agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6675 .



Impresii după vizionarea piesei \"Idolul si Ion Anapoda\"
articol [ Cultura ]
Sala Atelier, T.N.B.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2006-03-30  |     | 



Idolul și Ion Anapoda

Iubirea vine la prezență prin cele nebăgate în seamă, revelând taina numelui și a chipului. Paradoxal, cele îmbrăcate în aura prestigiosului glisează la suprafața realității, nu pătrund până la miezul iradiant și comuniant al iubirii, tind spre o estompare a personalității purtătorului lor.
Astfel, idolul apare ca imaginea fără suport iconic, care își exercită seducția prin intermediul prestigiosului: al șarmului și siguranței de sine afișate, al vitalității, autorității, bogăției, istețimii, vanității vestimentare, lingvistice, gestuale... Nu lasă să transpară icoana care indică spre vocația transcendenței, spre taina și nebunia iubirii în raport cu structurile decadente ale aparenței.
Căile regăsirii de sine se desfășoară pe doi versanți care se întâlnesc pe piscul schimbării la față în lumina iubirii genuine. Ion Anapoda și Frosa, magistral interpretați de Dan Puric și Irina Cojar.
Deconstrucția ordinii aparente se desfășoară în paralel cu rememorarea numelui și arătarea la față a chipului lăuntric. Inaderența lui Ion Anapoda la lumea aparențelor vine din faptul că nu a construit între sine și ceilalți un ecran de protecție și ascundere, un paravan pe care să-și proiecteze propriile dorințe și neîmpliniri, și în care aceia să apară ca obiecte ale dorinței sau factori de realizare a propriilor planuri. El nu gravitează în jurul propriului sine, nu își construiește o imagine, nu folosește metode spre atingerea țelurilor, nu are dezvoltat instinctul luptei pentru supraviețuire sau impunere. Este mai curând un centru iradiant de dăruire în așteptarea răspunsului împlinitor.
Personalitatea sa lăuntrică este în fapt prea pronunțată pentru a se lăsa estompată și absorbită de tensiunea superficială a prestigiosului. Poticnelile lui sunt expresia unei sensibilități nefardate. Dinamica sa lăuntrică determină o deconstrucție continuă a imaginii de sine, prin spontaneitatea gestului iconic de dăruire, al investirii în prietenie și în zidirea celuilalt.
Această discretă deconstrucție îl scoate din centrul lumii polarizate de interese pragmatice, centrate pe sine, prea grăbite pentru urcușul pe scara pseudo-valorilor sociale, redându-l contemplării și dăruirii către celălalt. Suferința sa stă în singularitatea gestului său de generoasă deschidere, rămas fără răspuns.
Ion Anapoda are vocația alterității, a prieteniei, a dăruirii de sine nemijlocite. Dar gestul său nu găsește ecou în cei din jurul său, atrași de mirajul „metodelor” de atingere a scopurilor dezirabile. Ion pare anapoda pentru că între dorințele și actele lui rămâne întotdeauna un spațiu pentru contemplarea și adăpostirea alterității. Într-o lume în care dialogul este socotit în regimul separării și nu al perihorezei, în câmpul luptei pentru imagine, pentru impunere și supraviețuire și nu al comuniunii, prezența sa insolită, pașnică și neofensivă este scoasă în afară, este înregistrată de ceilalți la persoana a treia, sub o adresare nedefinită: „dânsul”.
Trăind drama izolării, a ex-comunicării prin ignorarea de către ceilalți a numelui său, el își întoarce atenția și ajutorul spre nebăgata în seamă Frosa, aflată în căutarea chipului pierdut. Inițierea ei în taina cuvântului ne apare ca o naștere din nou. Astfel, ea își rememorează, își conștientizează treptat chipul iconic. Odată cu aceasta, plânsul ei se purifică și se face izvor de înnoire a trăsăturilor sufletești și trupești. Darul necondiționat al lui Ion prin care Frosa redescoperă cuvântul și prin aceasta propriul chip, primește ca răspuns darul chemării pe nume, ce dezvăluie intimitatea iubirii.
În finalul dramei, chipul Frosei și numele lui Ion se luminează reciproc, în chip nedespărțit, ca într-o zugrăvire de icoană. Piesa se desfășoară într-un ritm alert, pasionant, pe două planuri: unul al tensiunilor superficiale, în care miza este dată de obiectul dorinței, generator însă de polarizare conflictuală, iar celălalt în planul iconic al dăruirii de sine și descoperirii celuilalt prin germinarea iubirii necondiționate, care pleacă de la nefățărnicia deschiderii către celălalt așa cum este el...
Din preaplinul artei s-a revărsat peste martorii prezenți în sala Atelier lumina și lacrima de bucurie a iubirii împărtășite. Invocarea ajutorului dumnezeiesc peste întâlnirea celor doi protagoniști dă o notă aparte de taină acestei sublime desfășurări dramaturgice.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!