În iulie s-au împlinit șase luni de când ne-a părăsit Theodor Danetti, acest mare actor care ar fi împlinit, în august, 90 de ani.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1955, la clasa profesorului Costache Antoniu, după care a fost repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare, apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț (1965-1975), Teatrul Evreiesc și Teatrul Bulandra din București, fiind solicitat și la alte teatre din capitală. Theodor Danetti a lucrat cu Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Tatiana Iekel, Marcel Iureș, Vlad Ivanov, Maia Morgenstern, cu Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Gheorghe Cozorici, Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu, Ion Cojar și multe alte nume importante ale teatrului și filmului românesc. Danetti a avut peste 40 de roluri în filme, atât în țară cât și în străinătate.

În ziarele din România, pe 16 ianuarie, apăreau anunțuri ca acesta: "DOLIU în România: Un actor mare s-a stins din viață." UNITER menționa: "Un om dedicat, discret, dar de o rigurozitate și implicare care i-au adus succesul."

Pe Dodo -cum îl numeam cei apropiați- l-am cunoscut spre sfârșitul anilor 70. El și Mili, soția lui, erau prieteni cu familia soțului meu. Petreceam cu ei zilele onomastice și revelioanele. S-a creat o legătură strânsă între noi, dialogul era nostim și savuros. Apropierea intelectuală cu familia Danetti a continuat și după plecarea mea din țară, în 1982, iar scrisorile din anii următori, cu aluzii politice ascunse, ne-au permis o comunicare poate chiar mai intensă decât cea de la petrecerile cu familia.

După 1992 am revenit de mai multe ori în țară. L-am văzut pe Theodor Danetti în diverse spectacole și am avut ocazia să mă plimb cu el prin parcul Herăstrău. Îi plăcea natura, iubea cu pasiune copacii, iarba, florile. Era și un mare meloman, nelipsit de la Atheneu. Natura și muzica îi erau indispensabile. Fiind și eu pasionată de muzică și de natură, am comunicat cu el pe terenul comun al sensibilităților artistice.

L-am văzut în multe spectacole și am apreciat talentul lui de actor. Avea o figură care se preta la roluri de personaje misterioase, dar juca la fel de bine orice rol.!

La începutul anilor 2000, când am început să scriu poezie, am trimis timidele mele încercări familiei Danetti. Amândoi au fost entuziasmați. Ba chiar am avut surpriza ca, la o lansare de carte, Dodo să recite una din poeziile mele atât de vibrant, încât poezia parcă nu mai era numai a mea, arta interpretului o îmbogățise. Atunci am primit de la Dodo, cu dedicație, prima lui carte de poezii, "Toamna Histrionului", tipărită în 1989 la editura Litera. Nu știusem, până atunci, că era și poet. Cum bunul de tipar fusese în octombrie, deci puțin înainte de execuția dictatorului, cartea fusese după cum mi-a spus Mili, supusă controalelor de pe vremea ceaușistă.

A doua culegere de poeme ale lui Theodor Danetti , "Răspântii", a apărut postum, sub îngrijirea soției lui, Emilia Danetti - Mili- care mi-a povestit cum au lucrat împreună la acest volum, pe când Dodo era în pat, bolnav. E poate momentul să menționez calitatea deosebită, intelectuală și umană, a Emiliei Danetti, care a fost, până în ultima clipă, principalul susținător fizic și moral al artistului. Am admirat întotdeauna, la Mili, cultura, inteligența, rafinamentul, înțelepciunea și generozitatea!

Coperta volumului "Răspântii" reprezintă pădurea pe care poetul o iubea, iar pe coperta din spate citim "dedicația" în versuri a autorului: "Rânduri pentru toți cei ce n-au fost/ cârmaci pe o corabie olandeză/ ori prinși de furtună/ În pădurea singurătății mele // Nisipul mi-a fost piatră și cort...

Cartea care conține șapte secțiuni, fiecare cu câte 10-15 poezii, mi-a întregit potretul lui Theodor Danetti, artist complet, cu o profundă sensibilitate, singur - precum mulți, în față hârtiei. Poeziile din secțiunea "Printre singurătățile voastre" o ilustrează: "Rătăcitor printre singurătățile voastre / pădurile mele,// mă văd în abstracta pădure albastră / pitagoreică a numerelor. /În țara senină și fără greș / a filosofiei". ("Pentru zeii pădurilor mele"). Dragostea pentru copaci e pictată în cuvinte: "În plasa mestecenilor/ Se aprinde lumina./ Arde liniștit pădurea//...Nu-i decât fum de lumina". ("Acuarelă")

În plimbările pe care le-am făcut cu Dodo la Herăstrău - loc pe care-l adora- îmi povestea cât de atașat era de scris. Poezia "Martor" din secțiunea Histrionul, o dovedește: "Martor mi-e hârtia de un alb/ statut,/ coala pe care s-au așternut zilele și poemele./ Cu sufletul prismatic am vrut să descompun lumina/ în cele șapte / stihii ale sale./ Legiuit să restitui miezul tare / al lucrurilor,/ n-am ostenit să caut/ schemele, diafanele-pierdute de mult / de care am fiost îndrăgostit/ încă înainte de naștere,/ cum sunt de hârtia / Ce-mi stă în față/ alb, antic/ pergament din Alexandria."

Poezia "Brahms" din ciclul "Anotimpuri" ilustrează dragosea lui pentru muzică: "Brahms nu se poate asculta/ decât toamna/ între foșnete și aripi/ aripi de păsări sau frunze/ azvârlite în arcuri deschise/"...

Voi încheia omagiul închinat marelui meu prieten cu un fragment din poezia "În vasta liniște" din secțiunea "Statornicie". L-am recunoscut aici pe cel cu care, când mă plimbam, îmi vorbea nu numai despre artă și natură, dar și despre gândurile din ultimii ani: "În vasta liniște cenușie, încet/ mă voi dezvăța de cuvinte / Voi uită Ieri,/ Toamna, Aici./ Și grelele lor boccele de culori./ În acel Mâine fără sfârșit/ va străluci transparența pe care / am purtat-o că pe o coadă de cometa,/ prin târguri//"...

Figura, vocea și poezia lui Theodor Danetti vor rămâne cu mine și dincolo de "Mâine".



(Articol apărut în Vatra Veche, iulie 2016)