Comunităţi - Impactul virtualului, carte nouă de bianca marcovici

IMPACTUL VIRTUALULUI

Semnalizez apariția cărții mele de poeme de dragoste și nu numai, la Editura "Haifa", noembrie, 2007!
Substituit de prefață, Carol Isac.

Pentru cei interesați să primească placheta să-mi scrie pe adresa mea personală!
Semnalul plachetei a apărut deja în săptămânalul "Ultima oră", Tel Aviv!
Tirajul este limitat! Funcție de cereri îmi rezerv dreptul de a selecta expedițiile!

e-mail în blogul meu personal

http://wxwx.wordpress.com

*
Mănuși potrivite

(În loc de prefață)

Cum trăiesc într-o țară caldă e tare ciudat să porți mănuși. Uneori sunt necesare, poți să folosești cel puțin una din ele…
Să provoci la un duel imaginar o persoană care se ascunde în mănușa călduroasă a minciunii, crezându-se, cel puțin, purtătorul de cuvânt al asociației semisecrete al potrivirii cuvintelor, chiar și când e posibil să fie 35 de grade afară! Poți să ceri mănuși de vară sau de iarnă, chiar dacă niciodată nu-i iarnă, aici în țara pământului roșcat. Sunt unele persoane sincere care, au preferat frigul și dezrădăcinarea, și-au luat tălpășița, neaceptând urcușul prin purtarea echipamentului de armată, neacceptând sacrificiul pentru poporul care l-a zămislit. A apărut frica …ca formă de echilibru! Și la toaletă nu poate face … când e întuneric sau, dacă e ceva suspect în separeul de alături!
Mănușile sunt semnul confortului, dacă se potrivesc și la îmbrăcăminte. Uneori zăresc mănuși nepotrivite, precum a unui clown sau a unui polițist, pe post de dirijare a circulației cuvântului, când el, cuvântul vine de la sine, din inspirație, iubire, cicatrici și … nu trebuie dirijat, doar corectat, să fie sunetul flautului, să ajungă direct la inima Anonimului, care să se recunoască!

De unde vine puterea de a termina o cursă, probabil că de la interior, alergând spre interior.

Bianca Marcovici
11.noembrie, 2007

IMPACTUL BIANCÃI MARCOVICI CU VIRTUALUL – GÂNDURI NOTATE PE MANȘETA CÃMÃȘII

Andrei Fischof

Se pare ca a avut dreptate cel care susținea că nu se poate face critică literară de către cineva care scrie același gen de literatură ca și "criticatul". Adică un poet nu poate face, sau nu e cazul să facă cronică unui volum de poezii scris de un confrate, și așa mai departe. Nu pentru că nu ar fi obiectiv (acest lucru este mai degrabă o chestiune de fire), sau pentru că ar invidia autorul pentru vreo metaforă neașteptată, ci pentru că, citind poemele, criticul-poet nu se poate abține față de el însuși să nu se întrebe cum ar fi scris el poemul respectiv.

Așa și cu noul volum al poetei și concetătenei mele, Bianca Marcovici apărut de curănd într-o editie personală, cu titlul IMPACTUL VIRTUALULUI. Poeta trăiește de fapt în trei medii, concomitent, cu sau fară a fi constientă de schimbarea raporturilor între acestea, odată cu înțelepciunea rezultată din experiența de viată: muzica , iubirea deplină si necondiționată și Israelul ca existentă în sine. Aceste trei cercuri se întretaie, atât in viața cotidiană cât și în poeme, chiar dacă titlul unora este luat dintr-unul din medii iar conținutul accentuează altul, ca în poemul SIMFONIA SPANIOLÃ DE LALO, în care, de la început suntem în fața unui adevar de necontestat
rezultat dintrr-o viată trăită intens: "ți s-a spus ca Viclenia in 5 părti / nu mai poate sa-si închisă / cuvintele într-un seif / deja / codul seifului e știut de toată lumea." Iar apoi: "viclenia cu spatele gol / într-un dans spaniol cifrat /…/ pantoful cu toc da de un vierme / care trebuie strivit, ezită / și eu ezit"

Cele trei cercuri se intretaie deci, născând un sector de cerc comun, în care sunt prezente toate cele trei medii. Acolo e urma impactului virtualului în ființa noastră, în modul nostru de a gândi și acționa. Ca si al poetei. O regasim pe Bianca Marcovici în atât de cunosuta voce neașteptată, izbindu-ne în primul vers al poeziei VULCANUL: " sfărșitul lumii e un basm pentru copii" ca și cum ne-ar readuce la proporțiile reale ale dramelor existențiale.

Nu în ou salasuiește izvorul vieții, spune poeta, ci în ce s-a întamplat înaintea lui, dragostea totală, adâncă, pregatitoare și sfâșietoare totodată în legăturile noastre , caci; "cât de greu se clădesc lucrurile în relațiile atât de înselatoare …/ prevăd și aștept mereu să nu mi se întâmple ceea ce presimt în ochii tăi atât de deschiși" (CE ARUNCI PE FEREASTRA, (pagina 11).

Intretăierea cercurilor, impactul, doare, ca o vânătaie după o lovitură, dar nu renunțăm la niciunul din ele, nici la viața în această țară caldă, nici la iubirea - iubire plină și deplină, nici la muzica devenita încă din copilăria ieșeană lumea în sine a poetei. Iată o auto-disecție a curajului de a fi mai presus de orice, cum spunea Marele Will, sincer cu tine însuți:
" niciodată nu mă pregătesc pentru tine / spontan îți redau cum sunt cum / uneori nu vreau să fiu, / capăt forma ta nemăsurată / închid ochii și-ți scriu/ pianul meu sună la unison , clapele/ urmaresc literele latine, cele ebraice se sting/ capăt forma ta când mă

cuprinzi / e normal să-mi repet că inspirația mea/ curge din izvorul pămantului roscat." (SEMNE PESTE TIMP,pag. 14).

Poemul în cinci rânduri care dă titlul volumului vine ca un supliment interior, un fel de CODA : " ne-am legat la ochi ,/ ne-am astupat urechile. / ramanem legati / asa cum lumea ne leaga/lumea virtuală" (IMPACTUL VIRTUAL,pagina 15).

Mentionez cea mai scurta poezie (neobișnuit act al Biancai Marcovici), a carei lipsa de deznodământ se simte precum focul din craterul vulcanului nestins: "cineva îmi cunoaste sufletul / altcineva trupul…" (CINEVA, pagina 33)(..)

Am lăsat la sfârșit prefața autoarei, venind în întâmpinarea celui prea sigur de el , precum praștia lui David în fața lui Goliat: " MÃNUȘI POTRIVITE", în care ,aparent fară legatură cu atmosfera volumului, ne reamintește rolul mănușii, ca parte a îmbrăcăminții, ori ca scut împotriva frigului, ori, și aici e legatura cu volumul insusi, ca "mănusă nepotrivită a polițistului pe post de dirijare a circulației cuvântului, când el, cuvântul, vine de la sine, prin inspirație"…. De unde vine puterea de a termina o cursa, probabil de la interior, alergând spre interior."

Și iată cum, scriind aceste gănduri, observ că mănșeta cămășii s-a umplut cu notițe luate citind volumul și recitind câteva din poeme , așa că o păstrez, ofrandă cuvantului, sângele poemelor de oricând.

Este aceasta o carte net mai coaptă și mai emoționantă decât cele anterioare, chiar și mai recente.
sursa,
http://www.romania libera.com
pag. autor
Andrei Fischof
&
NOTE DE LECTURÃ
LAMENTARI DE TOAMNÃ
CAROL ISAC
Bianca Marcovici întâmpină anotimpul rece cu un nou volum, “Impactul virtualului” pe care o însoțește cu câteva fotografii din muzeul Rally din Cesarea. Sunt imagini ale unor sculpturi de Salvador Dali, de care se simte aporape, explorând lumea în care trăiește și în care resimte ceea ce este ireal, alături de ceea ce îi apare de o tenacitate reală uneori insuportabilă. Poeta căreia i-au apărut până acum 23 de volume, fiind prezentă și în nouă antologii, inclusiv ebraică, este deținătoarea a 12 premii literare acordate în Israel, România și fosta Iugoslavie. Colaborează frecvent, la mai multe reviste și două din cărțile ei au fost traduse în germană și franceză. Altfel spus, este o poetă cunoscută și arhicunoscută ca una din stelele poeziei israeliene în limba română.
Regăsim în noul volum diversitatea preocupărilor și multiplelor moduri de abordare a unor teme care îi sunt apropiate. Constantă în iubirea pentru locurile în care își continuă existența, rămâne legată și de amintirea vremurilor în care cântă la vioară, o îndeletnicire care este legată, prin fire trainice, de poezie.” Tracul violonistei” este ” seriozitatea mea …din totdeauna/ a fost și va fi/ în numele poeziei, improvizației/ pe partitura golemului sarcastic”.
În aceeași ordine de idei a marcării timpului trecut este și tendința spre exterioritate, spre alte spații dincolo de zidurile Haifei. Un sejur la Iași, orașul natal și al tinereții, este aporape obligatoriu dacă nu în fiecare anotimp, măcar în fiecare carte …Sezonul cireșelor din 2007 o află la Iași unde pe Lăpușneanu se vând fructe zemoase, dar lipsesc acolo “revistele de Iași”. Literatura dă semne că ar fi dispărut …”Sinagoga din Târgul Cucului m-a recunoscut”, e unicul vers care indică legatura trainică cu orașul, poate chiar singura, după atâțea ani .
Răsfoim volumul fără să descoperim “noutățile” așteptate. Bianca Marcovici nu-și părăsește melodiile adoptate cândva, poate doar orchestrațiile diferă, deși crede că poeții buni fug de răspundere- o iau pe coclauri,/ reversul medaliei e doar o metaforă”…Își amintește cât de vijelios îi erau contestate versurile, cum era sfâșiată de îndoieli, cât de mult se băteau unii să fie “lăsată la vatra ca un soldat rănit”.
Ficțiunile sunt, în convingerea ei, doar pretexte pentru o privire neformată, fugind de realitate. Unghiul de vedere virtual e un fel de amăgire de care se ferește. Impactul virtualului nu este, în consecință, de dorit. În replică este sărbătorită nașterea celui de-al patrulea nepot. Nimic nu are un sens mai înalt decât primul căscat al noului născut, așa dar: “căscați, căscați, vă rog!”
Sunt în aceste pagini și trăiri de o gravitate maximă-” o nouă Ana Karenină pipăie șinele-rochia ei de dantelă atrage atenția…/ numai tu nu privești înapoi.”-ca și clipe de amuzament, ca în “avem nevoie de bărbați la metru și femei la kilogram”. Nu lipsește inevitabilul “of” al poeților, marcați de idiosincrasia față de criticii literari care se “cocoțează” pe umerii scriitorilor, provin din cluburile “bătrânilor nepremiați”, minimalizându-și grafomania” etc.etc. Poeta alunecă astfel în plin grotesc, deoarece obișnuiește să-și “blindeze” mai întotdeauna cărțile (inclusiv cea de acum) cu opiniile criticilor. În mod sigur, ar dărâma și zidurile Haifei cu strigătele ei de indignare dacă acești ” cocoțați” și ” nepremiați” ar scuti-o de vorbele lor. Uită sau, din păcate nu știe, că poemele fără a fi receptate, au fost și rămân printre lucrurile cele mai triste.

sursa,
ultima ora, 21 decembrie, 2007 tel aviv

NOTE DE LECTURÃ

Am primit cartea ta Impactul virtualului și seara nu am putut rezista tentației de a o citi, lăsând deoparte alte preocupări. Þi-am mai spus că niciodată nu m-am încumetat să fac un comentariu calificat referitor la valoroasele volume pe care le-ai publicat, dar totdeauna am fost impresionat de stilul tău și am crezut în talentul, sinceritatea și hărnicia cu care slujești câmpul culturii de limbă română (regret că încă nu te poți înscrie la fel de bine și în cel al culturii israeliene, în care totuși respiri). Pentru mine, ești poeta permanentă, care vibrează românește la toate frământările vieții evreilor, mai ales a celor din Iași și Haifa (vibrez ca o harpă din Cetatea lui David), poeta care este receptată la fel de bine la București sau la München. Poate mai altfel la Tel Aviv.
Ei bine, tocmai de aici încep comentariul meu, probabil scandalos pentru unii (în special pentru cei ce nu se vor auziți decât pe ei). Acest nou volum al tău nu este numai o nouă dovadă a creativității tale neobosite și neafectate de încercările de ignorare sau depreciere, ci mai ales un strigăt public de chemare la purificarea aerului respirat de tribul cultural din aliaua română. O spune foarte clar prima pagină, cea cu Mănușile potrivite. Nu e un duel imaginar, ci o cât se poate de reală conștientizare a unui moment de răscruce al colectivității scriitoricești de limbă română din Israel, caracterizat (în opinia mea) prin două aspecte problematice :
- continuitate irațională (lumea asta o detest/și pe cei care/se adună-
n bârfele/gunoaielor…restabilindu-le o ordine anume/lumea murdăriei interioare/și a loviturilor sub centură/lumea care minimalizează/munca altora,din fotolii,/derâdere colectivă, invidie, superficialitate,/capra altuia să moară, de ce nu,e mult mai ușor decât să ajuți!) sau schimbare fără virtualitate stimulativă ?
- multipolaritate valorică sau ierarhia reconsolidată prin indecizie (ne-am legat la ochi,/ne-am astupat urechile./rămânem legați/așa cum lumea ne leagă./lumea virtuală)?
Ghici ciupercă ce-i !
Și ca să închei trec la dulceața ta de ardei iuți : fidelitatea poetică e o donare/de suflet – aceasta este esența, nu jocul continuu la bursa intereselor !
Cartea ta are acest merit de a lansa un apel de conștiință, o chemare la clarificări care nu mai suportă amânări agreate de autorități expirate. Ceea ce nu înseamnă că nu ai merita o apreciere competentă a calităților poetice ale noii tale cărți. Sunt convins că va veni și ea. Eu gândesc doar ca un umil sociolog care a avut suficiente contacte cu viața culturală israeliană încât să-și poată exprima o opinie.
Îți doresc un an bun și noi succese.

porf. Alexandru Singer
fost director al Editurii Hasefer, București

agonia romana v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara