agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-04-16 | |
Coronavirusul SARS-CoV-2 ologește societățile lumii întregi. Și Germania este la ora actuală o țară fără producție industrială, fără învățământ, fără cultură, fără sport, fără sărbători, fără slujbe religioase etc. etc. Viața socială s-a mutat din uzine, școli, teatre, stadioane, biserici etc. în apartamente și case. O mare majoritate a cetățenilor germani a respectat zilele trecute - catolicii au sărbătorit paștele - indicațiile guvernului, susținut de o echipă de specialiști din multe domenii de supraveghere și prevenire a bolilor de la Institutul Robert Koch din Berlin. O situație deloc ușoară, pentru nimeni. Cu atât mai mult se poate observa o creștere a inventivității în toate sectoarele vieții, atât în cel medical, ecomomic și nu în ultimul rând în cel cultural.
Niciodată Internetul nu a fost mai de folos omenirii decât în aceste zile de criză. În Germania acest lucru s-a putut constata îndeosebi în zilele de paști. Liturghiile au fost ținute, dar fără enoriași. Aceștia au stat cuminți acasă și au urmărit evenimentele bisericești la televizor. Asta a fost un sentiment comunitar de sărbătoare pentru credincioșii catolici. Dar Internetul ne prilejuiește prin platforme ca YouTube, Facebook ș. a. o participare, sau cel puțin o recepționare, a unor evenimente cu caracter mai personal, poate chiar intim. Mai ales pe plan cultural și în special pe cel muzical se deschid posibilități nemărginite de inventivitate artistică. M-am bucurat enorm când am deschis în ziua de paștele catolic site-ul foștilor germețeni emigrați în secolul trecut din comuna bănățeană Giarmata în Germania. Acolo am găsit două linkuri care duc la înregistrări scurte cu muzicieni care și-au învățat meșteșugul de suflători în comuna lor natală Giarmata. Unul dintre ei, Hans Eichinger (trombon), a cântat împreună cu doi colegi într-o biserică goală în Nürnberg și Helmut Kassner (fligorn) a cântat împreună cu fiul său Lucas (trompetă) la ei acasă în orașul Reutlingen. Două cadouri muzicale pentru toți foștii germețeni, dar nu numai ... (http://www.jahrmarkt-banat.de/Aktuelles_Events.html) Între timp în Germania mulți muzicieni de renume încearcă prin metode ingenioase să țină pe deoparte legătura cu iubitorii de muzică și să trimită pe de altă parte sentimente de încurajare în casele oamenilor, descurajați tot mai mult de virusul periculos și de urmările măsurilor drastice (dar necesare) luate de guvernul german. Îmbucurător este și faptul că se implică în acest gen de transmitere a mesajelor muzicale și firme cu o solidă bază financiară. Astfel concernul Audi a prilejuit un concert cu totul și cu totul deosebit. Fabrica din Ingolstadt (ca. 40.000 de angajați) și-a trimis muncitorii în șomaj tehnic. Halele de producție sunt goale și ... liniștite. O liniște stranie ... dar parcă făcută pentru un concert de muzică clasică. Zis și făcut. Managementul cultural al firmei a organizat un concert cu cinci muzicieni de renume mondial: Lisa Bathiashvili (vioară), François Leleux (oboi), Maximilian Hornung (violoncel), Sarah Christen (vioară) și Jano Lisboa (violă). Cei cinci au cântat într-un mod magistral – fiorii nu m-au părăsit nici ore după concert – piese de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și ale compozitorului georgian Sulkhan Tsintsadze. Miniaturile georgianului sunt pentru poporul georgian cam ceea ce sunt Rapsodiile lui George Enescu pentru românii de pretutindeni. Lisa Bathiashvili s-a născut în Georgia și a venit cu părinții la vârsta de 12 ani în Germania. Tatăl ei a fost membru al Orchestrei Georgiene de Cameră din Ingolstadt. Concertul a avut loc în hala de prese a firmei Audi. Acolo unde în zile normale iau naștere caroseriile mașinilor, în zile anormale pot să răsune timbre acustice de-a dreptul cerești. Concertul prezentat în limba engleză de moderatorul și artistul Alexander Mazza a stat sub motto-ul „Magie von Musik in der momentanen Situation“ (Magia muzicii în situația actuală). Înregistrarea acestui act deosebit de cultură și solidaritate poate fi urmărit și pe diferite platforme de Internet: ( https://www.youtube.com/watch?v=sXb2FohhkEo ). [Ingolstadt, 2020] Anton Potche |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate