agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-13 | | Arta constă înt-o convenție mutuală între creator și receptor care trebuie acceptată. Atât creatorul cât și receptorul trebuie să posede un orizont cât mai vast pentru a putea emite (cazul creatorului) și recepta (cazul receptorului) mesajul îmbrăcat în artă. Când creatorul are un câmp de emisie limitat mesajul nu va trece niciodată de epidermă, iar receptorul dacă are la rândul lui un câmp de captare limitat se va mulțumi cu gâdilătura răcorii dată de un ventilator de cameră. Julio Cortázar (1914-1984) este un autor care ia în serios convenția în cauză și o impune fără nicio explicație prealabilă publicului, fără nicio pregătire, fără nicio explicație. Cititorul se vede prins într-o mașină de spălat a ideilor, a expresiilor, a subiectelor, trebuind să se familiarizeze din mers cu stilul, ba chiar să i se pară firesc, aici intervenind măiestria scriitorului de a da viață acolo unde mintea face popas. Citind volumul de proză Bestiar (1951), care a apărut la noi la editura Polirom în anul 2009, al autorului argentinian mai sus menționat, am avut vag o senzație de déjà vu, stilul povestirilor semănând izbitor cu nuvelele prozatorului Urmuz (Demetru Demetrescu-Buză 1883-1923). Absurdul atât de evident al poveștilor este oferit cu un firesc dezarmant, uneori treptat treptat, într-o tensiune crescândă care până la urmă se termină precum spargerea unul balon de săpun (Casa ocupată, Scrisoare către o domnișioară din Paris, Omnibuz), alteori dăruit, nu oferit, în doze maxime chiar de la început, autorul angajându-se într-un maraton narativ în care surprinde toate corzile tensiunii (Cefalee, Cea de departe). Se pot distinge unele teme care se tot repetă ca niște obsesii cum ar fi: noaptea generatoare de conflicte, impingerea spre exterior a unor evenimente domestice, împăcare cu situațiile noi și apăsătoare, transformarea lor în firesc de către personaje. Am menționat despre temele care se tot repetă, desigur pe altă porțiune din spirală, pentru că însuși autorul vorbește în acest sens: (poate că tot ce povestim acum e monoton și inutil dacă nu s-ar observa o schimbare lentă în repetarea faptelor - Cefalee). Stilul celor opt povestiri este unul alert și insolit. Nu ai timp să reproșezi autorului, nu ai timp să cârtești, luat de valul scrierii te trezești făcând surf pe niște valuri prin care înoată rechini. Avem parte, ca în povestirile lui Urmuz, de mici fulgere ce ne dezvăluie mari detalii, detalii pe care aproape că noi le trecem cu vederea și pe care el le descrie scurt dar intens, fără a insista pe ele, ceea ce aduce un plus (... îți trimit scrisoarea din pricina iepurașilor, mi se pare corect să fii la curent, și pentru că îmi place să scriu scrisori, și pentru că plouă - Scrisoare către o domnișoară din Paris). Autorul se dovedește a fi un maestru în redarea de amănunte fulgeratoare dar graitoare pentru economia poveștii (aceasta din urmă calitate ar putea trece chiar ca o amprentă a lui Julio Cortázar). Aceste scurte redări a detaliilor vin ca niște sugițuri de-a lungul poveștirilor, nu au rolul de a rupe firul, ba chiar cum spuneam îl întărește, autorul reușind să lovească în cititor cu toate simțurile, cu toate suprafețele subiectului tratat. Povestirile din Bestiar au un ton apăsător însă fără accente melodramatice. Până și moartea este tratată ca o simplă boală (se pare că doctorul se apucase să scrie o rețetă lungă, când Celina deschise ochii și își dădu sufletul cu un fel de tuse, mai curând un șuierat - Porțile paradisului). Personajele sunt descrise prin lucurile pe care le fac, pe care le posedă, prin pasiunile pe care le au, prin obsesiile care îi conduc, prin felul în care primesc niște știri sau o vizită (îmi amintesc că taxiul a costat doi șaizeci și că șoferul avea o șapcă de lustrin - Porțile infernului; Atunci Mario se ducea la fereastra Deliei și arunca o pietricică. Uneori ea ieșea, alteori o auzea cum râdea înăuntru răutăcios și fără să îi dea speranțe-Circe). Forța autorului se arată clar atunci când cititorul nu poate face diferența între animalele imaginare (mancuspii) și cele reale (vezi iepurii) detaliile biologice oferite făcându-te să cauți prin casă animalele respective. Autorul nu insistă pe nimic, nici pe dialog, nici pe descriere, nici pe poveste în sine. Frazele scurte dar concentrate dând toate amănuntele, cum spuneam, de pe toate planurile, fiind un savuros deliciu pentru un cititor pretențios. Un iz de poezie răzbate rândurile. Citind cartea mi-a venit în minte ideea că Julio Cortázar ar fi putu scrie nuvela La țigănci dar este știut că felul de scriere al lui M. Eliade este total diferit de al lui. Dar totuși tema în sine, absurdul și neclaritatea subiectului, a evenimentelor petrecute, o apropie (pe nuvela La țigănci) de scriitorul argentinian. Asemănarea cea mai frapantă este, după cum am spus, cu Urmuz (deși la Urmuz avem doar niște descrieri de personaje, niște vii tablouri suprarealiste și tridimensionale, pe când Julio Cortázar merge mai departe construind și mediul înconjurător după aceleași tipare de exprimare). Volumul de povestiri Bestiar este un adevărat exercițiu interior de imaginație, o baleiere între presupus și concret, între față și suprafață după cum sună volumul lui G. Naum, cititorul fiind supus unei piese jucate în fața a mii și mii de oglinzi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate