agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-08 | |
Marea Britanie este, de departe, țara cu numărul cel mai mare de cercetări științifice pe cap de locuitor. Nu știu dacă numărul cercetătorilor este mare, dar apreciez că imaginația lor e debordantă, iar productivitatea excepțională. Probabil că nutrind un sentiment de milă față de concetățenii lor, cercetătorii britanici s-au mutat ușor, ușor către studiul altor câmpuri geo-geografico-umane și politice, ultimul dintre ele fiind Statele Unite ale Americii. De comun acord cu cercetătorii nord americani, britanicii au încheiat, în ultima vreme, trei campanii de cercetare având ca subiecți hominizi din State. Punct și de la capăt!
Concluziile a două dintre studii sunt: există diferențe absolute între femei și bărbați în privința atingerii orgasmului; există diferențe absolute între femei și bărbați în privința eliminării stresului. În ce constau diferențele? Păi, în primul caz penetrarea le lasă reci pe femei, însă e fundamentală pentru sexul opus. Cu privire la stres, șoptitul vorbelor dulci la urechea femeii o duce pe aceasta în pragul disperării și către manifestări isterice, ceea ce transformă locul de muncă într-un balamuc, iar etapele și produsele muncii într-un serial de catastrofe calitative. La bărbați, măguleala are efecte evidente opuse. Femeile se destresează după o pipăială fără urmări în crescendo, numai că bărbații o iau razna după un astfel de tratament... întrerupt. Presupun că ajungând la astfel de concluzii, "prăpăstioase" în ceea ce privește dizarmonicele comportamentului uman, cercetătorii britanici s-au retras acasă la ei, trecând la studiul amănunțit al rolului ADN-ului în dezvoltarea neuronului uman, dat fiind că pe aici trebuie să stea ascunsă enigma, după câte au presupus ei. Dezvăluirea fundamental pozitivă a acestui ultim studiu este că, indiferent de sex, oamenilor ADN-ul le pune la dispoziție posibilitatea măririi numărului de neuroni, nu cum se credea până acum, că murim de proștii. Prin urmare avem în cap un fel de depozit de celule nervoase care stau în așteptare, celule care, la o adică, se trezesc la viață și se înmulțesc ajutând persoana (indiferent de sex, vârstă, etnie, educație, religie, profesie etc.) să facă față presiunilor existențiale. Altfel spus, femeile și bărbații sunt dotați echivalent pentru a face față presiunilor și accidentelor psihice, fizice, curiculare (aici cu sensul de: "ce învață fiecare pe pielea lui, nici dracu' nu desface), existențiale, sentimentale etc. Aflat, eu, în plin proces de rumegare a convingătoarelor studii, mi-am mutat neglijent și fără băgare de seamă gândurile spre tăcerea aproximativă a mediei românești. Până cu zece zile în urmă era efervescentă, dospea, se umfla, crăpa, bombarda, mușca, rupea guri, năștea subiecte firești sau monstruoase. Gândea! Trăia! Acum... fâs! Parcă-i în moarte cerebrală. A trecut de la parazitarea acerbă a vieții politice la o oarecare simbioză, pentru ca de trei zile să fie suptă, până la lipsirea completă de vlagă, de către politică și politicieni. Ultima mișcare, abia sugerată, fu făcută de dl. Cristoiu, aseară. Domnia sa a fluturat ieri un document care, chipurile, conține dovezi incriminatoare privind torturarea unor prizonieri ai americanilor în penitenciarele noastre de maximă siguranță. Dosarul ăsta care coclește de anul trecut cu ipotezele lui cu tot prin PUE (Parlamentul Uniunii Europene), prin CE? (Comisia Europeană) și CE E! (Comisia Economică Europeană) m-a determinat să emit ipoteza că maestrul tuturor jurnaliștilor de la noi are un ADN trădător. La fel și presa noastră. M-aștept să apară mutanți. Þin ușile deschise oricărui potențial cercetător cu ADN-ul în firea lui. Simt că mi-a crescut numărul neuronilor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate