agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-11 | |
Scrisul –arta ca o creatură supraviețuivoră. Nu între copertele cărții. Nu localizarea, ci dizlocarea.
agon-ia O hiperrealitate răpitoare scrutând orizontul în căutare de dimensiuni încă neexplorate. Ea poate crea realitate virtuală (un anume spațiu-miez, de natură publică) pentru a-l transforma în experiență hrănitoare a realității fizice. În loc de cititori dotați cu ochi, o conștiință contradictorie binecuvântată cu gură - să ricoșeze ca un boomerang în camuflajul-finisaj unde mintea poate că preferase să-și afle sălaș. Abolirea scutului de protecție: după atâta ostilitate, un lanț trofic de energie. După atâta smuls și târât poezia din teritoriile ei cele mai întunecoase numai pentru a-i fi aruncată lumină orbitoare deasupra, e tocmai timpul să îi păstrăm tenebrosul fenomenului de feedback-luminanță. Psihosociologul A. Muchielli lansase teoria conform căreia “Influența e o comunicare de gradul 2.” Teoria proceselor comunicaționale se bazează pe conceperea sensului și folosește un concept extensiv al comunicării unde interrelațiile cu receptorii unui produs cultural se dovedesc cruciale pentru contextualizări multitudinare. Prin urmare, produsul cultural poate să-și permită polemici la polul sud. Există un astfel de principiu al testării anduranței scrisului. Pentru Harold Bloom, termenul “agon” redă conflictul generat de anxietatea influenței (cuvântul “poet” putând fi înlocuit conform acestuia cu “artist”, dat fiind faptul că e obligat să se lupte și cu predecesorii săi care i-au putut fi chiar mentori). În “The Anxiety of Influence”, Bloom dezvoltă un model de cunoaștere gnostico-poetic compus din trei elemente: negarea, evadarea și extravaganța. Avem astfel revizionism, și nu represie sau sublimare. Un spirit agonist, luptându-se pentru supremație cu alte spirite, cu anterioritatea, și în final chiar cu propriile sale accepțiuni anterioare. agonist versus antagonist Forțe opuse, conjuncție – o alchimie mitică. O coincidentia oppositorum aplicată la teritoriul literaturii. Restituirea puterii. O tușă finală de maestru dacă luăm în considerare agonia primitivă (suferință, chin). Destul cu atâta ostilitate doar pentru auto-protecție. Lorenzo Peña punea în vedere o coincidentia oppositorum care stipula “să nu favorizăm nici afirmația nici contradicția, ci echidistanța” (neutrodicția și contradicția ca două fețe ale aceleiași medalii). Chiar dacă această opoziție ar fi putut co-substanția polii, e posibil să fie mai multă energie într-o identificare suprapusă. “Fiind în același timp totul, nu este nici o parte, în alte cuvinte, e în același timp și maximum și minimum de ființă.” - afirma Nicolaus Cusanus în “De docta ignorantia”. Și atunci să nu spunem contrariu, ci revers (disponibilitatea unei configurații de a se transmuta de la o stare la starea contrarie, în aceeași maree.) Iar acum înapoi la hiperrealitatea care blurează linia de demarcație dintre ceea ce numim “real” și ceea ce este “virtual” și reapare la suprafață ca fiind “natural”. Un revizionism înțelepțit prin prisma căruia forțele primitive domesticite în numele alimentării sunt dispuse acum să nu mai discrimineze o evoluție spirituală. arhetip versus anarhetip Și tot mai putem încă să păstrăm scrisul în camera obscura, în loc să-l fi așezat sub un reflector uriaș, mai să-l orbim. Imaginea lui inversată poate să survină din clipă în clipă. Un antidot pentru himera perfecțiunii. Așa cum Northop Frye înțelesese scrisul, subordonat unei “tehnici de dezintegrare”, ca să-și extragă seva hrănitoare din propriul revers, o distrugere a normelor. Opoziția nu reiese din conflictul dintre real și virtual, ci din tensiunea dintre arhetip și anarhetip, care de fapt împart aceeași realitate. Destul cu viața suspendată (deja moartă, dacă o vedem ca un model fix din principiul completitudinii închise în care un nucleu central rotește atitudini în jur ca un sistem solar). E timpul pentru un concept hermeneutic: anarhetipul (așa cum Corin Braga dorește să îl diferențieze de “anti-arhetip”. Nu opune viața morții, pentru a elogia supraviețuirea. Are chiar acea nuanța mitică din reînvierea creștină: e supraviețuivor. Anarhetipul are o formă deschisă, extensibilă, care se prelungește pe sine fără să depindă de vreun centru gravitațional. Secvențele sale se pot îndepărta chiar pe cele mai neașteptate teritorii, fără să pună în pericol nebuloasa din care fac parte. Scrisul e o gaură neagră. Vie chiar și în anti-materia ei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate