N. 10 noiembrie 1934, în Bacău. Scriitor. Fiul lui Constantin Bibire, lucrător în alimentația publică, și al Mariei (n. Vasile), casnică. A început studiile la Școala Primară nr. 2 Bacău (1941-1945) și le-a continuat la clasele de gimnaziu ale Liceului Comercial și Școlii Medii de Băieți nr. 1 (1945-1948) din orașul natal, la aceasta din urmă absolvind și cursurile liceale, în 1953. Înainte de bacalaureat, gândurile îi zburau spre medicină, dar se decide instantaneu să urmeze altă cale și reușește la examenul de admitere la Institutul de Cultură Fizică și Sport din București. Ca elev practicase sportul, făcând gimnastică, înot și ski, la bras obținând chiar categoria a II-a și diverse titluri școlare. Fugind de vocația de medic a ajuns un excelent gimnast și arbitru internațional de gimnastică, fiind atestat cu categoria I de clasificare și câștigând titlul de campion universitar la gimnastică sportivă, în 1956. În urma acestui succes e angajat un sezon la Circul Krateyl, fiind plătit regește, cu 60 lei/zi. Dacă în liceu citea la întâmplare (uneori și pe furiș) doxurile și celelalte colecții ale generației sale, în valiza colonelului la care locuia în gazdă, ca student, a descoperit altă literatură, între cărțile acestuia figurând romanele lui Cronin, Huxley, Lawrence, Zweig, Eliade, Papini… Citindu-le, nu numai că a evadat dintr-un social obsedant, dar a descoperit și care e valoarea spiritului neîngrădit. Desena bine încă din liceu, însă tentația de a scrie l-a ocolit până prin anul III de facultate, chiar dacă între timp descoperise și cumpăra Tânărul scriitor. Stimulat de prozatorul George Bălăiță, care pornise pe drumul fără întoarcere al literaturii, trece de la epistolele către iubita din provincie și însăilările de început la poezia adevărată, ce se va lăsa însă cizelată încă mai bine de jumătate de deceniu până să vadă lumina tiparului. Obține licența în 1957 și înainte de a ajunge să-și vadă numele în revista Luceafărul, unde debutează cu un grupaj de poeme la 15 aprilie 1962, se manifestă ca profesor de educație fizică în Bacău, activând pe tărâmul sportului până în 1966. Din acel an e redactor la revista Ateneu, scriind de toate, de la poșta redacției la reportaj și paginile publicitare. Deși relativ scurtă (1966-1974), perioada petrecută în redacția nou înființatei reviste de cultură băcăuane a fost hotărâtoare pentru evoluția scriitorului de mai târziu, care chiar dacă a rezistat tentației de a părăsi urbea lui Bacovia, așa cum au făcut-o alți colegi din grupul ce s-a format în jurul publicației, s-a impus ca unul din cei mai apreciați scriitori ai generației șaizeciste. În volum a debutat în vestita colecție „Luceafărul“ a Editurii Eminescu, unde i-a apărut, în 1966, "Un șir de zile", carte de poezii ce n-a făcut gaură în cer, dar nici n-a fost trecută cu vederea. Acesteia i-au urmat, la intervale scurte, alte două volume de versuri - Nuduri (Editura pentru Literatură, 1967) și Þara lui Π (Editura Tineretului,1969) -, poetul scriind zi de zi nu doar poeme, ci și pagini de proză, cronici și recenzii, replici pentru viitoarele piese de teatru, traduceri. Șirul cărților de poezie e întrerupt, de altfel, de romanul "Week-end în oraș" (Editura pentru Literatură, 1969), dar firul se reia trei ani mai târziu, cu "Patimile după Bacovia" (Editura Cartea Românească), volum ce îi aduce și primul premiu al Asociației Scriitorilor din Iași (1972). Aceiași Asociație, al cărei membru devenise în 1968, când a fost primit în Uniunea Scriitorilor, îl va mai premia în două rânduri, cărțile răsplătite fiind "Poeme rapide" (Editura Junimea, 1983) și romanul "Sperietoarea" (1993), primul manuscris de sertar care a văzut lumina tiparului după evenimentele din decembrie 1989 (Cartea Românească, 1992). Nefiind membru de partid, în 1974 e îndepărtat din redacția revistei, dar între timp reușise să mai trimită spre cititor volumele de versuri "Bucolice" (Junimea, 1973), "Elogii" (Eminescu, 1974) și "Goana după fericire" (Cartea Românească, 1974), precum și "Noapte cu Hamlet" de Vladimir Horan (tradusă împreună cu Dragoș Șesan, Univers, 1974), pentru cele ieșite de sub tipar în anul mazilirii sale fiind răsplătit, poate în compensație, dar oricum pe merit, cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1974). Din acel an de răscruce îmbrățișează cariera universitară, devenind asistent în cadrul Universității Bacău, dar nu pentru prea mult timp, pentru că în 1980 e din nou mutat, pe aceleași criterii, ca muzeograf la Casa Memorială „George Bacovia“. Consecvent cu sine, în acest interval și-a văzut nu doar de catedră, ci și de scris, editurile publicându-i romanele "Fidelitate" (Junimea, 1977) și "Iluzia cea mare" (Cartea Românească, 1979), un volum de poezie - Madona cu lacrimi (Dacia, 1977) - și un altul de povestiri, "Cafeneaua subiectelor" (Junimea, 1980), titlul acestuia devenind mai târziu o citită rubrică semnată în presa băcăuană postdecembristă. Spre stupefacția sa, în 1975 a primit chiar Medalia Meritul Cultural, clasa a II-a, iar în 1976 i s-a deschis calea spre a debuta în dramaturgie, Teatrul Bacovia montându-i piesa "La margine de paradis", în regia lui Cristian Pepino, care a ales o distribuție selectă, ce i-a inclus pe Titorel Pătrașcu, Constanța Zmeu, Dorina Păunescu, Florin Gheucă, Liviu Manoliu și Iuky Botoșescu. În stagiunea 1977-1978, noua ipostază a scriitorului părea să anunțe o carieră fulminantă, piesa "Vieți paralele" fiind montată rând pe rând la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Municipal Ploiești, Teatrul de Stat Sibiu, Teatrul de Stat German din Timișoara, alte versiuni scenice mai oferind apoi Teatrul de Stat „Valea Jiului“ din Petroșani și Teatrul Popular „Petru Rareș“ din Hârlău. Din păcate, destinul de dramaturg s-a frânt brusc, după ce Teatrul Bacovia, care-i pusese în scenă "Exerciții de forță și de echilibru", în stagiunea 1980-1981, s-a prezentat cu această virulentă satiră la adresa regimului comunist la Festivalul de teatru de la Brașov. Replica politrucilor a fost cât se poate de dură, spectacolul și celelalte reprezentații cu piesele autorului fiind interzise, iar conducerea teatrului destituită. Din punct de vedere literar însă, izolarea de la Casa Memorială „George Bacovia“ - așezământ pe care l-a reorganizat, creând un flux expozițional accesibil publicului - se poate spune că i-a priit, până la sfârșitul carierei sale de muzeograf mai publicând încă două volume de poeme - Flori de câmp (Cartea Românească, 1984) și "Am mai vorbit despre asta" (Junimea, 1986) - și prima antologie de autor, postfațată de Radu Călin Cristea, "Patimile după Bacovia" (Cartea Românească, 1986). Tot în 1986, foștii colegi de la Ateneu și juriul desemnat de ei îi acordă Premiul „George Bacovia“ pentru beletristică, marcând astfel un an de referință pentru creația sa. În toate aceste etape, de altfel, a scris extrem de mult, poemele sale, mai ales, fiind risipite prin revistele Ateneu, Albina, Astra, Baadul literar, Bucovina literară, Convorbiri literare, Cronica, Familia, Gazeta literară, Luceafărul, Orizont, Ramuri, România literară, Tribuna, Viața românească, Vatra, Vitraliu etc. A publicat, de asemenea, traduceri din creația lui Miguel Angel Asturias, Ilia Seivinski, Jacques Prevert, Navena Stefanova, Gino Grassi, Silvia Rega, Irene Maria Melecone, Slavko Janevski, Radovan Pavlovski, folclor din Hawai și deja amintitul Vladimir Holan. Din 1990 trece consilier la Inspectoratul pentru Cultură al județului Bacău și deși a mărturisit la un moment dat în presă că nu e interesat de politică, acceptă să intre în P.D.S.R., ajungând pe listele acestui partid deputat în Parlamentul României, în perioada 1992-1996. Membru al Comisiei pentru Cultură a avut contribuții la elaborarea Legii dreptului de autor și a Legii depozitului legal de carte, dar nu a ieșit la rampă decât foarte rar. După expirarea mandatului se retrage tacit din viața partidului și după ce mai bine de un an nu-și plătește cotizația, la 3 iulie 1997 demisionează pe motiv că între convingerile sale inițiale și evoluția ulterioară a PDSR au intervenit incompatibilități decisive, de care nu se face răspunzător. Nu peste mult timp a aderat însă la Alianța pentru România, făcând parte din echipa care se ocupă de imaginea președintetului Teodor Meleșcanu și reprezentând partidul,în calitate de consilier, din iunie 2000, în Consiliul Municipal Bacău. Revine la Inspectoratul pentru Cultură (1996-1997), trece apoi la resortul de cultură al Consiliului Județean (1997-1998), iar din 1998 la Biblioteca Județeană „C. Sturdza“. Fără a mai ține ritmul anterior, s-a manifestat îndeosebi în publicistică, la Sinteze, Deșteptarea, Observator de Bacău și Cotidianul, și a izbutit să-și valorifice manuscrisele de sertar, publicând romanele "Sperietoarea" (Cartea Românească, 1992), "Diverse cereri în căsătorie" (Junimea, 1994), "Proces verbal al unei crime" (Cartea Românească, 1998) și volumul de poeme "Orient, pardon!" (Universal Dalsi, 1999). Semn al valorii întregii opere de până acum, o parte însemnată din poezia și proza sa a fost selectată în sumarul a peste 30 de antologii, dintre care amintim în primul rând comentatele "O mie una de poezii românești", selectate de Laurențiu Ulici, și "Poezia română actuală", în viziunea lui Marin Mincu, dar și Arta poetică. Antologie de lirică românească, Ceres și Pan. Antologie de poezie bucolică românească, Antologia poeziei românești culte, Autografe pentru “Bucovina literară” (2000-2009), 100 de ani de poezie românească. 100 years of romanian poetry, Gefahrliche Serpentinen. Rumanische Lyrik der Gegenwart ori Proză satirică română contemporană și Povestiri despre invențiile mileniului III. Creații ale sale i-au mai fost traduse în spaniolă, rusă, italiană, sârbă, maghiară, bulgară, apărând în reviste și antologii peste hotare, fie cu prilejul vizitelor făcute, prin Uniunea Scriitorilor, în Iugoslavia, Ungaria, Armenia, Italia, Cuba, Bulgaria, Rusia, fie independent de acestea. E cunoscut, de asemenea, în lumea plasticienilor, ca membru al Fondului Plastic și ca un miniaturist care a vândut zeci de icoane pe sticlă și de obiecte de podoabă, finisate cu același har și cu aceeași migală cu care se apleacă și asupra cuvântului. Personalitate proteică și complexă, a fost sărbătorit cu fast la împlinirea vârstei de 65 ani, fiind primul scriitor băcăuan în viață care a beneficiat de o bibliografie și de o expoziție cu lucrările sale din domeniul plasticii. Peste alți cinci ani a încredințat tiparului o carte inedită în peisajul literar - Pâinea cea de toate zilele (Editura Corgal Press, Bacău, 2004), o veritabilă expediție în istoria și în mitologia pâinii, de la Summer încoace - și a primit Premiul special pentru întreaga activitate literară al revistei Ateneu, iar acum, în pragul celor trei sferturi de secol de viață a reintrat în atenția cititorilor cu volumul de poezie "Trandafir cu venele tăiate" și ampla antologie "Patimile după Bacovia" (ambele, Editura Vinea, București, 2009). În manuscris, așteaptă răbdătoare editorul, alte două cărți de poezie, piesa de teatru "Două audiențe la General", precum și numeroase fragmente de jurnal, însemnări și tablete.
La mulți ani, Maestre!