agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-15 | |
foto: stefano barni ::
Ce anume lasă moștenire scriitori care își scriu manuscrisele numai la computer? Această întrebare și-a pus-o scriitorul Norbert Kron, după ce participase la o cină împreună cu trei colegi de meserie într-un local münchenez. Bernhard Schlink a vorbit despre o plănuire foarte minuțioasă a operei în devenire, Dagmar Leopold s-a entuziasmat pentru lucrul consecutiv la mai multe proiecte și Uwe Timm preferă scrierea directă la computer, fiindcă îi place „să transporte scrisul printr-o apăsare pe tastatură de pe computer în nirvana datelor”, bineînțeles numai când „pierde dexteritatea asupra procesului de elaborare a unui roman.” Asta înseamnă pentru Norbert Kron că într-un „notebook se întrunesc mediul înconjurător, manuscrisul și arhiva”, ceea ce îi va obliga pe autorii de lucrări istorico-critice să fie și „experți de computer”, dacă vor să studieze într-un viitor nu prea îndepărtat geneza unei opere literare. . . . . . Iată cum progresul tehnic începe să-și pună amprenta pe toate domeniile vieții literare de pretutindeni. Nemții sunt un popor binecuvântat. Au chiar doi papi care se ocupă de starea lor sufletească. Primul, Benedikt XVI, se roagă la cel de sus pentru mântuirea sufletului german. Al doilea, Marcel Reich-Ranicki (85), îi laudă sau îi critică pe meseriașii condeiului. Acestui critic literar i s-a atribuit de mult titlul (inoficial) de papa al literaturii. Acum Universitatea Liberă din Berlin i-a decernat și tilul (oficial) de doctor de onoare. Este al optelea titlu de acest gen, pe care îl deține Reich-Ranicki. . . . . . Cred că a fost și timpul, fiindcă duzina nu-i plină și anii trec tot mai repede cu creșterea vârstei. Doamna Angela Merkel nu este numai cancelarul federal al Germaniei, ci și președintele Partidului Democrat Creștin (CDU). Conducerea partidului s-a întrunit la Mainz petru a analiza alegerile din toamna trecută care au dus la „coaliția mare” pe băncile de guvernământ. Cei cincizeci de politicieni, deopotrivă democrați și creștini, au ajuns la concluzia că „programul sincerității” cu care partidul a încercat să câștige alegerile nu a adus succesul scontat. Deci trebuie mizat pe alte caracteristici morale la programele pentru alegerile viitoare. . . . . . Care dintre cele două filozofii de partid, cea democrată sau cea creștină, se va împăca oare mai bine cu un program al minciunii? Casa Istoriei din Bonn arată expoziția „Refugiere, Expulzare, Integrage”. Un ziar a intitulat „Expoziția împotriva uitării”. În perioada 1900-1950 între 60 și 80 de milioane de oameni (cifre exacte nu există) au fost obligați să-și părăsească patria. . . . . . După 1950 mulți s-au dus benevol. Printre ei se numără și cei aproximativ 430.000 de sași și șvabi din România. (Expoziția poate fi vizitată până la 17 aprilie 2006.) În Germania s-a iscat o discuție aprinsă despre sensul unui institut pentru științele sexualității. Urmărind aceste discuții în mass-media se pot citi propoziții așa de frumoase ca cea a lui Gunter Schmidt , unul dintre cei mai iluștrii savanți în domeniul sexualității: „Merge numai ceea ce place ambilor parteneri – și asta este întotdeauna o chestie de negociere.” . . . . . .Unde ar putea să înceapă egalitatea deplină între femei și bărbați, dacă nu în relațiile lor cele mai intime, cele mai pure, cele mai frumoase?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate