agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1169 .



Pe linia imaginară a iubirii
articol [ ]
Cronică la: Verdele ceai al miezului de noapte de George Nina Elian

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2021-09-19  |     | 




224798309_295009362381370_7328594277653376014_n-2


 


George Nina Elian, pseudonimul lui Costel Drejoi, cunoscut deja poet și traducător, cu apariții în reviste naționale și internaționale, cu volume de poezie pe care le înseriază tematic, merge pe esențializări, pe poezia minimizării, lucru care implică talent, iar autorul nu duce lipsă.


Verdele ceai al miezului de noapte apare la editura slătineană “Alana”, în acest an. Poetul numește volumul ca o stare nocturnă, de nesomn, ca un mediu propice de a scrie epistole persoanei iubite, cum odinioară când nu existau tehnologia, internetul, facebook-ul, mesageria, mailurile, ceea ce conferă un lirism aparte acestui volum, subtitlul fiind chiar Scrisori de dragoste.


Poeziile, scurtissime, se bazează mult pe impactul vizual, pe intuiție: “timpul/ deodată/ o-prin-du-se// cum pașii tăi/ la capătul așteptării”/ timpul, cum pașii tăi...


Jurnalist totodată, poetul George Nina Elian introduce secvențe din realitate, o realitate aflată "înlăuntrul retinei", vizibilă și fără echivoc, versus unei presimțiri, ademeniri ieșire din real, ca și cum "lumina/ străbătea invers/ timpul"/ pagină de jurnal.


Femeia și timpul sunt două abordări emblematice ale autorului, în aceeași măsură de importante poate pentru că ambele se duc: "Femeie,// câtă plecare e/ în mersul tău!..."/ secvență.


Poetul leagă cu siguranță realitatea de iubire fiindcă se vrea în iubire, poezia sa emană iubire. Sunt metafore întregi în acest volum, iar unele chiar te trimit la dezbatere cu propriul suflet.


Unele poezii definesc stări, un fel de explicații poetice: "în zori va fi pace// (sufletele noastre se vor ridica fin trupuri/ precum arborii din brazde primăvara)"/ viitor. celălalt anotimp; "plouă// (cadențe de pantofi cu toc cui/ pe infinit de goalele holuri ale memoriei)"/ interioare meteo.


Derularea poemelor realizează involuntar o poveste de iubire trăită cumva în vis, platonic.


Există și o obsesie, ori secvențe obsesive care se deduc din repetarea titlurilor de poezie, așa cum se întâmplă și cu poezia eponimă, Verdele ceai al miezului de noapte. Autorul pare un pictor expresionist. Câteva tușe, câteva nuanțe tari și sentimentul iese în relief, ochiul primind ceea ce așteaptă.


Bunăoară, iubirea este o revelație: "de-acolo de unde cuvintele/ nu mai au nicio putere/ începi tu"/ revelație; sau o urmă de timp: "ești adevărul meu-// o gură întredeschisă și umedă/ ca o urmă de timp netrăit încă"/ ca o urmă de timp; sau pur și simplu un paradis pierdut: "culoarea ochilor tăi semăna paradisului pierdut"/ și nu erau nici măcar dumnezei; dar poate fi și un vis care se spulberă: “urma pasului tău/ era strălucitoare și pură/ ca insomnia absenței”/ onirică; ce mai încolo și încoace, iubirea este sfârșitul din care poți să te întorci: “iubire// ești singura moarte/ din care/ (încă)/ mă pot întoarce”/ (încă). Nu știu de ce îmi pare că pentru autor iubirea este un război, o formă de luptă, un sacrificiu: “am văzut marea o singură dată/ și numai de la distanță, din trenul ce mă ducea spre/ cazarmă:// de-atunci o iubesc/ ca pe femeia visată la naștere/ de primul soldat căzut imediat după facerea/ lumii”/ estivală. Iubirea există chiar și în boală, cel puțin așa evidențiază în două versuri inspirate: “muribunzii scriau pe pereții spitalului/ nesfârșite declarații de dragoste”/ cuvinte de legătură. Iubita morgană există aproape în fiecare poezie ca un crucifix împotriva singurătății. Poetul își toarnă versuri și i le închină: “ești conturul pe care brațele mele/ îl schițează în aer/ în timp ce te caută”/ poveste despre tine; dar, la fel de bine solemnizată: “iubito,/ cea mai frumoasă dintre singurătățile mele/ ești tu!”/ imn clipei. Iubirea are însă și fatalismul ei, putând fi dramatică, ucigătoare: “iubirea mea este calmă și translucidă/ întocmai ca o apă/ în stare să ucidă oricând”/ ca o apă. Iubirea eliană are și fațete dramatice, este o calamitate datorată indiferenței, o paralizie existențială atunci când se confundă cu nefericirea: “dart u, iubito, nu plânge o să treacă ea și/ calamitatea asta ca atâtea/ altele și iarăși vor fi un pământ nou și un/ cer așijderea cum au mai fost/ de-atâtea ori și nimeni n-a sucombat de/ nefericire ori dimpotrivă ci a domnit aceeași/ sfântă umană indiferență”/ dart u, iubito, nu plânge. Iubirea pare pluvială, femeia apărând dintr-o ploaie oarecare, neștiută, dar poartă în ea toate atributele apei, chiar și biblicul potop: “iubita mea are părul ud/ tocmai a venit de la celălalt capăt al ploii/ din ochiul adânc/ al potopului transparențelor/ ea a fost întâia iubită-a lui noe/ de aceea seamănă cred/ uneori/ atât de bine cu ondulările apei”/ de aceea.


Poeziile de esență alternează cu cele în care poetul se lasă dus de cuvinte pe apele limpezi ale creației. De multe ori, creațiile din acest volum îmi par texte-picturi, în stil apolinnairian, nu caligrame – deși uneori încearcă printr-un joc de așezare (alt)cumva a cuvintelor reprezentative-, dar transmițând mai mult vizual decât metaforic: “reflexia oglinzii în luciul pielii/ sau al zilei dinainte de țâșnirea sângelui pe ziduri/ și pe albul nedumerit al vederii// și lumea văzută/ printr-un perete crăpat// și ochii/ ca niște găuri în aer//... știu o culoare care te caută/ dar nu ți-o pot spune/ uneori o ai în ochi”/ ultimele zile de vară ale toamnei.


Remarc și dorința unui bine pe care nici Dumnezeu nu-l promite, o contradicție cu florile răului baudelairian în poezia ca niște flori ale binelui, un subiect care ține de iubirea universală până dincolo de moarte, sun oricare formă a ei: “timp monosilabic:/ da/ nu/ portrete de soldați morți în războaiele nimănui// figure chinuite/ de întrebări adresate furtunii/ și înghețate pe gură// ca niște flori ale binelui-/ roșii/ roșii/ roșii/ și lichide/ amare-sărate// fluide/ (cândva)// întocmai ca viața ce pleacă din trup/ nu știi/ nu știm unde// (și râdem)”/ ca niște flori ale binelui (ascultând Chrid de Burgh - “Carry me”).


Nici singurătatea nu se pierde din vedere, ea poate fi comparabilă iubirii, așa cum o demonstrează:  “am o mie de prieteni și/ numai o singurătate// dar acea unică singurătate acoperă totul// ca și cum ar fi însăși iubirea”/ dincolo de orice.


Poetul dedică și copilăriei câteva poezii, motiv de întristare, de umbre, de inversare, de estompare și mai ales de amplificare a sfârșitului spre care copilul de odinioară se îndreaptă: “nu pleca!... e încă vară în sălcii.../ vinovăție îmi ești ori poate candoare...//... cărarea e tot mai subțire, lumina cade/ perpendicular pe inversul vieții”/ invocație; “ape întruna plecând: e dimineață/ și déjà vine seara//... undeva în spatele meu copilul/...// nu peste mult timp vei vedea/ un om cu ochii închiși și nu va fi nimeni/ lângă el doar o apă trecând asemenea/ timpului”/ nicăieri nu e mai vizibil.


Poezia lui George Nina Elian se situează între agonie și extaz, se întunecă pentru a se lumina, cade în abis pentru a învăța să zboare deasupra efemerității și a realității pline până la refuz de marea singurătate. Este o invocare a femeii iubite, o chemare ca în dansul șarpelui. femeia este revelația din poezie, idealul, magia, motivul de a scrie: “aveai ochii limpezi ca mierea fluturilor// părul tău de un galben torențial/ se revărsa peste mine/ ca melodia cântată la litofon/ de un călugăr pierdut în acedia// trupul tău era însuși sentimental/ că fără tine nu se va putea niciodată/ începe ori sfârși vreo lume// iar un poem- nici atât”/ tu.


Însă, așa cum susținea Dante Alighieri că “iubirea mișcă soarele si celelalte stele” și poezia lui George Nina Elian mișcă sufletul și viața!



Ottilia Ardeleanu,


Năvodari, 19 septembrie 2021






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!