Prozator, dramaturg, poet și critic literar, Ion Machidon este directorul Revistei Culturale "Amurg Sentimental", autor a peste paisprezece volume de poezie și proză, fiind publicat, în toată această perioadă a activității sale literare, în aproximativ șaizeci de antologii. Este omul, care știe să citească privirea omului și să-i asculte punctul de vedere.
Îl cunosc îndeaproape, în condițiile în care am crescut și mi-am deschis anumite orizonturi în imediata sa apropiere și în mijlocul grupării sale literare, căruia i-am fost secretar literar vreme de aproximativ cinci ani. Pentru mulți tineri ai generației mele din perioada 1997-2002, Orizontul Literar Amurg Sentimental a fost sursa de încredere, bunăvoință și terenul de luptă pentru testarea aptitudinilor, valențelor literar-artistice a acelora care i-au deschis porțile.

- Domnule Ion Machidon, cum vă definiți activitatea creatoare?
- Aș defini-o de pe mai multe poziții. Una dintre este din dorința de a scrie, de a mă adresa cititorilor, fie prin poezie, proză, fie prin critică literară sau eseu dar, mai cu seamă urmăresc ca ceea ce scriu să aibă o anume trăire literară și care să mă reprezinte ca om și scriitor.

- Care ar fi cerințele de îndeplinit ale unui scriitor pentru a crea în bune condiții?
- Are nevoie de foarte multe. În primul rând are nevoie de bani. Dar în ciuda sărăciei în care, în general scriitorii trăiesc, ei reușesc până la urmă, cu destule greutăți, sacrificii să-și procure revistele și cărțile pentru a se putea informa. Astfel își poate fructifica la parametrii normali această dorință a lui de a scrie, acest dar. Un om nu poate fi scriitor fără să aibă o chemare, fără să fie înzestrat cu acest talent. Niciodată un scriitor, mai ales în zilele noastre nu se poate realiza dacă nu are o bază materială. Dar, cum spuneam, scriitorul se sacrifică din dorința de a scrie, de a-și vedea slovele împlinite și materializate în plachete, cărți, antologii etc.

- Dar, concret, dumneavoastră, de ce ați avea nevoie pentru a vă asigura o continuitate în scris?
- De foarte multe. Dar consider că un scriitor nu trebuie să se afișeze public cu neajunsurile lui, să se plângă de ceva. Eu duc lipsă de finanțe pentru a-mi tipări cărțile.sponsorii nu au fost niciodată generoși cu mine și nici nu am avut acest noroc în a mă sprijini cineva.

- Ce facilități aveți ca membru al Uniunii Scriitorilor?
- Cel mai important pentru mine este acel carnet eliberat de Uniune, de care sunt mândru, deoarece este dovada reușitei mele pe acest drum literar. Dar dacă vorbim de facilități, avantaje că sunt membru USR, acestea sunt zero. Eu cu ajutorul Uniunii nu am publicat cărți, nu am plecat în excursii în țară și străinătate, să mă relaxez sau să public la casele de creație, cum erau odată. Nu am beneficiat de nimic din toate acestea.

- Este scrisul, în cazul dumneavoastră, o sursă de venit?
- Din cărțile pe care un scriitor, ca și mine le-a scris și le-a publicat nu se pune problema să aibă vreun câștig. Din cele aproximativ 14 cărți publicate de mine nu am avut niciun fel de cîștig pecuniar. De ce? În cazul în care s-ar vinde cărțile ar trebui să aibă un tiraj mare, cel puțin 5000 de exemplare ca să putem vorbi și despre un anume profit. Deci, în cazul meu, vorbind despre un tiraj foarte modest, nu se poate discuta despre un câștig de pe urma lor. Cărțile au fost editate pentru critici, pentru revistele culturale, prieteni, pentru un număr restrâns de cititori. Dar sunt cărți care au beneficiat de mare popularitate în rândul criticilor literari.

- Cum v-ați promovat cărțile?
- Ele au fost cunoscute prin intermediul presei, reviste de specialitate, prin întâlnirile dese avute cu diverse grupări literare din țară și în cenaclurile bucureștene, dar și la radio și foarte rar la televiziune.

- Cum ar trebui susținută activitatea scriitorilor?
- Ar trebui susținută de Ministerul Culturii, de Uniunea Scriitorilor din România, de Asociația Scriitorilor din România, de filialele existente în țară dar, având în vedere că trăim într-o economie de piață, că nu mai există un regim totalitar care să diriguiască cultura, mi se pare firesc și corect totodată ca, fiecare om care vrea să-și tipărească lucrările în paginile unei cărți să se căznească să-și ducă acest proiect până la capăt și să se zbată pentru a-și găsi sponsori sau din alte surse. E neplăcut ceea ce spun acum și exemple sunt destule, încă mai există mentalitatea ca cineva să vină și să ne ofere bani pentru a ne tipări cărțile. Înainte de plângeam că nu aveam libertatea de a publica, iar acum avem pretenția – în condițiile în care se scrie foarte mult – să vină Ministerul Culturii și să ne tipărească lucrările.

- Dar, cu toate astea sunt scriitori care se bucură astfel de activitatea literară și de rezultatele sale.
- Sunt scriitori care se bucură și-ntr-adevăr au facilități, dar nu orice scriitor, și aici nu iau în calcul valoarea lui. Scriitorul politic sau cel implementat într-o structură politică. Nu putem să spunem că nu sunt scriitori care trăiesc din scrisul lor sau nu au facilități. Sunt foarte mulți. În general, scriitorul de mâna a doua, ca să nu zic de scriitorul la mâna a patrusprezecelea, care nu va beneficia niciodată de niciun fel de înlesniri din partea diriguitorilor structurii neamului. Și asta din cauza lui, a autorului. Un artist, un creator trebuie să se bizuie doar pe forțele sale proprii, atât din punct de vedere al actului creator cât și al promovării creațiilor acestuia. Și, din păcate sunt scriitori, poeți, care își lasă manuscrisele la voia întâmplării. Deci, repet, scriitorul, mai ales în perioada aceasta a industriei literaturii, a poeziei care domină ca gen activitatea literară din țară, trebuie să fie ambițios și să încerce să iasă în evidență. De exemplu, la un cenaclu literar sunt 20 de membrii, cu același nivel de cunoștințe literare, dar și ca valoare, din punct de vedere al creației. Dacă unul ia taurul de coarne – cum îmi place mie să rostesc mereu această expresie – și iese în evidență reușind să publice de unul singur atunci voința scriitorului respectiv a ajuns la cote superioare față de grupul din care face parte, fără să mai accepte ca statul să-i întindă o mână de ajutor. În situația în care ne aflăm astăzi, statul nu mai există.

- Există o lipsă de comunicare, de relaționare între scriitori sau grupări de scriitori?
- Nu cred. Se mai întâmplă, pe ici-pe colosă existe anumite polemici, pe care le știm cu toții din presă, având sau nu fond, dar există o comunicare importantă și fructuoasă între scriitori. Și asta se vede din presa literară. Dacă răsfoim revistele literare vom vedea că scriitorii, cu mici excepții, se iubesc și se respectă prin faptul că își citesc unii altora cărțile și colaborează în aceleași pagini de gazetă.Totodată, se respectă prin cronicile realizate despre cărțile colegilor, chiar dacă aceștia se cunosc sau nu. Există, totuși o solidaritate între scriitori. O dovadă în plus a comunicării între scriitorii din toată lumea și a prieteniei ce îi leagă este “Festivalul Zile și Nopți de Literatură” de la Constanța.

- Și cum vedeți atunci activitatea anumitor scriitori împărțiți în așa-zisele bisericuțe, grupări literare care se promovează între ele, fără a avea mereu deschisă o portiță de intrare și promovare a celor noi care vin din urmă?
- Dintotdeauna au existat bisericuțe, grupuri dintr-acestea. Cei noi nu s-au orientat către un grup mai puternic, cu mai multă influență. Problema este că, unii dintre scriitorii care fac parte din grupările – să le zicem de elitiști – deja rezistă grație grupului din care fac parte și nu operei pe care au scris-o. Aceștia nu au talent, nu au operă literară și s-au aciuat acestor grupuri mari fiind acceptați din varii motive. Dar, în mod normal, un scriitor care are sevă literară nu ar trebui să aibă nevoie să pătrundă în asemenea grupuri, dar, în condițiile actuale nu ar putea urca și nu ar putea să reziste fără aceste grupuri puternice și bine consolidate.

- Și dacă, totuși sunt scriitori buni care nu reușesc să pătrundă și să fie promovați, nu rămân doar niște talente necunoscute care, în timp, se pierd?
- Dacă ei vor continua cu seriozitate, în stilul lor personal de lucru și vor privi cu forță drumul lor scriitoricesc, atunci, ei vor fi recunoscuți în timp. Timpul va fi cel care îi va face cunoscuți neamului din care își trag seva. Nu există un drum al scriitorului fără a fi tributarul atât al bucuriilor cât și al tristeților.

- Cum vedeți relația dintre generațiile tinere, aspirante și cele deja afirmate, cu experiență literară?
- Din toate timpurile a existat o luptă între generații, indiferent de pe ce poziție s-au aflat. Dar vorbind despre prezența tinerilor în mijlocul unui cenaclu în care sunt oameni cu o activitate literară puternică și cu o experiență bogată de viață, putem spune că lupta între generații sau schimbul de opinii între generații este destul de aprig, în anumite situații chiar neplăcut. Am avut, de exemplu, surpriza să particip la o lansare de carte la Uniunea Scriitorilor unde, în sală erau vreo 50 de persoane, scriitori vârstnici, dar și vreo doi-trei tineri care, prin poziția lor, deja dăduseră naștere la anumite conflicte. Deci, există conflicte între generații pentru că, cei vârstnici au o experiență în spate și nu cunosc viața celor tineri, iar cei tineri n-au cum să cunoască sau să știe biografia celor dinaintea lor. Contradicții există.

- Să fie vorba de diferența de mentalitate?
- Nu, dintotdeauna au existat contradicții și nu este vorba de mentalitate. Cei tineri pozează în ipostaza că sunt mai buni decât cei dinaintea lor. Fiecare tânăr creator are impresia că este buricul târgului, ca el nu mai există nimeni și vede altfel lumea modernă, iar cei vârstnici nu mai reprezintă nimic pentru el. Și lupta aceasta și toate contradicțiile nu sunt numai în lumea scriitoricească. Aceasta a existat din toate timpurile, indiferent de mediu. A existat și va exista tot timpul.