Nikolaus Lenau
*13.08.1802 Csatád/Ungaria, azi Lenauheim/România; †22.08.1850 Oberdöbling/Viena/Austria

Franz von Niembsch a fost fiul neastâmpărat al unei familii de patricieni cu origini slavice din orașul silezian Strehlen, astăzi Strzelin în Polonia. Deja străbunicul său a fost ofițer. Această tradiție militară s-a păstrat în familia Niembsch (scriere mai veche Niembtz) până în secolul IXX.
În anul 1798 tânărul Niembsch, la vârsta de 21 de ani, a trăit viața plină de peripeții a unui subofițer dintr-un regiment de dragoni din Buda (Budapesta). Înfruntând multe obstacole familiale se căsătorește un an mai târziu cu Therese Maigraber din Pesta (Budapesta). Renunțând la cariera militară, devine funcționar public în satul Uj-Pecs, acum Peciu Nou, din Banat. Acolo familia Niembsch primește două fetițe: Magdalene și Therese.
Franz von Niembsch este însă transferat în satul Csatád, din 1920 Lenauheim. Aici se naște la 13 august 1802 Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, cel care urma să devină poetul Nikolaus Lenau. Sora cea mare a micuțului Nikolaus moare în același an la vârsta fragedă de trei ani. În iunie 1804 se naște o fetiță, botezată tot Magdalene, sora cea mai mică a lui Niki - așa îl numeau membrii familiei și mai târziu prietenii.
Capul familiei, Franz von Niembsch, nu a renunțat din păcate la viața sa destrăbălată, renunțând în schimb la serviciul său. După un sejur la Viena moare în aprilie 1807 la vârsta de 29 de ani. Therese von Niembsch se întorsese la acea dată deja cu copiii la mama ei, la Buda, unde s-a căsătorit în anul 1811 cu medicul Vogel.

În anii 1812 – 1815 Niki este elev la un liceu din Pesta. Aici învață și cântatul la gitară. În anul 1816 familia Vogel – Niembsch, îmbogățită cu încă doi copii, se stabilește pentru doi ani la Tokaj. De aici mama se întoarce cu cei cinci copii, dar deocamdată fără noul tată, la Buda. Un biograf scrie despre această periodă din viața lui Lenau: „De multe ori lipseau cele necesare și nu întotdeauna copiii puteau să meargă sătui la pat.“
În 1818 Niki merge la bunicii din partea tatălui la Stockerau lângă Viena. Bunicul său, Joseph von Niembsch, îl trimite în capitala imperiului austro-ungar să studieze filozofie. Din 1821 datează scrisori, în care Niki Niembsch amintește de primele încercări literare.
Colegi de studiu ai lui Niembsch relatează deja din această perioadă despre firea lui oscilantă. Astfel poetul Johann Gabriel Seidl (1804 - 1875) a scris că Niembsch nu „a știut să se integreze în formele prescrise, care constituiau pentru firea sa neliniștită cătușe de îngrădire, și a devenit ba aici ba colo scabros.”
După terminarea studiului de filozofie Niembsch a început să studieze dreptul maghiar, schimbând după moartea bunicului (1822) la agricultură și un an mai târziu la dreptul german, pentru a-l părăsi fără diplomă în favoarea medicinei. Am ajuns în anul 1826 și Dr.R Preuß notează într-o schiță biografică: „O neliniște ciudată își face apariția în viața lui.”
Starea sa sufletească se răsfrânge și asupra vieții amoroase. Prima cunoștință cu o fată din Viena pe numele Bertha se încheie după patru ani în 1827.
La 24 octombrie 1829 moare în brațele sale mult iubita și adorata mamă. O lovitură imensă pentru firea șovăitoare a maistrului Niklas - așa l-au numit colegii studenți din Viena.
La 26 septembrie 1830 moare și bunica lui Nikolaus Niembsch, lăsându-i o mică avere. În consecință studentul de medicină a părăsit definitiv universitatea. Singurul lucru pe care Niembsch l-a făcut consecvent a fost compunerea de poezii, pe care le-a semnat de la prima apariție în antologia „Aurora” (1828) cu N. Niembsch sau numele întreg.

În martie 1830 apare prima poezie semnată cu pseudonimul Lenau, ultimele două silabe ale titlului său de aristocrat, pe care îl moștenise de la bunicul său. Deci din Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau (rom.: N. F. Niembsch Nobil de Strehlenau) devenise Nikolaus Lenau.
În iunie 1831 poetul părăsește Austria, cu forma de guvernământ dictatorial a lui Metternich, și se deplasează la Stuttgart, care îi devine o a doua patrie. Aici îi întâlnește pe poeții Gustav Schwab, Ludwig Uhland, Justinus Kerner, Paul și Gustav Pfizer, Karl Mayer și pe Contele Alexander de Württemberg, un mare pasionat de literatură și artă. Poate decisivă pentru soarta sa de poet a fost întâlnirea cu editorul Baronul de Cotta.
În perioada 1831 – 1832 Lenau suportă un nou eșec într-o relație de dragoste cu Charlotte Gmelin. Culoarea sufletească a poetului devine tot mai sumbră. Într-o scrisoare mărturisește: „Mă stăpânește un demon al ghinionului.”
Lenau speră să-și găsească liniștea sufletească în Statele Unite ale Americii. La 1 august 1832 părăsește pe vaporul „Baron van der Kapellen“ portul Amsterdam și ajunge după o călătorie de 10 săptămâni la Baltimore. Șederea sa în America a fost o singură decepție, cum altfel nici nu se putea, așa că îl găsim în iunie 1833 iarăși pe meleagurile germane. Aici Lenau călătorește necontenit între cele două centre ale vieții sale, Viena și Stuttgart. La Viena era Sophie Löwenthal, pentru care simțea o dragoste nemuritoare, dragoste care urma să rămână însă, datorită vieții conjugale a Sophiei, platonică, și aproape de Viena locuia sora sa Therese cu cumnatul său Schurz, care îi era prieten din anii studenției; iar la Stuttgart erau tovarășii de aceeași gândire în domeniul poeziei.
În perioada 1836 – 1842 Lenau scrie și publică operele care urmează să-i asigure un loc în olimpul poeziei germane. Este vorba de poemele lirice „Faust“, „Savanarola“ și „Die Albigenser“ (Albigensii).
O nouă aventură amoroasă cu un sfârșit tragic o trăiește Lenau în anul 1839 cu cântăreața Karoline Unger. Sănătatea sa este de zi ce trece mai șubredă. Într-o scrisoare din anul 1841 a scris: „Simt deja mirosul de pământ în nas; am impresia că o să mă îngroape curând.”
Lenau a început să fie tot mai indiferent față de tot ce avea importanță până acum. Nici succesul poeziilor sale nu l-a mai interesat, nici natura ca izvor de inspirație. Numai muzica îi era un însoțitor permanent și în aceste momente de descumpănire. Lenau era un violonist cu o virtuozitate remarcabilă. Se spune că nu făcea nici o călătorie fără vioara sa, dintr-un atelier din Cremona, iar biograful R. Preuß menționează faptul că Lenau „cânta în exaltare maximă opt ore pe zi”.
Lenau se află în stațiunea balneară Baden și lucrează la poemul „Don Juan“, când se îndrăgostește din nou. Fata se numea Marie Behrend și era fiica fostului primar din Frankfurt. S-a scris anul 1844. Lenau se logodește, dar nici nunta nu se mai ține și nici „Don Juan“ nu se poate bucura de un epilog. La 15 octombrie prietenii lui Lenau înregistrează cu spaimă primele simptome de nebunie în comportarea poetului.
Lenau este internat în stațiunea de psihatrie la Winnenthal aproape de Stuttgart. La 13 mai 1847 prietenii îl duc la ospiciul de alienați din Oberdöbling lângă Viena. Aici moare la 22 august 1850 în brațele cumnatului său. Două zile mai târziu corpul neânsuflețit al lui Nikolaus Lenau a fost înmormântat pe cimitirul sătesc din Weidling, unde locuia sora sa Therese și cumnatul său devotat.

Opera poetică a lui Nikolaus Lenau trăiește mai departe. Profesorul R. Preuß rezumă în schița sa biografică din anul 1943: „Lenau este fără îndoială cel mai mare poet pe care Austria l-a avut în ultimul timp și pe lângă Heine cel mai mare liric care a cântat după Goethe în limba germană.“
Multe antologii de poezii conțin și în timpurile noastre versuri de Lenau. Două exemple: „Das deutsche Gedicht vom Mittelalter bis zum 20. Jahrhundert“ (Poezia germană din evul mediu până în secolul XX) conține nouă poezii de Lenau, iar în cărticica „Österreichische Dichter von Nestroy bis Hofmannsthal“ (Poeți austrieci de la Nestroy până la Hofmannsthal) putem citi patru aforisme semnate de autorul originar din Banat.
Multe poezii ale lui Lenau au fost puse pe note. În anul 2002 a apărut la München din inițiativa muzicologului, dirijorului și organistului Franz Metz (*1955, Lugoj) CD-ul „Lieder nach Lenau“ (Cântece după Lenau) cu lieduri compuse de Felix Mendelssoh-Bartholdy, Carl Evers, Robert Schumann, Franz Liszt, Gheorghe Dima, Peter Kleckner, Emmerich Bartzer și Franz Metz. Opusul 20 al lui Richard Strauss, poemul simfonic Don Juan, a fost inspirat tocmai din ultima lucrare poetică a lui Lenau.
Scriitorul Ferdinand Kürnberger (*3.7. 1821 Viena, †14.10. 1879 München) a publicat în anul 1855, deci numai cinci ani după moartea lui Lenau, romanul „Der Amerika-Müde“ (Obositul de America), inspirat de călătoria acestuia în lumea nouă. Scriitorul contemporan Peter Härtling (*1933) a scris romanul „Niembsch oder Der Stillstand“ (Niembsch sau Stagnarea), apărut în anul 1964.
Recepția operei lui Lenau în România și îndeosebi în Banat a fost întotdeauna vie. La 16 august 1931 a fost inaugurat la Lenauheim în casa de naștere a poetului muzeul Lenau care poate fi vizitat și astăzi.




Abendbilder

1.
Friedlicher Abend senkt sich aufs Gefilde;
Sanft entschlummert Natur, um ihre Züge
Schwebt der Dämmerung zarte Verhüllung, und sie
Lächelt, die holde;

Lächelt, ein schlummernd Kind in Vaters Armen,
Der voll Liebe zu ihr sich neigt; sein göttlich
Auge weilt auf ihr, und es weht sein Odem
Über ihr Antlitz.

2.
Stille wird’s im Walde; die lieben kleinen
Sänger prüfen schaukelnd den Ast, der durch die
Nacht dem neuen Fluge sie trägt, den neuen
Liedern entgegen.

Bald versinkt die Sonne; des Waldes Riesen
Heben höher sich in die Lüfte, um noch
Mit des Abends flüchtigen Rosen sich ihr
Haupt zu bekränzen.

Schon verstummt die Matte; den satten Rindern
Selten nur enthallt das Geglock am Halse,
Und es pflückt der wählende Zahn nur lässig
Dunklere Gräser.

Und dort blickt der schuldlose Hirt der Sonne
Sinnend nach; dem Sinnenden jetzt entfallen
Flöt’ und Stab, es falten die Hände sich zum
Stillen Gebete.

[1822 - 1825]



Tablouri serale

1.
Seara pașnică se așterne peste câmp,
Lin adoarme natura, în jurul trăsăturilor ei
Aplanează camuflarea gingașă a amurgului, și ea
Zâmbește, cea grațioasă;

Zâmbește, un copil somnolând în brațele tatălui,
Care plin de dragoste se apleacă asupra ei; ochiul său
Dumnezeiesc o privește, și adie răsuflarea lui
Peste fața ei.

2.
Liniștea cuprinde pădurea; cântăreții
Drăgălași verifică, legănându-se, creanga, care prin
Noaptea îi duce în întâmpinarea zborului nou și a
Cântecelor noi.

În curând apune soarele; uriașii pădurii
Se înalță mai sus în văzduh, pentru a-și
Încorona capetele cu a serii
Trandafiri grăbiți.

Deja amuțesc pășunile; numai rar
Se mai aude clăncănitul clopoțeilor de vită,
Și dintele, selecționând, culege năpăsător
Ierburi mai închise.

Și acolo se uită nevinovatul cioban îngândurat
În urma soarelui; gânditorului acum îi scapă
Caval și toiag, se împreunează mâinile
Pentru rugăciunea liniștită.