Am bucuria să vă anunț o altă nouă apariție de carte: Autoportrete de Adrian Firică - Editura Muzeului Literaturii, iunie 2007.

Realizarea grafică a copertei: Dana Ștefan (Linea)

*

Volumul de poezii va fi prezentat în Cenaclul Agonia.ro, sâmbătă, 16 iunie 2007, unde autorul va fi, desigur, și un prețuit dedicator de autografe.


Impresia cu care rămâi după întâlnirea cu poezia lui Adrian Firică este că muntele pe care stă cocoțat Hollywood-ul a fost aruncat în aer și că universul cinematografic s-a rearanjat, în cădere, după legile hazardului. Explozie, erupție și consecințele violentării. O senzație de déjà-lu și, totuși, de ceva foarte altfel. Altfelograma pare desenată după ritualuri dadaiste: se pun cuvintele într-un săculeț, se scutură, se extrage ordinea aleatorie câștigătoare. Doar că, în cazul de față, vorbim nu despre cuvinte, ci despre propoziții. Un dadaism sui-generis, o joacă inteligentă cu propoziții și fraze în vederea zămislirii unui poem răsucit, nervos, tăiat și imprevizibil.
Autoportretele lui Adrian Firică par a fi extrem de variate dar, de fapt, sunt variațiuni pe o temă dată. Acest Parmigianino care, pictându-se într-o oglindă convexă, își mărește ba o mână, ba un ochi, ba o ureche, este mereu egal cu el însuși, imperturbabil și infatigabil. Pendularea între zoom out și zoom in este motivată de o autodereglare de sine, rimbauldiană oarecum: "degrabă și de unul singur mi-am făcut o astenie pretimpurie de vară". Astenia provoacă, la rândul ei, derivații dintre cele mai surprinzătoare și mai mixate lingvistic: "love!/ lavare humanum est/ diabolicum perseverare".
După exhibiții de genul acesta, se trece la tachinarea metodică a cititorului: "m-am apucat de fumat: contact me!/ if you are a woman interested by cigar or who smokes cigar/ - not necessary a model" (PROLOG). Intenția este însă clar una narcisistă, evident pitită pe după scăpărări perfect ilogice: "când eram mic socoteam că sunt/ acum am alte acțiuni din praf și pulbere" (... între vederi). Fenomenul de pitire are și excrescențe religioase. Din fericire sau nu, poetul șugubăț nu-și ia deloc scriitura prea în serios: "câte douăsprezece/ condacuri și icosuri țineam/ unu la mână/ doi de mână..." (... Doamne).
Declarația este una de ars poetica pe dos: "scriu cu mâna-ntinsă de la extensie-ncoace/ privat de-amorul artei/ de-a-ndărătelea" (... pe linia de ochire a Orizontului). Nu știu de ce, nu-l prea cred pe cuvânt pe autor. Poate pentru că scrisul "de-a-ndărătelea" presupune, totuși, o derulare backward ordonată. Or, aici e limpede că scriitorul face rost cu nesaț de obiectele lirice, le dispune într-o grămăjoară și bum! detonează petarda. Un fel de action painting pe o tablă de darts; cuvintele sunt săgeți aruncate la țintă: "avusesem un plan/ pregătisem răpirea din serai/ din vorbă-n vorb-a rămas rama/ răpirea s-a dat la fund// jurnal de bord: mii și mii de bărcuțe-n derivă" (... cu mâna goală). Figurativul este des-figurat; urmează o bifurcare de drumuri: unul către împărăția abstractului, altul, mult mai circulat, către absurdul bufon, à la Jarry: "îs bune două puncte de vedere/ unul vine cam oblic altul cam de sus/ "cam cum ca" arhisuficientul telescop congenital/ băț privit din lateral și inele-inele-ntr-însele... de-acolo/ n-are decât să vină perfectul îhâm" (... telescopic). În fond, experimentul are loc la nivelul formei, al cadrului, și mai puțin al fondului. Această poezie fără culoare, fără sonor, fără miros, lasă totuși impresia de conglomerat eteroclit: "să pui deoparte semnul de mătase tare/ precum INDUSTRIA NAÞIONAL DE ETIQUETAS LTDA". (Extras din prefața semnată de Felix Nicolau)



Felicitări pentru acest bun volum, Adrian !