agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-02-08 | |
Marin Mihalache
La Țărmul Marilor Lacuri, poezii Mirco Publishing, 2020 Chicago, USA 200 pagini, Amazon, Barnes & Noble, Lulu, Ingram La țărmul Marilor Lacuri un emigrant își reamintește meleagurile natale care se aseamănă preriei din midwestul american. Ca Ulise pornește într-o corabie imaginară spre casă. Periplul spre Itaca visată se dovedește însă a fi spre un țărm de unde nimeni nu s-a mai întors niciodată. Dar este această călătorie cea care îi dezvăluie argonautului misterul și frumusețea existenței. Fiecare poem din carte reprezintă o însemnare din jurnalul de bord al acelei corăbii. On the shores of the Great Lakes, an emigrant remembers his native lands that resemble those of the American Midwest prairie. As Ulysses, on an imaginary boat, he sets off home. The journey to the dreamland Ithaca turns out, however, to be towards a shore from which no one has ever returned. Nevertheless, it is this journey that reveals to the argonaut the mystery and beauty of existence. Each poem in the book represents a note in the board log of that boat. LA ȚĂRMUL MARILOR LACURI La ţărmul Marilor Lacuri acolo șezurăm Şi ne-am tânguit aducându-ne aminte de voi Mare cea neagră și Dunăre învolburată. La un mal era orașul temerar al vânturilor Pe celălalt ţărm portul potcoavei de aur Departe Itaca, tortuos periplul spre casă. Vântul rupsese zăbalele de foc ale fulgerelor Și năvălise precum caii sălbatici din prerie Stârnind refluxuri pe ape şi furtuni de nisip În pâlnia de calcar şi calcedonie a fiordului. Coamele înspumate ale hergheliilor de valuri Se retrăgeau tulburate la mal să înnopteze. Din ochiul de chihlimbar al lunii lacrimi Picurau pe obrajii pali ai dunelor de nisip. Noi exilaţii de pe aici neîmpăcaţi cu soarta Încărunţiţi de vremuri înainte de vreme Mistuiţi de focul înstrăinării şi însingurării Al surghiunului şi al dorului de cei de-acasă Căutam în noi o cale de ieşire din labirint. Sirenele ne aminteau cântecul trist al exilului Și în coclauri cu vântoasele în ceaţa umedă Orbecăiam somnambuli răsuciți după volte De corăbii visând că preapline Marile Lacuri Se revărsau iar noi miopi rătăceam drumul. Apoi pe luciul fluid al lagunelor furtuna A sculptat valuri adânci ca brazdele de plug În magma cenușie și mocnită a înserării. Clipind ochiul farului a rămas singur la ţărm Priveghind valurile înşeuate de albi pescăruşi. În grote pluteau lilieci ca pânzele de corăbii Fluturând pe catargele avariate de naufragiu. Păianjenii bâjbâiau prin văgăunile beznei Iar veşnicia amurgea. Prin crugul încercănat Şi posomorăt al cerului se strecurau viziuni. Râurile de la gurile lacurilor coborau încet Împleticindu-se ca bete pe braţele valurilor Ca fecioarele despletite abia trezite din somn. Se întorceau din lungi călătorii subpământene Prin luminișul zariştii fără hotare ale savanei. Și se auzeau ecouri disperate din genuni Lovind în coastele de piatră ale malurilor. Și sepiile şi gândălacii molcomi tresăreau Din somn visând că se întorc printre limanuri Pe frânghiile râurilor, prin toropitele savane Și colinele de cupru ale porumbiştilor indiene Prin colnicele aurite de dincolo de prundişuri Pe şeile săltăreţe ale tumultosului fluviu Până în lagunele năpușitoare ale golfului. Ţărmul ardea ca un rug mistuit de flăcări Lacrimi de lumină topită picurau din cer. La mal bătrânul pescar înnoda năvoadele Umede ale zorilor din razele calde de soare Și din spuma valurilor prăvălite pe nisipuri. Vâsleam apoi pe lotci vechi părăsite la mal De răposaţii pribegi demult plecaţi dintre noi. Tu mai rămâi Ulise mai zăboveşte un timp La acest ţărm primitor la care ai dejugat Și potriveşte-ţi cu grijă ceasornicul inimii După bătaia rece și sacadată a valurilor. Eu am să deznod resemnat frâurile ancorei Am să ridic încet și pe nesimţite pânzele Și am să pornesc aval pe o corabie de vise Spre un port de unde nimeni nu s-a întors. Am să mă îndepărtez uşor însingurându-mă În noaptea care îşi trage năvoadele de umbre Spre celălalt tărâm enigmatic și nemărginit. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate