agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-12 | | Săptămâna trecută pe 5 octombrie Bucureștiul era luat prin asalt, la ora 19 și 30 pe aeroportul Băneasa urma să aibă loc concertul aniversar al trupei Iris, un concert care mai presus de muzica trupei avea să aducă odată cu el acea eliberare de frumos și de sinceritate. Un astfel de concert Iris este unul mai mult decât special, de ce, pentru că este probabil unul dintre evenimentele care poartă cu el o foarte puternică doză de sinceritate, atât a trupei, cât și a publicului care vine la spectacol, un public care nu are o anumită vârstă, un public în care se regăsesc atât adolecenți, cât și bătrâni, atât oameni tineri, cât și copii. Poate pentru ziua de azi este greu de crezut cum la un concert al unei trupe autohtone vin cu bilet 20.000 de oameni. Ce îi face să freamăte și să trăiască fiecare clipă până la epuizare? Cred că un fantastic atașament față de niște oameni care au încetat de mult să mai însemne o formație de muzică, Iris este cu siguranță o instituție culturală sau mai multe la un loc, Iris este un fenomen și un eveniment în continuă desfășurare. Evenimentul de săptămâna trecută avea să fie al patrulea de acest fel, primul a fost la 15 ani când formația venea după 13 ani de hăituire continuă la care o supusese sistemul comunist, a urmat concertul Iris 20 de ani când pe scenă au urcat și cei care alături de Nelu Dumitrescu au fondat trupa, după încă cinci ani a urmat colaborarea cu o legendă vie a muzicii Uriah-Heep, după o astfel de colaborare ce putea să urmerze, Iris 30 de ani Cei ce vor fii, un concert care a dezlănțuit din nou tot ce este mai frumos într-o poveste de iubire, atașamentul necondiționat, un atașament care a făcut ca pe 5 octombrie 2007, după 30 de ani să ne grăbim către aeroportul Băneasa, nu doar pentru a savura o muzică de calitate, ci pentru a ne îmbrățișa și pentru a ne bucura că Iris ne aparține fiecăruia dintre noi în felul nostru. Cu doar câteva ore înainte de începerea concertului, cei cinci componenți ai trupei erau decorați la Palatul Cotroceni pe bună dreptate. În ultima vreme, s-a tot vorbit despre lupta anticomunistă, o luptă care devine fără nici un rezultat acum, pentru că în fapt comunismul nu mai există, însă cum ar fi să ne închipuim ce însemna ca în fața a mii de fani să fie cântate piese ca Trenul fără naș, pe versuri de Adrian Păunescu sau Cei ce vor fi, pe versurile lui Mircea Dinescu, atunci, greu de imaginat, și totuși Iris a avut curaj, au fost interziși, apoi au revenit și astfel povestea a mers mai departe, a rămas tot ce era mai frumos, iubirea fără sfârșit. Evenimentul de vineri a fost și un spectacol de poezie, lumină și libertate, un spectacol prin care Iris a dăruit, a dat naștere și a arătat că se poate merge mai departe.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate