agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 781 .



​„Fairytale of New York” - anticolindul cel mai iubit și cel mai nedreptățit
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [BogdanGeana ]

2023-12-25  |     | 



6589cc82eb5c6.jpg

A fost odată ca niciodată o trupă rock căreia i-a trecut prin cap să scrie un colind de Crăciun. Nu despre zăpadă sau sănii sau vâsc sau miracole de tot felul, pur și simplu un cântec despre tinerețe, ratare și vise irosite. Un cântec în care Crăciunul este în egală măsură problema, dar și soluția. De fapt, să o spunem cu toată sinceritatea, avem aici un colind care deși a fost gândit să fie un cântec antiCrăciun avea să devină colindul unei întregi generații.

„Fairytale of New York”.

Nu se știe precis cum de s-a ajuns la piesa aceasta. Unii spun că inițial celor de la the Pogues li s-ar fi propus să facă un cover după „Christmas Must be Tonight”, piesa grupului canadiano-american The Band, din 1977. Băieții de la The Pogues (Pogue Mahone însemnând în gaelic „pupă-mă-n fund”), care au început în 1982 prin a cânta în cârciumile prăfuite din cartierul londonez King's Cross, piese cu o infuență majoritar irlandeză, dar care nu erau deloc irlandezi (în afară de MacGowan), se pare că au scăpat mult înjurături, fără să nici nu vrea să audă de un astfel de proiect. După Shane MacGowan, probabil cel mai mare bard irlandez care a plecat recent dintre noi la 30 noiembrie 2023, totul a început de la un rămășag avut cu Elvis Costello, producătorul albumului acestora din 1985 „Rum, Sodomy & the Lash”. Costello îl tachina pe Shane că nu va fi niciodată capabil să scrie un duet de Crăciun cu Cait O'Riordan, basista de la The Pogues, viitoarea soție a lui Costello. Riscant pariu, cu atât mai mult cu cât Shane era născut chiar în prima zi de Crăciun, în 1957.

Jem Finer, banjo-ist și compozitor la rândul său a încercat o primă variantă să scrie despre un marinar căruia de Crăciun i se face dor de soție, până să fie deturnat de Marcia Farquhar, soția lui, care i-ar fi spus că ceva mai banal nici nu ar exista. Și atunci aceasta i-a sugerat să scrie „după un caz real”. Un cuplu din New York trecuse prin vremuri grele, pentru ca în cele din urmă să iasă la liman. Contribuția lui MacGowan aici este dialogul scris de fapt de iubita sa de o viață, viitoarea soție, biografă și, acum, văduvă, Victoria Mary Clarke. În vreme ce Finer lucra la tempoul abandonatei sale romanțe maritime, MacGowen elabora refrenul, deși, cum în cazul colindelor laice de Crăciun devine o obișnuință, nu văzuse niciodată în viața lui orașul New York, însă, mare iubitor de film, vede în 1985, pe timpul turneului european capodopera lui Sergio Leone „Once Upon a Time in America” și se pare că este inspirat pentru primele versuri de vraja basmelor: „a fost odată ca niciodată.” Cu alte cuvinte: „It was Christmas Eve babe”. Ceea ce avea să îl facă pe Finer să spună mai târziu: „Nu s-a ajuns încă la un numitor comun care să ne indice dacă Shane a fost un geniu sau un idiot.”

Primul demo este înregistrat de Costello odată cu minunăția „A Rainy Night in Soho”, ofranda lui Shane pentru Sinatra și Judy Garland, doi dintre favoriții săi. Ceea ce avea să se înregistreze atunci nu are însă nicio legătură cu ce avea să devină „Fairytale of New York”. Melodia este șchioapă, versurile nu au ritm și povestea este localizată în Irlanda. Costello sugerează superior „Christmas Day in the Drunk Tank” (Prima zi de Crăciun în arest, printre bețivi), ceea ce, luându-l în serios, îl face pe Shane să spună că nu poate fi vorba despre un hit. La vremea aceea, Finer, citea nuvela „A Fairytale in New York”, scrisă de JP Donleavy în 1973, povestea picarescă a unui americano-irlandez care se întoarce acasă din Irlanda în Manhattan. MacGowan avea să îl viziteze mai târziu pe scriitor pentru a-i cere acordul de a-i ceda drepturile asupra titlului. (Mult mai târziu, Donleavy avea să declare căte BBC că îi plăcea enorm cântecul, doar că „era destul de evident că în realitate nu avea nimic în comun cu cartea sa”).

În februarie 1986, the Pogues aveau să ajungă în cele din urmă chiar în New York, cu prilejul primului lor turneu american, și nu aveau să fie dezamăgiți. „A fost de o sută de ori mult mai spectaculos în realitate, decât am fi visat noi vreodată”, spunea MacGowan. „Era cu mult mai New York decât în filme!” La debutul în clubul The World, printre oaspeți s-a numărat și Peter Dougherty, care va regiza mai târziu clipul la „Fairytale of New York”, dar și actorul Matt Dillon, care va apărea în clip, despre care MacGowan povestește că i-ar fi sărutat mâna spunându-i că este un zeu.

Un an mai târziu, Murray îl contactează pe Steve Lillywhite, producătorul celor de la U2 (The Joshua Tree), pentru a produce următorul album the Pogues. Înregistrările din studiourile londoneze RAK, în vara toridă a anului 1987, au decurs atât de bine, încât trupa a decis să îi mai acorde o șansă acestei piese. Atunci când și-au exprimat deznădejdea cu privire la încercările lor eșuate de a armoniza vocea lui MacGowan cu partitura lui Finer, soluția lui Lillywhite avea să fie una absurd de simplă: „le înregistrăm separat și le edităm mai târziu.” Steve Lillywhite avea să își amintească: „ce perioadă minunată... Am pus mâna pe the Pogues când debordau, și mai înainte de a începe toată nebunia. Tot ceea ce ține de începuturile astea este nemaipomenit”.

Lui Fearnley i-a revenit sarcina aranjamentului de coarde (ulterior dusă la bun sfârșit de Fiachra Trench), și partitura de pian, inspirată din muzica lui Tom Waits, Aaron Copland și coloana sonoră din „Pe chei”, semnată de Leonard Bernstein. „Am vrut să introduc muzică americană”, își amintește Fearnley. MacGowan și-ar fi dorit ca orchestra să interpreteze în refren „Have Yourself a Merry Little Christmas”, doar că Phil Chevron (chitaristul celor de la the Pogues) s-a opus, pe motiv că nu ar fi o ideea prea strălucită. Mai rămânea însă o singură problemă: Cait O'Riordan, care părăsise trupa în octombrie 1986, astfel că duetul nu se mai justifica. „Era un moment în care orice femeie cu voce s-ar fi putut califica”, glumește Finer, aducând în discuție câteva dintre vocile feminine de la RAK, Chrissie Hynde (the Pretenders) sau Suzi Quatro. O singură persoană nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, și aceea era Kirsty [MacColl], și cred că nimeni nu s-ar mai fi gândit pe atunci la ea.”

"Sincer vorbind, nu erau sută la sută convinși că găsiseră vocea potrivită în persoana lui Kirsty”, spune Lillywhite, căsătorit la ora aceea cu MacColl, foarte simpatizată de public, însă cu probleme serioase de relansare a carierei, ca urmare a unei timidități exagerate și a tracului de a urca pe scene, dar și a unor probleme contractuale. Așa că Lillywhite a venit cu ideea de a înregistra vocea soției acasă, în week-end, în propriul studio, urmând să vadă care este părerea trupei. Cu accent pe fiecare sunet și pe fiecare notă de interpretare asumată de MacColl în urma multor ore de probe, luni dimineața băieții aveau să fie impresionați de produs.

La MacGowan, situația a fost puțin cam atipică. Atât de impresionat a fost de interpretarea ei, încât și-a reînregistrat partitura vocală, explicând că: „Eram îndrăgostit de Kirsty încă de prima oară când am văzut-o la Top Of The Pops. Era un geniu aparte, era mai bună producătoare ca el (Lillywhite). Era în stare să își personalizeze un cântec, ceea ce a și făcut cu Fairytale. L-a făcut cântecul ei!” (După tragicul accident din 2000, din Mexic, când MacColl avea să fie omorâtă de o șalupă cu motor, care a trecut peste ea în viteză maximă, evitându-i razant pe cei doi băieți ai ei, care se scăldau împreună, partitura ei a mai fost cântată de Sinéad O'Connor, Cerys Matthews (solista trupei galeze Catatonia), Katie Melua, Victoria Clarke sau de fiica lui Jem Finer, Ella.)

Sub forma sa finală, narațiunea rămâne totuși una eliptică. Are loc cearta dintre cei doi după eliberarea bărbatului din arest, urmare a stării sale de ebrietate, sau toată povestea este numai în capul lui? La urma urmei, „Once Upon a Time in America”, filmul lui Sergio Leone, este narat aproape în întregime prin întoarceri în timp. Iar dacă ”cars big as bars (mașinile mari cât niște cârciumi) și intonarea lui Galway Bay (șlagăr din 1948 al lui Bing Crosby, un nume foarte îndrăgit de imigranții irlandezi) plasează acțiunea în anii 40, MacGowan sugerează că personajele aparțin unei perioade cu mult mai înaintată.

Să îl credem pe MacGowan? „Tipul e un boschetar și tocmai a câștigat la curse, mizând pe un cal cotat 18-1, ceea ce nu pare foarte adevărat, nu? Mă identific cu bărbatul ăsta, pentru că eu însumi sunt un mare găinar, și mă identific și cu femeia pentru că beau ca porcul și cânt. Am fost deopotrivă pe perfuzii cu morfină și am fost și la pârnaie în Ajunul Crăciunului.”

Strălucirea cântecului însă vine odată cu ultimul vers, când MacGowan acuză: „Puteam fi cineva”, iar MacColl i-o taie, spunându-i: „Chiar oricine putea”. După care MacColl trece la atac: „Visele mi le-ai luat”, iar MacGowan, cu cea mai mare căldură în voce pe care o ascunsese strașnic până atunci îi spune: „Le-am luat cu mine, dragă, le-am pus lângă ale mele”. De data aceasta, pe final, refrenul nu mai este deloc o rememorare a unor vremuri frumoase care s-au irosit, ci promisiunea unei împăcări. „Chiar nu știi ce se va întâmpla cu ei”, spunea MacGowan. „Finalul este deschis.”

The Pogues au filmat clipul în New York, în perioada de Thanksgiving. Era frig, iar copacii erau ornați cu luminițe. Matt Dillon îl interpretează pe ofițerul poliției din New York, care îl arestează pe MacGowan, fiind însă mult prea impresionat ca să îi facă față, până când cântărețul avea să îi ordone „bate-mă naibii cum trebuie și aruncă-mă la mititica, să mergem și noi să ne încălzim!” Contrar versurilor, poliția din New York nu avea cor propriu, așa că Dougherty a adus în scenă orchestra de suflători a forțelor polițienești din oraș, care, însă, nu știa să cânte Galway Bay, prin urmare au fost înregistrați cântând singurele versuri pe care le știau cu toții: piesa de generic de la Mickey Mouse Club.

În inserturile alb-negru care surprind trupa în concert, s-a luat decizia ca MacGowan să stea la pian, în vreme ce Fearnley, purtând inelele lui Shane să îl imite, pentru cadrele apropiate. „Pianistul ăla sunt eu, și am vrut să se știe chestia asta”, spune Fearnley. „A fost de-a dreptul umilitor. Dar a dat mai bine așa. Trebuie să îți știi locul, de dragul proiectului.”

„Fairytale of New York” a avut un efect fenomenal asupra tuturor celor implicați. Când MacColl li s-a alăturat în turneu celor de la the Pogues, și-a redobândit curajul de a își relansa cariera solo, iar the Pogues au ratat primul loc în topul de Crăciun din Marea Britanie, la fotografie, în fața celor de la Pet Shop Boys, cu al lor „Always on My Mind. „Primul loc în Irlanda, dor atât am vrut. M-aș fi așteptat totuși ca englezii să aibă gusturi mai bune!” își amintea MacGowan. Cât despre Lillywhite, acesta pretinde că „îmi place că nu a fost niciodată pe primul loc. Primul loc este pentru cei slabi cotați.”

L.E.

Pe data de 22 decembrie a.c. s-a dat publicității topul britanic 2023 al pieselor de Crăciun. Rezultatul? Mai jos. Iar englezii, așa cum o fac de fiecare dată când pierd marile trofee la fotbal s-au revoltat și de această dată și încă își plâng de milă. The Pogues și Kirsty MacColl, locul 6. Astăzi ar fi fost ziua de naștere a lui Shane MacGowan. Iar în aceeași zi,deci tot astăzi, dar în 2016, George Michael (Wham!) pleca dintre noi...

  1. Wham! - Last Christmas
  2. Sam Ryder - You're Christmas To Me
  3. Mariah Carey - All I Want For Christmas Is You
  4. Noah Kahan - Stick Season
  5. Ed Sheeran and Elton John - Merry Christmas
  6. The Pogues ft Kirsty Maccoll - Fairytale of New York
  7. Brenda Lee - Rockin' Around The Christmas Tree
  8. Jack Harlow - Lovin On Me
  9. Michael Buble - It's Beginning To Look A Lot Like Christmas
  10. Shakin' Stevens - Merry Christmas Everyone

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!