Niciodată n-aș fi crezut că după atâția ani de la evenimentele din decembrie 89, cineva să vină atât de puternic cu literatura de sertar și nu numai, prezentată într-o suită de cărți: „Comentarii de teorie literară” și „Lecturi parabolice din proza românească”, ambele la editura Risoprint din Cluj Napoca, 2006 și „Lecturi parabolice din proza rusă postbelică” la editura Dacia, Cluj Napoca, 2006. Iată că Alexandru Zotta, cadru universitar în urbea de pe Someș, și-a asumat acest risc, după care recidivează în aceeași manieră cu un op care merită toată atenția cititorului, „Intermitențe critice”, editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007, (cu aspect grafic deosebit) justificându-și de această dată întârzierea: „obligațiile profesionale nu mi-au oferit răgazul unor însemnări sistematice și consecvente” și reproșându-și că nu a reușit să întreprindă „un demers absolut obligatoriu pentru conștiința oricărui intelectual”, ca apoi să recunoască deschis valoarea a două personalități asupra operelor cărora ar fi trebuit să se aplece, regretând că „nu am notat nimic despre activitatea de excepție în plan cultural și literar a profesorului Nae Antonescu” și că trăiește aceeași insatisfacție și „în cazul regretatului om de cultură și prieten, Vasile Savinescu”. Criticul își motivează lipsurile într-o manieră elegantă ; „nu pentru că nu aș fi simțit datoria și plăcerea unei asemenea întreprinderi, ci, dimpotrivă, pentru că acestea s-ar cuveni să fie cuprinse cel puțin într-o lucrare monografică închinată acestui neobosit intelectual, critic și istoric literar, cu o contribuție de exemplaritate academică în domeniul revuisticii românești și cu o existență de martir.”

Prima parte a cărții cuprinde cronici la volumele unor poeți aflați într-un „spațiu geografic și spiritual, real și simbolic” unde „cuvântul devine armă, tăiș ascuțit, mânuit cu pricepere de un luptător care deține tenacitatea funciară a barbarilor energici, migratori odinioară prin Nordul arhaic”, apărute într-un interval de aproape un sfert de veac (1983-2007) prin diverse publicații cu răspândire regională sau națională. Autorul a întâmpinat critic cărțile mai apropiate de debut (Radu Ulmeanu, Ion Vădan, Ioan Nistor). Alții „ajunși la o venerabilă vârstă” au beneficiat de același spirt critic aplicat cărților scrise la deplina lor maturitate (Ovidiu Suciu, Petre Got, Ion Ghiur) sau a altora ce și-au făcut „intrarea în eternitate” (Alexandru Pintescu, Gabriel Rațiu). O amplă analiză asupra creației literare i-a rezervat-o lui George Vulturescu, poet care, în perioada analizată și-a adus o contribuție majoră la promovarea culturii în această zonă a geografiei literare, al cărui volum se constituie în întregime într-o „figură care ar urma să combine șase dimensiuni ce s-ar putea considera definitorii pentru spațul nordic.” Alexandru Zotta, practică o critică atentă, cu argumente temeinice la ideile pe care le formulează, dezvăluind o viziune care respectă deosebit textul și sugestivitatea acestuia, deschizând cititorului calea spre reflecții proprii.

Partea a doua a lucrării „se referă doar la cărțile unora dintre prieteni și cunoscuți, (Gheorghe Bulgăr, Vicu Mândra, Monica Spiridon, Gheorghe Glodeanu, Elena Abrudan, George Achim, Alexandru Pintescu) „fără nici o pretenție de clasificare după nici un fel de criteriu, aducându-le astfel modestul omagiu pentru harul și hărnicia lor”, dar ele pot fi considerate o valoroasă contribuție la „o istorie regională a literaturii sătmărene”. Ea cuprinde cronici asupra cărora Alexandru Zotta și-a exprimat opiniile, contribuind la promovarea acestor lucrări, în perioada amintită. Cu toate că registrul lecturilor se limitează la un anumit spațiu literar, Alexandru Zotta face, prin interpretările sale critice, o raportare a literaturii regionale la cea națională, aducând contribuții substanțiale la panorama contemporană a scrisului românesc.

Privind mai atent cronicile prezentate în actualul volum, Alexandru Zotta poate fi considerat un critic al generației sale cu preocupări majore pentru marile valori ale literaturii universale, cu predilecție pentru marea literatură rusă.

Cele două discursuri ale autorului, prilejuite de decernarea titlului de "Doctor Honoris Causa" unor personalități cu contribuții remarcabile la scrisul românesc, Nicolae Breban și Joachin Garregos Buena încheie strălucit prezenta carte.

După parcurgerea lucrării se poate observa că Alexandru Zotta și-a consolidat atât statutul său profesional cât și pe cel de critic, exersat în toate genurile literare, ambele fundamentate pe erudiție și un rafinat gust estetic. Cărțile lui vor revela în permanență un spirit critic, întemeiat pe valorile axiologice estetice și filozofice, contribuind astfel la promovarea unor reale valori spirituale. Ca mărturie stau operele analizate în această carte, cu predilecția radiografierii unei anumite perioade de timp și a unui spațiu bine delimitat al geografiei noastre literare.