agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-11 | | Câteva gânduri despre piesa „Dulcea pasăre a tinereții”, de Tennessee Williams, pusă în scenă la Teatrul Național, sala Atelier, în regia lui Tudor Mărăscu. Într-o societate dominată de vraja imaginii, puterii și poftelor, uneori ascunse sub masca unui puritanism dus până la rasism, doi tineri cunosc dragostea adolescentină. Ea, Heavenly (rol jucat de Ilinca Goia, sau Viorica Vodă), fiica unui mare potentat al zonei, el, Chance Wayne (în interpretarea lui Ionuț Adăscăliței), un tânăr frumos, dar sărac, cu vise de mărire. Tatăl, Boss Finley (interpretat de Damian Crâșmaru) nu e interesat de sentimentele fiicei sale, o vrea doar ca pe un obiect docil servind intereselor sale în sfera de putere. Nici nu concepe ca ea să se mărite cu sărăntocul, care începe, cu disperare, să se prostitueze cu tot felul de femei din lumea bună, în speranța că în timp se va îmbogăți și va fi acceptat în rândul ei, având, astfel, șanse la mâna iubitei. Iluzie deșartă! Se procopsește doar cu o boală venerică, pe care i-o dă și celei pe care o iubește, fără s-o avertizeze în vreun fel. Afundarea în mocirla patimilor are, astfel, ca de fiecare dată într-un fel sau în altul, un deznodământ tragic. Ea are să sufere o operație, prin care i se scoate uterul. El află de aceasta tocmai când, după deșarta sa goană după mărire, se întoarce ca însoțitor al unei actrițe, Alexandra del Lago (în interpretarea Adelei Mărculescu), depravate și ea, și dependentă de droguri, ca și el, de altfel. În orașul natal, stăpân absolut e tatăl fetei, ultimul bastion al sudiștilor, comandând o mafie locală care taie și spânzură totul, sub pretext de menținere a ordinii și moralității publice. În fapt, totul e joc de interese meschine și retorică goală, pentru că toți acești sudiști puritani, ce conduc orașul, sunt ei înșiși, fiecare în parte, „pereți văruiți”, întreținători ai mizeriei morale ascunse sub o imagine oficială poleită și menținută artificial cu legea pumnului. În pofida interdicției totale din partea tatălui fetei și stăpânului regiunii de a se reîntoarce în oraș, tânărul înfruntă orice risc spre a-și revedea iubita. Află de răul ireparabil pe care i l-a provocat și, cu toate că e împins de toți ceilalți să fugă, rămâne în oraș, ca unul ce nu mai are nimic de pierdut (în afară de dragostea sa) și este, în final, castrat de „gorilele” lui Boss Finley. Este, aceasta, în mod paradoxal – deși într-un mod de gândire împotmolit în freudianism poate să pară un indiciu al totalei înfrângeri – urma de bărbăție, de umanitate, a celui care, pe de o parte, se hotărăște să se așeze, fără ezitare, la răscrucea dintre dragoste și moarte (ori, ori!), oprind fuga (de sine?) și realizând că alergarea sa după iluzia măririi a adus numai distrugere și stricăciune în viața sa și a celei pe care o iubea, iar pe de alta, simțindu-se direct responsabil pentru ce i-a provocat acesteia, preferă să împărtășească destinul ei tragic, decât să caute o scăpare aiurea... încotro? Căci dragostea e ținta căutată, chiar și atunci când e ratată, și este unicul „loc” de odihnă a sufletului. Iar mărturia însușirii ei e capacitatea de autosacrificiu în împărtășirea destinului comun, mai presus de instinctele de supraviețuire (mai bine zis, de subviețuire, căzute sub păcat) ale unei lumi povârnite spre iad („Vreau să scap din acest iad”, exlamă actrița del Lago spre final, când, aflând că i s-a încredințat un nou rol, prin care iese de pe „linia moartă” în care se găsea, își regăsește cumpătul). Prin aceasta, Chance adeverește, în felul lui, de „om sfârșit”, că dragostea e mai mult decât pofta trupească, frica de moarte, visele de mărire sau imaginea publică întreținute de o societate, idolatră în esența ei, care jertfește speranța, „dulcea pasăre a tinereții”, unor „zei” ce strivesc sub carul lor de luptă (un război al patimilor împotriva chipului iconic al umanității omului) însăși dragostea. Chance are, astfel, șansa de a-și depăși propria lașitate în fața vieții, ca aceasta să capete o fărâmă de metanoia (schimbare a minții), de intimitate adevărată cu Heavenly, de îmbrățișare cerească. Îmbrățișarea curată, de o clipă, a tinerilor, spre final, neperisabila memorie a dragostei în viața lor, trimit spre acest orizont. Florin Caragiu Sursa foto: http://www.tnb.ro/index.php?page=galerie&id_spectacol=128 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate