Pe distinsul cărturar Adrian MARINO cred că l-am văzut prima oară pe holul Bibliotecii Centrale Universitare, când, ca student de filologie, după participarea la o manifestare organizată aici, ca mulți alți tineri, fusesem frapat de verbul viu, dezinhibat, complet nou, în care acesta a intervenit în discuții, contrazicând, cu argumente irefutabile, dar fără menajamente, opiniile banale, prudente ale unora dintre vorbitori. După jocul privirilor, atât la nivelul prezidiului improvizat – din care Adrian MARINO lipsea -, cât și între diverse personaje din primele rânduri care se foiau, penibil, spre a fi observate și băgate în seamă de mai marii momentului respectiv, mulți dintre noi au tras concluzia că intervenția Maestrului deranjase oarecum întâlnirea, că el făcea parte dintr-un alt film. Se vedea de la o poștă diferența extraordinară a intervenției lui, profundă și argumentată, față de luările de cuvânt ale unor trepăduși culturali locali, obedienți și slugarnici .
La încheierea manifestări, Adrian MARINO a ieșit din sală urmărit de privirile admirative ale multora dintre studenții participanți, dar nebăgat deloc în seamă de acel prezidiu, care, conștientizându-și, probabil, propria mediocritate a dorit să iasă cât mai fără incidente din scenă.
Mărturisesc că, deși am vrut atunci să-l abordez și să-i spun opinia noastră a celor 5-6 studenți filologi ce asistasem la intervenția dumisale, văzându-l oarecum meditativ și închis în sine, nu am îndrăznit, gândindu-mă c-ar fi fost o impietate a-l deranja.
Totuși, peste mai mulți ani, i-am relatat întâmplarea, de care și-a adus aminte și s-a bucurat, chiar dacă cu o așa mare întârziere, de reacția noastră de admirație față de intervenția sa. Mi-a confirmat, de altfel, că regreta acea intervenție. Ca și faptul că acceptase să participe la acea „șușă” (exprimarea sa proprie).
După 1990, Adrian MARINO a refuzat multă vreme să acorde vreun interviu presei audio vizuale clujene, îndeosebi celei din rețeau de stat.
Fără a cunoaște atitudinea maestrului , am reușit, prin intermediul distinsei sale soții , să obțin acordul maestrului de a-mi acorda un interviu pentru studioul Cluj Napoca al TVR. La ora stabilită, însoțit de operatorul TV. Octavian Dohotaru, dacă nu mă înșală cumva memoria, m-am prezentat la reședința familiei maestrului. Acesta ne-a întâmpinat extrem de cordial și, după o mică pauză de cafea, ne-am apucat de lucru. Timp de vreoe trei-patru ore am filmat interviul, iar ulterior, pentru ilustrarea acestuia, numeroase documente, cărți, fotografii personale și de familie, scrisori etc.
Am pregătit destul de repede materialul în vederea difuzării lui. Cu ajutorul conducerii de atunci s-a convenit ca interviul să fie inclus, ca oră de difuzare, în programul TVR Cluj-Napoca preluat și transmis de studioul național, având în vedere personalitatea celui intervievat, ca și ineditul materialului.
Din motive ce nu mi-au fost explicate niciodată, nici de șefii din București, nici de cei locali, la ora la care ar fi trebuit difuzat interviul meu cu maestrul Adrian MARINO s-a difuzat cu totul altceva, una din banalitățile specifice acelei perioade. Fără să aștept explicațiile cuiva, am pus mâna pe telefon și, în nume personal, am prezentat scuze maestrului. Dânsul a fost foarte afectat de cele întâmplate. Nu rețin, după atâția ani, cuvintele exacte și complete pe care mi le-a spus. Am reținut totuși afirmația lui: „Nici acum nu se lasă, nemernicii”.
Fiindu-mi foarte jenă de situația întâmplată, evident nu din vina mea, nu am insistat pentru clarificarea sensului celor afirmate de dânsul. L-am asigurat că voi reveni cu telefonul, pentru a-i anunța ziua și ora reprogramate pentru difuzarea respectivului material.
Întâmplarea a făcut, însă, ca, deși prevăzut a fi preluat și difuzat în programul regional al Studioului din Cluj-Napoca, deci nu de cel național, cum ni se dăduse inițial a înțelege, și de această dată materialul nu a mai fost difuzat, pe motivul că, din cauza cine știe cărui stupid meci de fotbal, nu ni s-a mai permis să folosim timpul de antenă de care se beneficia, zi de zi, pentru difuzarea programelor locale.
Ulterior, fără a mai fi consultat sau avertizat măcar, materialul a fost, totuși, difuzat . Desigur că, prin urmare, nu am avut cum să îl mai anunț pe Adrian MARINO ziua și ora difuzării. A aflat, totuși, de la cunoscuți că se difuzează. Nu știu daca a apucat să-l urmărească personal.
Aceeași conducere a încercat o reparație decizând includerea interviului în fondul de aur al studioului.
Prin comportamentul nejustificat și imprevizibil, m-am simțit stânjenit și nu am mai luat legătura, nici măcar telefonic, cu maestrul. Îmi era pur și simplu rușine de cele întâmplate. Deși, eu, personal, nu aveam absolut nici o implicare și nici o vină. Dimpotrivă, eram victima unei răzbunări jenante, lipsită de eleganță, îndreptată împotriva lui Adrian MARINO, poate chiar de către cei pe care el îi refuzase de atâtea ori când îl invitaseră la emisiuni de radio și televiziune.
Reamintesc și faptul că se mai decisese includerea în același fond și a interviurilor mele cu poetul Victor FELEA, care a fost difuzat de Studioul central al TVR, cu poetul Negoiță IRIMIE, dar și numeroasele materiale realizate de mine cu și despre ierarhul de luminoasă amintire și marele cărturar dr. Antonie PLÃMÃDEALÃ, unul dintre cei mai strălucitori ocupanți ai scaunului de mitropolit al Ardealului din toată istoria acesteia .
Nu știu, însă, din ce motive, ulterior toate aceste materiale au fost, fără măcar informarea mea, din acel fond și au dispărut. Mă întreb, așadar, firesc și fără intenția de a supăra pe cineva: cine a avut oare interesul să se răzbune pe memoria celor dispăruți, mai ales în condițiile în care materialele respective erau unicate.
Nu aș vrea să rostesc cuvintele spuse, la supărare, dar, în opinia mea deplin justificate, de maestrul Adrian MARINO. Dar, probabil, ele își păstrau valabilitatea și în acest caz .