Poimâine sunt Floriile -sărbătoarea copiilor.
E interesant cum parcă uităm că dincolo
de a fugi cât poate de plictiseală,
Acela pe care ne permitem cu obraznicie
să-L type-uim cu minuscule
deţine umor şi o imbatabilă doză de
ironică îngăduinţă

spun asta privindu-L cum a lăsat lumea şi pe noi să se desfăşurăm
în toată prostia,
nealterându-ne cu nimic pohta de-a dreptul uluitoare
de a ne bălăci
în ridicol.

Mi-e drag şi puţintică ruşine, dar tot nu pot să nu îmi imaginez
că zâmbetul i-a mijit vesel -măcar şi pentru o clipă-
în colţul gurii
privind la scălambăielile micilor golănei desculţi ai cetăţii
care - hai să fim serioși
probabil mai strigau printre osanale
şi unele glume, pe care –nu mă întrebaţi de ce, pentru că nu ştiu–
evangheliştii nu le-au lăsat
consemnate

Spun toate astea nu pentru a vă deranja,
nici pentru a provoca vreo ofensă,
ci mai ales pentru a vă ruga
(cu pioșenia care mă caracterizează)

să-mi spuneți,
în comentarii literare
și de tot pline de spirit:
cum e mai bine să gătesc scrumbiile pentru duminică?
– pe jar?
– sau trase-n ulei, cu mujdei pe deasupra?

Căci (nu-i aşa?) ce altceva este lumea
dacă nu o flecăreală magistral pusă-n scenă,
şi-n care,
dacă nu știm să ne asumăm fiecare doza lui de ridicol
- măcar în pragul marilor sărbători
și o ardem pe „prețiozitate”, riscăm,

atunci când va fi
să facem saltul peste fileu
-cum ar fi zis CTP - să avem o neplăcută dezamăgire
descoperind că avem costumul de nuntă alcătuit
din tatuaje și că party-ul e,
de fapt,
despre cât de fină și nealterată ar fi trebuit să ne fie
hai să nu zic epiderma,
dar ceva cu sens apropiat,
pe care încă nu știu să-l numesc.