„Minciuna ca adevăr" de Georges Nivat

În aceste zile mediile analizează și răscolesc viața președinților europeni. În centrul atenției revistei Lettre 75, ediția de toamnă, se află „Franța lui Sarkozy“ și „Cum se explică succesul lui Berlusconi“, articole semnate de Sergio Benvenuto și Luca Niculescu.

Georges Nivat, autorul în ultimii ani a numeroase articole despre istoria Rusiei, își începe articolul despre “minciuna ca adevăr” cu un citat din Jurnalul lui Mihail Sebastian, scriitor evreu român:

“De arătat cum minciuna, oricât ar fi de arbitrară, crește, se ramifică, se organizează, devine sistem, capătă contur și puncte de sprijin și, de la un anumit grad mai departe, se substituie faptelor, se transformă ea însăși în fapt și începe a exercita o presiune de neînlăturat nu numai asupra lumii celeilalte, dar asupra autorului minciunii însuși.”

Eseul își propune o sistematizare a evoluției minciunii spre adevăr pe parcursul istoriei în societatea comunistă, ceea ce cititorul interesat de fațeta duplicitară atât a minciunii cât și adevărului poate urmări și în articolul semnat de Ion Vianu despre “Iluzii, dezamăgiri, regrete”. Acesta din urmă abordează și tema “fricii” și “speranței” în vremurile totalitarismului, care nu dispar de azi pe mâine, cu ușurința pe care o propovăduie reprezentanții "așa-numitului popor".

Emil Cioran despre Emil Cioran

În orașul universitar Tübingen din sudul Germaniei, Gerd Bergfleth i-a luat pe 5 iunie 1984 un interviu scriitorului Emil Cioran.

Cititorul poate afla detalii despre motivele autorului nihilist de a “abandona limba maternă” proces pe care Cioran l-a privit ca pe o adevărată eliberare.

Aflăm de pildă că Cioran a rescris de câteva ori "Tratatul de descompunere" la îndrumările unui vecin de origine bască, care îl incita în privința finețurilor limbii franceze: ”Dacă nu vreți să scrieți așa cum trebuie, nu vă rămâne decât să vă întoarceți în Balcani”.

Dialogul poate incita la o reevaluare a filosofiei cioraniene, ținându-se cont de declarații precum:

"Nu plec de la idee, ideea vine pe urmă” sau “ Cu siguranță că nu scriu pentru alții. Chiar și o piesă de teatru, dacă se pretinde adevărată, trebuie să facă abstracție de spectatori.”

Corespondențe europene

La capitolul corespondențe, Lettre 75 prezintă teme despre “Alegerile din Polonia” de Adam Michnik, “Răzvrătire pe internet” de Mihail Rîlkin, o prezentare a situației din Cehia semnată de Mircea Þicudean și “Rateurile integrării în Germania”, un comentariu al Rodicăi Binder de la Deutsche Welle.

Romanul “La capătul răbdării”, este de fapt “un jurnal de bord, un testament, un avertisment, consemnarea la rece a unor cazuri din delincvența juvenilă” scris de judecătoarea Kirsten Heisig, care și-a pus capăt zilelor înainte ca manuscrisul să vadă lumina tiparului. Rodica Binder caută reperele în lumea de zi cu zi a Germaniei confruntată în prezent cu propriile nedumeriri: integrare da sau nu a minorităților în a doua și a treia generație?

“Cerul n-o să ne cadă în cap”

...este titlul unei cărți semnate de un colectiv de geografi francezi. Acest scurt articol îl amintesc în speranța că cititorul descoperă și un alt punct de vedere decât cel discutat în mass media, privind catastrofa climatică. Cartea neagă rolul nefast al omului în dezechilibrul naturii.

Să sperăm că autorii Sylvie Brunel și Jean Robert Pitte, profesori la Sorbonna, au dreptate și continentele vor mai sta multă vreme acolo, unde le știm de generații.