Ipoteza conform căreia elementele arhaice arhetipale rămân stocate în inconștientul colectiv, moștenit ereditar, a fost formulată de Carl Gustav Jung, în lucrarea "Personalitate și transfer". Există însă posibilitatea ca omul modern, posesor al acestor reminiscențe colective, să reacționeze la imagini similare și să-și construiască miturile proprii în conformitate cu reprezentările primitive, cu acestea drept fundament, care funcționează drept rădăcini mult mai adânci decât nivelul conștientizat de subiect. Cel mai relevant exemplu al situației descrise reprezintă acceptarea atât de rapidă și unanimă a unui mit relativ nou, cel al lui Moș Crăciun, personaj practic creat de compania Coca-Cola, suprapus în realitate peste imaginea colectivă, arhaică a zeului indo-european Indra.


* Mitul - aberație sau realitate? *

Până nu demult, și chiar și în zilele noastre, în cadrul societăților marcate încă de scientism și de pragmatism, prin "mit" se înțelegea tot ceea ce contravenea realităților științifice atestate până în momentul curent, termenul căpătând astfel o conotație negativă. Iluminismul, pozitivismul, materialismul și doctrinele marxiste au ajuns până la a stabili un raport de cvasi-echivalență între termenul de mit și cel de aberație. Cu toate acestea, în secolul XX cercetările etnologilor au obligat concepția majoritară cu privire la mit să se remodeleze într-atât încât mitul, în forma sa pură, așa cum era perceput de popoarele primitive, să fie înțeles.
Rezultatele acestor cercetări nu au întârziat să ridice mai multe probleme decât era de așteptat. Faptul uimitor consta în valoarea mitului pentru aceste societăți tribale, în cadrul cărora se întâmpla să fie chiar fundamentul vieții socio-culturale a acestora. Pentru o astfel de societate, mitul este considerat a exprima adevărul absolut, pentru că el povestește o întâmplare sacră, trăită de unul dintre strămoșii acelor triburi în zorii creării lumii văzute și percepute de către ei, în timpul sacru al începuturilor, ideea de începuturi având o valoare esențială atât pentru triburile primitive din trecut, strămoșii noștri, cât și pentru cele care trăiesc astăzi în Africa și Australia, dar mai ales pentru noi, oamenii moderni, încadrați în ideea noastră de civilizație.
Astfel, din cele mai vechi timpuri, gândirea colectivă din cadrul unei societăți nu a putut exista și organiza comunitatea respectivă, decât pe baza existenței unui mit specific acelei civilizații, sau cel puțin un mit principal care, povestind o întâmplare sacră, prin urmare exemplară și repetabilă, impune un sistem de valori care coordonează conduita generală a acelei societăți. Prin urmare, mitul nu este o creație aberantă și puerilă a unei ignoranțe primitive, ci un mod de a exista, din toate punctele de vedere: socio-comportamnetal, moral, afectiv etc.


* Omul modern are nevoie de iluzia unei noi șanse *

De aici se ridică o problemă foarte importantă pentru epoca modernă: ce anume a luat locul miturilor în societatea noastră, de unde ne sustragem rațiunile de a fi. Răspunsul cel mai potrivit poate fi găsit dacă luăm în considerare nevoia omului modern (nevoile fiecăruia sunt foarte importante, cel puțin pentru oamenii instruiți, având în vedere cultul individualității - prezent în epoca actuală ca reacție la secolele de doctrine dictatoriale, absolutiste din cadrul istoriei speciei) de schimbare, de noutate. Pentru a-și conserva teoretic energiile, de fapt, pentru a le reîncărca, omul din zilele noastre are nevoie de iluzia unei noi șanse, a unui nou început. De aici se trag nu doar consecințele la nivel micro, cotidiene, ci și cele la nivel macro, generalizate la întreaga populație, cum ar fi inaugurarea unei case, sărbătorirea nașterii unui copil, obiceiurile de Anul Nou(care reprezintă Eternul Nou Început în cea mai abstractă formă), serbarea aniversărilor și chiar mutarea într-un nou apartament sau redecorarea acestuia. Toate aceste re-energizante psihice pentru individ sunt, de fapt, forme desacralizate și golite de conținut a riturilor oculte bazate pe mituri. Și totuși, dacă ele persistă pe lista de nevoi umane, chiar dacă sunt neasumate simbolic-figural de către oamenii moderni, atunci nu se poate discuta despre o retenție retroactivă a inconștientului colectiv?
Jung subliniază deosebirea dintre inconștientul personal, definit ca materialul psihic caracterizat drept personal în măsura în care poate fi privit, pe de o parte, produsul acumulării experienței individuale, iar pe de alta un factor psihologic ce poate fi în aceeași măsură și conștient; și inconștientul colectiv, care conține elemente impersonale sub forma unor categorii moștenite sau reprezentări arhetipale, cum ar fi imagini ideatice colective asupra divinității etc.
Prin urmare, reprezentările noastre despre lume, despre ceilalți membri ai societății, despre divinitate sau despre fenomenele explicabile acum pe cale științifică, sunt reminiscențe ale reprezentărilor arhaice, primitive, pe care le aveau oamenii primari, acum câteva mii de ani, și care ni s-au transmis ereditar(conform teoriei imprimării arhetipurilor în genotip, după Jung).
Înainte de a lămuri mai clar elementele comune ale miturilor Indra și Moș Crăciun și structura similară de bază a acestora, precum și consecințele acestei contopiri de factură inconștientă, este necesar să cunoaștem mai bine originile acestor două mituri și istoria formării lor.


* Când s-a născut Moș Crăciun? *

Originile lui Moș Crăciun sunt multiple, crearea mitului realizându-se evolutiv, inițial prin fuziunea a două personaje religioase: Sfântul Nicolae și copilul Iisus. Astfel, în 1804, New York Historical Society(Societatea istorică N.Y.) a fost fondată cu Sfântul Nicolae drept sfânt protector, membrii ei propunându-și să reînvie tradiția germană conform căreia acesta era un aducător de cadouri. În 109, Washington Irving publica "A history of New York", o lucrare ce evidenția caracterul vechi de origine germană a orașului, incluzând descrieri ale tradiției germane pierdute ale Sfântului Nicolae, aducătorul de cadouri. Când Irving a devenit un membru al acociației(Societatea istorică N.Y.), în anul următor, festivitatea anuală de cină "St Nicholas Day"(Ziua Sfâtului Nicolae) includea o statuie de lemn a Sfântului Nicolae, înalt, cu o robă lungă, acompaniat de un colind german. Impresionat de festivități, Irving își revizuiește lucrarea în 1812, adăugând detalii despre Sfântul Nicolae "zburând pe deasupra copacilor în același vagon-săniuță în care aduce și cadourile sale anuale copiilor". Mai târziu, în 1821, un editor din New York numit William Gilley publică un poem despre un Sfânt Nicolae care era îmbrăcat tot în blană și conducea prin aer o săniuță trasă de un ren. Oricum, moșul lui Gilley era foarte scund, de aceea viziunea sa nici nu a avut succes(impactul s-ar fi realizat dacă imaginea sa ar fi transmis ideea de putere, asemeni lui Indra).
În ajunul Crăciunului anului 1822, un alt new-yorkez, Clement Clarke Moore, scrie și citește o serie de versuri, publicate în anul următor drept "An account of a visit from St. Nicholas"(Povestirea unei vizite a Sfântului Nicolae), mult mai bine cunoscute azi prin versul de început "Twas the night before Cristmas"(Era noaptea dinainte de Crăciun). În poemul său, Moore i-a dat Sfântului Nicolae opt reni, de asemenea el fiind creatorul non-convenționalei intrări prin șemineu. Totuși, și figura descrisă de Moore era una în miniatură: "a little od driver in a miniature sleigh"(o sanie miniaturală condusă de un pitic bătrân), motiv pentru care acea parte a poemului nici nu ami este cunoscută astăzi, din aceeași cauză a lipsei de impozanță a imaginii supranaturale descrise.
Între timp, în părți ale Europei cum ar fi Germania, iamginea Sfântului Nicolae - aducătorul de acdouri este estompată de o reprezentare a copilului Iisus(Christ Child = Christkindlein). Christkindlein-ul acompania diverse figuri ale Sfântului Nicolae sau călătoarea cu un ajutor pitic, numit Pelznickel(în traducere, Pelznickel = "Nicholas cu blană", deci Sf.Nicolae cu blană), nume ce s-a trasformat apoi, datorită limbajului stâlcit al copiilor, în Belsnickle. Belsnikle era reprezentat de adulți îmbrăcați din cap până-n picioare în blană care vizitau casa în Ajunul Crăciunului, seara, înainte de culcarea copiilor, și dădeau un spectacol menit să-i sperie. Darurile găsite a doua zi dimineață de copii erau atribuite Christkindlein-ului, care cât timp ei dormeau și-i recompensase pentru că au reușit să treacă cu bine peste sperietura provocată de Belsnikle(așadar, spectacolul oferit de Belsnkle funcționa ca o probă de inițiere). În timp, invizibilul Christkindlein (al cărui nume s-a transformat în "Kriss Kringle") a fost eclipsat de vizibilul Belsnickle.
În 1841, un vânzător din Philadelphia numit J.W.Parkinson angajează un om să se costumeze în "Criscringle"(o altă mutație a numelui Kriss Kringle) și să se cațere pe hornul magazinului lui, strigând că el lasă cadourile înăuntru iar cei care vor să le cumpere cadouri apropiaților trebuie să le cumpere din magazin. Astfel, numele Criscringle ajunge și în America.
În 1863, compania Coca-Cola căuta noi mijloace de a-și mări vânzările în timpul iernii, când băuturile răcoritoare nu erau căutate. Ei apelează la un talentat desenator comercial numit Haddon Sundblom, care crează o serie de imagini memorabile ale lui Moș Crăciun(Santa Claus în engleză și Pere Noel-Tata Crăciun-în franceză, reclama fiind difuzată și în Franța, de unde și românescul Moș Crăciun), îmbrăcat în faimoasele culori Coca-Cola: roșu și alb. Moș Crăciunul din reclamă ținea în mână sticle de Coca-Cola, bea Coca-Cola, primea și dăruia Coca-Cola. De fapt, ceea ce a produs impactul internațional al reclamei a fost fraza de la sfârșitul acesteia: "Moș Crăciun vine la fiecare sfârșit de an și te răsplătește pentru eforturile tale din timpul anului", de unde s-a născut și mitul parental conform căruia copiii obraznici nu primesc nimic.
Un personaj atât de repede acceptat la nivel mondial ridică o serie de întrebări, dintre care cea mai importantă poate este: peste ce imagine s-a suprapus moș Crăciun, dacă a fost integrat instantaneu? Este clar că fără o suprapunere peste o imagine arhaică, preexistentă din inconștientul colectiv, nu ar fi avut cum să aibă loc o asimilare completă și aproape brutal de instantanee.


* Indra sau sursa cadourilor *

Astfel, ca răspuns la întrebarea ridicată de fenomenul apariției unui personaj mitologic nou, se desprinde din negurile istoriei indo-europene, când încă nici o religie sau popor nu se desprinseseră din masa umană comună tuturor, zeul Indra. Acest zeu, stăpânitor peste taote informațiile din vremea respectivă, inclusiv ceilați zei, reprezintă o bună parte din fondul ereditar comun inconștient pe care îl avem cu toții în zilele noastre. Indra este un zeu specializat pe agricultură și vânătoare, ocupații ce dominau timpul respectiv, oamenii neștiind să mai facă și altceva. Astfel, pentru muca pământului pe care o depuneau, ei primeau roadele ca o răsplată de la Indra, ceea ce demonstrează echivalența naturii relației cu Indra și a relației cu Moș Crăciun. Pentru orice luccru pe care îl găseau, pentru orice copil care se năștea, pentru orice bătrân care murea, pentru o casă construită, pentru o familie întemeiată, pentru o ploaie, pentru o secetă, pentru un vânat zărit sau prins, oamenii trebuia să îi mulțumească lui Indra. Aceasta nu era o religie monoteistă, din simplul motiv că Indra nu era zeul care controla totul, și binele și răul, ci lucrurile rele care li se întâmplau erau puse pe seama celorlalți zei, Indra rămânând sursa tuturor lucrurilor bune pentru care trebuia să mulțumească. Indra este un zeu al vieții și al fertilității, zeu prin putrea căruia copiii se nasc, plantele cresc, animalele se înmulțesc și sunt prinse, ploile cad și totul în lume curge așa cum este menit să curgă. Fiind un zeu ce controlează și vremea, el este și un zeu al anotimpurilor și al etapelor din viața umană: copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea. Așa cum Moș Crăciun marchează printre altele și trecerea timpului (nu în mod întâmplător Anul Nou fiind apropiat de Crăciun, contrar tradițiilor firești a popoarelor biblice pentru care Anul Nou venea odată cu începutul primăverii), așa și Indra marchează scurgerea vremii, fiind legat de același Nou Început de care omul, arhaic și modern, are atâta nevoie.
Indra nu a supraviețuit cu același nume decât în religia indică hindusă, oamenii alegându-și numele de indieni după numele zeului, motiv pentru care, odată cu întemeierea Indiei, numele zeului a rămas același. Numele auxiliare pe care le are Indra vorbesc de la sine despre atotputernicia sa, viața și fertilitatea pe care le emană și mai ales relația muncă-recompensă pe care o are zeul cu ființa umană: SAHASRA CHAKSU(zeul cu o mie de ochi), DIVASPATI(stăpânitorul atmosferei), MEGHAVAHANA(zeul purtat de către nori) - de remarcat fiind din nou elementul comun al zborului pe care acesta îl are cu Moș Crăciun. Rig-Veda, cartea religioasă indiană fundamentală, este în cea mai mare parte consacrată din punct de vedere al spațiului lui Indra, chiar dacă, în timp, acesta a fost depășit de zei moderni, cu ocupații noi etc. Cartea indiană sacră spune: "Cel care a dat naștere soarelui și apusului și răsăritului și care a lăsat apele să curgă este Indra".
Astfel, oamenii sunt pregătiți să-și creeze o mitologie modernă, nouă, a mileniului III, pe baza imaginilor din inconștientul colectiv, stocate acolo arhetipal, și care ne modelează felul de a fi în societate și imaginea pe care ne-o formăm asupra celorlalți. Prin urmare, suntem gata să de a accepta și a integra un element nou în cultura noastră imediat dacă el are ceva în comun cu o imagine stocată latent în inconștientul nostru, așteptând un corespondent în viața actuală... Să vedem ce va urma.

noiembrie 2003.