Mary Cassatt este una dintre puținele femei de la începutul sec. 20 care s-au impus în domeniul artistic într-o istorie a artei dominată de bărbați. Americană de origine, ea a locuit 60 de ani în Franța, sprijinind primul mare curent al artei moderne: impresionismul. Deși avea o educație aleasă, manifesta un interes deosebit pentru formele moderne de artă și o deschidere către tehnicile și ideile artistice avangardiste. Mary Cassatt s-a născut în mai 1843, în Allegheny City, în apropiere de Pittsburg, S.U.A. Tatăl ei era un banchre bogat care, curând după nașterea lui Mary, a devenit primar. Familia Cassatt era exponenta a două clase sociale: vechea aristocrație colonială americană și noua clasă a societății capitaliste antreprenoriale, care se năștea odată cu creșterea fenomenului industrializării. Prin urmare, Mary avea un statut social garantat, la adăpostul grijilor materiale, precum și o cunoaștere a mediului cultural de la o vârstă fragedă. În anul 1849, familia Cassatt s-a mutat la Philadephia, orașul american ce avea să fie asociat în timp cu imaginea lui Mary Cassatt. Cursul anilor următori a fost decisiv pentru tot restul vieții sale. Timp de doi ani familia a călătorit în Europa, din pricina bolii grave a lui Robert, fratele lui Mary. Familia a petrecut mult timp la Paris, apoi la Heildelberg și Darmstadt, unde, în cele din urmă, băiatul de 13 ani s-a stins din viață. După întoarcerea la Philadelphia, oraș cultural pe atunci și al doilea ca mărime din S.U.A., Mary a început să-și dea seama ce vrea să fie cu adevărat. La numai 15 ani, Cassatt s-a hotărât că vrea să devină artistă, iar un an mai târziu, în 1860, s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Pennsylvania, prima școală și primul muzeu de artă din America.
În secolul anterior în Europa, femeile fuseseră acceptate selectiv în cadrul academiilor de artă, iar din anumite puncte de vedere, Academia din Pennsylvania era o instituție vizionară, care oferea aceeași educație atât fetelor, cât și băieților, folosind crochiul, imitarea operelor marilor maeștri sau pictura cu modele. Totuși, Mary Cassatt se plângea că pierde prea mult timp cu desenarea unor animale, cum ar fi vacile. Pe lângă asta, deși erau foarte bine instruite, fetele aveau de înfruntat prejudecățile mediului artistic local care pretindea femeilor să se rezume la pictarea de portrete.
În 1865, pe vremea când Războiul Civil încă făcea ravagii, Cassatt a luat decizia inevitabilă de a merge în Europa, pentru a-și perfecționa calitățile artistice. Cu toată opoziția tatălui, s-a îmbarcat împreună cu mama sa în ceea ce avea să devină un tur de forță artistic, prima oprire fiind la Paris. Avea să afirme că Parisul era orașul ce permitea unei femei să presteze o activitate pentru care să fie apreciată. Nu putem însă trece cu vederea spusele lui Renoir, artist recunoscut pentru atitudinea lui radicală, care a afirmat că avocatele și profesoarele sunt ca niște „viței cu cinci picioare“, considerând că femeile artiste sunt de-a dreptul ridicole. Aici la Paris, „École Nationale Superieure Des Beaux Arts“, cea mai renumită școală din Paris și din lume, i s-ar fi potrivit cel mai bine, dar care, din nefericire, se adresa exclusiv bărbaților. De aceea, ca alternativă, Mary a apelat la ajutorul unui profesor proaspăt numit, pe nume Jean Léon Gérome, luând lecții în atelierul lui. Însă adevăratul loc de studiu al ei se afla la câteva sute de metri mai departe de celebra școală. Aici, în cel mai mare muzeu al lumii, Luvru, Cassatt s-a alăturat altor tineri dornici de afirmare care veneau să facă schițe sau să picteze, cu scopul de a studia colecțiile fenomenale aflate aici. Totuși Luvrul era numai unul din centrele pariziene de interes artistic. Valorile se triau la Salonul anual subvenționat de stat, un barometru al artei contemporane, care avea să se transforme treptat, într-un centru internațional al artiștilor, al negustorilor de artă și al colecționarilor. În 1868, Cassatt expune la Salon tabloul intitulat „Cântăreața la mandolină“, care redă imaginea emoționantă, aproape sentimentalistă, dar directă, a unei fete de la țară care cântă la instrumentul cu coarde. Se pare că pictura a fost bine cotataă, fiind expusă la nivelul privirii, în condițiile în care pereții erau tapetați de sus până jos cu diverse tablouri. Încurajată de succesul său modest, Cassatt s-a înscris și în anul următor, dar a fost respinsă și a declarat prietenilor că se simte umilită. După un scurt popas la Roma împreună cu mama sa, sub presiunea războiului franco-prusac, Cassatt s-a întors acasă în 1870. La câteva luni după revenirea în America, plasticiana dorește să se întoarcă în Europa, unde apele s-au liniștit, dar opoziția părinților merge până la retragerea sprijinului financiar. Totuși, ea caută alte mijloace de finanțare pentru călătorie și se întâlnește la Pittsburgh cu un episcop catolic care o angajează să reproducă pentru catedrala din oraș câteva lucrări ale maestrului italian manierist Corregio. Aceste lucrări se aflau în orșul italian Parma, așa că artista pleacă într-o altă călătorie lungă prin Europa. Petrece opt luni în Parma pentru a copia lucrările și a câștiga bani, după care pictează tabloruri în stilul artei italiene din sec. 17 și 18. Familia sa considera ca e bine sa se axeze pe portretistică, însă dorința ei era să execute lucrări mai ample.
În prima fază a creației lui Cassatt se remarcă tendința de a experimenta, cu scopul de a da naștere unor valori noi. De aceea ulterior se detașează de creațiile maeștrilor europeni consacrați și se apropie de pictorii contemporani recunoscuți. Se spune că, reîntoarsă la Paris, în timp ce trecea pe bulevardul Haussmann și se uita în vitrinele galeriilor de artă, o serie de pasteluri aprinse i-ar fi atras atenția. „Mi-au schimbat viața“, avea să scrie ea mai târziu. „Am văzut arta așa cum îmi doream s-o văd.“ Era opera lui Edgar Degas, unul dintre fondatorii primului curent modern avangardist: impresionismul, care a intrat în atenția publică în 1874, când un tablou de Claude Monet, „Impresie – răsărit de soare“, fusese ridiculizat de criticii francezi. Impresioniștii își luau subiectele din viața modernă: gări, străzi, oameni în timpul unui joc, iar tehnica lor era experimentală, încercând să surprindă urmele evanescente ale luminii. Cassatt a fost atrasă și de faptul că impresioniștii fuseseră respinși din Saloane, ajungând să organizeze expoziții separate.
Dorința lui Cassatt de a se afilia curentului impresionist e evidentă în tabloul ei, intitulat frust „Fetiță în fotoliu albastru“, care impresionează la prima vedere prin tușe precise, subțiri, mai ales cele care conturează fotoliul. În acest tablou pictorița își asumă riscul de a picta fetița pe un fundal încărcat cu o carpetă în carouri și o pernă, rezultatul având efectul unei animații. Cheia tabloului e starea pe care o transmite și subiectul abordat, la anumite tușe autoarea fiind ajutată în parte și de Degas.
Cassatt, trecută de 30 de ani, fără copii, se simțea într-un fel obligată să devină ea însăși copil, odată cu sosirea la Paris a părinților și surorii sale. Familia fiindu-i pe parcurs un mijloc de inspirație. Un exemplu este tabloul „Citind Le Figaro“, cu portretul mamai sale, Katherine.
În 1879 Cassatt face ultimul pas – și-a consolidat relația ei cu impresioniștii prin acceptarea invitației de a expune în cadrul celei de a patra expoziții impresioniste. „Femeie cu colier de perle în lojă la teatru“, unde este chiar chipul sorei sale, Lydia, constituie unul din tablourile expuse în care se regăsesc profunde accente policromatice impresioniste.
Opera lui Cassatt a fost întreruptă de grija pe care o purta familiei sale. Mama ei era grav bolnavă, iar în 1822, sora ei Lydia a murit. Devastată de durere Cassatt nu a mai expus numic până la Expoziția Impresioniștilor din 1866.
Sfârșitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică. Începea cea mai fructuoasă perioadă din cariera ei, cînd a început să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziție organizată la Beaux Arts, Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige și alții. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, operă avută la acea vreme în vizorul criticilor de genul masculin, dar a încurajat creatoarele femei din deceniile următoare.
În 1891 moare tatăl lui Cassatt, dar acest fapt, deși dureros, îi conferă un nou sens al libertății. Își cumpără propria casă, imensa Chateau of Beaufresne, din jurul careia a realizat diferite peisagistici, iar moartea mamei sale în 1895, i-a declanșat ultima perioadă importantă de creație: a determinat-o să exploreze mai intens ca oricând subiectul mamei și copilului, reprezintând una din cele mai importante teme din istoria artei, care, de obicei, redă imaginea Fecioarei Maria și a pruncului Iisus. Cassatt pictează mame tandre, dar moderne, hrănind copii, îmbăindu-i și citindu-le. Într-un fel, aceste picturi sunt reflexul simbolic al regretelor artistei. Cassatt nu avut niciodată copii, dar a declarat deseori că fost măritată cu arta sa. A intrat în lumea umbrelor la 14 iunie 1926. A fost o artistă împlinită din punct de vedere financiar în timpul vieții, însă în ultimii ani ai vieții sale a avut senzația că a vândut pe piață prea multe opere.
Astăzi, la peste 80 de ani de la moartea ei două lucruri rămân evidente:
1. A fost unul dintre primii mari artiști plastici americani din sec. 19, contribuind la crearea unui avânt cultural al cărui impact e încă evident și în prezent.
2. A fost o pionieră în pictura americană, deși detesta eticheta de „femeie artist“, una dintre puținele femei artiste plastice dinaintea secolul 20 cu o reputație deosebită.