MCC, noroiul de la Târgu-Jiu pătează!


”V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști.” Acestea au fost vorbele sculptorului Constantin Brâncuși la reîntoarcearea în Gorj, dar nu credem că rezultanta constatărilor sale s-a dorit a fi aplicată numai locuitorilor din această zonă bine precizată a Olteniei, ci, mai degrabă, mărturisirea a fost făcută în gara orașului, numit în titlu, din simplul motiv că artistul comunica mult mai ușor cu oltenii lui.
De atunci și până acum, Ansamblul Brâncuși de la Târgu-Jiu este sursa principală de manifestare a iresponsabilității, prostiei și, bineînțeles, hoției. Nu sunt tunuri care să se dea la Târgu Jiu și care să nu aibă legătură cu Brâncuși sau cu industria minieră. Acolo, este o structură, foarte bine delimitată, la care proștii și hoții fac de planton pentru ca nu cumva să apară cineva diferit și să penetreze sistemul. Ceea ce spun acum se numește, în limbaj matematic, lemă, iar lema nu mai necesită demonstrație. Dacă nu credeți aceste lucruri, mergeți în Gorj și faceți fotografii celor implicați în administrația locală, de sus până jos, iar consistența artistică a respectivelor fețe cât și fiorul privirilor vă vor obliga degrabă să o propuneți unor expoziții neconvenționale. Până acum neconvenționale, doar pentru că nu s-a gândit nimeni să ilustreze inefabilitatea prostiei.
Anul trecut, Primăria orașului și MCC au semnat recepția lucrărilor de restaurare și amenajare peisagistică din cele două parcuri în care operele lui Constantin Brâncuși îndură an de an imbecilitatea vremurilor, dacă ținem să o exprimăm abstract. În urma celor două operațiuni, însăși structura ansamblului a fost modificată. Vom vedea în cele ce urmează și cum s-a întâmplat acest lucru.
O firmă ”adusă”, cu multă vrăjeală (termenul este folosit sintetic și este adaptat situației), prin licitație, nici nu se putea altfel pentru a mima respectarea legii, din ”pământurile făgăduinței moderne”, de acolo de unde vine peste restul lumii civlizația interpretabilă, a făcut niște studii pe malul Jiului și în laboratoarele ei cu multe leduri, ajungând la soluția, ecologică, pentru a nu submina filosofiile-clișeu despre viață, în ton cu realitatea mediatică, că noroiul din esență de pătlagină ar fi potrivit pentru pavimentul aleilor din parcul cu pricina. Componenta științifică a cercetărilor s-a dovedit a fi avut tot atâta știință cât îi este necesară unui tâmplar pentru a compatibiliza sicriul cu dimensunea mortului la care se referă. Rezolvarea cu pătlagina a derutat inclusiv strămoșeasca tradiție și înțelepciune autohtone, de tip rural, prin care erau bine cunoscute leacurile ceaiului, infuziei, mă rog, de pătlagină, alături de rostopască, în boli de natură internă dar și în legăturile de pus la articulații împotriva durerilor reumatismale.
Specialiștii, nu chiar 15.000, de la OlinPartenership, dezbat și, pentru a imita drumul de țară, propun un material al cărui liant este din esență de pătlagină, nu cum, eronat, am susținut mai sus, vorbind numai despre pătlagină, nu și despre esența acesteia. Pavimentul, o dată așezat pe pământ românesc, se transformă în cel mai banal nămol, dar cum vizitatorii parcului nu au făcut dovada unor intuiții și au mers încălțații, nici efectul terapeutic al acestui nămol american nu s-a putut constata... Cu alte cuvinte, mai puțin prudente, au fost proști până la capăt...
Noi credem că și îndrumarea, pe care ar fi trebuit să o facă autoritățile din Gorj, a fost deficitară, insuficientă științific. De pildă, nămolul din unele localități din zonă, cum ar fi Vârtopu, Ruget, Albeni, Glodeni sau Bengești-Ciocadia, unele ulițe, nu era cu nimic mai prejos, ba, credem noi, ar fi avut și un plus de încărcătură ecologică, pentru că vitele și porcii noștri încă au acces la spațiile neconvenționale lor, că tot veni vorba.
La atenționarea presei, cu ajutorul tocurilor subțiri ale unor reportere marcate de emoția culturală a operelor, scufundate în produsul accidental al științei de peste ocean, politicienii locali fac din acest nămol un spațiu al dezbaterii, al bănuielii comisioanelor și al desfătării, că tot veni vorba...
Acum, din punctul nostru de vedere, imitarea unui drum de țară ar trebui să fie un lucru simplu în România. Nămolul nu trebuie adus cu avionul de peste ocean, se poate fabrica local, dacă, prin absurd, nu se găsește de la sine, ca realitate intrinsecă spațiului și civilizației noastre. În plus, despre potecă, drumeag, sau despre lutul bătut s-a auzit de mult pe aici, acestea au fost deja studiate. Să vii acum și să produci soluții noroioase, foarte costisitoare, cu liant din pătlagină, este batjocurirea însăși a civilizației autohtone, a farmecului ei chiar.
Pătlagina, și aia americană, a fost preferată abuziv și deloc economic, în cazul în care nu intrăm în logica dominantă a comisionului, cartofului, pătrunjelului și, de ce nu, chiar a prazului. Toate aceste legume, după calculele noastre, s-ar fi achiziționat mult mai ieftin, din satele dimprejur, în temeiul Ordonanței de urgență numărul 60, privind achizițiile publice, din 11 mai 2001.
Contribuabilului român i se induce, referitor la acest scandal, și o altă informație falsă: cum că finanțarea proiectului pătlăginos, poate de aici și elasticitatea interpretărilor științifice, a fost făcută de către Banca Mondială, sugerându-se că respectiva instituție financiară a plătit amuzantul experiment de la Târgu Jiu. În realitate, Banca Mondială a oferit un împrumut statului român, cu dobândă foarte mică. Adică, acești bani nu sunt o pleașcă, ei trebuie returnați, la timp, de către poporul care se zbate de veacuri, cum se spune, să iasă din noroi, un noroi personal, intim.
După această nuanțare, putem să zicem că ”finanțarea se face prin Banca Mondială” și ni se pare o finanțare corectă. Faptul că sediile ambelor instituții, atât cea creditoare cât și beneficiara, se află în S.U.A., acolo unde nu se acceptă noroiul, în nici o întruchipare a consubstanțiabilității sale, ni se pare o coincidență cel mult previzibilă, la fel cu incidența dintre noroi și români...
Pentru că discuției de mai sus nu îi poate lipsi argumentul specializat, voi reveni săptămâna viitoare cu acesta, lipsa spațiului dar și interesul pentru subiect limitându-ne demersul.