Ar mai fi Matisse, plus câțiva pictori din Congo pe care i-am descoperit recent și care au niște picturi foarte frumoase, colorate strident...

***

Rameau:
În lumea digitală, crezi că mai e nevoie de poezie? Mallarme ne-a învățat că lumea există ca să sfârșească într-o carte. Dar cartea de tip Guttenberg dispare, se dizolvă.
Cine mai citește și de ce?

YZ:
De ce nu ar fi nevoie? În curând, cred că va fi o reîntoarcere masivă la poezie. Chiar dacă se spune că tinerii nu mai bagă în seamă literatura, tot tinerii sunt baza. Ei au mult timp liber, știu să se descurce cu tehnologiile digitale și, câteodată, le mai place
să citească un Nichita Stănescu sau un Cărtărescu sau un Păunescu...
Da, Mallarme ne-a învățat bine (nici nu știam de citatul acesta, inconștient am făcut mai demult o poezie, "ectoplasmă friptă", care seamănă mult cu ce zice Mallarme). Dar cărțile tipărite nu vor dispărea (complet) prea curând, chiar dacă a luat amploare cartea electronică! Chiar eu prefer cartea tradițională, nu pentru că sunt un conservator în privința asta, ci pentru că, de fiecare dată când încerc să citesc o carte pe calculator, sunt mereu distras, trebuie să mă deconectez nițel de la Internet ca să nu fiu tentat să fac altceva! Și oricum, poți faci unele chestii minunate cu cărțile tipărite, ca de exemplu coperți în relief sau, cum îmi venise o idee prin 2007, poeme olfactive...
Scuze pentru răspunsurile astea de 0,5 lei, nu mă cuprind stările poetice întotdeauna...

Rameau:
Și totuși am un exemplu al inspirației tale imediate, un rondo dadaist metro-nostalgic pe care îl găsim frunzărind netul...

poemul (III) [fragment din "insulele caimac"]

"plictiseala tăia copacii
în mod evident așteptam câinii să ne facă felul
dar eu și cu mătușa mea gonflabilă
eram deasupra lor
și oricum degeaba încearcă ei
să se atingă de aura mea albastră mecanică
după amurg când gândul ne duce iar la tristan tzara
și la traducerea pe care n-o vom găsi niciodată într-o bibliotecă
dar în pahar sirenele în pioneze
încercau
doar încercau
să ne desprindă de atmosfera mlaștinilor potabile
de lângă blocurile nou construite
în care bunica tânără este nevoită să leviteze
fiindcă podeaua apartamentului deja a căzut
și oricum avea nevoie de un miros de pește
așa că ne-am dus la plaja de ciment
unde valurile făceau în fața cerșetorilor mâncați de fericire
un spectacol grotesc"

***

Apoi ne-a delectat cu traduceri, vitale încercări de mirare. Curgeau la grămadă, poeți francezi care mai de care, texte cu un iz suprarealist. Am ales câteva exemple pe care YZ le comenta cu fervoarea unui Alladin modern:

"Iată o poezie de Blaise Cendrars, un scriitor francez care pe de o parte a influențat Zona lui Apollinaire (!!!), și pe de altă parte a scris niște proze autobiografice în care sunt multe detalii (posibil) fictive..."

"Perforări"

Evadate pe mare
Căderi de apă
Arbori păroși înspumați
Frunze grele lucioase de cauciuc
Lustruială a soarelui
Strălucire
N-am ascultat dialogul aprins dintre prietenii mei care își
împărtășesc știrile mai mult decât ce am adus din Paris
Pe cele două fațete ale apropiatului tren
sau atunci pe cealaltă parte a văii izolate
Pădurea este aici și mă privește și mă neliniștește și mă îmbracă
precum masca unei mumii
Eu nu privesc
Umbra unui ochi

"Iată un text de celebrul André Breton, din păcate atât de ignorat de traducătorii noștri românași. N-oi fi eu traducătorul peștelui regal, dar cred că această traducere aproximativă merge... Am ales să traduc titlul drept Ochi de purpură, dar revin la alegerea mea, deoarece, în original, titlul este Ochi de zinzolină, deși puțini cunosc cuvântul zinzolină care este numele unei culori apropiate, dar nu identice, de purpură... A, și vă provoc să ghiciți de ce am ales să traduc tocmai această poezie..."

"Ochi de zinzolină"


Prea albă micuța babiloniană ochii ei de zinzolină
Ombilicul ei prins cu o piatră de aceeași culoare
Când ca o fereastră cu canaturi peste o grădină nocturnă deschide
Mâna lui Jacqueline X
Ce pernicioasă ești la capătul acelei mâini
Ochi de dincolo de timp veșnicie jilavă
Floare ce ar putea fi numită reticența profetului
Ce este făcută din prezentul trecutului viitorului
Eu cânt unica lumină a coincidenței
Bucuria de a fi gârbovit de fabricantul superior de înghețată deasupra marii rozacee
Minunatele infiltrații ce le-ai remarcat într-o bună zi că au făcut podeaua în formă de con
Importanța unor incidente stranii dar insignifiante la prima vedere
Și darul lor de vertiginoasă apropiere finală de sine
Eu cânt orizontul tău fatal
Tu care tresari imperceptibil în mâna iubirii mele
Între perdelele vieții
Și cortina inimii
Ochi de zinzolină
YZ
Al alfabetului secret al omninecesității

***

E momentul să ne tragem sufletul, să căutăm o cafea, este o zi cu plin soare, poetul invită cu bonomie spre falezele gândului:

"diurnă"

orele lucidității zac moarte pe farfurie ornate cu frișcă
spiritele cântă la neon
vânzătoarele au freon de frigider la spate
în lingurița mea fac baie suedeză
în pahar privesc ca în marea adâncă
șoptește cineva din pahar vino mai aproape

Rameau:
Serile fierbinți declanșează elan dionisiac cititorului, sedus de lectură, ecoul răspunde cu sonorul cuibărit în baia de cuvinte:

"Bunica ta, această Erendiră a caravanelor tactile..
vegetal ascunsă în baia de cuvinte, declamând verbale victorii
asupra unui nepot dezlanțuit, devorat de plecări recursive
cruciade solubile, cu cafeaua pripită în geantă,
despletit de dorința de a etala fractalul și papionul de miere,
amintind galant clark gable primăvară pe plantația de varză
kub translucid, apa trasă de neîntâmplări
apoi, revenind la balul mascat cu frenezie în păr
după dansuri subverse, frivole, vă auzeam
sub duș improvizând rime hipnotice
mimând tropot de bivoli latenți.."

(Rameau - comentariu pe profilul lui Yigru de pe un anumit site...)

Rameau:
Am o întrebare de duzină care pe mine m-ar enerva. Ce cărți ai lua pe o insulă pustie? Cum vezi literatura română peste 20 de ani?

YZ:
Gellu Naum - "Despre identic și felurit", Tristan Tzara - "Douăzeci și cinci de poeme", Ilarie Voronca - "Ulise. Brățara nopților", Stephan Roll - "Ospățul de aur" și poate și Arthur Rimbaud - orice ediție care conțin "Iluminațiile".
Peste 20 de ani, poate că scena va fi plină de nume cu stiluri foarte diferite, de o diversitate și mai mare decât azi, dar, cel mai probabil, va reveni în forță poezia metafizică... Așa simt eu, că o să se sature unii și alții de poezia această urbană, stradală care este astăzi la fel de răspândită sau chiar mai răspândită decât a fost pastorala acum o sută de ani...

Rameau:
E timpul să ne luăm rămas bun. Despre evoluție și proiecte de viitor vom discuta cu proxima ocazie. Acum te rog să improvizezi "instinctiv" un scurt mesaj către cititori...

YZ:
Le-aș recomanda cititorilor să se încarce tot mai mult cu energie pozitivă și să se încreadă în puterea poeziei de a fi transcendentală, cu toată tentația de a spune că viața e o continuă elegie, cu toată tentația perfidă de a pune mai presus o mizeră poetică de spleen neîntrerupt decât un cocktail în mijlocul soarelui de jazz tropical.
Să nu ocolim ceea ce ne dă voie bună pentru că așa ne spune un critic care apreciază doar bocetele unui suflet sinucigaș! Intuiția e primul cuvânt...
Multă iubire și spontaneitate!

[aici era o listă de siteuri și alte chestii, dar nu știu dacă editorii tolerează link-urile pe alte siteuri...]

(va urma)