agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4145 .



Marlena Braester – «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic»
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2009-08-16  |     | 



La începutul anului 2009, Editura Vinea a editat în colecția Vinea Internațional sub coordonarea Ioanei Ieronim, volumul de versuri bilingv francez-român «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» al poetei Marlena Braester.

Absolventă a Facultății de filologie din Iași și doctor în lingvistică în 1991 la Université de Paris VIII, Marlena Braester este președinta Asociației scriitorilor israelieni de expresie franceză și membră în Comitetul director al Centrului de Cercetări privind Poezia Francofonă contemporană a Universității din Haifa (CRPFC), fiind coordonatoarea Atelierului de traduceri poezie. Este redactor-șef al cunoscutei reviste «Continuum» al Uniunii Scriitorilor Israelieni de limbă franceză și membră în Comitetul director al redacției revistei Centrului de Cercetări privind Poezia Francofonă «Poésie et art», publicații pe care le-am întâlnit în fiecare an la Saloanele revistelor francofone de la Paris, unde de altfel, am avut deosebita onoare să o întâlnesc.

Este cunoscut de-altfel că dintre obiectivele literare ale Marlenei Braester fac parte promovarea si traducerea creațiilor lui Benjamin Fondane, Amos Oz, Ronny Someck ș.a.
Dintre traducerile realizate de Marlena Braester amintim: Catherine Durandin, «O moarte românească», roman, Galați, Ed. Porto-Franco, 1993 (traducere din franceză în română: «Une mort roumaine», Paris, Ed. Guy Epaud, 1988); Amos Oz, «Să nu pronunți: noapte», București, Ed. Univers, Romanul Secolului XX, 1997 (traducere din ebraică în română אל תגידי לילה); Amos Oz, «Cutia neagră», București, Ed. Univers, Romanul Secolului XX, (traducere din ebraică în română קופסה שחורה - La boîte noire), 2002 ; Ronny Someck, «Constat de beauté», Ed. Phi, 2008 (traducere din ebraică în franceză) ; Raquel Chalfi, «Caméléon ou le principe d'incertitude», Ed. L'arbre a Paroles, 2008 (traducere din ebraică) ; Miron C. Izakson, «L’homme connaît toute nostalgie», poèmes, trad. par Colette Salem, Isabelle Dotan, Marlena Braester et Michel Elial, éd. Caractères, 2008 (traducere din ebraică în franceză).

Veți întâlni creația poetică a Marlenei Braester editată deja în volumele: «La Voix, Elle», poèmes, Paris, Ed. Caractères, 1993; «Absens», poèmes, Paris, Ed. Caractères, 1996; «Oublier en avant», poèmes, Ed. Jacques Brémond, 2002: Premiul Ilarie Voronca (Rodez, France, 2001); «Pjesme», Zagreb, Croatian P.E.N. Center Publisher, 2005; «La lumière et ses ombres», poèmes, Ed. Jacques Brémond, 2006: Premiul « Hélène Jacques-Lerta» (Clermont-Ferrand, France); «Uitarea dinainte » (traduction en roumain de Oublier en avant), ed. Vinea, București, 2007; «Désert aveugle» (carte bibliofilă ilustrația Irene Scheinmann), poèmes, Ed. Transignum, Paris, 2008; «Absens», (traducerea în română a volumului «Absens»), poeme, ed. Vinea, București, 2009; «Presque-v'île», poeme, în curs de apariție 2009, Ed. Caractères, Paris; «Lichkoah et ma ché'ykré» (לישקוח את מה שיקרה) (traduction en hébreu de «Oublier en avant»), poeme, în curs de apariție Tel Aviv în 2009, Ed. Even Hoshen.
De asemenea, poemele Marlenei Braester au fost publicate în următoarele antologii: «Livre pauvre, livre riche», anthologie établie par Daniel Leuwers, Ed. Gallimard, France, 2008; «Poésies de langue française. 144 poètes d’aujourd’hui autour du monde», anthologie établie par Stéphane Bataillon, Sylvestre Clancier et Bruno Doucey, Collection «Anthologie Seghers», Editions Seghers, France, 2008; A sea of voices – «Women poets in Israel», Edited by Marjorie Agosin, Sherman Asher Publishing, USA, 2008; « La voix de la Méditerranée » - Anthologie établie par Maithé Valles-Bled, Editions Clapas, France, 2008 precum și în « Ultima generație, primul val », Muzeul Literaturii Române, București, 2005.

Marlena Braester este invitată la numeroase festivaluri internaționale de poezie din Belgia, Franța, Italia, Spania, USA, România etc.
Este de menționat că poemele sale au fost la rândul lor publicate în engleză, arabă, spaniolă, italiană, portugheză, croată, rusă, ebraică și bineînțeles, română.

În anul 2003, Marlena Braester a fost decorată de către guvernul Franței cu distincția Ordre des Palmes Académiques în grad de Chevalier.
Les Palmes Academiques au fost instituite inițial în 1808 de Napoleon, iar în anul 1955 au devenit prin decret, Ordre des Palmes Académiques având gradele de Chevalier, Officier și Commandeur, oferindu-se atât la nivel național cât și internațional, unor personalități contemporane de excepție, pentru servicii aduse culturii franceze.
În 2009, Marlena Braester a primit în cadrul Ambasadei României din Tel Aviv, premiul Fundației culturale „Haim și Sara Ianculovici” care se oferă pentru «descoperirea, recunoașterea, încurajarea și recompensarea autorilor și creatorilor de limbă română, originari din România».

Traducerea în limba română a volumului «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» este realizat de Marlena Braester, inițial versurile fiind compuse în limba franceză. Volumul original, deja publicat în Franța, este «Absens», poèmes, Paris, Ed. Caractères, 1996.

Un text compus într-o altă limbă decât cea maternă păstrează o prozodie particulară dar capătă o altă sonoritate în traducerea sa ulterioară, indiferent cine o realizează. Marlena Braester a încercat prin propria traducere să refacă tot acest eșafodaj al originalului pe care și l-a propus într-un ritm cât mai apropiat de cel inițial. Și aceasta este artă, pentru că Marlena Braester ne propune în primul rând, prin «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» un concept estetic asamblat în mesajul final «Nihil sine Arte» : «Nimic fără Artă».

Ce este «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» ? Înainte de toate, reprezintă un cod imuabil sentimental într-un spațiu atemporal al Intimului. Însuși sensul titlului din limba latină «Absens» propune devoalarea implicită a unei o anumite atitudini interioare în relația interumană și se sugerează, de-o manieră literar-stilistică abordarea, analiza de la A la Z a factorului generator dintr-un anume absenteism printr-o lipsă cronică de participare afectivă la interioritatea cuplului.

Versurile în limba franceză au calitatea de a fi elaborate perfect pe o structură minimalistă, metagrafică, într-un proces conștient de amplificarea stărilor sau/și contextului, printr-un vector kladologic atent dozat interlocutorului imaginar.

Modalitate deloc simplă de a-l percepe și motiva ideatic pe Celălalt de lângă tine cu tot angrenajul său existențial, scenografia sentimentelor ce nu se pierd invariabil în desuet, de a-i imprima ritmul tău interior spre o metamorfoză incertă, pasivă, latentă, pentru că «L’equilibre n’est qu’une ligne/qui les sépare/-il n’est pas dans cette parole» - «Echilibrul nu e decât o linie/care le separă/-el nu e în cuvântul acesta.» (T)

Există o resemnare aproape patologică în toată această imposibilitate de a comunica, prin spațiul mărit brusc în arhitectura cuvintelor dintre două respirații, până la disperare: «Et cette maison que n’habitent que des murs/blancs –le temps traverse les murs/Chambre./Des éclats d’ombre dans les coins. /Ombres et respirations.» - «Și casa asta nelocuită/decât de pereții albi/– timpul traversează pereții -/cameră – cioburi de umbre prin colțuri/umbre și respirații/» (C). Singurătatea se materializează de-a lungul pereților, crește malign ca într-un tablou de Giorgio de Chirico, deformându-se, căutând un spațiu delimitat metafizic unde obiectele nu mai au aceeași funcționalitate, împrumută angoasa celor care au trecut prin ele, le-au atins. «Se taisant-/silence panique/s-accrochant aux mots prononcés./ Aucune trace de son; visage figé; dans l’air,/nul écho de voyelle, nulle syllabe ne s’atarde» - « Tăcând,/tăcere-panică,/agățându-se de cuvintele pronunțate déjà./Nici o urmă de sunet».

Emoțiile au inerția lor, o autonomie tragică, își modifică singure structura, se absorb în propria plasmă conceptuală: «La nuit qui monte en nous, dit-il, /nous y sommes noyés.» - «În noaptea care crește în noi, spunea,/suntem ca înecați». (F). Sentimentele se repliază în propriile cavități atemporale «Réveil des rythmes, le matin./Chaque rythme se regarde dans une miroir convulsif./La nuit se retire dans les rides de son visage.» - «Dimineața se trezesc, unul câte unul, ritmuri. /Fiecare ritm se privește în oglindă/spasmodic./Noaptea se trage în ridurile chipului.» (M), sentimentele se îmbracă în conveniențele de zi cu zi, devin aparent opace, «Plus près de lui car c’est l’heure ou il n’apparait pas » - « Mai aproape de el fiindcă e ora la care nu apare» (W)

Chiar dacă interioarele absorb personajele, dezvoltându-se paradoxal o claustrofobie și necesitate atroce a doar unuia vis-à-vis de celălalt, enigmatică și indisolubilă dependență, exteriorul la rându-i, devine brusc traumatizant «Dans la foule je ne vois que lui./Je commence a voir.» - «În mulțime nu-l văd decât pe el./Încep să văd.»(P)

Spațiul transfigurat dintre El și Ea poartă mătasea veche, greoaie a nostalgiei, se decupează din infinit, materializând sinarmonic sunete dislocate desemnelor.
La început a fost Cuvântul. Strigătul a devenit formă concretă de exteriorizare, de exorcizare a singurătății: «Cri: des cri dans le cri dans le cri/devenu si aigu-transparent que l’aube y point./Il part. Sans cesse. Immobile, pendant des heures./ Derrière lui, jusqu’au loin, la nuit mord.» -«Strigăt: strigăte în strigăt în strigăt/devenit atât de înalt-transparent încât în el mijesc zorii./El pleacă. Încontinuu. Imobil, ore întregi./În spatele lui, noaptea mușcă până în depărtare.» (L)

În prefața volumului «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» Eric Brogniet precizează că «Acest poem dramatic posedă o unitate de ton și un raport între limbaj și vizual care îl predestinează punerii în scenă, teatrului».

Volumul este unitar, un tablou în alt tablou în alt tablou în care personajele sunt aceleași, privite însă de fiecare dată dintr-un alt punct de perspectivă metafizic din structura polisemică a Eului, distingându-se prin ontologia experimentală propusă. Poemele sunt impregnate polifonic în relevarea Eului, acordă un privilegiu armonic părții întregului, respectându-se principiul «pars pro toto» din acest efect stilistic obținut.

Marlena Braester conferă volumului său de versuri «Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» un caracter afectiv rar întâlnit, acesta devenind un pact sentimental in-extenso realizat cu o sensibilitate traumatizată/traumatizantă reală.

Prin acest nouă carte oferită, iată, în ediție bilingvă, Marlena Braester construiește printr-un întreg apanaj creativ structura organică a punerii în scenă a Intimului, reușind ca efectele sale stilistice să aibă o sorginte originală prin forța și simplitatea lor, creația sa fiind perfect ancorată într-o deschidere culturală ce aparține strict universalității.

«Absens. Alphabet poétique. Alfabet poetic» reprezintă pentru Marlena Braester, casa primitoare a sufletului său cu ferestrele deschise dintotdeauna spre limba română.





Articolul a fost publicat în "Revista Nouă" nr. 8/2009, România.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!