agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-04-23 | |
Deseori mi-am spus că mult mai realiste sunt acele creații artistice în care nu se ține cont de timpul cronologic pentru că timpul e doar o convenție umană și, ca atare, nu-i văd rostul, mai mult, cred că ne dăunează această raportare continuă la timp. Trăim într-un prezent perpetuu, iar trecutul și viitorul rămân la fel de misterioase, pentru că trecutul nu e decât o continuă reconsiderare a unor amintiri, în funcțiile de capriciile memoriei, iar viitorul…e doar viitor.
Lectura romanului "Chihlimbar", scris de Cătălin Pavel, apărut la Editura Polirom în colecția Ego Proză, 2017, mi-a readus în minte lucrurile astea. Paradoxal, este un roman pe care l-am citit pentru că îmi place poezia. Precum se știe, Cătălin Pavel este și poet. “Chihlimbar” este un roman captivant, luxuriant, cu un personaj principal a cărui identitate nu contează prea mult – denumit simplu trubadurul Josquin, ce a trăit într-un timp nedeterminat (cumva avem o atmosferă de Ev Mediu, unde acest personaj chiar a existat, dar elementele din decor se schimbă periodic în așa fel încât ai impresia că îți este contemporan ). Citez: „Cînd (acesta pare să fie începutul unei trilogii, dar nu este), Josquin intrase în sat la o oră tîrzie din cauza poștalioanelor date în mă-sa, el fu confundat cu un coropcar. Mai mulți bărbați de vîrste diferite și mai multe femei, care nu lăsau să se vadă, erau acolo, în fața primăriei. El se apropia și avea pe cap o pălărie și la spate o gheată plină cu sanglots longs de violons și ceea ce este necesar. Împreună făcuseră drumul de la Calais la Callatis și avuseseră contribuții importante la o carieră destul de mediocră: pălăriei în orice caz nu i se putea reproșa nimic.” Josquin pornește să ne spună o poveste, aceea a întemeierii unui oraș, dar este deturnat de alte povești și de alți povestitori, lăutarul Dimitrie Cantemir, Argint, tâlharul Akiba, aflați în calea sa, într-un spațiu mitic, să-i spunem Dobrogea. În același timp poveștile de iubire trăite de el se reliefează și se conturează cumva pe măsură ce el își reconfigurează viața personală, totul clarificându-se și în același timp și în același timp complicându-se la nesfârșit. Un mare plus al scriitorului Cătălin Pavel este acest umor nebun, un spirit ludic care jonglează permanent cu nenumărate referințe livrești, dar și cu inserări de aparent absurd într-un peisaj cât se poate de firesc. Una din trăsăturile acestei scrieri este că redă mai multe lucruri care se petrec simultan, de exemplu aflăm despre o pasăre neștiută, neobservată, care scoate ciocul dintr-un tufiș, în timp ce în prim plan se întâmplă altceva. “Cei doi bărbați se înnegurară, față în față cu o frumusețe de neatribuit, de nerevendicat, căreia nu-i corespundea nimic. Pentru a doua sau a treia oară în acea zi bătu vîntul. Josquin rămăsese pe gânduri. Amândoi tăcură o vreme. Fără să fie văzută, o pasăre scoase ciocul dintr-un tufiș scurtă vreme și intră apoi, unde avea o fructă zaharisită.” Parcă am contempla o pictură. La început ne concentrăm pe ce fac personajele principale, dar apoi putem observa mici detalii care ies treptat la suprafață din acea operă de artă. Apoi acest timp fixat în eternitate, scos din matca sa, în care se dezvoltă toate personajele cărții sale, ca o picătură de chihlimbar ce a prins un fragment de viață și de mișcare. Cu toate ciudățeniile sale cu zugrăvite, cu toată frumusețea și complexitatea unei vieți privite nu într-un mod convențional, ci dintr-o perspectivă ce parcă trece dincolo de cele trei dimensiuni pe care le cunoaștem și de unde putem anticipa…altceva, alte dimensiuni, altă ordine a lucrurilor, prin racursi sau prin orice altă metodă pe care o putem folosi, singurul criteriu fiind cunoașterea și frumusețea lumii din jurul nostru. Imensa ei vulnerabilitate, tristețe dar și râsul ei fără sfârșit, asociere pe care Cătălin Pavel o subliniază în mai multe rânduri. Edificator este și concursul de povestiri despre Dumnezeu ce are loc la o nuntă, fiecare dintre aceste povestiri fiind o metaforă, dar în același timp toate acestea nu sunt privite într-un registru tragic sau grav- totul ci dintr-o anume detașare și conștientizare a neînțelesului sau chiar o anume descumpănire și derută a celor care povestesc. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate