agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-31 | |
Am participat la Festivalul Național de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu” de la Geoagiu Băi, care a avut loc în perioada 30.06 – 02.07.2017.
M-am bucurat de invitație, cu atât mai mult cu cât nu fusesem în Geoagiu decât în trecere, acum vreo 20 de ani. Am venit de acolo extrem de mulțumit de ceea ce am văzut, de ospitalitatea gazdelor, de oamenii de calitate pe care i-am întâlnit. Dar m-am cam dezumflat când am aflat că nu pot pune poze, elemente care sunt extrem de utile, pentru că țin loc de pagini de cuvinte. Treaba e că Photobucket cere bani cam mulți pentru a găzdui poze care sunt folosite pe alte site-uri, Negăsind altă soluție, îmi fac datoria să punctez câteva aspecte de la acest festival, fără inserare de fotografii. Poze am pus și voi mai pune pe facebook. Am fost cazați la hotelul BTT (Baza Turistică de Tratament), nu de mare lux, dar dotat cu piscină și cu o terasă cu vedere la mare… depărtare. Am fost să vizităm locul în care a copilărit Ion Budai-Deleanu, la Cigmău, unde s-a oficiat un parastas în memoria autorului Țiganiadei. Aici diplomatul Aurel Dîncșorean, consilier la primărie, un erudit, ne-a ținut o interesantă prelegere despre viața lui Ion Budai Deleanu. Am vizitat Temele Romane ”Germisara” și Grota Haiducilor, avându-l drept ghid extreme, de competent și de inimos, pe scriitorul Claudiu Nicolae Șimonați. Am vizitat Biserica Rotonda (Capela Romanică), cea mai veche biserică în picioare de pe teritoriul României (sec.XI) și Biserica Reformată (sec. XVII) din Geoagiu. Am vizitat Cascada Clocota din Geoagiu Băi, una dintre cele mai frumoase căderi de apă din țară. De remarcat faptul că primarul Geoagiului, Vasile Cărăguț, a fost alături de participanții la festival la toate vizitele și la festivitatea de premiere! La festivitate am avut spectacol susținut de membri ai Ansamblului „Germisara” a Casei de Cultură „I.B.Deleanu” din Geoagiu, condus de Giani Vlad și de un grup de elevi îndrumați de prof. Laura Bercea, care au prezentat interesante scenete umoristice. Și acum, premiile: La secțiunea Poezie Satirico-Umoristică: Premiul I: Petru Ioan Garda din Cluj Napoca. Premiul II: Nică Janet din Craiova. Premiul III: Grigore Chitul din Bistrița Năsăud. Mențiune: Armina Flavia Adam din Târgu Mureș. La secțiunea Volume Publicate: Premiul I: Florin Alexandru din Făgăraș. Premiul II: Dorel Lazar Dorel din Aiud. Premiul III: Ileana Todoran din București. Mențiune: Ștefan Cornel Rodean din Sibiu. Premii speciale: Alexandru Câțcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistrița. Gavril Moisa din Cluj Napoca, Secretarul Ligii Scriitorilor din România. Marele premiu și trofeul festivalului: Sasu Ioan Mugurel din comuna Vama, județul Suceava și Sorin Cotlarciuc din Iași. Premiul „Opera OMNIA” -i Vasile Larco din Iași, pentru întreaga activitate literară, cu prilejul împlinii a 70 de ani. Am petrecut momente plăcute alături de gazde și de invitații: Grigore Chitul, Alexandru Câțcăuan, Janet Nică, Gavril Moisa (colegul meu de cameră, de drum, de cenaclu etc.), Flavia Armina Adam, Dorel Lazăr, Florin Alexandru (am făcut împreună numeroase glume având laitmotivul pomohaci), Ioan Mugurel Sasu. Am plecat cu impresii excelente despre Geoagiu, despre gazdele noastre de tot felul și despre membrii Cenaclului. Închei cu poza agonică :) De la stânga la dreapta, Petru-Ioan Gârda și Grigore Chitul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate