Militza Sion
“Henrieta Delavrancea Gibory arhitectură 1930-1940”
175 pagini
ISBN 978-973-1872-10-0

Editura „Simetria” din București a publicat în 2009, un album de o factură aparte din punct de vedere documentar, calitativ și nu numai, semnat de Militza Sion și dedicat operei unei arhitecte excepționale, Henrieta Delavrancea Gibory. Intitulat "Henrieta Delavrancea Gibory arhitectură 1930-1940", la acest album au mai colaborat arhitecții: Emil Retegan, Răzvan Luscov, Emma Parlac, Irina Patrulius. Fotografiile recente au fost posibile prin colaborarea lui Marius Caraman.


Militza Sion

Membru al Uniunii Arhitecților din România și a Ordinului Arhitecților din România, Militza Sion a început să profeseze din 1961, având un palmares profesional deosebit: Hotel, locuințe în centrul civic Miercurea Ciuc,1978-1986; Blocuri de locuințe Bd. 1 Mai București,1974-1978; Casa de Cultură Buzău, Sibiu, Alba Iulia, Calan (autor și co-autor), 1967-1974, Complex hotelier Holiday Inn –Sinaia, 1992-1995; Orfelinat Călărași, 1997; Imobil birouri RC București, 1998; Hotel pensiune Călimănești, 1999; vile, imobile de locuit și clădire de birouri–zona rezidențială Străulești 2000-2010; Imobil locuințe str.Uruguay 23, Imobil locuințe bd. Primăverii 26, București; Vile- str. Herăstrău 20, str.N.Gogol 4, Snagov, Bușteni, Piatra Arsă,1995-2005 etc.; Leagănul Sf. Ecaterina București– restaurare, refuncționalizare pavilionul nr.3, 2006-2007; Cămin pentru persoane cu handicap- reabilitare, Tg.Jiu 2006; Ansamblu mânăstiresc Pătroaia, Dâmbovița 2009-2010 ș.a.m.d. A participat la expoziții de arhitectură, bienale, simpozioane și congrese internaționale –Atena,Viena, București, Sofia, fiind premiată de către UAR pentru realizările arhitecturale. Paralel cu activitatea arhitecturală a publicat articole de specialitate în revistele Arhitectura, Arhitext Design. În ultimii ani a organizat o serie de expoziții de arhitectură: Centenar G.M.Cantacuzino expoziție Palatul Sutu 1999; In memoriam Gheorghe Simotta - expoziție și catalog – Institutul de Arhitectură Ion Mincu 2003; Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectura 1930-1940 – expoziție și catalog – Librăria Cărturești 2007, Muzeul Național de Artă al României 2009; Balcic 2010, Timișoara 2011. Militza Sion s-a remarcat și prin activitatea de artist plastic având participări la saloane naționale și internaționale: 1966, 1970 - Uniunea Arhitectilor Str. Episcopiei 9; 1979 - Institutul român pentru relațiile culturale cu străinătatea AGIR; 1983, 1986, 2000 – Institutul de Arhitectură Ion Mincu; 2004 – Galeria Jean și Sabina Negulescu, București; 2006 – Galeria de arta a2 Timișoara; salonul internațional Artis 2010 București, salonul internațional Ligne et couleur Paris 2011. Pasionată de istoria arhitecturii românești, Militza Sion are la ora actuală în pregătire, un album și o expoziție retrospectivă dedicată arhitecturii lui Horia Creangă.

Paralel cu editarea prezentului catalog, Militza Sion și colaboratorii săi au organizat o expoziție itinerantă la București, Balcic și Timișoara, reușind să prezinte activitatea arhitectei Henrieta Delavrancea Gibory. Acest eveniment a fost posibil cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, Muzeului Țăranului Român – care a pus la dispoziția autoarei arhiva Delavrancea – și Muzeului Național de Artă al României.


Balcic, Castelul reginei Maria © Marina Nicolaev, 2010

În 2010 am reușit să vizitez și eu expoziția organizată în incinta Castelului reginei Maria la Balcic în Bulgaria.

Imagini din expoziție © Marina Nicolaev, 2010

Expoziția a fost posibilă să fie itinerată și la Balcic și datorită sprijinului acordat de autoritățile bulgare, implicându-se de asemenea cunoscuți muzeografi și arhitecți bulgari printre care Fanny Mednirakova, Emma Borbely, Viaceslav Tcheakov, Albena Dimitrova-Todorova, Vladimir Popov ș.a.


Imagini din expoziție, © Marina Nicolaev, 2010


În prefața cărții cât și la vernisajele expoziției, Militza Sion a dorit să sublinieze: "Această expoziție însoțită de catalog dorește să o așeze la locul cuvenit printre arhitecții importanți ai generației sale și deasemeni să-i facă cunoscută opera în rândul arhitecților tineri mai ales, cărora le-ar putea dezvălui o adevărată cale de urmat".



Vila "Turnul lui Mugur", starea actuală © Marina Nicolaev, 2010

Intenția arhitecților români și bulgari este de a semnala valoarea arhitecturală a caselor românești din zonă proiectate de Henrieta Delavrancea Gibory, în dorința expresă și mai ales, legitimă, de a le include printr-un studiu adecvat în circuitul patrimonial internațional precum și necesitatea restaurării și prezervării acestor clădiri.


Imagini din expoziție


Vilele de vacanță mai ales, realizate în perioada interbelică de către Henrieta Delavrancea Gibory, au devenit în timp, un stil inconfundabil pe care îl regăsim preluat și în arhitectura locală actuală. Șansa de a le vedea, alături de arhitecții Militza Sion și Emil Retegan, a fost pentru mine unică.



Imagini din expoziție


Henrieta Delavrancea Gibory (1894-1987) este cea mai mică dintre fiicele cunoscutului scriitor și om politic Barbu Ștefănescu Delavrancea și a Mariei Delavrancea Lupașcu, licențiată în filozofie și matematică. Henrieta - Riri, așa cum era alintată în familie, a avut parte alături de surorile sale Cella, scriitoare și pianistă, Margareta - Bebs, profesoară de franceză, și Niculina - Pica, artist plastic, de o educație cu totul deosebită.



Henrieta Delavrancea Gibory

Printre primele absolvente din România acelor timpuri, ale Școlii Superioare de Arhitectură, Henrieta Delavrancea a luat decizia de a urma această profesie, de altfel de avangardă și emancipare pentru femeile epocii sale, sub influența unui prieten apropiat al familiei Delavrancea, arhitectul Ion Mincu. Ion Mincu este primul arhitect român școlit la Paris la Ecole nationale des Beaux-Arts după ce a obținut diploma de inginer la Școala Națională de poduri și șosele din București, fiind promotorul stilului de arhitectură neo-românesc, stil adoptat și de Henrieta Delavrancea Gibory. În semn de prețuire pentru aportul excepțional adus arhitecturii românești, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București poartă numele celebrului arhitect Ion Mincu încă din anul 1953. Henrieta Delavrancea se va căsători în 1919 cu ofițerul francez Émile Gibory aflat în România încă din primul război mondial, perioadă în care studenta la arhitectură își va întrerupe studiile și devine infirmieră voluntară. Își va relua studiile de arhitectură după război și le va finaliza în 1927.
Este colegă cu renumitul arhitect Horia Creangă, cel ce va deveni exponentul de seamă al arhitecturii moderne din perioada interbelică. Va fi într-o permanentă concurență profesională cu acesta, amândoi fiind admiratorii lui Le Corbusier (cel care vizitează Bucureștii anului 1911, călătorie de studii despre care va edita mai târziu, "Le voyage d'Orient") și Școlii Bauhaus. Horia Creangă, urmaș de-altfel al scriitorului Ion Creangă, se va specializa la Paris după terminarea Școlii Superioare de Arhitectură după care va reveni în România.


Perspectivă realizată de Henrieta Delavrancea Gibory


Arhitectura de factură neo-românească a Henrietei Delavrancea Gibory este de-asemenea influențată de maestrul său preferat prof. arh. Petre Antonescu, rector al Școlii Superioare de Arhitectură.
Printre construcțiile realizate dintre cele proiectate de Henrieta Delavrancea Gibory enumerăm: 22 de vile de vacanță la Balcic dintre care unele sunt dispărute la ora actuală, 28 vile în România, 5 biserici, palatul prințului Nicolae de la Snagov, pavilionul de ceai al reginei Maria de la Balcic, Spitalul Filantropia, Spitalul clinic Fundeni, Consulatul Franței din București, Prefectura din Oravița, Cinema Capitol București, ansamblu de locuințe Brezoianu ș.a.m.d.


Imagini din expoziție


După cel de-al doilea război mondial, o găsim pe Henrieta Delavrancea Gibory în Colectivul de proiectare al Ministerului Sănătății și apoi la Institutul Proiect București unde a lucrat timp de 19 ani.
Prin anii 80, deși ieșise la pensie, venea des la IPB pentru a solicita de lucru cu titlu gratuit, ceea ce părea de neimaginat, moment în care am cunoscut-o și eu întâmplător, fiind fascinată de personalitatea ei. A fost afectată de tragedia și distrugerile cutremurului din 1977 și își oferea voluntar serviciile de proiectare și consiliere. Moartea Henrietei Delavrancea Gibory a survenit în perioada când tocmai finalizase detaliile privind restaurarea Bisericii Sf. Gheorghe din București. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.



Doamna Delavrancea în 1982, când avea 88 de ani, la conacul boierilor Belu (Urlați-Pr​ahova), lângă o coloană de piatră identifica​tă de dânsa ca fiind a bisericii Sf. Gheorghe Nou București.
foto arh. Silvia Păun

Albumul "Henrieta Delavrancea Gibory arhitectură 1930-1940" cuprinde 500 de imagini color și alb-negru pe o hartie deosebită calitativ, comentarii, un text inedit al arhitectei Henrieta Delavrancea Gibory precum și o serie de articole despre aceasta apărute de-a lungul timpului și semnate de arhitecții Radu Patrulius, Anghel Marcu, Aurelian Trișcu, Emil Retegan și Răzvan Luscov.
Această publicație reprezintă o integrală Henrieta Delavrancea Gibory adusă la superlativul profesionalismului de către Militza Sion și colaboratorii săi.
Proiectul propus – album și expoziții itinerante – al Militzei Sion de a promova arhitectura românească este unul absolut remarcabil pe care îl salut cu deosebită prețuire și admirație.