TITLU CARTE: Mai frumoasă decât floarea de rodie
FORMAT: B5
NUMĂR PAGINI: 303 Pagini alb-negru (B5)
COPERTĂ: Ștefan Luchian ”Două fete”
EDITURA PIM, IAȘI, 2021;

Vă anunț, cu bucurie, apariția apropiată a noii cărți ”MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE”, proiect desfășurat în cadrul Editurii Pim, Iași, pe anul 2021. O ALTĂ VARIANTĂ lucrată de-a lungul anilor, Semnificativ îmbunătățită și mult amplificată, a romanul de debut, Tresăriri, A5, (180 pagini), Editura Altip, 2014.

Rodia este, probabil, cea mai deosebită fructă a dragostei și cea mai ispititoare dintre fructele ademenitoare, fiind un simbol foarte exotic al senzualității și al atracției dintre un bărbat și o femeie. În această carte, femeia-copil, Syris, este încă și mai deosebită și mai plină de frumusețe, decât floarea de rodie, apă de petală pentru cele mai sofisticate fructe, adică rodiile. Simbol al senzualității și al poftelor ilicite, rodia este, totuși, depășită. Poate, împinsă de această ”metaforă a senzualității”, și vrând să acreditez, aici, nevinovăția, în detrimentul care este prin sine fructul de rodie, am ales să redenumesc această carte și să ridic frumusețea sufletului neprihănit, undeva pe deasupra florii celei mult frumoase, dar nocive, ispititoare, după inima culegătoarei, fructă de rodie.

(Cu privire la cartea ”Mai frumoasă decât floarea de rodie”, autoarea).


”Comprehensiv, sieși, incomprehensiv, floarea roșie spune, multe, fragilităților și totuși nu spune aproape nimic. Se închide pe sine însăși, cum o fac mimozele. Le văzusem într-una dintre grădini, semănau cu florile macilor, dar ceva mai frumos. Le văzusem într-una dintre grădini, dar nu era deloc decât o floare cu petalele aproape perfecte.” (Iulia ELIZE)


Prefață (Semnată în anul 2014):

Acest roman, construit în 12 capitole (n.a. de fapt ar fi 7, la ediția curentă, însă, mult mai amplă, în dezvoltare și format academic), ca și cum autoarea s-a referit la lunile unui an calendaristic, plin de miracole, mistere și neprevăzut, este de fapt (ca) o culegere de poeme, născute din inima unui călător printr-o lume imaginară, dar devenită reală odată cu contopirea fanteziei a celui ce scrie, cu fantezia celui ce citește. Este o rătăcire prin pădurea cu gânduri transformate în povestiri, fără nici un reper cardinal, terminată într-o regăsire mentală, cu trimitere spre o situație cotidiană, uneori, părând numai, naivă în desfășurare. Se pare că s-a abordat, într-un mod mascat, subiectul Divinității Supreme. Dumnezeu este Dumnezeu și pe tărâmuri românești, indiene, japoneze, italiene, sau în cele în care Primul Dalai Lama și-a amprentat existența, ținuturi care ușor pot să sugereze unitatea credinței, indiferent de numele pe care îl poartă. Surprinde evadarea în spectrul tehnologiei moderne, cibernetice, dar fără să îmbrace haina negației. În citire, banalul aparent se transformă în complexitatea existenței umane, în blândețea manifestată față de cel rănit de spinii trăirilor adevărate, palpabile și posibile în întruchipare pentru oricine. Pe de altă parte, versurile cu rol de motto, postate la început de capitol, își găsesc valoarea, trebuința, după citirea paginilor scrise. Se poate spune că totul este o analiză sintetizată despre felul în care curge râul vieții, indiferent de ținutul albiei, fără să se facă diferențieri pentru cel ce încearcă să-l mențină etern. A înțelege mesajul transmis nu necesită o forțare mentală, ci scufundarea în liniștea sincerității, a recunoașterii în ceea ce suntem și vom fi.

Ioan HARARBAGIU,
Redactor-Șef la Revista ”Speranța”, Alba Iulia


Autoarea Iulia ELIZE se naște la data de 15 Mai 1980, în Alba Iulia, părinții ei fiind ingineri, dar și fratele, într-o familie cu numai doi frați. De mică, este pasionată de literatură, adolescentă fiind, câștigă un premiu III. la un concurs epistolar, organizat de Poșta Română. Finalizează cursurile Școlii Generale Nr. 2, din Alba Iulia, în anul 1994. Este sprijinită foarte mult, înspre Limba română, de doamna Profesoară Barbu Olimpia, care o împinge către universul poeziei eminesciene, urmând ca poezia lui Eminescu să fie și un model, mult mai târziu, în poezia clasică, aflându-i-se acestuia aproape toate secretele de compoziție de poezie clasică. (De pildă, în cărțile: ”Suspinele cele mai vechi pe care le-am auzit”, 2020, ”Luana și cumpenele ei foarte albe”, 2021). Mai târziu, în timpul colegiului, activează în cadrul cenaclului literar licean, sub oblăduirea Profesoarei de Limba Română, Cerbu Mioara. În această perioadă, scrie primele poezii, mai timide (pe atunci, având 15 sau 16 ani) și publică, foarte puțin, în revista colegiului. Parcurge între anii 1994-1998, cursurile Colegiului ”Horea Cloșca și Crișan”, Secția ”Informatică”, îl absolvă în anul 1998, cu o diplomă de informatician și de ajutor în programare. Îndemnată de părinți, renunță la literatură, dar și la informatică, dedicându-se studiului pentru o profesie, ”mai la modă”, de economist, urmând să intre la cea mai înaltă instituție academică de profil, din țară (ASE, București). Așadar, în anul 1998, intră cu bursă de studiu, la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Relații Internaționale București, aici, se specializează în macroeconomie în cadrul secției de Afaceri Internaționale, cu o teză specifică în domeniul economiei mondiale. Finalizează studiile în anul 2002, revine apoi în orașul natal, Alba Iulia, unde profesează în domeniul studiat (ca economistă). Chemând-o foarte deosebit, pasiunea cea veche, adică literatura, începe, din nou, să scrie, încă de prin anul 2002, sporadic (poeziile ”Odă lacrimilor” și ”Zbor frânt”, cele mai vechi poezii păstrate). Scrie și publică în mediul on-line, mai serios din anii 2004 și 2005, adică de la 24-25 de ani, mai ales pentru a ține legătura cu ceilalți scriitori și cu mediul mustuitor literar și pentru a primi feedback. În paralel, primele poezii (mai serioase) le publică în revista albaiuliană ”Discobolul”, în anul 2007, îngrijită de scriitorul și dramaturgul Eugen Curta, care o sprijină foarte mult, prin ajutorul și exemplul personal. Acesta reprezentând și debutul ei pe suport scris, după perioada foarte timidă a poeziilor de liceu (publicate într-o revistă liceană). Capătă, așadar, modelul de conduită, imboldul, care nu aveau să o mai părăsească. Lipsa preocupărilor literare pe perioada studiilor elevate (facultatea) se compensează printr-o revenire puternică a scriitoarei, întâi la poezie, apoi și în domeniul prozei. Iulia Elize, pe numele ei real, Iulia Baciu, începe așadar să scrie cu consecvență și își îmbunătățește semnificativ tehnica literară, publică în mediul on-line. Este publicată în revista Sintagme Literare, de la Dudeștii Noi, Județul Timiș, cu care are o colaborare fructuoasă, pe parcursul mai multor ani (Între anii 2016-2020). Continuă să scrie și să publice, în diferite reviste, tipar și on-line, în special la Dudeștii Noi, scris, tipar, însă și pe site-uri specifice cum ar fi revista ”Literatura de azi”, sub acreditarea binevenită din partea Uniunii Scriitorilor din România (Între anii 2015 și 2016, fiind publicată, de fapt, aici). Publică romanul de debut, ”Tresăriri”, la Editura ALTIP, Alba Iulia, în anul 2014, pe care îl va regândi, ulterior, tocmai în cartea ”MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE” însă mult mai amplă (în plan de elaborare și finalizare, ulterioară). Consecutiv, în anul 2016, publică romanele ”Pasul roșu al zilei” și ”Crini pe o felie de pâine”, la Editura PIM, din Iași, în cadrul ciclului romanesc intitulat ”PARADISUL DURERILOR”, un ciclu care conține două romane cu acțiune temporală aproximativ consecutivă și îmbrățișată, dar care pot fi lecturate și independent. Câștigă recunoașteri importante și câteva premii, la concursuri literare naționale și, mai ales, internaționale. De pildă, cel mai mare premiu, de până acum, obținut în anul 2018, este, de fapt, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Creație literară ”Titel Constantinescu”, de la Râmnicu Sărat, cu volumul de poezie clasică ”Cântecele frumoasei Addo”, carte publicată în același an, la Editura RAFET (anul apariției, așadar, 2018). De fapt, un fulminant debut poetic, avizat de critica judecătoare și premiat, în anul 2018, cu lauri deosebiți. Autoarea publică, de asemenea, și în ziare de informație și în reviste locale de literatură, în Almanahuri anuale generale, pe perioada mai multor ani, într-o strădanie literară evidentă (Almanahul Sintagme Literare pe anii, 2016, 2017, 2018, 2019). Mai câștigă o recunoaștere la un important concurs al Uniunii Internaționale a Femeilor din România, cu un eseu despre Regina Maria a României, în cadrul unui proiect internațional. În anul 2019, câștigă un alt premiu, cu publicare de carte, un proiect finanțat de Comuna ”Dudeștii Noi”, emițându-se cartea de balade și poeme filosofice ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, aceasta însemnând a doua carte reprezentare a unui premiu, de până atunci, și a cincea carte din colecția de autor. Pe lângă acest premiu, la Timișoara, apare, tot pe parcursul anului 2019, o importantă antologie de poezie, numită de fapt, ”Trilogia femeii din noapte”, cuprinzând, în trei volume ample, poezia de colecție scrisă de Iulia ELIZE pe parcursul a 15 ani de activitate și de lucru cu scrisul, însumând aproximativ (aproape) 500 de poezii, numai în vers alb. Autoarea publică, în anul 2020, și o reeditare a baladelor, prin cartea ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, dar ediție completă, având 280 de pagini, adică mult mai amplă și mai substanțială, așadar, decât aceea premiată la Dudeștii Noi, de numai 130 de pagini. Apare, apoi, reeditarea romanului ”Crini pe o felie de pâine”, un proiect îmbunătățit și îmbogățit, regândit, de fapt, ca roman clasic și cu inserții noi, de fizică cuantică, cu considerente personale și atipice, apărut tot în același an, 2020. În manuscris, autoarea mai are, încă, în plus, anumite proiecte: ”Petale de trandafir, în mâinile foarte micului înger, Dalina”, publicând, în schimb, ”Miei albi sau Ulițele cele vechi ale cerului”, apărut tot în anul 2020, și care este, de fapt, un roman pe temă de idilă și de atmosferă rurală și un roman mioritic și cât se poate de mitic, așadar. La începutul anului 2021, mai apar cărțile de poezie ”Luana și cumpenele ei foarte albe”, ”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bundița ta roșie, făcută din petale”, o antologie foarte mare de poezie clasică, incluzând poezii revăzute din trecut (Luana și cumpenele ei foarte albe), apoi, respectiv, versuri albe, tematice (Ninsese mult, Luana Anghelos...). De fapt Luana Anghelos fiind un alter ego poetic, Luana fiind un nume asemănător ”Iuliei”, iar mama numindu-se Anghel (de aici, Anghelos). Tot în anul 2021, de asemenea, ca plan, și ”Glafuri pentru Pasărea-Nevăzduhului”, reprezentând o carte de ”glafuri” literare sau țesături artizanale clasice și în proză, pe anumite teme foarte mari, specifice.
Acțiunea romanului se desfășoară, de fapt, pe parcursul concepției unei cărți cu caracter și fragranță de inițiere și legendară, Autoarea încercând, astfel, să picteze o pistă autentic fabuloasă și mistică, în paralel cu narațiunea, de fapt, o geneză cu caracter universal, o curgere imaginată în carte, parcă, de o scriitoare foarte tânără, în timp ce ea își scrie cartea ei de căpătâi. Dar, fiind, cel mai mult, și o carte de gnoză cosmică și de poveste de Mega-legendă imaginară. Numele tinerei eroine scriitoare, Alina Constantin, de o vârstă asemănătoare cu Autoarea de drept a romanului, este puțin important în firul discuției, dar nu lipsit de importanță, la fel și celelalte personaje, care capătă semnificații, după roman. Și se dezvoltă. Romanul începe să curgă, iar personajele capătă, de fapt, contur. Firul epic este țesut, altminteri, în jurul unui personaj cu un destin tragic, Andreea, într-o arătare ca de nuvelă de inserție, dar și pe punți de lumină, același tragism se regăsește în menționarea episodică a unui moment din istoria Algeriei, o demonstrație înăbușită în sânge din Parisul Franței coloniale, care capătă, însă, un alt nivel de semnificația prin reușita salvării unei fetițe nimerite, din întâmplare, în mulțimea devenită agitată.

Se pot remarca puternicele influențe lirice, dar și filosofice și caracteristice fabulosului și imaginarului, care trădează un parcurs de o relatare atipică, ”MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE” este o carte pe care o putem numi, fără să putem greși, de amprentă de stil inclusiv lirico-filosofică, sau poate alegorică, și chiar și metaforizantă și plină de inovație, prin lirismul deosebit, prin fabulos, care nu dăunează, defel, scriiturii pe alocuri de tipic romanesc, legat, ci, dimpotrivă. S-a construit, considerabil, într-un registru ce ține de imaginar, foarte fabulos, hiperbolic, religios-simbolic, simbolist, unele tente ludice și de joc narativ ludens, dar limitate, pot fi, de asemenea, reperate pe parcursul firului epic. Există, de asemenea, inserții simbolice și leitmotive, care capătă valoare și se amplifică, pe parcursul cărții. Dar și o motivație deosebită: Sensul lui Syris, de a salva o fetiță, pierdută în mijlocul unei mulțimi haotice, sens sugerat de un ”amic” misterios și iubit, care conferă, așadar, o motivație dincolo de întâmplarea haotică, prin salvare. Se poate remarca și sfârșitul cărții, care este unul surprinzător și de mare analiză simbolică. ”Eu numai văzusem, această carte... Mă întorsesem, cumva, în mine însămi... Aveam visul, undeva, în mine, și acum eu numai îmi aduceam aminte, câte ceva, despre el....”

Cu o prefață semnată, de fapt, de domnul Ioan HARABAGIU, redactor șef la Revista ”Speranța”, din Alba Iulia, prefața refiind inclusă, cu multă considerație, și în ciuda nepăstrării numărului inițial de capitole, și la începutul cărții prezente, cât și pe copertă.


”Cartea ”MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE” s-a născut, de fapt, din dorința mea cea mai simplă de a relua, așa cum se cuvine, cartea mea de debut, apărută în anul 2014, Tresăriri, apărută și publicată de Editura ALTIP, în martie, anul 2014. Este, de fapt, o carte foarte amplă care cuprinde aserțiuni necesare și în completare, față de momentul debutului, fiind în același timp și o carte a unei Geneze imaginative și imaginare, din importanța ei fabuloasă cvasi-reală, care se bazează pe mitul străvechi al Copacului MISTIC, de fapt foarte prezent în culturile pământului, de până acum, și în mistica religioasă, regăsindu-se, de pildă și spre exemplu, la indienii brahmani, relatând semnificația uniunii mistice dintre Copacul trunchi și femeie (sau om), adică prin Copacul care ține în trunchi o femeie, dar și la amerindieni, sub umbrela atât de cinstită de aceștia a Copacului Spiritual Indian și al Pădurii Spirituale. Cartea ”MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE”, fiind, de fapt și de drept, ceva în plus, ca anvergură în cuvinte de tipic metaforic, dar și ca imagistică deică, simbolică, referindu-se, de fapt, amprentat, la COPACUL CU STELE, fiind vorba, de fapt, de Trunchiul Universului, noaptea stelară, având în spate Dumnezeirea autentică foarte veche, autentic și real generatoare a vechimilor, găsindu-se supremă. ”De aici, m-am referit și la un posibil aspect secundar deic, ”inspirându-mă, foarte mult, din religiozitatea Babiloniană și de la structurile deice tip pereche” ca, de exemplu, Inanna și Utu, apărând și în această carte, dar și la alte structuri, mai ales Lună-Soare, de nuntă veche, și din mitul general al copacului. La data publicării primei ediții, 2014, bănuiesc că am fost prima care am vorbit, de fapt, despre copacul-deic și generator, sursa-copac (purtătoare de stele), ca imagine cosmică. Dar și despre perechea-copac deică și arhaică.”

Probabil, o carte este ca un vin vechi, unele cărți se îmbogățesc și capătă alte valori și nuanțe, pe parcursul trecerii timpului, continuând să inspire. Și de aceea să se reia, de fapt. Probabil, să se creeze abordări mai noi și mai surprinzătoare. Refiind denumită, acțiunea aceasta romanescă, aventura, într-un fel tare plăcut cititorului și cu multă sinceritate genuină și tipic feminină, în titlul MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE, desemnând, de fapt, frumusețea inocenței, care bate, câteodată, pe cea a femeii care își alege, contextual, prea ispititorul fruct de rodie.
* *

Copacul spiritual este, după cum știm, foarte prezent în culturile pământului, de până acum, și în mistica religioasă, regăsindu-se, de pildă și spre exemplu, la indienii Brahmani, dar și la ceilalți indieni, amerindienii, probabil ca realitate mai veche, în acel spațiu, relatându-se de fapt nominativ și amplificându-se mult și cu notă specifică semnificația uniunii mistice dintre Copacul trunchi și femeie (sau om), hamadriada brahmană, dar la nivel superior. Prin Copacii pereche sau Dumnezeia copac adică prin Copacul care ține, de fapt, în trunchi, o femeie mare, dezlipită, demult, de jumătatea ei, sau poate chiar perechea ancestrală, care visează. Văzută mult legată de stele, de copacul cu stele, așa cum apare în poveste.

Copacul, simbol, de fapt, arătat, deja, pe pământ, al Copacului spiritual, dar numai după spiritul străvechi, numai în unicitate și specificități locale, la amerindieni, sub umbrela atât de cinstită de aceștia a Copacului Spiritual Indian și al Pădurii profund Spirituale, care este, totuși, o altă fațetă spirituală, cu specificități, legată, de această dată, de Copacul spiritual, pe sub stelele libere, care aparțin, totuși, cerului liber. Fiind a apariție veche, semideică, dar spirituală și sfântă, cu specificități tribale și de specificitate.

Făcându-se, de pildă, diferența și față de driadele sau hamadriadele indiene, care sunt un fel de spirite feminine primare, nu deice, în legătură cu copacii. Un mit, însă, deși legat de spirite, zâne și semideic, foarte des întâlnit și foarte vechi, la brahmani, și o prețuire real culturală, aici, față de copac, care, de pildă, este evidențiată și de Mircea Eliade, în romanul Maitreyi. Poate că oamenii țes numai foarte multe povești. Unele sunt, de fapt, în carnea și în oasele lor, iar ei, cititorii, doar trebuie să le descopere. Poate, oamenii sunt mesagerii îndepărtărilor, poate ei numai reamintesc. Ei numai povestesc. Despre spirite de pădure, întâlnite pe la vechile triburi vechi și arhaice amerindiene sau de hamadriade brahmane sau de driade. Sau au în inima lor, altceva, perechi care se redescoperă și mult spiritualizate, dacă găsim asemănări, prin culturi.

Copacul deic să fie însă, la autoare, o particularitate, susținută și urmărită. Este o particularitate și o notă amprentată. Făcând-se diferența între Copacul cu stele, cosmic, de pildă, Copacul Spiritual, amerindian și Copacul-pereche (deic), dar și față de Pădurea arhaică, un simbol al pădurii umede și al vechimilor protectoare (Urmărită, ca simbol, foarte mult, în cartea ”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bundița ta roșie, făcută din petale.”


Fie că poate copacul cu trăsături de sfințenie este, însă, vechiul stejar arhaic sau, poate, un salcâm cu flori proaspete, însă de altă factură, a inocențelor și a simbolisticii culorilor, alter ego-ul Luana află, într-un sfârșit, calea spre descifrarea frunzelor și în arhaicitate, într-o structură foarte veche, care nu trădează, din punct de vedere mental, ci protejează prin acoperire, sufletul profund feminin. După cum intuim, și spre sfârșitul romanului, prin amprentarea copacului. Poate nici scriitura să nu trădeze, conceptual, niciodată, și să urmărească foarte mult împământeniții pași ai femeii (aceia în legătură cu pădurea, pentru femeie, o silva furnizoare de liniște spirituală, cu tot ceea ce se leagă, real, de spirit, sau de alte elemente pseudo-deice de protecție prin arhaicitatea imaginată de universul arhaic și de fapt de pădure.) Dar, de pildă, și găsind și marea ca Zeiță supremă maternă, cu toate imaginile și simbolistica, derivate, dar și intersecții cu alte culturi mari.


Ne aducem aminte de cartea ”Ninsese mult, Luana Anghelos, iar dumneata aveai numai bundița ta roșie, făcută din petale”. Nimic poate nu este atât de frumos decât arhaicitatea pădurii și a neînțelegerilor... dar nici decât mările. Portativ foarte aspru este mintea alambicată intelectual și pătrunzătoare a omului, dar inima este sensul de mișcare către înțelegere, așa după cum, către osul copacului tânjește odihnirea femeii... ”Hamadriada” deică, Copacul-arhaic, mult ca identificare cu femeia, nebunia cea frumos religioasă a imaginării realității copacului protector și, aici, deic, superior, Copacul Înghețat, care o mângâie, sufletește, pe ”Luana”, un alt alter ego scriitoricesc și pur autentic și autoconservativ, sau poate copacul spiritual indian, sufletesc, de origine amerindiană, sunt prezente, în arhitectura spirituală feminină, fiind numai imaginări și povești legendare, aflate în structura intimă a scriitoarei, însă imaginate, poate, foarte credibil. Cum este lumea? Este o realitate frumoasă, cu stele multe? Și, poate, femeia care caută, întotdeauna, găsește hrană spirituală, în vechimea foarte veche, reală, și mult cristalină, deic, dar și în ea însăși, căutând, poate, origini autentice pentru copacul ei arhaic, care, femeii, îi oferă protecție și autenticitate. Pe care, și în alte cărți, sub paralela spirituală a Luanei, ca personaj autoasumat scriitoricesc, l-a tot căutat, pe parcursul cărților, specific și în al ei mod, în tot felul de povești și legende, căutând, de fapt, cristalizarea cea lină.

Care este, de fapt, dimensiunea intrinsecă a omului? Este planetară? Este cvasi-totală? Suntem singurii? Până o să știm și o să călătorim, la nivel cosmic, căci sus ne sunt stelele, avem anumite incertitudini de-ale noastre, normale, cu privire la planeta noastră. Desigur, există fapte mari de cosmos, pe care într-o zi, o să le și cunoaștem, creația planetei, creația reală a stelelor, viața și regnul vital. Este totul, de fapt, pentru omenire, sau poate totul și lumea, e numai Iluzia Copernic, lăsând în abstracție locul de Big-Bang. Este omenirea mega-galactică, este metagalaxie și mega-galaxii-mari? Probabil că nu. Dar rămân întrebările, așteptându-ne la răspunsuri, cu privire la cine suntem, de fapt. Dar numele deic este mult, inclusiv la nivel planetar, care încă mai caută, bineînțeles, niște adevăruri. Probabil, religia este mult, ba chiar totul, din unele puncte de vedere. Religia de azi va trebui, bineînțeles, să reconsidere anumite aspecte, luând în seamă vechimile cuantice foarte reale, verificabile prin sistem religios de autenticitate și să reemită adevăruri, probabil, sau să completeze, din punct de vedere explicativ, teorii religioase. Dacă va fi nevoie, din punct de vedere cuantic și unele aspecte.

Poate, cosmosul, în sine, nu este altceva decât o mare și reală povestire. Cu cât se poate de variate realități și conotații... foarte înfrățite, prin toate religiile și realitățile lumii, care sunt toate, bune și de bună credință (deică), ajutând, real, omul și construcția lui personală. Cartea MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE este, de fapt, o poveste cosmică, cu și despre o deicitate veche, foarte imaginată printr-un Copac deic și fantastic, dar și despre familii cosmice, soare, lună și Zeități foarte mari, dar și mai mici, de care am auzit foarte multe și pe care le îndrăgim. Nu este, însă, și o carte religioasă și nu reprezintă nici o alternativă religioasă, de niciun fel. Ci este doar o oarecare imaginație personală, sunt multe legende și povești!

Cartea MAI FRUMOASĂ DECÂT FLOAREA DE RODIE este, de fapt, o poveste cosmică, cu și despre Dumnezeu vechi, de loc eminamente cosmic, pentru că despre stele este, de fapt, vorba, dar și despre familii cosmice imaginare și Zeități, de care am auzit foarte multe și pe care le îndrăgim. Probabil, de aici, numai o simplă invitație, de a descoperi, în viitor, cartea tinerei scriitoare... Și modul, deosebit și delicat, cu tipic feminin, de a se raporta tocmai la aceste legende... pline de un parfum autentic, uneori o fragranță care impresionează aproape de o virtuală realitate!


Alba Iulia, 15 Mai, 2021, cu privire la cartea în curs de apariție.