agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-04 | | Gerard Labrunie s-a nascut pe 22 mai 1808. Destinul tragic care ii va marca existenta se manifesta de timpuriu, astfel la varsta de doi ani isi pierde mama in Silezia. Tatal, doctor militar in armata lui Napoleon, mereu plecat nu se poate ocupa de micul Gerard. In aceste conditii este incredintat unui unchi din partea mamei, Antoine Boucher si se muta la Mortefontaine. In 1814 tatal se reintoarce din razboi si Gerard este trimis inapoi la Paris. Anii trec si in 1820 il gasim la "Collège de Charlemagne". Aici il intalneste pe marele Théophile Gautier cu care va lega o prietenie durabila pe tot parcursul vietii. La varsta de douazeci de ani isi castiga notorietatea prin traducerea lui "Faust". Ghoete impresionat de talentul tanarului student declara: " Citindu-ti traducerea nu m-am intelesc niciodata mai bine. " Hector Berlioz va folosi mai tarziu pasaje din traducerea lui Gerard pentru apreciata sa simfonie "La Damnation de Faust ". Pe la 1830 se alatura asa numitului "Petit Cénacle" grup boem de scriitori si artisti care ii mai cuprindea pe Celestin Nanteuil, Petrus Borel, Alexandre Dumas si pe bunul sau prieten Théophile Gautier. Acest cenaclu va deveni mai tarziu "Club des Hashischins" a carui membrii se dedicau explorarii senzatiilor induse de variatele droguri din epoca in special cele ale hasisului. Intalnim aici pe doctorul Jacques-Joseph Moreau, primul medic care a explorat sistematic influenta drogurilor asupra sistemului nervos, si alte personalitati marcante ca Charles Baudelaire sau Eugène Delacroix. In 1836 Gerard se indragosteste nebuneste de actrita Jenny Colon, tumultoasa pasiune neimpartasita, Jenny casatorindu-se doi ani mai tarziu si murind in 1842. Incep sa se manifeste primele semne ale dereglarii sale mentale. Gerard traieste jumatate cufundat in viata, jumatate in vis. Inchiriaza o camera in asteptarea fapturii adorate pe care o infrumuseteaza cu un pat renascentist, scaune in stil gotic si un mic altar medieval. Greutatile financiare incep sa apara obligandu-l sa-si vanda mobila, cu exceptia patului, si se muta intr-un pod. Divinitatea atat de asteptata intarzie sa apara iar in final vinde si patul ajungand un vagabond pe strazile Parisului. Apar primele deliruri de grandoare Gerard fiind ferm convins ca este descendentul Imparatului Roman Marcus Cocceius Nerva. O alta extravaganta a lui Gerard era aceea ca era insotit in peregrinarile sale de "animalul sau de companie", un homar. In 1842 intreprinde o extinsa calatorie in Cairo si Beirut din care rezulta una din cele mai bune opere ale sale "Voyage en Orient" publicata in 1851. Jurnal de calatorie care mai cuprinde teorii despre mitologia antica si populara, variatele simboluri si religii, destinul artistului si creatia, serii de povestiri printre care cea a lui Solomon si a Reginei din Saba. In timpul perioadei de maxima creativitate Gerard se confrunta cu o severa dereglare a simturilor fiind internat de cel putin opt ori. Sfarsitul este aproape si marele poet, intr-un zbucium teribil, reuseste sa ii mai smulga inca cateva versuri splendide. Ratacitor prin Paris incearca sa-si gaseasca un adapost lucrand in cafenele imbacsite si moteluri sordide. Isi scrie opera pe hartii mototolite, plicuri si bucati de ziare, continutul acestora constituind o sfasietoare marturie a nebuniei. Ii apar pe rand "Les Nuits d'Octobre" (1852), "Sylvie" (1853) cea mai citita lucrare avand ca subiect dragostea lui Gerard pentru trei femei, inclusa apoi in volumul "Les Filles du Feu" care mai cuprinde si "Les Chimères", secventa de sonete de o extraordinara complexitate si muzicalitate si Aurélie (1855) opera testament strabatuta de dragostea fata de Jenny Colon de halucinatiile si obsesiile sale. Crizele de nebunie erau urmate de momente de calm si luciditate dar chiar o astfel de stare l-a speriat pe unul din prietenii apropiati cand Gerard ia marturisit ca plimbandu-se pe langa lacul din gradinile Tuileries un pestisor de aur i sa inchinat implorandu-l sa-l urmeze deoarece Regina din Saba il asteapta. Pe 26 ianuarie 1855 Gerard de Nerval este gasit spanzurat de grilajul unei ferestre pe o sinistra si ingusta strada, numita rue de la Vieille Lanterne. Isi doarme somnul de veci in cimitirul Père Lachaise din Paris. La moartea nefericitului poet Théophile Gautier scria: " Dar mana a lasat pana sa cada si visul a ucis viata...Incantatorul spirit, atat de liber, bland si luminos s-a evaporat pentru totdeauna. " EPITAF Gerard de Nerval Ba vesel ca un graur el a trait, pe rand Iubind cu nepasare si-aleasa gingasie, Ba, ca un trist Clitandru, in sumbra reverie, Pan' auzi la usa-i pe cineva batand. Fu Moartea chiar! Ii spuse grabita sa nu fie, Sa-ncheie cel din urma sonet; apoi, curand, Se duse sa se-ntinda calm, pentru vesnicie, Pe fundul recii racle, tot trupu-i tremurand Era din fire lenes, - istoria declara - Lasa sa se usuce cerneala-n calimara. Vrand sa cunoasca totul, nimic nu a stiut. Si, cand sosit-a clipa, satul de viata asta, Ramas fara suflare,-ntr-o seara, iarna, basta, El a plecat zicandu-si: De ce m-oi fi nascut? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate