Cu două zile-n urmă Hong Kong-ul fu trăznit de paișpe mii de ori (14 000!) într-o oră. Oamenii locului s-au speriat. Foarte mulți hong-kongezi au sunat la Poliție, acuzând că le-au fost tulburate liniștea și, mai presus de orice, ordinea publică. Poliția și-a declinat competența în cazul turbulențelor atmosferice, invocând menținerea liniștii în chestiunile ce privesc competențele sale. În cele din urmă, specialiștii au spus că fenomenul nu a fost bizar, dat fiind că a fost determinat de niște curenți nord-estici. Pacifici! – cam trei sute de milioane de chinezi sunt șomeri; guvernul lor “dorește să stârpească” legea aceea care limitează re-producția populației; două milioane de chinezi fac și dreg în lumea computericească, adică lucrează patru ore, în restul timpului (alte patru ore!) angajații fiind obligați (adică plătiți!) să-și facă/administreze reciproc glume proaste: să tragă scaunul pe care vrea să se așeze colegul, să-i bage cheia ușii casei într-o broască vie pe care i-o plasează-n buzunar, să facă să alerge scaunele W.C.-ului, sau să facă să joace-n sus și-n jos pisoarul...


...

Mie unuia, ziua i-a-nceput firesc, așa cum se spune: dimineața când mă scol, / ea e tot în... (iertată fie-mi expresia!) curul gol. /. Cu alte cuvinte: e treaba ei dacă-și pune nori pe cer, ori dacă-i senină, dacă-și trage vânturile, ori dacă fuge iute să tragă apa-n “baie”, ori dacă are și alte idei... fixe ori mobile.

Se pot întâmpla... multe.
Preferabil e să-i pui, și tu, câteva de-a curmezișul!


…

În continuare vreau să fiu, și de data asta, pentru dumneavoastră, la fel de relaxantanant precum ar fi o bombă fără fitil pe care o țineți în brațe: maturii hetero-politici sunt, evident, invitații mei – nu dau lista! –, fiindcă personal (dacă stau, gândesc bine!) nici că mi se poate 'ntâmpla altfel!

Starea-mi alveolară-n sine-i pricinuită, colateral, de faptul că justiția și-o freacă la rece... din obligație, ba chiar, dacă vrea ea, câteodată i se mai poate scula și preventiv, fie și dacă: freacă-tâmp lumina la rece – adică-n pre-justiție, cum ar veni (sper să-mi dați dreptate!).
Apoi, mă gândesc că dacă frecatul la rece merge pe calea cea bună, mă pot complace să spun că sunt nevinovat de faptul că tot timpul stau cu frica imensă c-am să fac pe mine – mi-ar părea bine să-mi dați dreptate și de data asta, chiar dacă n-ați acumulat veninul minim garantat, considerând eu că maniheismul mi-e scuzabil, așa că, vă rog!, să nu-mi cereți să găsesc locul (oferta?!) geometric al obligațiilor și explicațiilor existențiale.

Speculații?!
A, d-astea: da! Cu alte cuvinte: tre' să fie ca-n basme, chiar dacă nu se știe “de ce?”. Ei: ete, d-aia!; că d-aia fiecare pasăre pe limba ei piere! Așa că și eu, la fel, vreau să-mi petrec lucrurile cu mine, adică prefer să crăp de ciudă sărind într-un picior, decât să mă simt a fi un veșnic sac sfărâmat de niște șuturi trase incontinent într-un sac plin cu puf, sac ce nu va ceda nici în cele mai din urmă negre aluzii.
Iluzii?!
Poate!

A, asta nu-nseamnă că nu-mi asum, eu, mort, ori viu, vina de a fi zgâriat ori de-a fi rupt picioarele cuiva. Iar dacă vine vorba despre menținerea ordinii publice, apăi să nu vi se pară ciudat dacă o să-mi cumpăr o armă, c-am s-o-ncarc cu gloanțe și-am să trag în cauciucurile scaunului în care șade țăcănitul ăla de Stephen William Hawking (cică: theoretical physicist and cosmologist!) ce-a băgat lumea-n răcori spunând, din capul lui, că Dumnezeu nu prea are un rost prin lumea asta, de la originile ei până-n prezent și... nici prin viitor.

Revenind, cu ambele-mi picioare pe pământ, vreau să spun că n-am să trag în câinele lui Vântu, nici în picioarele-i betege (alea ce l-au ajutat să urce, prin anii '90, o scară de incendiu ce nu i-a-nregistrat urmele), ci c-am să-i trag un glonte drept în cap, înspre aducerea-i aminte.

Știți ce nu-mi place?: nu-mi place să fiu avocatul ghiavolului Vântu, fiindcă-s ateu de felul meu. Mi se brehăne și de infirmitatea și de inima lui. Voi să-l doară capul. Voi să-i văz creierii și creațiunile mintale întinse pe masă. Voi să-i scormonesc treaba, căcatul și murdăria-i fără a purta mănuși.


…

Băga-m-aș! Nu numai până la coate, ci... până-n pânzele albe.