agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-12-11 | |
Politica iubirii
După mai multe decenii de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial au fost date publicității tot mai multe informații privitoare la modul în care au fost făcute înțelegerile diplomatice dintre țările puternice în baza sacrificării cinice a terților-țări oferite drept tribut în schimbul unei prosperități proprii pe cât de abuzive pe atât de ipocrit democratice. Servicii informative prestigioase, de nivel planetar, și-au informat guvernele despre încălcarea flagrantă a tratatelor semnate de sovietici prin care aceștia se angajaseră să garanteze „autonomia” politică, socială și administrativă a țărilor intrate în sfera lor de influență. S-a adoptat, fără nicio urmă de demnitate, cinste și de respect pentru adevăr, politica struțului. În prezent aceleași manevre politic-mafiote sunt puse în aplicare în mod direct și fără a se mai recurge la perdeaua așazisei „necunoașteri” a realității. După ce argumentele Austriei pentru votul negativ dat împotriva aderării României și Bulgariei s-au dovedit a fi mincinoase, guvernanții austrieci au venit cu o nouă argumentație halucinantă: avertismentul era îndreptat împotriva politicii ineficiente a Uniunii Europene care nu gestionează problema migrației!Așadar un alt episod de sacrificare a unor țări terțe pentru obținerea prin șantaj, a unor beneficii interne, politice, financiare, personale etc. Pentru România există soluții diplomatice pentru neutralizarea unor strategii politice atât de murdare. Una dintre ele ar fi aceea de a se contamina și ea de astfel de manevre și, de ce nu, să-și joace cărțile la mai multe capete... În buna tradiție a politicii duplicitare, Austria s-a folosit, fără scrupule, de practicile păstrate din antichitate ale învingătorului care își cântărește tributul aruncând sabia pe talgerul nedreptății (al greutăților măsluite) Deși propunerea pe care o fac nu este diplomatică, România trebuie să exercite dreptul de veto cu prima ocazie. Deoarece realitatea nu contează, argumentele sunt de prisos, spui un nu categoric la prima hotărâre care se dorește a fi luată de Comunitatea Europeană!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate