Pe 24 iunie, exact de Sânziene, a avut loc în cadrul unui eveniment Cenaclul 9 și lansarea volumului de poezie „produse derivate”, autor Florin Dochia. Volumul a apărut la editura Grinta, în acest an, în colecția Poezia Vie, colecție inițiată de Asociația Culturală Direcția 9.
Poezia lui Florin Dochia se înscrie în acea categorie de lirică la care eu sunt foarte receptivă, fiindcă are o anumită linie metaforică onirică și o seducție aparte. Este vorba de o seducție a misterului, a nopții și a căutărilor.
Florin Dochia este un poet care are o percepție acută a umbrei sale. Adică trăiește cu umbra sa mult mai aproape decât o fac mulți oameni. Atenție, umbra se poate interpreta și prin prezența accentuată a întunericului și a beznei, motive care de altfel, pot fi întâlnite în toate cărțile sale. (Una dintre ele chiar așa se numește- „Întunericul, alte elegii de pe strada mea”). Departe de mine în a mă lansa într-o analiză generală, pentru că asta ar însemna să trec dincolo de acest eveniment punctual la care am participat, lansarea cărții de poezie- „produse derivate”- și ar necesita o mult mai multă documentare. Amintesc doar un motto foarte sexy, existent în cartea „Cântece pentru Inanna (Songs for Inanna)”, aparținând aceluiași autor.: în fond nu există decât sex și moarte; restul e décor.
Revenind la „produse derivate”, îmi permit să citez, în favoarea argumentului întâlnirii umbrei, din poezia - „paznicul spune: nu” (pag. 10)
…...
doctore, doctore, doctore,
scoate umbra de pe mine,
știu, n-ai niciun bisturiu,
scoate-o cu un cuțit de bucătărie
sau cu pistolul cu laser,
cu o rază de soare,
doctore,
scoate umbra de pe mine
și lasă-mi-o la picioare,
să joc pe ea jocurile vieții,
jocurile în care mereu
câștigă altcineva,
…....
Mai departe, poemul „produse derivate”- cheia de boltă a cărții, în opinia mea, și un fel de cosmogonie poetică - ne spune așa la începutul său (pag.12)
întâi vine lumina,
vine lumina și bezna adoarme,
căci bezna,
bezna cea fierbinte,
a fost mai înainte
bezna cea statică,
cea hrănitoare, tiranică,
dar prima vine lumina,
…....................
și apoi din lumină izvorăsc, ne putem gândi, toate aceste „produse derivate”, care compun lumea din jurul nostru și care permite iubirii să se multiplice la nesfârșit, prin „ochiul născător de stele al iubitei”. E aici un fel de explicare a lumii din perspectiva poetului, care deși este apărat de umbră, vrea să dea întâietate luminii. Mai este, dacă e să mă lansez în speculații, o inversare curioasă – masculinul este cel întunecat (teritoriu prin execelnță yin) iar femininul este luminos (yang)
De altfel, în întregul volum găsim o alternanță sus-jos, întuneric lumină, metrou-mansardă, iar orașul aflat la mijloc pare un purgatoriu. Cartea oferă un mix de stări și de stiluri, învăluite într-o simbolistică bogată. Corbul (pasărea neagră a romanticilor) sau cocorul (un simbol al longevității) este reprezentantul poetului, iar prezența feminină este una fluidă, reprezentată prin atribute ale zilei și ale Soarelui.
În toată această splendoare crepusculară, ca să rămân în zona simbolurilor, ai impresia că poetul este un Orfeu care-și caută iubita, pe Euridice.
În poemul „infernul frenetic” (pag. 19), citim:
…
la fereastra din turn
o eșarfă de fum amintește de tine
de înălțarea și căderea ta
în albia nemărginitei iubiri,
de lunecarea noastră în mrejele nopții,
până când adevărul
s-a pierdut cu totul
sub mantia minciunilor necesare,
…........
Reprezentativ din acest punct de vedere este și poemul „poveste cu ciută și corb” (pag.28), care are sub el notația (după o epistolă trimisă joi, 22.09.2016, h. 14:40). Oare aceste notații atât de exacte nu au darul de a ne deruta, trimițându-ne cumva pe piste fictive, tot așa cum nici poetul nu-și găsește iubita pierdută?
Uneori o spune ironic, cum găsim de exemplu la pag. 33, în „spleen 2”:
…....
te-am pierdut
m-ai pierdut
m-am pierdut
nu mai e nimic de făcut
n-ai ceva de băut?
Sau la pag. 39, poemul – „mai trist ca tine”
…
tu chiar aici fiind ești prea departe
nu ne vedem, chiar de ne știm
ca ochiul stâng iubindu-l pe cel drept
deși nu-l va întâlni nicicând.
….........
În acest joc de căutare, ea, iubita, nu e niciodată concretă, poate fi o presimțire, poate fi o dorință, poate fi o proiecție, o superbă făptură care apare însoțită de fluturi și de miresme, păsări și flori- ea se află în tărâmul luminii, reprezintă Paradisul.

Mai citez din poemul „efecte secundare” (pag. 66)

Într-o zi am întâlnit viața – un efect
secundar al trecerii lui Dumnezeu
pe strada mea.
El răsfirase trandafirii și atunci am observat
că e cineva lângă mine și mă ține de braț,
mă conduce înspre ceva necunoscut.

…................
Poetul rămâne cumva credincios stării sale de iubitor al umbrei, chiar dacă ar vrea să scape, chiar dacă îl apasă amar, chiar dacă reprezintă o atingere a neantului. O ilustrare a acestui fapt este la
pag. 91- poemul „Inflorescență”
dimineața este un lucru necunoscut și periculos.
se deschide pe neașteptate
și scapă de sub orice control.
te îneacă în lumină,
te arde pe dinafară și pe dinăuntru,
șterge orice amintire,
adică te dezbracă de trecut
ca de o haină murdară.
ai toată dreptatea să urăști diminețile,
când, cu ochii cârpiți
ștergi cafeaua vărsată pe aragaz
trupului ei odihnit și frenetic
….............
mai departe citim, în același poem, citim:
…...........
noaptea, nu. noaptea nu are nimic absurd.
noaptea este o locuință primitoare și caldă
în care o primești cu solicitudine
…..................
Adaug, o scurtă caracterizare poetică, pe care o găsim în în încheierea poemului „spleen 4”, la pag. 96
…...
e dragostea de tine prea profundă
să mai existe cale de salvare,
să mai existe aripă să zboare
voioasă, peste lumea muribundă.

rămân ce am fost, un sclav avar
îndrăgostit de eșafod și de calvar.

Departe de a fi epuizat toate semnificațiile acestei poezii atât de bogate în metafore și înțelesuri, invit la lectura atentă a poeziilor lui Florin Dochia, unde fiecare se poate regăsi într-o bogată mitologie și unde mai ales negrul capătă nuanțe, un lucru unic cred, având în vedere că, în general, negrul doar absoarbe culorile, fără să le dea voie să mai evadeze.