“Totuși, gravitația nu poate fi făcută răspunzătoare pentru că ne cade cineva cu tronc”.

Albert Einstein

Autor atipic, Marc Levy reușește să le ofere cititorilor săi povești de iubire credibile, pe care oamenii le pot înțelege la nivel elementar și în care se pot regăsi. Stilul simplu, condimentat cu elemente inedite, transformă cartea într-o cronică a sentimentului modern. Contradicțiile definesc sui generis personajele, îndrăgostiții luptă pentru relația lor chiar dacă acțiunea pare de multe ori să li se împotrivească, conturând un peisaj realist în care fiecare dintre noi se poate imagina. Suferința este generată de evenimente aparent banale, ale căror consecințe ajung să pericliteze însăși esența indivizilor. Minciunile se împletesc într-o lume care știe că nu poate supraviețui decât prin puterea compromisului. Levy prezintă realitatea fără a o judeca și nu încearcă în niciun moment să evite subiectele controversate. Sub învelișul sentimental, autorul abordează probleme complexe, ca natura relațiilor interumane în contextul dezvoltării industriale sau drepturile persoanelor comatoase. Personajele sunt puse în fața unor alegeri pe care și le asumă pe parcursul romanului, nu fără a suferi.
Continuând povestea de dragoste din “Și dacă e adevărat...”, romanul “Te voi revedea” este o frescă a apropierii. Regăsim la fiecare pas emoțiile inerente unei relații, simțim și suferim alături de Arthur și Lauren, dorim să vedem cum iubirea înfrânge orice barieră. Și, așa cum îi stă bine unei povești moderne, finalul este fericit, iar dragostea ne dovedește încă o dată că poate transcende orgoliile, împlinindu-se într-o beatitudine simplă, a fiecărei clipe. Emoțiile se acumulează, din lacrimi se naște speranța. Lumea lui Marc Levy este lumea fiecăruia dintre noi, iar cartea ne poate face să descoperim că și tristețea înseamnă ceva: “Când Lorenzo Granelli începu delicatul proces al fazei de trezire, era ora șase dimineața. Douăzeci de minute mai târziu, Arthur, învelit cu un cearșaf, era dus de Norma spre sala de reanimare. Lauren ieși din blocul operator însoțită de anestezist. Amândoi se îndreptară spre sala alăturată. Își scoaseră mânușile și se spălară pe mâini fără niciun cuvânt. În timp ce se pregăteau să părăsească sala de pregătire, Granelli se întoarse spre Lauren, o privi cu atenție și îi mărturisi că îi va sta alături ori de câte ori va dori ea, pentru orice operație, deoarece îi plăcea foarte mult modul ei de lucru. Tânăra specialistă în neurochirurgie se așeză epuizată pe marginea chiuvetei, cu capul în palme, așteptă până rămase absolut singură și se puse pe plâns.”
Acțiunea se derulează rapid, adesea succesiunea faptelor fiind halucinantă. Marc Levy știe cum să dinamiteze cartea, inserând pasaje violente acolo unde desfășurarea evenimentelor o cere. Alegerile sunt simplificate, opțiunile dispar într-o singură secundă, demonstrând astfel încă o dată caracterul arbitrar al vieții. Nu știi ce se va întâmpla, de aceea nu poți să îți faci prea multe planuri. Arthur învață, pe parcursul lunilor de iubire descrise magistral în “Și dacă e adevărat...” să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună cu persoana iubită. Iată de ce, în “Te voi revedea” el dovedește maturitate, nu se agață cu disperare de Lauren, încearcă până în ultimul moment să o protejeze. Sacrificiul pe care este gata să îl facă îl înnobilează, îl transformă într-un romantic actual, adaptat timpurilor în care trăim, însă păstrând încă reminiscențe sentimentale.
Marc Levy insistă asupra construcției psihologice a personajelor. Tarele sunt expuse, autorul pătrunde adânc în conștiința fiecărui individ, parcă pentru a justifica acțiunile întreprinse de acesta. Ne temem, iubim, suferim, încercăm să îi impresionăm pe cei din jurul nostru, refuzăm să acceptăm realitatea și încercăm să construim o altă lume, mai bună. Romanul reușește să creioneze acest peisaj, adresându-se direct cititorului. Te regăsești în paginile cărții, îți descoperi o față ascunsă, îți înțelegi deciziile și ești înduioșat de puterea covârșitoare a sentimentelor.
Cartea insistă pe sensibilitate, este construită pe ideea de afecțiune. Poți anticipa finalul fericit și totuși tumultul este prezent. Suferi, chiar dacă știi că povestea se va termina bine, suferi pentru că înțelegi că și suferința își are rostul ei. Marc Levy reușește să convingă, să îți prezinte viața, așa cum este ea, cu suișurile și coborâșurile ei, reușește să te facă să te bucuri de ea. Ești fericit și trebuie să fii astfel pentru că te trezești în fiecare zi, pentru că poți să interacționezi cu cei din jurul tău, pentru că există oameni cărora le pasă. Prietenia, iubirea, respectul, micile bucurii care încununează existența, iată comorile asupra cărora Marc Levy ne atrage atenția. Să învățăm să ne bucurăm de ele acum, înainte de a fi prea târziu: “Profesorul Fernstein puse jos valiza Normei, în încăntătoarea cameră de la Wine Country Inn. De luni de zile își promiseseră escapada asta în Nappa Valley. După ce au luat masa în Sonoma, și-au continuat drumul spre Calistoga. În seara asta vor dormi la St. Helena. Hotărârea merita să fie sărbătorită. În ajun, Fernstein redactase o notă către președintele consiliului de administrație al Spitalului San Francisco Memorial, prin care își făcea cunoscută dorința de a ieși la pensie cu câteva luni mai devreme. Printr-o altă scrisoare, adresată conducerii Serviciului de Urgențe, recomanda titularizarea cât mai rapidă a internei Lauren Kline, deoarece ar fi fost regretabil să beneficieze alt spital de calitățile celei mai bune dintre elevele sale. Lunea viitoare, Norma și profesorul urmau să ia avionul spre New York. Dar, înainte de a revedea orașul în care se născuse, el luase hotărârea să se bucure de ultimele sale zile în California.”
Optimismul este caracteristica dominantă a volumului. Personajele cred obsesiv în șansele lor. Levy descrie o lume a învingătorilor, o lume în care fiecare personaj reușește să-și depășească propriu Nemesis. Durerea este depășită cu eleganță, o vreme mai bună există întotdeauna, chiar dacă asta înseamnă o căsătorie fericită sau o odihnă veșnică într-un mormânt din Norvegia. Fiecare este liber să înțeleagă realitatea prin prisma propriului sistem valoric, însă senzația generală este de acceptare relaxată a evenimentelor. Fără scrâșniri din dinți, fără disperare. Viața curge mai departe, iar fericirea este chiar lângă noi. Trebuie doar să știm când să întindem mâna.
Planurile narative se întrepătrund. Descoperim trecutul pe măsură ce prezentul devine inexplicabil. Marc Levy nu ne spune mai mult decât este necesar, ne lasă să umplem golurile, să mergem mai departe, să construim scenariul care ne convine. Iată cum se poate explica imensul succes al autorului francez. Cititorul se poate bucura de poveste, pentru că are libertatea de a o interpreta. Fără sentințe, fără perorații inutile. Evenimentele se derulează, personajele trăiesc, iar tu poți privi de la distanță și poți interveni. Posibilitățile sunt nelimitate.
Relațiile interumane sunt construite cu migală, demonstrând că Marc Levy este în primul rând un analist fin al condiției umane. Momentele de ezitare, tracul personajelor, emoțiile, primul sărut, confuzia inerentă acestuia, dorința, mângâierea, toate sunt descrise credibil, completând un mozaic impresionant de trăiri. În lumea lui Arthur fiecare eveniment are un sens ascuns, ocultarea este un procedeu existențial indispensabil. Putem crede că o persoană a fost simultan în două locuri diferite, putem crede că iubirea transcende moartea. Nimic nu pare imposibil în fața gesturilor simple de iubire. Trebuie doar să avem încredere în cel de lângă noi, trebuie să pășim în dulap fără să ne gândim la consecințe. Ușa ne așteaptă, întotdeauna deschisă: “Deschise ușa dulapului și tresări. Un pui de bufniță alb, ținut de un braț întins, se uita țintă la el, din întuneric, cu privirea protejată de niște ochelari de copil, pe care Arthur îi recunoscu de îndată.
- Cred că s-a vindecat, n-o să-i mai fie niciodată frică de lumina zilei, spuse o voce timidă, ascunsă în întuneric.
- Te cred! Ochelarii ăștia i-am purtat chiar eu. Prin ei, vezi niște minunății în culori.
- Așa se pare! răspunse Lauren.
- Nu vreau să fiu în niciun caz indiscret, dar ce faceți voi doi acolo?
Ea înaintă cu un pas și ieși din umbră.
- Ce-o să-ți spun nu e ușor de înțeles, e imposibil de admis, dar, dacă vrei, cu adevărat, să ai încredere în mine, atunci, poate că mă vei înțelege, în cele din urmă, și ăsta e un lucru foarte important, pentru că – acum știu – tu ești singura persoană din lume, cu care pot împărtăși acest secret.
Și Arthur intră, în sfârșit, în dulap...”
“Te voi revedea” continuă povestea din “Și dacă e adevărat...”, punându-ne la încercare. Mai avem oare puterea de a crede în mituri? Mai avem oare puterea de a crede în victoria iubirii? Sunt întrebări la care Marc Levy răspunde pozitiv, prin poveștile sale spuse într-un stil simplu, care merg direct la țintă. Cartea fascinează cititorii prin mozaicul de elemente actuale interpretate și constituite într-o metafizică modernă apropiată fiecăruia dintre noi. Să ne lăsăm atrași de această strălucire, să ne bucurăm de fiecare moment de iubire pe care viața ni-l oferă. Trebuie să credem în minuni, să credem în puterea haosului. Nu are rost să construim teorii, singura care merită toate eforturile este viața, maiestuoasă în “banalitatea” ei. Te voi revedea, iată cum despărțirea devine un nou început. Până la urmă, în viața fiecăruia dintre noi au existat momente în care nu am putut decât să murmurăm, și dacă e adevărat...




Bibliografie

Marc Levy – Te voi revedea – Trei – 2006