Lutz Rathenow

*22 septembrie 1952, Jena/Germania (RDG)

Scriitorul, eseistul, poetul și dramaturgul Lutz Rathenow a studiat germanistică și istorie. În anul 1976, cu puțin înainte de a putea prezenta lucrarea sa de diplomă, a fost suspendat de la studiul universitar. Scrisul său nu a lăsat să recunoască nici o fărâmă de conformitate cu sistemul socialist din fosta RDG. Când în anul 1980 a apărut volumul său de proză „Mit dem Schlimmsten wurde schon gerechnet” (Relele erau deja previzibile) în RFG, a fost arestat.
Autoritățile RDG-iste vroiau să-l expatrieze. Răspunsul scriitorului era la fiecare încercare de convingere aceeași: „După dumneavoastră.” Ia cam supărat pe „democrații” germani și cu cercul lui de opozanți „Literatură la Jena”. Din 1977 trăiește și lucrează la Berlin.
Bineînțeles că agenții STASI (Serviciul de Securitate al Statului) l-au observat permanent. Paginile de dosar pe care le-au umplut harnicii observatori ajung la cifra fantastică de 15.000!
Și totuși, Lutz Rathenow nu este un scriitor amărât, ci dimpotrivă, scrierile sale sunt apreciate de critica literară și de un public larg de cititori tocmai pentru umorul, ironia și cîteodată chiar sarcasmul lor.

Lutz Rathenow a publicat circa 30 de cărți. Traducerea eseului Viață cu celular a fost consimțită de autor după un schimb foarte simpatic de scrisori electronice.

Fotografia (opera fotografului Julian Röder) îi arată pe Lutz Rathenow (stânga) împreună cu fotograful Harald Hauswald – cu expoziții în multe țări ale lumii. Cei doi au publicat cu mare succes la editura Jaron din Berlin cărțile de fotografie și eseistică „Ost-Berlin” și „Gewendet”, volume care redau imagini din Berlinul de Est și alte localități ale fostei RDG înaintea și după căderea zidului.



Jurnalista Leonore Brand a spus într-un film de televiziune: „Ani de zile după căderea zidului o generație nouă îl descoperă pe poetul Rathenow. În textele sale scurile și critice tinerii se regăsesc cu problemele lor... Nu se știe dacă figurile lui Rathenow suferă de urmările târzii ale sistemului din RDG sau de pagubele timpurii ale societății mediatizate de tip Big-Brother.”





Viață cu celular
de Lutz Rathenow/ Traducere din lb. germană

Nu mai trebuie să vorbesc cu oamenii. Ei se adreasează mie și așa. Prin oraș merg și în tren stau sau șed oameni care stau la taifas cu ei înșiși. Unii au un celular în mână, cele mai noi sunt atât de mici încât dispar în mână. Ce ar înregistra un extraterestru dacă ar putea să-i studieze pe oameni, el însuși rămânând neobservat. E.T.-ul nostru ar crede că aceștia ar discuta multe lucruri cu mâna lor, în care probabil se află acea parte a corpului care dirijează tot și care răspunde într-un mod de neînțeles pentru un străin.

Mulți vorbesc în autoturismele lor, după volan. Cu toate că nu este permis. Dar interzicerea majorează numai seducția de a vorbi, numai așa, pentru a fi activ, a exploata multiplu un răstimp: a se deplasa și a rezolva pe lângă asta totuși încă unele lucruri. Și cine a fost deja amendat pentru o mână telefonândă după volan? Poate cu o interdicție de celular?

Doamna cu vârsta înaintată: „Nu, n-am nimic împotrivă dacă ai acum o relație cu el. Cred că e important să te ocup așa de el, altfel își pierde definitiv echilibrul sufletesc. A ști că plățile lui lunare sunt asigurate mă liniștește.” Bineînțeles că această voce făgăduia o altă veste. O astfel de convorbire ar avea loc în mod asemănător și fără telefon celular. Jocuri normale de relații: principiul calculat a stăpânirii, pentru a semăna prin afirmare îndoieli. Dar de ce nu-și coboară vocea? Nici nu observă că ascultă și alții? Vrea acest lucru? Și cum se schimbă viața pentru noi, cei care ascultăm, care prin coincidență aflăm mult din viața concetățenilor? Se destramă intimitate. Lucrurile private intră prin alte căi în spațiul public.

* * *

Deosebit de dezlănțuiți vorbesc oamenii de mass-media per celular. Ei nu mai vorbesc în mână, ci folosesc stații de emisie-recepție. Așa se întâmplă că stau într-o încăpere lângă tine sau în fața ta – și începi. Oameni zăpăciți și oameni foarte importanți se aseamănă la prima vedere. Toți monologhează cu pauze scurte în mijlocul altor oameni.

Moderatorul unui talk-show - emisiune pe care o cunosc numai de la trecerile prin program în ritm de cinci secunde - care poate era numai producătorul emisiunii și s-a comportat doar ca un moderator, a dat instrucțiuni, stând în fața unui automat de bani. Pe Gysi l-ar avea în cutie, boxerița la fel, a nu se uita înregistrările de arhivă cu Stefan Raab, cum ea l-a dărâmat. Atunci a rostit numele unei cântărețe, nume care mie nu îmi spunea nimic și pe care de aceea nu pot să-l redau. Imediat după numele mi s-a părut că aud suma de 50.000 de Euro, sub care aceasta nu poate fi angajată. Dar partenerul la celălalt capăt al firului inexistent vorbea poate deja despre următoarea persoană importantă, așa că nu sunt sigur ce valora cântăreața din show-ul. Domnul meu Important din bancă spunea numai: „De aceea cumpărați repede și stabiliți date-ul.” Atunci s-a dat doi pași la oparte, fiindcă alți clienți vroiau să tragă bani din automat, și își împrăștia în continuare gogoșii în mijlocul încăperii. Tot repeta propoziții și afirmații de parcă își făcea curaj. Există un soi de oameni de televiziune care pur și simplu nu poate să-și imagineze să nu fie câteodată în emisie. Mai interesantă femeia, cu gust machiată și îmbrăcată, de vârstă mijlocie: „Noi strângem toate manuscrisele. Nu îi lăsăm să ardă în programul de primăvară. Vânzarea de cărți merge prea prost, trei și-au înjumătățit deja programul. Acum în poziția de scafandru și în preajma toamnei atacăm cu programul nostru.” Aha, un agent de literatură. Este permisă meditația asupra legăturilor lincvistice între arta de război și beletristica. Cine este cine – jocul permanent al ghicitului. Și ce activitate exercită cel care telefonează? Fără nici o publicitate se prezintă fiecărui sportiv de gândire o variantă a jocului „Ghicirea veselă de meserii”, atâta timp cât vrea să asculte și cât timp nu începe să-și imagineze pe ce căi signalele invizibile se deplasează repede prin aer și peste stâlpii de bifurcare până vor fi retransformate în signale auzibile. Și cu ce viteză. Și mai ales convorbirile în străinătate prin satelit, cuvinte sunt trimise într-o excursie scurtă în univers pentru a cădea din nou repede pe pământ și într-o altă ureche. Dacă eram obligați să urmărim vizual această transmisie de signale nu am telefona atât de mult, din cauza amețelii. Numărului mare de oameni care își murmură al lor „Voi fi imediat acolo!” în microfoane le-ar lua piuitul. Așa nu gândesc, ci formează numărul.

Orice întârziere se întinde ca o maree bruscă în urechile tuturor partenerilor de afaceri, soților sau a nesoților care urmează a fi vizitați. Nu mai există pentru cei sunați o întârziere adevărată. Și nici vizite neașteptate, telefonul în mână duce la o manie a anunțării și promovează comoditatea. Întradevăr, chiar înainte m-a sunat un editor distrat din fața ușii mele și m-a întrebat dacă stă în fața ușii pe care o caută și să deschid ușa să se convingă. Ochelarii săi și tăblița noastră de nume erau deplasate.

Anunțurile via telefon celular ne obligă la întrebarea cui îi e de fapt frică de surprize neplăcute. Pe de altă parte, avantajează o convorbire telefonică și libertatea de acțiune. În orice caz devin contactele în societate mai sărace în surprize, cu toate că și telefoane nu funcționează întotdeauna perfect sau nu pot fi găsite în momentul oportun. Nu te poți sprijini absolut pe acești parteneri. Și este permisă și meditația asupra chefului crescând de a trimite SMS-uri și influența acestora asupra creșterii sau scăderii capacității de citire și scriere corectă.

Rămân la întrebările practice. Mai trebuie să citesc foiletonul dacă în drum spre studioul ARD din capitală și la o cafea ulterioară la „Einstein” aflu oricum tot? Tot numai pe jumătate, recunosc, dar în ziar este altfel?

Oameni se lasă chemați prin comandă la telefon în timpul unei convorbiri, numai ca să demonstreze importanța lor. Alții sunt doar comozi și vicioși în mod primitiv. Nu se mai scoală pentru a suna pe cineva, ci formează numărul acestuia. Un angajat al unui institut de învățământ ia tot timpul celularul în mână pentru a scurta comunicarea în incinta clădirii. Câteodată se aude un sunet trei scaune mai în urmă. Politicieni sunt mai precauți, ei împrăștie mai puțin dezlănțuiți detalii. S-au obișnuit poate să fie mereu inexacți, pentru a fi mai greu de confruntați ulterior cu diferite problematici?

La alții zbârnâie întradevăr secrete de afaceri prin aer; pe trotoarele străzilor importante din orașe mari, în vagoanele de restaurant a ICE-urilor și în compartimentele-bistro a anumitor trenuri regionale. Numărul celularelor marchează importanța rutei respective. O hartă cu frecvența convorbirilor ar fi interesantă, așa s-ar putea dezvălui procesele de hotărâri ale republicii.

Lângă mine în bistroul Erfurt/Berlin își cheamă unul comoara din Germania de Sud ca să-i comunice că din păcate nu poate să vină la sfârșitul săptămânii. Afaceri importante, aici în est. „Păi ce să fac altceva în est decât afaceri?” Atunci sună la o comoară din Leipzig, comunicându-i când va fi acolo. Captivantă este comoara nr. 3 la bancă. Să-l întrebe pe un coleg anume. El personal ar avea un prieten bun care ar fi strălucitor în afacerea Arabia-Saudită. „Dragă, îi trebuie urgent cinci milioane de Euro, ca fond de siguranță, pentru a deveni clearer. O afacere cu perspective de succes în derivate, dragă, ciulește-ți urechile la Horst. Și Klaus nu trebuie să știe nimic. Pe curând, comoara mea.”

Prin ascultări de jumătăți de dialoguri de celular se lărgesc cunoștințele mele în engleza de afaceri. Cu siguranță voi ști de curând ce este un „clearer” și ce face acesta în mod concret la o bancă. A asculta cultivă – au copoi cunoștințe generale mai largi? Probabil că pentru a îndeplini acest lucru sunt postați în cercuri prea restrânse de persoane.

În orice caz derulează o audio-piesă permanentă. Câteodată foarte cumsecade și simplu, alteori au loc acțiuni ca la teatru. Nu altfel ca în unele piese contemporane, vorbesc bărbatul și femeia consecvent în direcții diferite. Godot mai era așteptat – azi cei doi ar uita de așteptarea lor, fiindcă primesc mereu chemări de telefon sau duc conversații care le confirmă că nu sunt total inutil, ci există pentru această lume. Telefonul mobil ca drog împotriva singurătății. Pe mine mă obligă la recunoașterea că sunt un om curios. Vreau să aflu de multe ori cum continuă convorbiri. Și trebuie să mă stăpânesc să nu fug în urma oamenilor.

* * *

Chiar acum a venit invitația pentru o nuntă. Nu per telefon mobil și nici per SMS. Pe o carte de invitație demodată perechea fericită descrie prima sa întâlnire. El a fost lovit ușor de autoturismul ei în timp ce ea telefona. El își terminase deja conversația și mai ținea telefonul celular în mână. Așa s-au cunoscut și au început să se iubească. O poveste foarte frumoasă și de loc virtuală.


[din Fortsetzung folgt. Prosa zum Tage (Continuarea urmează. Proză la zi), editura Weilerswist: Landpresse 2004, ISBN 3-935221-28-2]


[Tradus din lb. germană de Anton Potche, Ingolstadt, 2006]