agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-11-07 | | O carte document. O carte, pe care odată ce o iei în mână, cu greu mai poate fi lăsată până nu ajungi la ultima filă. Interesează în primul rând pe cei ce își au originile în Mărginimea Sibiului sau au avut o cât decât tangență cu ea, dar, prin conținut și măiestria expunerii, este de interes cu mult mai general. Autorul Nicolae Stan Petruțiu a împlinit anul acesta 92 de ani. Este un om al locului, din Săliștea Sibiului, face parte din acea pleiadă de intelectuali ridicați dintre oierii care au pendulat de o parte și de alta a Carpaților și mult mai departe, purtători ai unei civilizații ce vine de departe din timp. De aici și-au tras seva și cei unsprezece consăteni ai lui, ce prin muncă și îndărătnicia de a birui orice greutate, au ajuns printre nemuritorii neamului de sub cupola Academiei Cartea Neamul meu sub vremuri subintitulată Povestiri auzite și trăite, structurată pe trei volume, acoperă o perioadă lungă, de la timpurile când Austro-Ungaria stăpânea Transilvania și până la represiunea comunistă împotriva celor ce prin muncă, au reușit să se ridice, cât de cât, deasupra sărăciei. Începe cu relatarea într-un taifas ciobănesc al alegerii doctorului Nicolae Comșa în parlamentul de la Pesta și se termină cu temnițele comuniste, pe care autorul le-a cunoscut din plin în urma participării la grevele studențești de la Cluj din 1946. Între cele două realități istorice amintite, sunt oamenii locului cu munca și obiceiurile, cu sentimentele și animozitățile lor. Sunt descrise călătoriile legate de ocupații, mai ales de transhumanță, de primejdiile datorate nu doar forțelor naturii ci și, mai ales, hoților de tot felul întâlniți în cale. Un loc aparte îl ocupă întâlnirile la cârciumile și hanurile presărate din loc în loc pentru a le ușura deplasarea. Din povestirile în fapt de seară nu lipsește nici răspânditorul de slovă românească tipărită, care a fost Badea Cârțan. Fraze limpezi, în care se îmbină armonios o frumoasă limbă literară cu expresii populare, fac ușor de citit și de înțeles bogatul material ce descrie timpuri mai vechi sau unele apropiate nouă. Iată un început de povestire din care rezultă acțiunile intreprinse de Partidul Națonal Român pentru a avea și ei, săliștenii, un deputat la Pesta: Mi-aduc aminte cu câtă greutate s-a ales doctorul Nicolae Comșa și câtă bucurie am trăit atunci. Că și copiii umblau pe ulițe, chiuind și cântând cu brâiele cele tricolore ale mamelor, înfășurate peste umăr, de se luau jandarmii cei cu pene de cocoș la pălărie după ei. În altă parte, spre sfârșitul trilogiei autorul povestește despre lelea Nuța ajunsă chiaburoaică, deci dușmancă a poporului. Împlinise șaptezeci de ani când a încălcat dispoziția venită de la partid, imediat, după secerat, ogorul trebuia dezmiriștit. Ar fi vroit să se supună, dar omul tocmit de ea să are n-a reușit în aceeași zi. A fost arestată și ținută peste șase săptămâni în închisoare. La proces judecătoarea ar fi vrut să o achite, dar una din cele două asesoare, ce reprezentau clasa muncitoare în justiție, s-a opus.: - Să ne spună chiabura de ce și azi exploatează munca altora și nu-și lucrează terenul cu mijloace proprii? - Doamnă, dumneata exploatezi când îți duci ghetele la pingelit, la pantofar?...Nu știu cum voi fi exploatat pe Trihenuț, că el cu carul cu boi își întreține familia. În loc să se facă șustăr, s-a făcut boar. Eu zic că i-am făcut un bine, aducându-i un câștig. Alte și alte exemple de înțelepciune populară se găsesc în cuprinsul scrierii,. Este o carte ce merită să fie citită, mai ales de cei tineri, pentru a cunoaște, direct de la sursă, realitatea unor vremuri în care au trăit înaintașii lor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate