„Se scufundă literatura elvețiană în neimportanță?” Asta se întreabă o jurnalistă într-o pagină culturală a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG și dezvoltă teoria că viața saturată, lenevia proceselor politice și lipsa unui grup relevant de intelectuali belicoși i-a infectat și pe scriitorii din Elveția. „Nu din întâmplare”, scrie mai departe Pia Reinacher, „emigranți ca Agota Kristof sau Aglaja Veteranyi au prezentat cele mai insistente »cărți elvețiene«.” Autoarea articolului amintit crede deci că fără o oarecare refervescență socială literatura decade calitativ. Poate are dreptate. O „orînduială crudă și nedreaptă”, cum o deplânge Gheorghe Grigurcu într-un dialog cu Angela Furtună pe poezie.ro se pare că generează creații literare la nivel superior, cel puțin după calificativele criticii literare. Bunăstarea sau numai libertatea de expresie duce la kitschurile pe care ni le prezintă multe stații de televiziune din lumea întreagă. Asta nu este numai o problemă românească. Totuși, cine are puterea de discernământ, găsește și astăzi programe culturale valoroase. . . . . . Chiar și în Germania, mai ales dacă are destulă răbdare sau stoicismul necesar să reziste până după miezul nopții!

Am fost la muzeu, în drum spre casă,venind de la lucru. Un muzeu mic de 52 de cuvinte, care se află la ora actuală în turneu prin Germania. 52 de cuvinte care primesc în fiecare lună un confrate vor constitui cu timpul un vocabular. Vorbesc de un vocabular de cuvinte uitate, rar folosite și deci pe cale de dispariție. WORTMUSEUM (Museu de cuvinte) nu este mai mult decât un număr de stele supțiri ca o scândură, pe care se pot citi două cuvinte și sensul lor. Inițiatorul, și deci directorul muzeului, este Kay-Uwe Rohn. Redau câteva dintre cuvintele expuse împreună cu traducerea lor în lb. română: mäandern – a se mișca în meandre, somnambul – somnambulic, kolportieren – a colporta, klandestin – clandestin, kommod – comod, Remise – remiză, ridikül – ridicol, kalmieren – a calma, moribund – muribund. . . . . .Nu vi se pare că din vocabularul german dispar cam multe cuvinte de origine latină? În schimb ne „bucurăm” și aici de tot mai multe anglicisme. (Fără bilet de intrare muzeul poate fi vizitat pe www.wortmuseum.de.)

Mai multe cuvinte pot constitui o propoziție, un text, o povestire. Dar cui spun asta? Poeziștilor? Da, fiindcă acum se vând deja în 160 de localități germane povestiri nu numai ca pâinea caldă, ci și împreună cu pâinea caldă. Editura LESEFUTTER (Mâncare de citit) a vândut anul trecut 650.000 de pungi de hârtie pe care erau tipărite câte o povestire. Unul dintre cei mai cunoscuți autori astfel publicați și vânduți prin brutării, magazine de produse alimentare biologic curate (nemții spun Reformhaus) și librării este scriitorul turc Osman Engin, care scrie în limba germană. . . . . . Și literatura sporește prin idei originale.

Cuvinte înseamnă și cunoștință. WIKIPEDIA a ajuns la veritabila vârstă de cinci ani, chiar de ziua lui Eminescu. Acest lexicon-online apare între timp în peste 100 de limbi. Ediția germană conține mai mult de 300.000 de texte explicative, controlate mereu de 170 de administrator (echivalenți probabil cu editorii de pe site-ul poezie.ro/agonia.net). Unul din acești entuziasmați ai enciclopediei virtuale este informaticianul Gabriel Seiberth. El răspunde de 500 de articole (articolele pe Wikipedia sunt accesibile de oricine și pot fi modificate de oricine – una din slăbiciunile site-ului, cum spun criticii), pentru care investește în jur de 15 ore pe săptămână. . . . . .Dacă trec din când în când pe la poezie.ro, am impresia că și acolo sunt oameni care investesc enorm de mult timp în dragostea lor pentru cuvântul scris pe display-urile computerelor.

Cuvinte artistic amenajate generează poezii care la rândul lor își găsesc adăpost printre coperți de cărți, asigurând unor meșteșugari de versuri nimbul nemuririi. Paul Celan este unul dintre acești semeni rezistenți la acea urmare a morții care se numește uitarea. Mort din 1970, apar într-o continuitate impresionantă cărți noi sau reeditate ale poetului cu rădăcini bucovinene pe piața literară din Germania. „Paul Celan - Peter Szondi: Briefwechsel“ (Paul Celan. – Peter Szondi: Schimb de scrisori) se numește o carte, despre care FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG scrie că cititorul primește în cea mai mare parte informații despre „situații profesionale și evenimente“ și nu prețiozități poetologice și filologice, cum puteau fi așteptate de la o corespondență a eminentului poet cu un savant literar.// Același ziar a recenzat săptămâna trecută și volumul „Mikrolithen sinds, Steinchen - Die Prosa aus dem Nachlaß” (Microliți sunt, pietrișoare – Proză din opera postumă). Jurnalista Beate Tröger e de părere că această carte care conține 200 de pagini cu texte de Paul Celan și aproape 800 de pagini cu comentarii este mai degrabă relevantă pentru filologi decât pentru iubitori ai universului literar celanian. . . . . Doamna Tröger mă scutește deci de cumpărarea acestei cărți și mă ajută să economisesc 34,00 de EURO. . . . . .La editura austriacă Zsolny a apărut romanul „Das Klavier im Nebel” (Pianul în ceața), scris de autorul transilvănean Eginald Schlattner. Revista LITERATUREN constată faptul că romanul se termină cu un crescendo din „Hora staccato”, ceea ce oferă și epilogului trilogiei transilvănene o tentă „neașteptat de surrealistă”. Prețul cărții cu 526 de pagini: 24,90 de EURO. . . . . .Se pare că economisirea mea din săptămâna trecută se va reduce la numai 9,10 de EURO.

foto: Guy-Claude Portmann