agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-05-27 | |
,,Detest femeia redusă la o condiție inferioară, exalt excepționalul ei aport la frumusețea lumii, nu pot rămîne indiferentă căci ea este Viața.’’
Angela Nache Mamier - poet, critic literar, profesor de limbă franceză trăiește în prezent în Franța. A absolvit Liceul nr.4 din Brașov și Universitatea din București, Facultatea de Filologie, secția română-franceză, 1967-1972. A lucrat ca profesor de limbă română și franceză în colegii și licee din România și Franța. Debutează în Revista Luceafărul, 25 iunie 1977, unde este descoperită și publicată de poetul Geo Dumitrescu. În 1980 câștigă concursul de poezie ,,Miraculum’’ (Dacia) iar în 1983 are loc apariția primului său volum de versuri ”Miraculum” - (lector poetul Vasile Igna- prefață -Mircea Iorgulescu); în 1985 - Editura Dacia îi va publica volumul “Femina” (lector poetul Vasile Igna); în 1986 - pleacă în Franța unde exersează ca profesor, autor de critică literară, poet în cenaclul “Humanisme et culture”; (dupâ o lungă perioadă de tăcere din motive personale) revine în viața literară - în anul 2007 răspunde invitației de a participa la Festivalul Internațional de poezie - ”Voix de la Méditerranée” – invitație care aduce după sine debutul literar în Franța, cu volumul de versuri - “Dolor” (bilingv) - éditions Clapas (lectori C.Liromon,J.Robin); în iunie 2008 cunoaște lumina tiparului volumul de poezie ,,Celebratio’’ , apărut la Editions Kogaïon(ARP),iar în 2013 volumul bilingv „Memoriaé-éditions Clair de Plume 34(France). Activitatea literară este marcată de participarea ca membru activ la ședințele unor prestigioase mișcări literare : Cenaclul de luni, Cenaclul 19, Astra, Humanisme et Culture - Frontignan Franța si creatoare a cenaclului „Musc’art” în 2012 la Frontignan. Publicații de poezie în reviste literare române și franceze : Viața Studențească, Luceafărul (unde poetul Geo Dumitrescu a debutat-o (la 25 juin 1977), România literară, Vatra, Astra, Tribuna, Brașovul literar și artistic , Luceafărul românesc on line, Monitorul cultural on line, L’Eloge du Danube on line (directeur Artur Sivestri), Salmigondis (France)2007- invitée au Festival Internațional de Poésie de Lodève, Rencontres du Sud(Frontignan), L’Echo de la Parole (Frontignan,Pézénas), Gardiolarem, Midi Libre ,Thau info. Am avut onoarea să o cunosc pe doamna Angela Nache Mamier, activând pe diferite site-uri literare, o prezență delicată având darul de a îndrepta scrierile începătorilor prin comentarii obiective, folosind un ton blând, de pedagog înnăscut. Timpul și afinitățile comune au făcut posibilă apropierea a două suflete iubitoare de poezie. Sunt fericită să cunosc asemenea oameni. CM- Doamnă Angela Nache Mamier în prezent locuiți în Franța. Când ați plecat din România, cu doi ani înaintea căderii lui Ceaușescu, spuneați că ați luat cu dumneavoastră ,,două valize, doi copii, două cărți și alte două manuscrise șifonate, rebelii nu erau publicați decît foarte rar, am ales o retragere discretă’’. Sunteți o prezență discretă și mai ales modestă, motiv ce m-a determinat să vă aleg ca prim reprezentant al interviurilor ,,oameni de valoare, în umbra modestiei’’. De ce ați ales Franța și ce a schimbat ea în viața dumneavoastră? A.N. M. – O ființă care simte nevoia irepresibilă de a scrie urmează un drum literar ori o traiectorie spirituală care se grefează pe toate tentațiile cele mai intime de a exista ...Interesul pentru cultura franceză(predată în România si apoi în Franta) m-a condus spre contacte prin corespondență cu fascinanta patrie a drepturilor omului ...Fiecare semn de viață de la corespondentul francez, era o consolare pentru umilința de a trăi o dictatură demențială, fiecare cuvânt rostit în această limbă avea sunetul de nesperat al demnității umane. Am plecat deci cu totul întâmplător, pentru că soțul meu, Pierre, a decis că aveam dreptul să cunosc o altă viață, că plecarea era singurul remediu de a respira, de a ieși dintr-un vid existențial. Sunt aici de 25 de ani și rădăcinile românești m-au ajutat să am aripi pentru acest voiaj existențial, savurez libertatea, învăț legile democrației, un ideal indispensabil, singurul model până azi care respectă persoana umană,deși uneori pentru unii, chiar și aici poate părea utopie. CM - Ați luat acolo amintirea ființelor dragi, a locurilor natale de care ați rămas legată, dar și spiritul românesc. V-a rămas în suflet poezia despre care spuneați că ,,fără o viziune clară și sinceritate nu putem fi mesagerii ei. ‘’ Ce reprezintă poezia pentru dumneavoastră, când ați făcut primul pas, cine a fost mentorul spiritual? A.N.M.- Critica literară a salutat acest omagiu adus României misterioase în volumul meu intitulat ”Celebratio”. Imi permit să o citez în acest sens pe autoarea postfeței cărții, Nicole Pottier: ”Românca, femeie și poeta cu aceste trei prerogative, Angela Nache Mamier, aduce un frumos omagiu țării sale, rădăcinilor ei și strămoșilor, cât și Vieții care înglobează speranța și lumina într-o lirica sobră, reținută, demnă și clarvăzătoare, departe de clișee și de sentimentalism debordant. Celebrare dar și mărturie, pline de umanism, ancorată în realitate ca pâinea cea de toate zilele; O poezie salvatoare și un strigăt din inimă”. Nu am pretenția de a da definiția poeziei, dar ceea ce resimt este o dimensiune de vis, în care viața este mai suportabilă, este o fereastră spre frumusețile existenței, o stare de grație, dar în cazul meu, un mod de a iriga prin poezie cotidianul, dar și o tribună contestatară. Mentorul meu a fost Geo Dumitrescu, o fire insurgentă, o voce distinct, un poet care a contribuit la înnoirea liricii vremii, renunțând la floricele în favoarea unui limbaj frust, sincer, dezabuzat, împotriva unei lumi robotizate . CM - ,,Rebelii erau publicați foarte rar’’, ați afirmat într-un interviu. Erați o rebelă? De ce vă considerați așa? ANM - Rebelul este cel care aspiră la fericire, care impune ideile sale, este un indisciplinat, un contestatar, rezistă pe vremuri de criză. Condiția echivocă a femeii astăzi e exprimată în accente politice directe, fără echivoc și mai ales fără cochetărie: “Pungi de plastic păsări mai slabe/Cu gust de găină,/Etichete, coloranți aglomerări/Leagă la gura borcanul sfidării cu celofan/Magazine ciudate-ți taie/orice surplus de elan orice răzvrătire/Nu-ndrăznesc să mai spun ce gândesc/Mă grăbesc să observ salturi în statutul/economico-social al femeilor/Azi bat singure-un cui în perete/mai celibatare, independente/pasiunea arde orice vârstă/Bărbatul fatal maxiatractiv le întâmpină/Obosit și grăbit/Izbucnirile sângelui sufletul nu mai duc/Sub un tren plicticos și banale (O, Karenina!)/Astăzi blocul de gheață, turnul adevărului,/Mă țin paradoxal în picioare/Chiar umblu...”. Am fost printre puținii care au scris, în acea perioadă, poeme anticeaușiste (1980-1989), publicate în volumele «Miraculum» , Editura Dacia, 1982, «Femina», Editura Dacia, 1985 și în publicațiile literare românești ale vremii, mai ales în Revista Vatra, condusă de scriitori rebeli ca Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Cornel Moraru ...Strada Cosmos «Astra», noiembrie, 1981, Editura Dacia, 1982 - Toate drumurile sunt pe hartă-n/echilibru convențional/sâmbăta, duminica ori la salar/ cartierul miroase a bere ori vodcă/ în aromele florilor aspre/ sădite de-un activ cetățean voluntari/ pensioner,/ ce contraste,/ un adevăr relativ, dar trist ca acesta,/poate fi rama-n care/și suflet, și sânge pentru semeni tresar,/o femeie cu plase, cu umerii tari,/mărșăluind cu-atâta demnă răbdare/ este nobil pretextul/ unui posibil poem/ viguros, energetic, chiar extraordinar,/ doar să-l culegi de pe pleoapele-i albe/ de pe chipul de zahăr și sare/ din zâmbetu-i rar.../Rug («Luceafărul», 1981) (Ed. Dacia, 1982)- M-ating de tot să pot pricepe,/Chiar dacă nu dintru-nceput,/ Poemele sunt îndoiala/ În trupul de sub spartul scut./ Și-i prea stupid în cortul vostru/ În care voi, cu sacii plini,/ Vă dați în petec ori de-a surda,/ Numai poetul peregrin,/ Nemulțumit de-așa scofală,/ Se lasă-ncinerat pe crini. CM - Am întâlnit pentru prima dată la dv., termenul de ,,femelistă’’. Am crezut că este o greșeală de redactare. Vă rog să ne explicați semnificația acestui cuvânt pe care l-ați atribuit femeii Puțin câte puțin, de la începuturile mele literare, am simțit că luam un sens, o direcție pe care am numit-o în intimitate : Femelism (femeie, gen feminin, femelă…) Toate poemele se învârteau de maniera repetitivă în jurul unor noțiuni repetitive, întrebări chinuitoare, în jurul revoltelor și convingerilor mele. O femelistă nu este o feministă, ea consideră ca autoare, cea care este capabilă de a nu maimuțări mușchii linguali masculini, se simte egala bărbatului, fără nici o dorință de distrugere a acestuia (în opoziție cu feministele, prea masculine și psiho-rigide din punctul meu de vedere). Ea își asumă pe deplin arhetipul de Mater Universalis, tigroaică modernă, care trăiește la 200 km pe oră, asumă un cotidian (în toate colțurile Planetei) cu aceeași abnegație și demnitate. CM - În țară ați fost membru multor cenacluri literare. Vorbiți-ne despre oamenii întâlniți acolo. Îmi mărturiseați că sunteți inițiatorul unui cenaclu în Franța, că invitați acolo români. Spuneți-ne câte ceva despre cenaclul dv. ANM- Ca studentă am asistat la reuniunile de cenaclu la Facultatea de Filologie, eram un boboc timid, dar versurile suprarealiste ale lui Adrian Păunescu erau foarte aplaudate, la fel ca și cele ale Constanței Buzea, în săli arhipline. Apoi la Brașov am frecventat cenaclul profesorilor de la Casa Corpului Didactic, unde fostul meu profesor, poetul Petru Homoceanu, oficia marea lecție a poeziei universale. Am fost un timp secretara cenaclului de pe lângă Revista Astra, condus cu aplomb de profesorul și prozatorul Ion Popescu Topolog, criticul și filozoful Aurel Brumaru. Aici l-am întâlnit pe poetul Ioan Pop Barassovia, un rebel și autentic poet cu care mi-am găsit afinități, amândoi fiind publicați de revista Vatra, revista dizidenților la acea epocă... Apoi a urmat aventura Cenaclului 19, la Casa de cultură din Brașov, unde Adrian Munteanu era animator cultural și în mod spontan, noi, mai tinerii autori, ne-am hotarât să apărăm adevărata literatură, refuzând să scriem la comandă poeme ceaușiste, (Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Marius Oprea, Andrei Bodiu, Ovidiu Moceanu, Vasile Gogea, Gheorghe Crăciun, Barassovia etc... scriitori care au pus bazele poeziei cotidianiste, în același timp cu "lunediștii de la București, susținuți de către Nicolae Manolescu . În Franța am participat la un cenaclu "Humanisme et culture" unde lunar ascultam poeți invitați din toată Franța, apoi am creat un cenaclu intitulat "Musc'art" la Frontignan, care reunește forțe locale artistice diverse (poeți, prozatori, sculptori, pictori etc...). Anul acesta am creat un concurs de poezie intitulat “La poésie avant toute chose”, pe lânga revista Thau info din Sète, orasul lui Paul Valéry, fiind numită președinta a juriului. CM - Poezia m-a învățat că este « drum interior », în « căutare de spiritualitate », că nu supraviețuiește întotdeauna « bandelor literare » și spiritului lor de « comando »’’. Mi s-a părut amuzantă afirmația aceasta, gândindu-mă că un asemenea ,,comando’’ ne-a apropiat. Ion Caraion spunea în cartea sa de critică literară - ,,Jurnal I’’- că poezia nu poate fi niciodată învinsă, că este ,,ceea ce nu se poate înfrânge decît tot prin poezie … Poți lupta împotriva poeziei … au făcut-o mai totdeauna tobele, obscurantismul, dogmatismele, obediența, comanda, lingușelile, invidia, complexele de inferioritate, confuzia și cîte alte mizerii ce definesc inferioritatea speței umane … Este nu dificil, e imposibil să ucizi cuvintele. Cuvintele poeziei nu sunt slugi…’’. Ce părere aveți despre limbajul folosit de mulți dintre autorii lecturați de dv.? În lirica actuală se mai folosește limbajul literar? ANM- Timpul literaturii nu este cel cronologic. Adevărata poezie nu are frontiere, bariere, generații, bande, grupuri... Artistul este o ființă singuratică, există uneori în grupuri, dar adevăratul talent se poate dezvolta în ermit. În anii 1980 pentru foarte mult timp, optzeciștii bucureșteni au impus o anumită presiune ,o adevarată dictatură, ca și cum cei care nu făceau parte din Cenaclul de luni erau niște nuli ... În acest timp, poeți de excepție existau și creau o literatură cu nimic mai prejos în provincie și de atunci nu au schimbat conduita morală. Mult zgomot pentru nimic, aș spune, uneori pentru acești indivizi băgăcioși. Poeți ca Gheorghe Ene, Iova, Barassovia, au ales discreția, ca să dau un exemplu, au urmat un drum personal, nu au suportat să joace pe "frații siamezi" în literatură! Azi, poeți rari și abia cunoscuți există, creează și joacă cu onestitate acest "nobil pariu cu eternitatea" care este scrisul ...nu au blog, nu sunt pe site-uri, nu au timp, fiecare secundă este consacrată travaliului artistic, nu suportă clavierul unui ordinator. Din cronicile cărților mele se poate observa că am fost situată printre scriitorii izolati,marginali,discreți, deci, citez unele fragmente in acest sens : „Miraculum” Prefața de Mircea Iorgulescu „Angela Nache, după câte știu, nu aparține vreunuia din cele câteva grupuri sau grupări poetice ale tinerilor, afirmate în ultimii ani foarte energic, până la a deveni unul dintre cele mai interesante fenomene literare ale actualității. Nu este prin urmare, nici echinoxistă, nu face parte din Cenaclul de Luni, nu are legături cu noua poezie ieșeană ; despre ea se poate spune, cel mult, că reeditează într-un fel, experiența lui Liviu Ioan Stoiciu, spre a aminti numele unui alt debutant de marcă al anilor din urmă; este cu alte cuvinte, izolată de curenții lirici ai momentului, dar întâlnește substanța lirismului contemporan venind pe o cale poetică proprie. Izolarea, în acest caz, se vădește a fi o șansă, cu atât mai mult că nu este chibzuită, premeditată, strategică. „Am avut șansa, prin concurs, de a avea un poet și editor ilustru, domnul Vasile Igna, care nu m-a cenzurat, ceea ce era excepțional pentru aceste timpuri tulburi... CM - ,,de Mater Universalis, tigroaica moderna’’ - vă considerați o femeie puternică? Care au fost cele mai mari încercări cărora le-ați făcut față? ANM - Nu știu în ce măsură sunt cu adevărat o femeie puternică …Nu visam să trăiesc ca "cetățean al lumii", nu am fost pregătită și nu am simțit timpul care a trecut nespus de repede din clipa când în 1987 părăseam România cu două valize și doi adolescenți. Un fel de pariu cu sine însăși , unde un eșec ar fi fost de neconceput. Un om reușește destinul său cu cât împinge limitele forțelor sale cât mai departe. Exilul este cel mai greu examen l-a care m-a supus existența și bilanțul este fericit,pentru că sunt suma unei mentalităti pozitive, a unui curaj, a unui angajament față de ai mei, datoram patriei mele această reușită, căci școala românească mi-a deschis porți, m-a transformat într-o ambasadoare ad-hoc și toți prietenii mei iubesc România, au plecat în voiaj pentru a o descoperi la fața locului țara. CM - Ați amintit despre două ,,mitologii în filigran, despre opresiunea seculară a femeilor , despre reformele superficiale și lente pentru a le ameliora viața, mizeria materială, spirituală și sexuală, respect mamei, menajerei, cea care procreează, considerată în anumite colțuri ale planetei, ca fiind un instrument sexual la dispozitia soțului’’. Considerați că poezia pe care ați creat-o sau cea pe care o scrieți este un manifest în această direcție? Despre ce scrie Angela Nache Mamier? ANM - Poemele mele devin variantele revoltelor mele, asteptărilor mele-indisciplinele mute care se eliberează prin scris. Sosirea în Frața a precipitat și mai și trezirea constiinței mele, demistificarea normelor dominante. Detest femeia redusă la o condiție inferioară, exalt excepționalul ei aport la frumusețea lumii, nu pot rămîne indiferentă căci ea este Viața. Incoerențele vieții în cuplu,viața socială ori politica mă interpelează deopotrivă ; Totul merge prea repede (exista un pericol ?) resimt în același timp un atașament puternic la progresul care mă fascinează și o nevoie melancolică de a păstra totul din trecutul meu. Ca o formă de neo-romantism, o nevoie de e denunța o anumită violența atît de evidentă împotriva femeilor. Am această hipersensibilitate în neuroni, ea face parte din conștiința mea” femelista” ! (cuvânt care aici nu a șocat pe nimeni…) CM - L-ați cunoscut pe Adrian Păunescu și Marin Sorescu. Povestiți-ne despre acea perioadă. ANM - Pe Adrian Păunescu l-am văzut pe băncile universității, era mai în vârstă, eu boboc, dar era omniprezent la televiziune, cenaclul Flacăra era nespus de popular, era o personalitate mereu în mod "expres", un poet incandescent care a atins culmi de poezie dar și o anumită putere, care era "libertatea" sa, construită de el, pentru a exista ... Poetul Geo Dumitrescu mi-a mărturisit că era de o extremă generozitate, a făcut mult bine, a ajutat mulți scriitori care se marginalizaseră . Pe Marin Sorescu l-am cunoscut la Brașov și ajunsă la Paris, la un Salon al cărții unde am discutat mai mult, era un om rezervat, deloc vorbăreț, modest și intelligent, misterios. Nichita Stănescu, cu un an înaintea morții, cu Dora pe genunchi, avea o suită de amici de care era nedespărțit…Am reținut erudiția, vocea caldă, frumusețea sa spirituală dar și fizică, avea cei mai "oceanici" ochi pe care i-am întâlnit în viața mea...divini. Lista ar putea continua ... întâlniri despre care voi vorbi într-o carte viitoare… CM - Nu știm mai nimic despre poezia franceză contemporană. Vorbiți-ne puțin despre spiritul liric francez actual, amintind câteva nume importante ale literaturii prezente. ANM - Vastă întrebare ... Poeții de azi sunt aceiași sculptori de cuvinte aici, ca peste tot și de când lumea ... Unii continuă cu supraealismul ,alții scriu clar, direct, unii adoră sonetul, alții poezia politică ... alții experimentează sunt performeri. Poezia se schimbă de la o epocă la alta, vânzările au scăzut , apar nenumărate edituri, deși popularitatea poeziei este în scădere, deși numărul autorilor prezenți pe internet dă impresia unui număr mare de autori. Primăvara poeților reunește 10000 de manifestări, la Lodève și la Sète se organizează anual festivaluri de poezie internatională, care reunesc fiecare peste 100 de poeți din lumea întreagă ... Jacques Ancet, Olivier Arezki, Claude Aslan, René Barbier, Emmanuel Berland, Marc Bernelas etc…e o listă dintr-o lungă enumerație posibilă …sunt poeți interesanți și diferiți, aici la fața locului. CM - Vă mulțumim pentru interviu. În încheiere v-aș ruga să transmiteți un gând bun romanilor. ANM - Citez din memorie cu aproximație :"Adevărata fericire nu depinde decât de noi, să nu pierdem încrederea în sine căci fără aceasta nu se poate reuși în viața și mai ales să se știe că nimic nu e pierdut definitiv”. (Dalai-Lama) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate