agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-21 | |
Culegerea de poeme „Pânza mov a obsesiei” (Ed. CRIGARUX, 2012), a lui Eugen Stețcu, am primit-o de la autor cu autograf și cu rugămintea verbală de a face o recenzie a lucrării: „Te rog să consemnezi ceva și despre această carte, fiindcă mi-a plăcut cum ai scris despre primele două volume. Dar, nu te grăbi, așteaptă când vei prinde momentul…”. Citind Postfața „Vizionarism și notație hieratică” a editorului cărții, dr. Cristian Livescu, notele acad. Eugen Simion și prof. GH. A. M. Ciobanu, de pe ultima copertă, am rămas oarecum cu „aripile” lipite de trup în a întreprinde vreun zbor cu „note de lector” asupra celor 61 de pagini.
„Pânza mov a obsesiei” este cea de a treia carte de poezii a lui Eugen Stețcu, după „Mitologii și sentimente” (Nemira, 1996) și „Pe vocala unui zeu” (Crigarux, 2005). Cunoscând autorul încă din adolescență, m-am întrebat adeseori dacă demersul scriitoricesc al lui Eugen Stețcu (n. 1949), este doar un „capriciu” de fiu al reputatului istoric literar, monografist și exeget al lui Garabet Ibrăileanu, profesorul de limba și literatura română Nicolae Grigore Stețcu (1910-1995), fiindcă volumele de poezii ale fiului au apărut la o vârstă relativ înaintată. Orice întrebare rămâne însă de prisos: apariția cărților sale ne convinge, prin actele ideatic și afectiv, de dobândirea nobilei libertăți în cadrul atemporalității, deoarece, concentrat, scriitura lui Eugen Stețcu garantează valențe estetice . Dacă Eugen Simion afirmă despre autorul în cauză că a învățat bine lecția de a construi o „imagine-obiect” și mai puțin o „imagine-mit”, proprie poeziei romantice, asociindu-l sentimental cu poetul Emil Botta, Eugen Stețcu, în „I. Regele Undeva” (prima parte a cărții „Pânza mov a obsesiei”), vine a întări cu o imagine-existențialistă: „Există un Mâine de cupă / Și-un Mâine de caro / Există un Mâine de pică / Și un Mâine de treflă. / Jonglezi cu cei ce / Ai putea să fii. / Jonglezi cu Cei ce / Nu vei deveni / Și nu te hotărăști / Și înoți pe spate, / Tu înotătorul / Prin râul de frunze uscate. / Un Dumnezeu de caro / Și-un Lucifer de cupă / Se urmăresc în ei înșiși, / Vor labirintul să-l rupă, / Însă și ei sunt furați / De-o jonglerie ciudată. / Din Biblia jocului / Nu vor ieși niciodată.”(***). „La Eugen Stețcu, travaliul poetic e complex, autorul pendulând între concizie de «haiku» și secvențe baladești…”, afirmă Gh. A. M. Ciobanu, în nota de pe coperta 2 a cărții citate mai sus. Iată și confirmarea autorului, în „II. Erotice vămi în alb vinovate”(partea a doua a volumului „Pânza mov a obsesiei”): „Cumpăna zâmbetului tău / Se balansează / Să scoată apă / Dintr-o moarte. / O ciutură fără-nrobire / Se-afundă într-o / Despărțire.”(***), „Un cal troian / În cușca toracică / A tăcerii / Fără s-o cucerească.”(***), „O vâslă / Aproape de tâmpla / Unei iernatice / Prevestiri.“(***). „Scotocind prin «abisul dintre rostiri», Eugen Stețcu scrie o poezie discretă, de notație hieratică, închisă în idealitatea sa orgolioasă… ezitând între sugestie și plăcerea de atelier liric.”(C. Livescu, coperta 2). Și iată un atelier de dulce stil clasic, intr-un ludic euritmic: „Vineri și bicicleta ei verde / Peste ore în formă de nuri / Și peste ore în formă de / «Nu încerca, te rog, să mă furi !»” // … „Vineri și bicicleta ei verde / Lunecă peste un mov labirint / Și peste ore în formă de / «Eu nu te mint, eu te mai mint!» // Vineri și bicicleta ei verde / Peste o sete de deflorări / Și peste ore în formă de / Încercănări. Încercănări.“(Vineri și bicicleta ei verde). Poemele lui Eugen Stețcu traduc melancolia descompunerii psihosomatice – reflex regăsit perpetuu în Logos-ul, constructiv și distructiv totodată, deoarece, in extremis, „doar vidul gândește”, fiind răspunzător până și de Absolut: „Dumnezeu se rostește pe sine/ Și nu se mai termină. // Un Dumnezeu nerostit / Până la capăt / Așteaptă un alt Dumnezeu / Să îl termine. / Dumnezeu îl rostește pe diavol / Așteptându-l să se verse / Într-o cameră goală. / Dumnezeu rostește nimicul / În încăperi de amurg / Unde se înghesuie / Iluzii de mobile / Și iluzii de scribi. / Penițele lor desenează / Un alt Demiurg / Încercând să-și citească / Arborele genealogic. / Din viitorul călcâiului Lui / Călătorește încet / Cu un tren de tahioni / Citind modele de univers / Perimându-se mereu, / Războaie între leucocitele Lui, / Crucificări ale celor / O infinitate de Isuși, / Implozii și expansiuni / Ale hematiilor Lui, / Leucemii ale unor țesuturi / Înconjurate cu garduri / De sârmă ghimpată. / Idee de a crea Dumnezei / Tot mai perfecți. / Dumnezei dați la reformă / Într-un cimitir / Al Dumnezeilor. / Nemulțumit de sine / Ultimul Dumnezeu / Se hotărăște să doarmă / Timp de câteva geneze. // Doar vidul gândește: / «Singurul Dumnezeu sunt eu.»”(Dumnezeu se rostește pe sine). Ca și în prima plachetă, „Mitologii și sentimente”, autorul inserează și în „Pânza mov a obsesiei” un sonet în formă de două catrene și două terține, care e, după cum observă C. Livescu, „întocmit din «goluri» și «angoase»”, sintetizând un efort confesiv ce „conduce melancolia spre tărâmuri volatile”. Eugen Stețcu prin întreprinderile sale lirice, abundente în metafore surprinzătoare, trădează parcă ticurile profesionale de cadru medical în domeniul chirurgiei, „pânza mov a obsesiei” producându-i un feedback în actul creator: „Ia-mi tensiune arterială, / M-a rugat copacul, / Am să fac infarct! / Ia-mi tensiunea arterială / Pe patul de cetină al toamnei, / M-a rugat iubita / Și sângele ei se subția / În labirinturi împânzind / Cărți deschise spre cer / Și palme și aplauze / Tot mai somnoroase.”… „Ia-ne tensiunea arterială, / M-au rugat paturile de spital / Și cearșafuri murdare de sânge, / Și picioare amputate.”… (Somații). După primele două cărți apărute sub semnătura lui Eugen Stețcu, autorul a avut o mare satisfacție, nu creatoare, ci procreatoare, la vârsta de 60 de ani: i s-a născut fiica Ana-Maria. Cu Ana-Maria în brațul stâng, iar cu „Pânza mov a obsesiei” în mâna dreaptă, îndreptată spre noi, am avut revelația că totuși lumea împărtășește unitatea dintre spirit și materie, ancestral, spre împlinirea esenței umane. Petru Diaconu, semnatarul compoziției plastice de pe coperta întâi a celui de al treilea volum de poezii, completează sugestiv și sinestezic cadrul metaforic al conținutului scriitoricesc, dovadă evidentă că mijloacele de expresie artistică trec unitare acolo unde sunt cucerite blândețea, farmecul și adevărul. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate